ICCJ. Decizia nr. 2957/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată inițial sub nr. 482/287/2010 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat reclamantul SPITALUL MUNICIPAL Râmnicu Sărat a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună evacuarea pârâtei SC D. SRL din spațiul comercial pe care aceasta îl ocupă în demisolul SPITALULUI MUNICIPAL Râmnicu Sărat.
Pârâta SC D. SRL a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesual active a reclamantei de a formula cererea precum și inadmisibilitatea acțiunii, susținând că reclamanta nu face dovada faptului că este proprietarul imobilului sau că are un contract de administrare asupra acestuia prin care să fie împuternicit să promoveze acțiunea în evacuare.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, arătându-se, în esență, că în cauză contractul de închiriere a fost prelungit prin acte adiționale încheiate cu Consiliul Local Râmnicu Sărat în calitate de proprietar al imobilului.
Prin cererea reconvențională s-a solicitat obligarea reclamantului la suma de 7.600 lei cu titlu de investiții efectuate în spațiul deținut, cu instituirea unui drept de retenție asupra spațiului până la achitarea de către reclamant a acestei sume.
Prin sentința civilă nr. 759 din 19 aprilie 2010 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, instanța a admis excepția invocată din oficiu privind necompetența sa materială privind soluționarea prezentei cauze și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Buzău, secția comercială, unde cauza a fost astfel înregistrată sub nr. 2061/114/2010.
La termenul din 22 septembrie 2010, prima instanță constatând că cererea principală este în stare de judecată și că între cererea reconvențională și acțiunea principală nu există o legătură inseparabilă, iar soluționarea cererii reconvenționale impune administrarea de noi probatorii, a dispus disjungerea cererii reconvenționale, în temeiul art. 120 C. proc. civ., acordând cauzei un nou termen în vederea administrării de probatorii.
Prin sentința nr. 1268 din 22 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulată de pârâta SC D. SRL și s-a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, invocată de pârâta SC D. SRL A fost admisă cererea principală formulată de reclamantul SPITALUL MUNICIPAL Râmnicu Sărat în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL, s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial situat la subsolul SPITALULUI MUNICIPAL Râmnicu Sărat, cu sediul în Râmnicu Sărat, județul Buzău și obligată pârâta la 1.500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând onorariu avocat.
împotriva sentinței pârâta SC D. SRL a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond, în mod greșit a disjuns cauza și a rămas în pronunțare pe cererea de evacuare, că nu a avut în vedere apărările formulate de aceasta și a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, fără ca reclamantul să facă dovada că este proprietarul spațiului sau că are contract de administrare a spațiului care să-l împuternicească la promovarea acțiunii în evacuare.
Astfel, deși a făcut dovada că spațiul este în administrarea Consiliului Local Râmnicu Sărat potrivit O.G. nr. 70/2002 și nu a trecut niciodată în administrarea SPITALULUI MUNICIPAL Râmnicu Sărat, instanța de fond, a constatat că în baza H.C.L. Râmnicu Sărat nr. 39 din 28 februarie 2008 reclamantul este administratorul clădirilor, fără a exista la dosar un protocol de predare - primire a spațiilor și nici dovada că aceste spații figurează în contabilitatea reclamantului. Din anul 2003 toate clădirile și terenurile au rămas la Consiliul Local Râmnicu Sărat chiar dacă a existat H.C.L. nr. 39/2008.
în urma probelor administrate și a actelor normative incidente, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat decizia nr. 135 din 15 decembrie 2010 prin care a respins, ca nefondat apelul.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că disjungerea celor două cereri a fost dispusă legal, de vreme ce nu erau ambele în stare de judecată.
în privința excepției s-a reținut că, în cauză, contractul de închiriere a fost încheiat cu SPITALUL MUNICIPAL Râmnicu Sărat, care și în prezent, conform H.C.L. al Municipiului Râmnicu Sărat nr. 39 din 28 februarie 2008, are în administrare acest spațiu. Faptul că pe parcursul derulării acestui contract actele adiționale au fost semnate de Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Sărat, care era la acel moment titularul dreptului de administrare, nu este de natură a împiedica demersul juridic al reclamantei.
Evacuarea s-a solicitat și dispus de instanță pentru lipsa titlului legal locativ al pârâtei privind imobilul în litigiu, invocată în motivarea acțiunii de evacuare, astfel că este lipsit de relevanță juridică cine este proprietarul imobilului.
împotriva acestei decizii, pârâta a formulat, în termenul legal, recurs fundamentat pe motivele de netemeinicie și nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de apel a dat o rezolvare greșită motivului de apel vizând lipsa calității procesual active, titularul acțiunii neputând fi SPITALUL MUNICIPAL Râmnicu Sărat care nu a făcut nici dovada dreptului de proprietate, nici a unui drept de administrare.
Cât privește H.C.L. nr. 32/2008 aceasta nu a fost pusă niciodată în aplicare, spațiul aflându-se în continuare în administrarea Consiliului Local Râmnicu Sărat în baza O.G. nr. 70/2002 cu care s-au încheiat și actele adiționale de prelungire a termenului de valabilitate a contractului. De asemenea și chiria a fost achitată tot Consiliului Local al municipiului Râmnicu Sărat.
în acest sens a enumerat toate înscrisurile de care a înțeles să se folosească și în fața instanței de apel.
A mai arătat că acțiunea este și inadmisibilă din perspectiva aplicării dispozițiilor Legii nr. 114/1996 sau a Codului civil care nu conțin prevederi privind evacuarea de către un neproprietar.
De asemenea, greșit s-a considerat că cererea reconvențională a fost legal dispusă atât timp cât lucrările efectuate la imobilul din care s-a solicitat evacuarea s-au făcut cu acordul reclamantului astfel că nu mai erau necesare alte probe.
Analizând recursul se găsește nefondat.
Potrivit clauzelor contractului de locațiune aflat la dosar rezultă că acesta a fost încheiat cu reclamantul SPITALUL MUNICIPAL Râmnicu Sărat, astfel că nu se poate reține că instanța a interpretat greșit clauzele acestui contract din această perspectivă, pentru a se putea, astfel, constata în cauză incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
în privința criticilor subsumate motivului de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la excepția lipsei calității procesual active, aceasta a primit, de asemenea, o rezolvare legală față de calitatea reclamantului de titular al dreptului subiectiv alegat derivat din contractul de locațiune, toate apărările cu raportare la probele administrate reluate și în recurs cu privire la lipsa dovezii dreptului de proprietate sau de administrare asupra spațiului a reclamantului fiind fără relevanță juridică în speță, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată care vizează evacuarea pentru lipsa titlului locativ urmare expirării duratei contractului de locațiune.
Pentru aceste considerente nu este întemeiată nici excepția inadmisibilității acțiunii, reclamantul fiind în drept de a solicita prin mijlocirea instanței protecția dreptului său subiectiv care este un drept personal, de creanță derivat din contract și căruia i se aplică normele din Codul civil privind locațiunea și nu dispozițiile speciale ale Legii nr. 114/1996, invocate fără suport legal de către recurentă.
Câr privește măsura disjungerii cererii reconvenționale, instanța de apel a respins întemeiat motivul de apel cu acest obiect, fiind respectate condițiile art. 120 alin. (2) C. proc. civ. față de stadiul judecății și natura pretențiilor formulate prin această cerere care nu ar fi influențat nicicum soluția din prezenta cauză, dovadă stând și împrejurarea că această cerere reconvențională a fost deja soluționată și admisă ca și cererea principală ce face obiectul acestei cauze.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul s-a respins ca nefondat, iar în baza art. 274 C. proc. civ. recurenta - pârâtă, în culpă procesuală a fost obligată la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul - reclamant.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2961/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2950/2011. Comercial → |
|---|
