ICCJ. Decizia nr. 2914/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamantul R.D., în contradictoriu cu pârâții SC AUTO - GLASS EXPRES ROMANIA SERVICE (A.G.E.R. SERVICE SRL) și B.A., a solicitat instanței să oblige pârâții la plata sumei de 8.000.000.000 lei reprezentând contravaloarea a 49% din părțile sociale, precum și dividendele pe ultimii trei ani, ca urmare a retragerii reclamantului din societate, cu cheltuieli de judecată aferente.
în motivarea demersului său judiciar, reclamantul a arătat în esență, că prin sentința civilă nr. 11977 din 4 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a luat act definitiv și irevocabil de retragerea sa din societatea pârâtă, la care a deținut părți sociale reprezentând 49 % din capitalul social, restul părților sociale aparținând pârâtului B.A., că, în ciuda demersurilor pe care le-a întreprins, nu a putut ajunge la o înțelegere cu coasociatul B.A. privind drepturile cuvenite în urma retragerii din societate, motiv pentru care a promovat prezenta cerere de chemare în judecată.
Reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 221, raportat la art. 219 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată.
La termenul din 26 noiembrie 2003, față de poziția exprimată de reclamant în ședință publică, tribunalul a luat act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul B.A.
La 24 decembrie 2003, pârâta SC A.G.E.R. SERVICE SRL a invocat nulitatea procedurii de conciliere directă, iar prin încheierea de ședință de la 28 ianuarie 2004 tribunalul a respins excepția prematurității acțiunii introductive.
La 24 martie 2004, reclamantul a precizat că suma de 8.000.000.000 lei solicitată prin cererea introductivă de instanță se compune din 4.900.000 lei contribuție la capitalul social, 900.000.000 lei - dividende pe anul 2000, 240.000.000 lei dividende pe anul 2001, 1.800.000.000 lei - valoarea inițială a terenului din București, și 4.000.000.000 lei - valoarea imobilului edificată pe acest teren, toate sumele calculate la cota de aport de 49%. în ceea ce privește mijloacele fixe , a precizat la 1.00.000.000 lei dreptul cuvenit aceleiași cote de aport.
Prin sentința comercială nr. 13155 din 12 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea precizată a reclamantului. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului contravaloarea a 49% din părțile sociale și dividende, în cuantum de 2.769.610.880 lei vechi (ROL) și la plata contravalorii a 49% din valoarea patrimoniului societății la momentul retragerii, în sumă de 13.095.551.561 lei vechi (ROL). A obligat-o pe pârâtă și la plata cheltuielilor de judecată de 19.051 lei noi (ROL) reprezentând taxă judiciară de timbru, de 6.185 lei noi (RON) reprezentând onorarii expertize și de 5.720 lei noi (RON)- onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că drepturile asociatului retras pentru părțile sale sociale se stabilesc, conform art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia, iar în caz de neînțelegere, de către tribunal, că dreptul la dividende reprezintă principalul drept patrimonial al asociaților, decurgând din calitatea de asociat și că drepturile asociatului retras se stabilesc în funcție de valoarea patrimoniului la momentul retragerii, fiind irelevant că ulterior acestui moment unele bunuri au ieșit din patrimoniu.
în ce privește data retragerii reclamantului din societate, instanța a reținut data de 13 ianuarie 2003, când sentința comercială nr. 11977 din 4 octombrie 2002 a rămas definitivă și irevocabilă și a avut în vedere concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, precum și acțiunea precizată a reclamantului, făcând totodată și aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.
împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apeluri ambele părți litigante.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 644 din 21 decembrie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant R.D., a admis apelul declarat de apelanta pârâtă SC A.G.E.R. SERVICE SRL, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis cererea reclamantului și obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 800.000 RON reprezentând drepturi cuvenite ca urmare a retragerii din societate, a compensat cheltuielile de judecată din fond și apel.
în pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut ca nefondate criticile apelantului iar, cu privire la apelul pârâtei a reținut ca fondată cea de-a cincea critică, potrivit căreia instanța de fond a acordat reclamantului o sumă mai mare decât cea solicitată prin acțiune în condițiile în care reclamantul nu și-a majorat câtimea pretențiilor.
împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
Recurentul - reclamant R.D. își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs recurentul - reclamant precizează că instanța de prim control judiciar a pronunțat o hotărâre fără temei legal, nemotivată corespunzător, acordând ceea ce nu s-a cerut, făcând o aplicare greșita a legii, schimbând în mod vădit natura și înțelesul actelor juridice deduse judecații pe care de altfel le-a interpretat greșit, punctând asupra următoarelor aspecte:
- hotărârea fondului a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. și a prevederilor art. 129 alin. ultim C. proc. civ.;
- în mod eronat, instanța de apel a considerat precizarea de la termenul din data de 24 martie 2004, ca fiind hotărâtoare pentru pronunțarea hotărârii fondului și că până la închiderea dezbaterilor nu s-ar fi majorat câtimea pretențiilor;
- față de faptul că solicitarea reclamantului a fost constanta, respectiv "obligarea paraților la plata contravalorii a 49 % din părțile sociale, patrimoniul societății si dividendele pe ultimii 3 ani ca urmare a retragerii din calitatea de asociat al societății". acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 221 din Legea nr. 31/1990 modificata și completată;
- instanța de apel nu a ținut cont nici de dispozițiile prevăzute de art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care prevăd expres ca "drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale se stabilesc ... în caz de neînțelegere, de tribunal", interpretând în mod greșit aceste dispoziții, făcând o aplicare total greșită a acestora în condițiile în care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor ce i se cuvin în cuantum de 49 % din părțile sociale, dividende și patrimoniu;
- instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile prevăzute de art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și atunci când a statuat că părțile ar fi stabilit prin acordul asociațiilor că drepturile ce i se cuvin asociatului retras, acord ce ar fi fost exprimat prin intermediul persoanei juridice, apreciere a instanței de prim control judiciar total greșită și în neconcordanță cu dispozițiile articolului mai sus citat, datorită faptului că acordul nu a fost exprimat expres de asociați, ci doar a fost făcută o propunere unilaterală de stingere a litigiului de către pârâta SC A.G.E.R.S. SRL, propunere neacceptată de către reclamant;
- instanța de prim control judiciar nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care rezulta fără putință de tăgada ca reclamantul are dreptul legal la contravaloarea a 49 % din părțile sociale, patrimoniu si dividende.
Arată recurentul - reclamant că instanța de apel fără o verificare minuțioasă a actelor, probelor administrate în dosarul cauzei și fără a intra în cercetarea fondului cauzei a hotărât că reclamantului i se cuvine doar suma la care a achiesat și pârâtul, neținând cont de dispozițiile legale ce statuează ca instanța de judecată trebuie să stabilească care sunt drepturile asociatului retras.
Recurentul-reclamant conchide în sensul că solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate și menținerea ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
Recurenta - pârâtă SC A.G.E.R.S. SRL BUCUREȘTI își circumscrie criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte:
- instanța de judecată a considerat în mod eronat că apărarea pârâtei prin care aceasta a solicitat în subsidiar obligarea societății la plata sumei de 800.000 lei, drept o recunoaștere a pretențiilor reclamantului, o mărturisire judiciară;
- instanța de apel a procedat în mod greșit atunci când nu a mai analizat argumentele ce vizau invalidarea raportului de expertiză tehnică construcții întocmit în cauză de expert P.S., precum și pentru aceleași considerente validarea coraportului întocmit de expert parte C.G., dacă s-ar fi analizat aceste argumenta drepturile cuvenite reclamantului ar fi fost mult mai mici decât cele stabilite la valoarea pretențiilor, neputându-se afirma că apelanta pârâtă și-a exprimat implicit acordul de a achita suma de 800.000 ron, întrucât acest fapt ar fi echivalat cu o recunoaștere a pretențiilor, fapt ce nu s-a întâmplat pe parcursul procesului;
- poziția procesuală exprimată ca o apărare subsidiară nu are natura juridică de mărturisire judiciară, astfel cum reține instanța de judecată, ci doar o apărare exprimată pe fondul cererii de chemare în judecată, o sugestie pentru instanță.
Recurenta - pârâtă conchide în sensul că solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, obligarea societății pârâte să achite reclamantului suma de 378.386 lei, drepturi cuvenite asociatului retras din societate în varianta a-II-a raportului de evaluare realizat de expertul contabil F.E. și validarea opiniei separate realizată de expert parte C.G.
înalta Curte, examinând cererile de recurs din perspectiva criticilor invocate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate de părți, reține nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Recurentul - reclamant își circumscrie criticile în mod global motivelor de modificare prevăzute de art. 304 punctele 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., raportându-se atât la hotărârea instanței de fond (prima critică) cât și la cea pronunțată de instanța de control judiciar. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurentul - reclamant face referire la dispozițiile art. 132 pct. 2 C. proc. civ., art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ.
Recursul pârâtei se înscrie, sub aspectul motivării în drept, în aceleași coordonate ca și recursul reclamantului.
Astfel, deși își subsumează criticile dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizează atitudinea procesuală a reclamantului, administrarea probatoriului, respectiv proba cu expertiza, fără a fi susținute în drept prin indicarea normelor de drept încălcate sau greșit aplicate.
Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenți, reiterarea unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.
în considerarea celor ce preced, constatând că recurenții nu s-au conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 3021lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica ambelor cereri sancțiunea nulității.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2918/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2913/2011. Comercial → |
|---|
