ICCJ. Decizia nr. 290/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 290/2011
Dosar nr. 7163/1/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PERETU în contradictoriu cu pârâta SC G.S.I. SRL a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, autentificat sub nr. 1993 din 2 iunie 2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC G.S.I. SRL, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, motivele invocate fiind următoarele:
- instanţa de fond nu şi-a întemeiat concluzia pe nici un argument juridic şi nu a făcut trimitere la nici o dispoziţie a legii procesuale sau substanţiale din dreptul românesc, care ar fi aplicabilă în speţă. Amintirea unui protocol şi a unor norme cu valoare de principiu nu poate constitui o motivare juridică, iar aducerea în discuţie a normelor CEDO este insuficientă;
- pe fondul cauzei apelanta consideră că nu există motive nici de nulitate absolută şi nici relativă, care să conducă la desfiinţarea contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamantul.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 297 din 12 mai 2010, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.S.I. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a deciziei recurate prin admiterea apelului, şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Teleorman sau, în subsidiar, admiterea apelului schimbarea în tot a sentinţei atacate şi pe fond respingerea cererii reclamantei intimate ca nefondată.
Recurenta - pârâtă îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi vizează în esenţă următoarele aspecte:
- reluând considerentele instanţei de fond instanţa de apel nu şi-a motivat practic hotărârea pronunţată sub aspectul cauzelor care au determinat anularea contractului de vânzare-cumpărare;
- instanţa nu aduce în discuţie şi nu analizează cauzele de nulitate şi dacă acestea intervin în actul juridic dedus judecaţii ci doar analizează contractul din perspectiva unei fraude la lege susţinând în mod esenţial greşit că „dovada relei credinţe consta în modalitatea în care au acţionat cele doua părţi ale contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1993/2004, fostul Primar al comunei P.G.E. şi fiul acestuia - G.M. Susţinerea este esenţial greşită întrucât calitatea de vânzător nu a avut-o primarul ci, conform dispoziţiilor exprese ale contractului de vânzare-cumpărare, Consiliul Local, organ deliberativ colectiv ce nu se susbstituie şi nu se identifică în cauză cu primarul comunei, raţionamentul instanţei plecând astfel de la o premisa greşita dar esenţială în calificarea relei credinţe;
- instanţele au interpretat greşit şi dispoziţiile art. 480 C. civ. privitoare la dreptul de proprietate întrucât prin anularea totală a contractului de vânzare-cumpărare nu au ţinut cont că din totalul de 140 mp cât au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare doar circa 65 mp erau afectaţi de cererea intervenientului R.V. şi nu întreaga suprafaţă astfel că în cauză era necesară anularea parţială a actului de vânzare-cumpărare numai în măsura în care era afectat dreptul de proprietate al intervenientului R.V. şi nu întreaga suprafaţa de teren. În acest sens era necesară efectuarea unei expertize de specialitate topografie - cadastru - geodezie pentru a se determina dacă şi în ce măsura este afectat dreptul de proprietate al intervenientului şi numai în funcţie de concluziile raportului de expertiză urma ca instanţa să dea o soluţie legală.
Recursul nu a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 6 lei încălcându-se astfel prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 modificată privind taxa judiciară de timbru.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea cererii, iar recurenta deşi încunoştiinţată prin citaţie (fila 22) conform art. 36 din Normele de aplicare ale legii pentru termenul din 25 ianuarie 2011 despre taxa datorată şi contul în care trebuie plătită nu a făcut dovada plăţii, în condiţiile legii.
Aceasta deoarece, potrivit art. 39 din Normele Metodologice, dovada plăţii taxelor judiciare de timbru o constituie copia de pe chitanţa de încasare în numerar, eliberată de unităţile Casei de Economii şi Consemnaţiuni sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificat pentru conformitate de organul prestator al serviciului iar copia xerox depusă la dosar (fila 25) nu cuprinde o atare certificare şi nu indică numărul şi data emiterii ordinului de plată.
Aşa fiind, Înalta Curte făcând aplicarea sancţiunii prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 republicată va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. G.S.I. S.R.L. PERETU împotriva deciziei nr. 297 din 12 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 295/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 192/2011. Comercial → |
|---|
