ICCJ. Decizia nr. 2961/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4516/40/2009 din 2 noiembrie 2009, reclamantele A.F. și C.(A.)N.C., în calitate de asociate la SC F. SRL Botoșani, au chemat în judecată pe pârâtul A.G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună excluderea acestuia din societate, în baza dispozițiilor art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pentru existența unor grave neînțelegeri.
Prin încheierea de ședință din 16 decembrie 2010, tribunalul a apreciat că excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 722 din 16 iulie 2008 invocată de pârât nu este dată în raport de cererea pendinte, câtă vreme aceasta din urmă nu se bazează pe art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, ci pe o interpretare extinsă a dispozițiilor legale.
Prin sentința nr. 1761 din 20 decembrie 2010, Tribunalul Botoșani, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus excluderea din SC F. SRL Botoșani, a asociatului - pârât A.G. reținând, în esență, că situația conflictuală dintre soții divorțați a fost transferată în interiorul societății, asociatul net minoritar A.G. perturbând echilibrul societar, prin introducerea de plângeri penale ce s-au dovedit neîntemeiate, conduite șicanatorii în adunarea generală a societății ori introducerea de repetate acțiuni societare, apreciindu-se că acesta nu a manifestat "affectio societatis" și că pârâtul nu deține decât 5 % din părțile sociale ale societății, soluția excluderii sale din societate fiind considerată ca singura care poate reface echilibrul societății, pentru a putea funcționa în continuare.
împotriva acestei sentințe și a încheierii din 21 ianuarie 2010, a declarat apel pârâtul A.G., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 26 din 11 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâtul A.G., împotriva încheierii din 21 ianuarie 2010 și a sentinței nr. 1761 din 20 decembrie 2010, ambele pronunțate de Tribunalul Botoșani,secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 4516/40/2009 și a schimbat în totalitate sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată și a obligat reclamantele să plătească pârâtului suma de 620,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din ambele faze procesuale.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că temeiul juridic invocat de reclamantele A.F. și C.(A.)N.C. în promovarea cererii de chemare în judecată a pârâtului A.G., reiterat în fața instanței de apel îl constituie art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, excluderea fiind aplicată ca o sancțiune în cazuri de strictă interpretare, exclusiv și limitativ prevăzute de lege, care nu pot fi asimilate unor situații reglementate de legiuitor într-o manieră diferită și în special pe ideea de culpă a asociatului în executarea obligațiilor legale aferente calității de asociat.
Instanța de fond și-a fundamentat soluția de excludere a asociatului - pârât doar prin prisma crizei interne survenită în urma neînțelegerilor dintre asociați, ori acest considerent deschide calea dizolvării societății conform dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 și nu poate fi interpretat, prin analogie, în aplicarea dispozițiilor art. 222 din lege.
Astfel, dispariția elementului intențional affectio societatis, manifestat prin dezinteresul pentru calitatea de asociat, lipsa de activitate în cadrul societății, ori atitudinea ostilă a asociatului, nu se încadrează în condițiile cerute de lege pentru a opera excluderea din societate.
Pe de altă parte, s-a mai reținut faptul că pârâtul are calitatea de asociat minoritar, or împrejurarea că a subscris la capitalul social cu 5 % fără a aduce o sumă de bani nu poate constitui motiv de excludere, de vreme ce, nu a fost îndeplinită condiția punerii în întârziere, stipulată expres, în condițiile art. 1079 C. civ.
împotriva acestei hotărâri au formulat, în termenul legal, recurs reclamantele întemeiat pe motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Au arătat că instanța de apel a procedat nelegal la recalificarea căii de atac din recurs în apel deoarece această situație este permisă numai atunci când prima instanță a indicat o cale de ataca care nu este prevăzută de lege pentru acea hotărâre, nu și atunci când partea nu respectă nici legea nici dispozițiile date de prima instanță, deși ambele sunt identice cu privire la calea de atac pe care trebuia să o exercite pârâtul și nu a făcut-o.
Așa fiind, pârâtul trebuia decăzut din dreptul de a mai exercita orice cale de atac și neprocedând astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 din Constituție, art. 282 alin. (1) C. proc. civ., art. 103 alin. (1) C. proc. civ. și art. 137 C. proc. civ.
De asemenea, prin discutarea căii de atac ca fiind apel abia la termenul din 11 martie 2011, apelul trebuia respins, ca tardiv formulate.
Pe fond, au arătat că potrivit probelor între părți există neînțelegeri grave care fac imposibilă continuarea activității împreună, dar că dizolvarea societății nu este o soluție nici legală nici echitabilă față de poziția pârâtului în societate.
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
în privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că recurentele - reclamante au invocat acest motiv, hotărârea putând fi modificată în situația în care aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii dar recurentele - reclamante nu au dezvoltat nicio critică concretă și nici nu se poate reține vreo nelegalitate, în realitate toate criticile din cererea de recurs subsumându-se motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în privința acestor critici, legat de decăderea intimatului - pârât din exercițiul căii de atac a apelului, respectiv de tardivitatea declarării apelului, și aceste excepții au fost corect rezolvate de către instanța de apel.
Astfel, potrivit art. 84 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.
în cauză, partea și-a intitulat, într-adevăr, calea de atac ca fiind "recurs" dar instanța, față de dispozițiile legale precitate, a procedat corect raportat la obiectul și dispozițiile art. 282 C. proc. civ. recalificând calea de atac în apel, supunând, totodată, în discuția contradictorie a părților acest aspect cu respectarea dreptului la apărare al părților și al contradictorialității.
Față de această situație, nu se poate pune în discuție, deci, decăderea din dreptul de a exercita calea de atac și nici tardivitatea, termenul de apel începând să curgă de la data înregistrării cererii la instanță și nu de la data încheierii prin care instanța a recalificat calea de atac, față de dispozițiile art. 84 C. proc. civ., care consideră valabilă o astfel de cerere, iar raportat la art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de 15 zile a fost respectat în cauză.
Referitor la fondul cauzei, instanța a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990 R, ce reglementează cazurile de excludere neregăsite în cauză, instanța de apel constatând corect că motivele invocate de recurentele - pârâte nu sunt motive de excludere, ci de dizolvare a societății, ceea ce nu a făcut obiectul judecății.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2967/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2957/2011. Comercial → |
|---|
