ICCJ. Decizia nr. 233/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 233/2011
Dosar nr. 3102/90/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată la 3 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului Râmicu Vâlcea, sub nr. 3102/90/2008, reclamanta SC O. SRL Râmicu Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta SC G. SRL Băile Govora, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 428.182, 34 lei, plus dobânda legală, reactualizată cu indicele de inflaţie de la momentul datorării până la momentul punerii în executare a hotărârii, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, în virtutea relaţiilor comerciale dintre acestea, s-a convenit executarea unei serii de lucrări la structura de rezistenţă a imobilului proprietatea pârâtei, respectiv hotel.
Lucrările au fost executate prin intermediul societăţii SC P. SRL, cu care s-a încheiat un contract de execuţie lucrări, acestea fiind terminate şi recepţionate la finalizarea lor.
Cu toate acestea, pârâta beneficiară a refuzat plata facturilor, respectiv a sumei menţionate anterior.
S-a încercat concilierea directă, dar fără a se ajunge la un rezultat pozitiv.
În susţinere, s-au depus înscrisuri şi s-a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei.
Prin întâmpinarea formulată la 8 ianuarie 2009, pârâta a invocat excepţia netimbrării cererii, excepţia neregularităţii acţiunii introductive, în sensul că aceasta nu este întemeiată în drept, condiţie în care nu-şi poate face apărări temeinicie.
De asemenea, a precizat că în concilierea directă este trecut ca temei de drept art. 998 C. civ., instituţie care presupune îndeplinirea cumulativă a patru condiţii pe care reclamanta nu le-a dovedit.
Pârâta a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, pe considerentul că, prin actul autentificat din 3 februarie 2006, reclamanta din prezenta cauză – prin administratorul său cu puteri depline - a cesionat, către PF O.C.E., creanţa în discuţie, înscris comunicat pârâtei în conformitate cu prevederile art. 1393 şi urm. C. civ., astfel ca aceasta să ia cunoştinţă despre noul creditor. Situaţia ulterioară intervenită, respectiv rezilierea contractului de cesiune nu a mai fost comunicată, aşa cum prevăd dispoziţiile legale în materie, astfel că, desfiinţarea actului nu este opozabilă pârâtei. Ca atare, în prezenta cauză, calitate să formuleze pretenţii faţă de pârâtă este persoana fizică despre care s-a vorbit, având în vedere că desocotirile între părţile contractului de cesiune nu au fost făcute conform clauzelor acestui contract.
Sub acest aspect, în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ., reclamanta şi-a precizat acţiunea în ceea ce priveşte temeiul legal ca fiind disp. art. 969, art. 1068, art. 1073 şi urm. C. civ.
Totodată a precizat că aceasta are calitate procesuală activă derivată din creanţa pe care societatea o are împotriva pârâtei, aşa cum reiese din facturile depuse la dosar, iar contractul de cesiune invocat de pârâtă, nu este relevant cauzei atâta vreme cât asupra actelor anterioare s-a revenit ulterior.
Prin încheierea nr. 73 din 6 aprilie 2009, Tribunalul Vâlcea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, ca neîntemeiată.
Ulterior, la data de 24 aprilie 2009, pârâta a invocat şi excepţia prematurităţii cererii, prin prisma neîndeplinirii convocării la conciliere, aşa cum cer, în mod imperativ, prevederile art. 7201 C. proc. civ., solicitând a se pune în vedere reclamantei depunerea dovezii de îndeplinire a acestei proceduri, obligaţie pe care reclamanta a îndeplinit-o prin înscrisurile depuse, împreună cu alte înscrisuri.
Prima instanţă, din oficiu, a dispus efectuarea unei adrese la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Vâlcea în vederea comunicării istoricului, cu privire la numele asociaţilor şi administratorilor, în cadrul societăţii pârâte, răspuns primit cu adresa din 30 octombrie 2009, dar şi citarea la interogatoriu a administratorilor celor două societăţi, respectiv O.E., I.O.M., precum şi a PF M.C. – ca reprezentant al P.B.G.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa nr. 362 din 17 februarie 2010, a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata sumei de 419.182, 34 lei contravaloare lucrări plus dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective către reclamantă, a respins capătul de cerere privind reactualizarea sumei susmenţionate şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, prima instanţă a reţinut că societatea pârâtă, constituită în anul 2004, are sediul social situat în Băile Govora, imobil aflat în patrimoniul acesteia, bun adus ca aport în natură de către asociata P.B.G., aşa cum rezultă din adresa înaintată de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Societatea are doi asociaţi, pe lângă P.B.G. fiind asociată şi SC A.V.S. SRL, societate reprezentată de I.O.M., care este şi administrator al pârâtei.
P.B.G. are ca reprezentant legal pe PF M.C., aşa cum rezultă din împuternicirea depusă la dosar de societatea pârâtă, la termenul din data de 10 februarie 2010.
Cu privire la imobilul din Băile Govora, s-a reţinut că, în data de 1 iunie 2005, între reclamantă şi SC P. SRL, s-a încheiat contractul privind executarea lucrărilor, conform devizelor de lucrări, la obiectivul hotel, potrivit proiectului de execuţie, valoarea lucrărilor fiind stabilită la suma de 650.000 euro plus TVA, iar termenul lucrării fiind de 10 luni.
Ulterior, la data de 12 august 2005, aceeaşi reclamantă încheie contractul cu SC C. SRL, având ca obiect executarea, sub conducere proprie, a lucrărilor de construcţii montaj la obiectivul hotel constând în: planşeu parter, etaj 1, etaj 2, consolidare ziduri cu planşe STNB, valoarea lucrării fiind stabilită la suma de 150.000 lei, inclusiv TVA, termenul de execuţie fiind la data de 20 noiembrie 2005.
La 10 decembrie 2005, s-a încheiat procesul-verbal de recepţie a imobilului din Băile Govora privind lucrările de consolidare la imobil - demisol, parter, etaj 1 şi 2 şi ½ planşeu BA mansardă, conform autorizaţiei de construcţie din 4 iulie 2003 emisă de Primăria Băile Govora şi proiectului încheiat de SC R. SRL şi SC A.A. SRL, constructor fiind SC C. SRL.
Lucrările au fost executate cu materialele procurate de către reclamantă, în perioada iunie-noiembrie 2005, aşa cum rezultă din facturile fiscale, chitanţele sub semnătură privată şi ordinele de plată depuse la dosar.
Din analiza facturilor sus-menţionate, instanţa de fond a reţinut că facturile fiscale din 30 iulie 2005, 8 august 2005, 31 august 2005, 22 septembrie 2005, 7 noiembrie 2005, au fost semnate de către PF M.C., reprezentantul asociatei pârâtei, P.B.G., pentru reclamanta SC O. SRL, ce avea calitatea de cumpărător al materialelor, facturi ce privesc în principal achiziţionarea de beton şi fier beton, în valoare totală de 104.935 lei.
Pentru lucrările executate la imobilul descris, s-au întocmit de către reclamantă cele două facturi fiscale aflate în litigiu, şi anume facturile fiscale din 31 octombrie 2005 în valoare de 401.123 lei şi din 30 decembrie 2005 în valoare de 27.059,34 lei, la rubrica „cumpărător" fiind trecută societatea pârâtă.
Cele două facturi au fost semnate din partea pârâtei de către acelaşi PF M.C., iar pe cea de-a doua factură s-a aplicat şi ştampila societăţii SC G. SRL.
Executarea lucrărilor a fost înregistrată în contabilitate de către reclamantă, aşa cum reiese din documentele contabile depuse la dosar, şi anume: balanţele analitice aferente perioadei 31 octombrie 2005 - 31 decembrie 2008, în care este menţionată ca sold final debitor suma de 419.182,34 lei în contul 4111.1 Clienţi interni, fişa clientului SC G. SRL din 31 decembrie 2005 şi respectiv 31 decembrie 2008, în care la rubrica „debit" este trecută suma de 419.182,34 lei, extrasele de pe Registrul Jurnal aferente lunilor octombrie şi decembrie 2005, în care sunt menţionate cele două sume cuprinse în facturile din litigiu, sub forma preţ unitar plu valoare TVA, precum şi extrasele de pe Jurnalul Vânzări în care sunt menţionate cele două facturi.
Creanţa ce constituie obiectul prezentului litigiu a fost obiect al contractului de cesiune din data de 3 februarie 2006, între SC O. SRL şi O.C.,asociatul unic şi reprezentantul legal al reclamantei, căreia instanţa nu i-a conferit opozabilitate faţă de terţi, în speţă faţă de pârâtă, aşa cum s-a reţinut prin Încheierea din data de 6 aprilie 2009.
În fapt, această convenţie nu şi-a produs efectele nici între cedentă şi cesionar, având în vedere că societatea reclamantă nu a înregistrat în evidenţa financiară, în conturile 455-asociaţi conturi curente şi 457-dividende de plată, diminuarea obligaţiei faţă de cesionar până la nivelul sumei de 428.182,34 lei, aşa cum s-a stipulat la capitolul "preţul" din contract.
În luna februarie 2008, reclamanta a încercat soluţionarea litigiului, pe cale amiabilă, solicitând pârâtei achitarea contravalorii celor două facturi, în calitate de beneficiară a lucrărilor executate, iar faţă de nereuşita concilierii directe, s-a formulat prezenta acţiune.
Prima instanţă a apreciat că între părţile din litigiu s-a încheiat un contract de antrepriză de construcţii, în formă simplificată (fără a fi întocmit un înscris), cu privire la efectuarea lucrărilor de consolidare la imobilul situat în Băile Govora, sediul societăţii pârâte, imobil ce se află în patrimoniul societăţii SC G. SRL.
Aceste lucrări au fost executate în baza autorizaţiei de construcţie din 4 iulie 2003 emisă de Primăria Băile Govora şi a proiectului încheiat de SC R. SRL şi SC A.A. SRL.
Cum legea nu cere nicio formă specială pentru validitatea contractului de antrepriză, în virtutea principiului consensualismului, simplul acord de voinţă al părţilor este suficient pentru existenţa contractului.
Acordul de voinţă al celor două părţi litigante a fost în sensul executării lucrărilor descrise mai sus, de către reclamantă în beneficiul pârâtei, reclamanta încredinţând executarea lucrării celor doi subantreprenori: SC P. SRL şi respectiv SC C. SRL, aşa cum rezultă din contractele depuse la dosar.
De asemenea, pentru executarea lucrării, reclamanta a procurat materialele necesare, la această activitate participând direct şi pârâta, prin reprezentantul legal al asociatei pârâtei, P.B.G., şi anume prin PF M.C.
Exteriorizarea voinţei celor două părţi contractante s-a concretizat atât în înregistrarea executării lucrării în contabilitate de către reclamantă, cât şi prin înregistrarea celei de a doua facturi în contabilitate de către pârâtă, aşa cum s-a recunoscut chiar în cuprinsul interogatoriului.
Reclamanta a înţeles să depună la dosar, în susţinerea acţiunii, atât balanţele analitice, cât şi extrase de pe registrul jurnal, registru contabil obligatoriu pentru agenţii economici.
Registrul jurnal reprezintă documentul obligatoriu de înregistrare cronologică a documentelor justificative servind ca probă în litigii.
Astfel, extrasele de pe registrul jurnal prezentat de reclamantă, are forţă probantă în favoarea acesteia, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 50 – art. 52 C. com., în care se arată că „Registrele comercianţilor, ţinute în regulă, pot face proba în justiţie între comercianţi pentru fapte şi chestiuni de comerţ".
Despre acest acord de voinţă s-a reţinut că se vorbeşte şi în interogatoriu pârâtei, care a recunoscut existenţa unor discuţii în legătură cu executarea lucrărilor sus-menţionate, care - potrivit declaraţiei pârâtei, nu s-au concretizat într-o convenţie, dar şi despre înregistrarea în propria contabilitate a celei de-a doua facturi, şi anume, a facturii fiscale din 30 decembrie 2005 (factură semnată şi ştampilată de către pârâtă, prin PF M.C.).
Or, această factură este ulterioară facturii din 31 octombrie 2005 în valoare de 401.123 lei, nerecunoscută prin interogatoriu, deşi este semnată de către aceeaşi persoană din partea pârâtei, adică de PF M.C.
S-a mai reţinut că prin întâmpinare au fost ridicate de către pârâtă numai excepţii şi probleme de formă în legătură cu facturile depuse la dosar, fără însă a se invoca şi dispoziţiile art. 177 şi urm. C. proc. civ. referitoare la verificarea de scripte, precum şi că nu s-au făcut apărări pe fond nici în faza dezbaterilor orale, deşi au fost invocate apărări noi, reluate şi în concluziile scrise.
Astfel, s-a vorbit despre încălcarea prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, în sensul că părţile nu au încheiat un contract de antrepriză, un proces-verbal de recepţie preliminară şi finală, însă, contractele de antrepriză au natură consensuală, iar neîncheierea actelor sus-menţionate de către părţi (cu toate că între antreprenor şi subantreprenor, s-a încheiat un proces-verbal de recepţie finală), nu conduce însă la concluzia inexistenţei unei convenţii de antrepriză între reclamantă şi pârâtă.
De asemenea, s-a apreciat că un element important în susţinerea cererii îl constituie facturile fiscale de achiziţionare a materialelor pentru efectuarea lucrării din litigiu, în care apare numele şi semnătura reprezentantului legal al asociatei pârâtei P.B.G., PF M.C.
Totodată, în speţă, s-a statuat existenţa unei recunoaşteri parţiale a raporturilor contractuale dintre părţi, prin răspunsul dat la interogatoriu de către pârâtă, răspuns prin care se admite faptul că între părţi au existat discuţii în legătură cu executarea acestor lucrări, precum şi faptul că una dintre facturile din litigiu a fost înregistrată în propria contabilitate, factură semnată şi ştampilată de pârâtă, prin PF M.C.
Referitor la cuantumul pretenţiilor solicitate de către reclamant, pârâta nu şi-a formulat apărări prin întâmpinare, în sensul contestării cuantumului lucrărilor executate de reclamantă, aceasta negând existenţa raporturilor contractuale dintre părţi.
Numai cu prilejul interogatoriului luat la cererea reclamantei, reprezentantul legal al societăţii pârâte a recunoscut împrejurarea că factura emisă de reclamantă în data de 30 decembrie 2005 a fost înregistrată în propria contabilitate.
În ceea ce priveşte această factură, prin acelaşi interogatoriu, pârâta a negat cantitatea şi calitatea lucrărilor executate de reclamantă care fac obiectul acestei facturi, fără ca această chestiune să fie formulată în cadrul întâmpinării ca o excepţie de neexecutare a contractului.
În aceste condiţii, prima instanţă nu a apreciat a fi întemeiată excepţia de neexecutare invocată, prin întâmpinare, de către pârâtă, sub aspectul cuantumului sumei solicitate.
Referitor la capătul de cerere privind plata dobânzilor legale, potrivit Codului comercial, datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile, astfel că s-a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente debitului principal, dobânzi ce vor curge de la data scadenţei, conform prevederilor art. 43 C. com., şi anume de la data de 30 decembrie 2005 până la achitarea integrală a debitului.
Aceste dobânzi se vor calcula având în vedere nivelul dobânzii de referinţă BNR, în materie comercială, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3 alin. (1) din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti.
Cu privire la cumulul dobânzilor legale cu actualizarea sumei prin aplicarea indicelui de inflaţie, instanţa a reţinut că dobânda legală, în materie comercială, este reglementată de dispoziţiile art. 3 din OG nr. 9/2000 şi art. 43 C. com., prevederi ce conduc la ideea că titlul cu care se cer dobânzile este acela de daune-interese moratorii, datorate pentru întârzierea în executarea unei datorii comerciale care se pot cumula numai cu despăgubiri având natură compensatorie, categorie în care nu intră actualizarea sumelor potrivit indicelui de inflaţie.
Prin urmare, capătul de cerere privind plata contravalorii lucrării cu aplicarea indicelui de inflaţie a fost respins ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel în termen legal pârâta SC G. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând drept chestiuni prealabile excepţia de prematuritate a acţiunii introductive şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei – reclamante.
În ceea ce priveşte prima excepţie, pârâta a arătat că aceasta este admisibilă sub un dublu aspect, în primul rând, prin aceea că nu s-a realizat comunicarea la convocarea menţionată de reclamantă, mai concret, nu s-a specificat data şi ora când va avea loc întâlnirea celor două părţi şi, în al doilea rând, nu s-au anexat acestui înscris actele pe care se întemeiau pretenţiile reclamantei.
Împrejurarea că intimata-reclamantă a transmis convocarea, printr-o scrisoare, către P.B.G. şi către SC A.V.S. SRL – prin doamna I.O.M., dar care nu sunt părţi în cauză, că aceste scrisori au fost trimise la altă adresă decât adresa sediului social al pârâtei, a faptului că această scrisoare nu conţine şi actele doveditoare dar şi temeiul lor legal, constituie motive temeinice în susţinerea excepţiei de prematuritate invocată.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, apelanta – pârâtă a arătat că, părţile contractului de cesiune de creanţă sunt reclamanta SC O. SRL şi domnul O.C.E. şi vizează sume de 428.182, 34 lei aferentă facturilor în litigiu, înscris pe care intimata l-a remis intimatei în scopul îndeplinirii de către cedent şi cesionar a dispoziţiilor prevăzute de art. 1393 C. civ.
Ulterior, cesiunea de creanţă a fost desfiinţată prin rezilierea contractului, dar acest înscris nu a mai fost remis, aşa cum prevăd dispoziţiile legale, către apelantă, respectiv în condiţiile art. 1169 C. civ.
În acest context rezultă că, la data introducerii acţiunii, 3 octombrie 2008, titularul acţiunii introductive în pretenţii nu putea fi intimata-reclamantă, deoarece nu mai era titulara dreptului în sens material, calitate care a fost preluată de către PF O.C.E.
Pe fondul cauzei, apelanta-pârâtă a criticat sentinţa prin aceea că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus obligarea sa la plata contravalorii lucrărilor reprezentând structura de rezistenţă a imobilului proprietatea acesteia, respectiv hotel, materializate în facturile din 31 octombrie 2005 şi 30 decembrie 2005, întrucât din actele doveditoare existente la dosarul cauzei rezultă că în patrimoniul SC G. SRL nu există niciun activ cu denumirea hotel.
Cele două facturi prezentate de reclamantă ca fiind baza pretenţiilor sale nu sunt semnate şi nici ştampilate de reprezentantul legal al societăţii, ca atare, nu au fost acceptate la plată, pentru a putea reprezenta creanţe certe, lichide şi exigibile care să dea naştere în sarcina apelantei – pârâte la plata unei sume de bani sau a oricărei alte obligaţii.
Chiar, în ipoteza în care, aceste facturi, ar fi fost semnate de către administratorul societăţii pârâte, tot nu ar fi dat naştere obligaţiei de plată, deoarece nu există un proces-verbal de recepţie al pretinselor lucrări, înscris care ar fi descărcat pe antreprenori de obligaţiile sale faţă de client, echivalând cu predarea lucrărilor fără obiecţiuni, iar consecinţa juridică fiind naşterea obligaţiei de plată în sarcina beneficiarului faţă de antreprenor.
În mod greşit, se reţine în motivarea sentinţei că factura cu valoarea de 401.123 lei, contestată de pârâtă, este semnată din partea pârâtei de către PF M.C., deoarece această persoană nu a fost şi nu este administratorul SC G. SRL, astfel că aceasta nu putea angaja societatea în raporturile contractuale intervenite între cele două părţi, administrator al societăţii fiind întotdeauna d-na I.O.M., aşa cum rezultă din adresa O.R.C. Vâlcea şi certificatul constatator depus la dosar.
O altă critică, a greşitei admiteri a acţiunii de faţă, constă în inexistenţa între cele două părţi a unui contract de antrepriză în formă simplificată, reţinere care nu are suport probator. Or, aşa cum rezultă din prevederile legale care reglementează contractul de antrepriză acesta este un contract „intuitu personae" ce se încheie în considerarea experienţei, capacităţii, capabilităţilor şi aptitudinilor antreprenorului, conform art. 1485 C. civ. Coroborând acest temei legal cu dispoziţiile art. 34 din Decret nr. 31/1954, rezultă limitarea capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice de principiul respectării specialităţii capacităţii de folosinţă a drepturilor şi obligaţiilor acesteia, mai concret, desfăşurarea activităţii comerciale numai în concordanţă cu obiectul de activitate al intimatei. Ca atare, din lecturarea materialului probator se observă că activitatea principală a intimatei SC O. SRL este comerţ cu ridicata şi combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate.
Intimata-reclamantă nu a depus la dosar dovada existenţei unei autorizări în efectuarea lucrărilor civile în construcţii, respectiv activitate de genul pe care aceasta pretinde că le-ar fi efectuat. Or, în toate cazurile între antreprenor şi beneficiar trebuie încheiat un contract de antrepriză în formă scrisă, contract care în cauză lipseşte.
Afirmaţia instanţei că ar fi existat discuţii între părţi referitoare la executarea acestor lucrări, discuţii neconcretizate prin încheierea unui contract în formă scrisă a unui asemenea contract, care să exprime acordul de voinţă al celor două părţi, precum şi încredinţarea executării lucrării celor doi antreprenori SC P. SRL şi SC C. SRL, face nejustificată pretenţia reclamantei.
O altă critică, priveşte lipsa devizului de lucrări şi plăţi, în sensul de a se arăta natura lucrărilor pretins executate, cantitatea lucrărilor, termenele de execuţie şi termenele de plată.
În speţă, nu există proces - verbal de recepţie a pretinselor lucrări, încheiat în condiţiile art. 1482 C. civ., ceea ce denotă inexistenţa documentului din care să rezulte stabilirea raportului juridic de locaţiune de lucrări.
Procesul-verbal de recepţie preliminară din 10 decembrie 2005, încheiat de SC O. SRL şi SC C. SRL, este inopozabil apelantei – pârâte, întrucât nu este semnat de reprezentantul legal al acesteia.
De asemenea, s-a criticat şi reţinerea existenţei contractelor încheiate de intimata-reclamantă cu cele două societăţii amintite anterior, pe considerentul că, înscrisurile respective nu fac nicio referire la beneficiarul lucrărilor, respectiv SC G. SRL ci se referă la societatea M.L. SRL, situaţie regăsită şi în contractul din 12 august 2005, încheiat cu SC C. SRL.
O altă critică, vizează faptul că instanţa a fost în eroare atunci când a susţinut că pârâta nu şi-a formulat apărări prin întâmpinare în sensul contestării cuantumului lucrărilor executate de reclamantă, pe considerentul că apelanta doar ar fi negat existenţa raporturilor contractuale dintre părţi.
Această reţinere este falsă, deoarece dacă ar fi contestat de plano efectuarea lucrărilor, cum putea fi de acord cu plata unei sume de bani pentru lucrări neefectuate şi neagreate. Mai mult, instanţa de fond fără a expune motivele şi argumentele pe situaţia de fapt şi de drept şi fără a solicita amânarea pronunţării în vederea expunerii detaliate a concluziilor, a dat eficienţă numai apărărilor reclamantei.
În fine, s-a apreciat că instanţa de fond nu a emis judecăţi de valoare asupra cerinţei formei scrise a contractului de antrepriză, nu s-a pronunţat asupra inexistenţei devizului de lucrări şi plăţi şi nici asupra lipsei procesului - verbal de recepţie între părţile litigante, pronunţând o hotărâre în afara pieselor dosarului.
Intimata-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, concluzii însoţite de două înscrisuri, prin care face dovada calităţii sale procesuale active.
Prin Decizia nr. 60/A-C din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ce priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., s-a apreciat că este nejustificată şi infirmată de cărţile poştale aflate la dosarul cauzei, care dovedesc că ambii asociaţi au primit personal corespondenţa adresată şi au semnat de primire, aşa cum rezultă din înscrisuri. Convocarea expediată către societatea – pârâtă întruneşte condiţiile textului sus - menţionat, atât în ceea ce priveşte pretenţia formulată, cuantumul acesteia şi temeiul legal al acesteia, dar şi înscrisurile doveditoare a pretenţiilor solicitate.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante, se reţine că, într-adevăr, în cauză a avut loc cesiunea creanţei ce constituie obiect al prezentului litigiu, dovadă fiind înscrisul de la dosar, încheiat între SC O. SRL şi PF O.C.E., asociat unic şi reprezentant legal al reclamantei, însă, acest înscris nu şi-a putut produce efectele juridice, întrucât nu a fost înregistrat în evidenţa financiară a societăţii, chiar dacă el a fost remis către societatea pârâtă, însă, ulterior, acesta a şi fost reziliat, creanţa continuând să figureze în evidenţele contabile ale societăţii ca neplătită.
Aşa cum rezultă din contractul de cesiune, pentru valabilitatea acesteia este necesar ca debitorul cedat să semneze prezentul contract, clauză care nu s-a respectat, întrucât la data încheierii sale, SC O. SRL avea doi asociaţi şi administratori, respectiv M.G. şi O.C.E., contractul fiind încheiat numai de unul dintre asociaţi fără consultarea celuilalt, motiv care a determinat desfiinţarea contractului prin act adiţional, ca atare, este fără relevanţă susţinerea apelantei-pârâte că rezilierea cesiunii de creanţă nu poate avea consecinţe juridice în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de a i se plăti suma de 428.182 lei, atâta vreme cât nu s-a mai dat eficienţă acestei convenţii.
Referitor la fondul cauzei, aşa cum corect, a reţinut instanţa de fond, societatea apelantă are doi asociaţi – persoane juridice, respectiv P.B.G. fiind şi SC A.V.S. SRL, societate reprezentată de I.O.M., ce deţine şi calitatea de administrator al SC G. SRL, ultima înregistrare privind modificarea structurii capitalului social în favoarea asociatei P.B.G. datând din 15 ianuarie 2009, la solicitarea reprezentantului desemnat de aceasta, respectiv PF M.C.
Deşi, se susţine în una din criticile formulate că numitul PF M.C. nu are nicio legătură cu P.B.G., înscrisul infirmă acest aspect, în sensul că administratorul SC G. SRL şi SC A.V.S. SRL, în persoana I.O.M. a dat împuterniciri depline domnului M.C. despre care a arătat că are calitatea de reprezentant a P.B.G., în ceea ce priveşte apărarea intereselor acestei societăţi.
Desigur, că este corectă reţinerea împrejurării că administratorul apelantei – pârâte este I.O.M., însă, aşa cum rezultă din certificatul constatator înaintat de către O.R.C. Râmicu Vâlcea aceasta are ca asociaţi cele două persoane juridice, P.B.G. şi SC A.V.S. SRL, cum s-a precizat anterior, facturile fiscale în litigiu fiind semnate de către numitul M.C., reprezentantul uneia din asociatele pârâtei, P.B.G., în numele SC O. SRL, ce avea calitate de cumpărător a materialelor respective.
Prin urmare, în mod corect, prima instanţă a apreciat că această persoană a angajat legal societatea pârâtă, dând naştere în sarcina acesteia a obligaţiei de plată din litigiu.
S-a subliniat că, apelanta-pârâtă, contestă numai factura din 31 octombrie 2005, în valoare de 401.123 lei, ca fiind semnată de o persoană ce nu avea legătură cu societatea, însă, acceptă cealaltă factură din 30 decembrie 2005, de valoare inferioară, însumând 27.059, 34 lei, cu toate că este semnată de aceeaşi persoană despre care s-a vorbit anterior, factură ce este ulterioară celei nerecunoscute prin interogatoriu de către pârâtă.
În ceea ce priveşte greşita reţinere de către instanţa de fond a existenţei între părţi a convenţiei de antrepriză de construcţii în formă simplificată cu privire la efectuarea lucrărilor de consolidare la imobilul situat în Băile Govara, ce constituie chiar sediul societăţii pârâte, s-a reţinut că acordul de voinţă al celor două părţi litigante a fost în sensul executării lucrărilor vizând acest imobil, aşa cum sunt descrise în autorizaţia de construcţie din 4 iulie 2003, emisă de Primăria Băile Govora şi a proiectului încheiat între SC R.T. SRL şi SC A.A. SRL, acord de voinţă recunoscut de apelanta – pârâtă în răspunsul dat la interogatoriu, exprimat în sensul existenţei unor discuţii, între părţi în legătură cu executarea lucrărilor sus-menţionate, dar nematerializate într-un act scris, ceea ce a determinat-o pe aceasta să considere că inexistenţa documentului încheiat „ad probationem" face inadmisibilă acţiunea în pretenţii formulată de intimata reclamantă şi exonerarea sa de plata contravalorii materialelor şi a lucrărilor vizând imobilul respectiv. Or, aşa cum rezultă din prevederile legale ce reglementează materia contractului de antrepriză, nu este prevăzută nicio formă specială pentru validitatea contractului, simplu acord de voinţă al părţilor fiind suficient pentru demonstrarea valabilităţii sale, în virtutea consensualismului actelor juridice.
Contractul de antrepriză de construcţii fiind o varietate a contractului de antrepriză care, la rândul său, este o varietate a contractului de locaţiune, ale cărui reguli le urmează, dar având şi reguli specifice, consacrate în art. 1413, 1470 – art. 1471 şi art. 1478 – art. 1490. C. civ.
Exteriorizarea voinţei celor două părţi contractante s-a concretizat în înregistrarea executării lucrărilor în contabilitatea reclamantei, cât şi prin înregistrarea celei de-a doua facturi în contabilitatea apelantei – pârâte, conform recunoaşterii acesteia.
Pentru a demonstra existenţa acordului de voinţă între cele două părţi au fost depuse la dosar balanţele analitice şi extrase de pe registrul jurnal, registrul contabil obligatoriu pentru agenţii economici, înscrisuri care sunt considerate drept probă în litigiu.
Astfel, conform art. 50 şi art. 52 C. com., registrele comercianţilor ţinute în regulă, pot face proba în justiţie între comercianţi pentru fapte şi chestiuni de comerţ.
Nici critica vizând inexistenţa procesului-verbal de recepţie preliminară şi finală, care să ateste existenţa unui contract de antrepriză nu poate fi primită, atâta vreme cât acest gen de contracte au natură consensuală, iar nematerializarea lor printr-un act scris nu conduce la concluzia inexistenţei convenţiei, cu atât mai mult cu cât în cauză, între intimata reclamantă şi subantreprenor a fost încheiat procesul-verbal de recepţie finală a lucrărilor de consolidare a imobilului aflat în patrimoniul apelantei-pârâte. Chiar aceasta face o recunoaştere parţială a raporturilor contractuale atunci când admite faptul că au existat discuţii între părţi şi că una dintre facturi, cu preţul mai mic, a fost înregistrată în propria contabilitate, purtând semnătura aceleiaşi persoane - PF M.C. - şi ştampila societăţii pârâte aflată în posesia acesteia, cu toate că nu s-a susţinut atragerea răspunderii acestei persoane în ceea ce priveşte absenţa mandatului său în angajarea din punct de vedere juridic a acestei societăţi.
Susţinerea apelantei-pârâte că instanţa de fond nu ar fi dat relevanţă principiului înscris în art. 34 din Decretul nr. 31/1954 vizând specialitatea capacităţii de folosinţă a drepturilor şi obligaţiilor persoanei juridice, prin aceea că nu s-a observat că activitatea principală a reclamantei este cea regăsită în codul CAEN - comerţ cu ridicata a combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi a produselor derivate este infirmată de înscrisuri, din care rezultă că aceasta are în obiectul de activitate şi lucrări de construcţii imobiliare, precum şi alte lucrări de instalaţie în construcţie, astfel că, în mod legal, prima instanţă a apreciat că, şi sub acest aspect, acţiunea introductivă se încadrează în textele temeiurilor legale precizate de reclamantă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC G. SRL Băile Govora aducându-i următoarele critici:
1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că asociaţii SC G. SRL au fost cei cărora li s-a adresat cererea de conciliere, nefăcând distincţia între calitatea de asociaţi ai societăţii recurente, ce au personalitate juridică distinctă de persoana societăţii pârâte şi societatea pârâtă.
Procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., nu a fost respectată sub un dublu aspect, şi anume:
- societatea recurentă nu a fost convocată la o conciliere directă.
- nu a primit înscrisurile de care reclamanta-intimată a înţeles să le invoce, acestea fiind prezentate doar în faţa primei instanţe.
2. Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a soluţionat în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC O. SRL.
Astfel, la data de 28 iulie 2010 recurenta susţine că a prezentat în faţa instanţei de apel originalul contractului de cesiune de creanţă dintre SC O. SRL şi PF O.C.E., astfel că acesta din urmă ar fi putut avea o eventuală calitate procesuală activă.
Cesiunea de creanţă respectivă se referă la suma de 428.182,34 lei aferentă facturii în litigiu, iar faptul că se află în posesia recurentei-pârâte arată că această cesiune i-a fost notificată.
Mai mult, actul adiţional din 13 martie 2006 la contractul de cesiune de creanţă din 3 februarie 2006, prin care părţile au dispus rezilierea acestuia, nu i-a fost comunicat recurentei-pârâte, astfel că nu poate produce efecte juridice faţă de recurentă.
3. În ce priveşte fondul cauzei, hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii.
Recurenta-pârâtă susţine că nu s-a făcut dovada existenţei unui contract de antrepriză între părţile litigante, contractul de antrepriză fiind condiţionat de existenţa unui contract „ad validitatem" şi nu doar „ad probationem".
Faptul că nu există un contract de antrepriză rezultă şi din inexistenţa unui deviz sau grafic de lucrări şi plăţi precum şi din inexistenţa unui proces-verbal de recepţie al lucrărilor.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că administratorul recurentei-pârâte a dat împuterniciri depline d-ului M.C., acesta din urmă angajând în mod legal societatea-pârâtă, deoarece la dosarul cauzei nu există nicio dovadă în acest sens, persoana respectivă fiind împuternicită doar pentru a reprezenta societatea în faţa O.R.C. Vâlcea şi pentru a semna contractul de asistenţă juridică.
Singurul reprezentant legal al societăţii recurente a fost şi este d-na I.O.M. iar semnătura acestei nu se află pe niciun înscris depus la dosarul cauzei de către reclamantă şi nici pe cele două facturi contestate.
Nu este adevărat faptul că recurenta-pârâtă ar fi recunoscut vreodată valabilitatea vreunei facturi, aceasta contestând tot timpul existenţa unui contract de antrepriză, inclusiv valabilitatea facturilor.
Recurenta mai susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că procesul-verbal de recepţie preliminară din 10 decembrie 2005, încheiat între SC O. SRL şi SC C. SRL i-ar fi opozabil, acest proces verbal nefiind semnat de către reprezentantul legal al pârâtei.
De asemenea, sunt irelevante contractele încheiate între reclamanta SC O. SRL cu SC P. SRL şi respectiv SC C. SRL, mai ales că potrivit prevederilor contractului din 2005 reclamanta SC O. SRL are calitatea de beneficiar, nefăcându-se nici trimitere la SC G. SRL.
Mai mult, potrivit art. V din acest contract se face trimitere la o terţă societate şi anume M.L. SRL astfel că, recurenta nu are nicio legătură cu respectivul contract.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va admite recursul, ca fondat, pentru considerentele ce urmează.
1. Critica privind neefectuarea, în mod legal, a procedurii de conciliere directă, prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., nu poate fi reţinută.
Astfel, deşi recurenta pârâtă are dreptate atunci când afirmă că transmiterea cererii de conciliere directă nu s-a făcută către reprezentantul legal al societăţii şi nici la sediul social al acesteia, asociaţii societăţii pârâte fiind persoane juridice cu personalitate distinctă de cea a recurentei-reclamante, totuşi, având în vedere că finalitatea procedurii de conciliere directă instituită de legiuitor prin procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., aceea de evitare a unui proces în faţa instanţei de judecată, nu a fost atinsă, instanţa de recurs apreciază că această critică trebuie respinsă, iar litigiul trebuie soluţionat pe fondul său.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută, deoarece reclamanta-intimată este cea care pretinde că are un drept de creanţă împotriva recurentei-pârâte, mai ales că pretinsa cesiune de creanţă încheiată între reclamantă şi cesionarul PF O.C.E., prin înscrisul autentificat din 3 februarie 2006, a fost reziliată prin actul adiţional din 13 martie 2006.
Chiar dacă cesiunea de creanţă a fost notificată debitorului cedat, în cauza de faţă pârâtei, iar rezilierea nu i-a mai fost comunicată, totuşi, se poate reţine că la data introducerii acţiunii şi anume 3 octombrie 2008, reclamanta poate pretinde că are calitate procesuală activă, importantă fiind soluţionarea pe fond a cauzei.
3. În ce priveşte fondul cauzei, recursul urmează a fi admis, instanţa de apel pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşită a legii.
În mod greşit a reţinut instanţa de apel că s-a făcut dovada faptului că între părţi s-a încheiat un contract de antrepriză în formă simplificată.
Nu există la dosarul cauzei nicio dovadă a încheierii unui contract de antrepriză între cele două părţi, prezumţiile instanţei de apel, ca de altfel şi ale primei instanţe, cu privire la existenţa unui acord de voinţă între cele două părţi fiind eronate.
Potrivit dispoziţiilor art. 701 din Legea nr. 31/1990 actele de dispoziţie asupra bunurilor unei societăţi comerciale pot fi încheiate doar de reprezentanţii legali ai societăţii, iar potrivit art. 70 din aceeaşi lege, administratorii sunt cei care pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate.
Aşa după cum a reţinut chiar instanţa de apel, singurul reprezentant legal al pârâtei este d-na I.O.M., nu şi d-nul M.C., care este doar reprezentantul legal al unuia dintre asociaţii societăţii pârâte şi anume P.B.G.
Chiar dacă, în mod teoretic, se poate încheia un contract „în formă simplificată" aşa cum susţine instanţa de apel, totuşi practica în cazul contractelor de antrepriză de construcţii este aceea de a se încheia un contract în formă scrisă, tocmai pentru a se putea determina cu precizie întinderea obligaţiilor corelative a părţilor, derularea unui astfel de contract presupunând existenţa unui proiect, întocmirea de devize şi respectiv procese-verbale de recepţie pe faze de executare a lucrărilor, semnătura unui diriginte de şantier, acordul părţilor cu privire la parcurgerea etapelor respective, plata preţului pentru fiecare etapă efectuată.
În cauza de faţă, nu s-a făcut dovada existenţei niciuneia dintre aceste condiţii, nici măcar într-o formă amiabilă, nescrisă şi, prin urmare, nici nu se poate trage concluzia că acest contract există.
Mai mult, pentru respectarea calităţii în construcţii, potrivit Legii nr. 10/1995, este obligatoriu încheierea unor contracte în formă scrisă, deoarece, potrivit art. 7 din această lege, este necesar ca respectivele contracte să cuprindă clauze referitoare le nivelul de calitate al construcţiilor, cu referire la cerinţele esenţiale prevăzute de art. 5 din aceeaşi lege.
Fără existenţa acestor contracte, în formă scrisă, nici nu se poate obţine autorizaţia de construire.
Prin urmare, în speţa de faţă este imposibilă existenţa unui contract de antrepriză de construcţii în formă nescrisă.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că numitul M.C. ar fi fost împuternicit în mod legal de către administratorul societăţii pârâte să reprezinte această societate în derularea aşa zisului contract de antrepriză de construcţii, singura împuternicire dată de administratorul societăţii pârâte numitului M.C. fiind cea aflată la dosar fond, prin care îl împuterniceşte să angajeze un apărător, tocmai în cauza de faţă.
Este greşită reţinerea instanţei de apel că pe una dintre facturi (cea din 30 decembrie 2005) ar exista semnătura reprezentantului legal al pârâtei, pe această factură figurând doar numele delegatului – M.C., precum şi ştampila societăţii pârâte, însă pe de o parte, lipseşte chiar semnătura delegatului, iar pe de altă parte, oricum, M.C. nu era reprezentant legal al societăţii pârâte.
La fel de eronată este şi reţinerea faptului că exteriorizarea voinţei celor două părţi contractante s-a concretizat în înregistrarea executării lucrărilor în contabilitatea reclamantei, cât şi prin înregistrarea celei de a doua facturi în contabilitatea pârâtei.
În acest sens, instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 50 – art. 52 C. com., deoarece registrele comercianţilor fac probă în contra lor, iar nu în favoarea acestora, astfel că simpla înregistrare a facturilor în contabilitatea reclamantei nu poate conduce la concluzia că a existat un acord de voinţă şi că respectivul contract de antrepriză s-a încheiat şi s-a derulat în mod valabil.
Cât priveşte înregistrarea unei facturi în contabilitatea societăţii pârâte, pe de o parte, aceasta s-a făcut fără semnătura reprezentantului legal al pârâtei, iar pe de altă parte, pârâta a contestat întotdeauna realitatea înscrisă în această factură, neputându-se reţine că aceasta ar demonstra aşa zisul acord de voinţă la încheierea contractului de antrepriză.
De altfel, din niciun act existent la dosarul cauzei nu rezultă că societatea pârâtă ar fi implicată în derularea vreunui contract cu societatea reclamantă, aceasta din urmă având încheiate două contracte, dar cu alte persoane juridice, respectiv cu SC P. SRL şi cu SC C. SRL, contracte în care doar reclamanta apare ca beneficiar, nefăcându-se nicio referire la societatea pârâtă, ci dimpotrivă la o terţă societate – M.L. SRL.
Este de neînţeles cum în toate aceste contracte nu s-a făcut nicio referire la societatea pârâtă, dacă într-adevăr aceasta ar fi fost beneficiara contactului de antrepriză cu privire la imobilul hotel.
Nu este lipsit de relevanţă nici faptul că societatea reclamantă nu a putut prezenta o atestare a dreptului său de a executa construcţii autorizate, faptul că aceasta are în obiectul de activitate şi executarea de lucrări de construcţii şi instalaţii, neavând relevanţă din perspectiva Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, deoarece potrivit acestei legi, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, un antreprenor trebuie să îndeplinească diverse criterii, sens în care trebuie să fie autorizat.
În ce priveşte cuantumul despăgubirilor este evident faptul că, atâta timp cât pârâta nu a recunoscut existenţa contractului de antrepriză şi nici executarea lucrărilor, nu putea să recunoască existenţa vreunei datorii către societatea reclamantă.
Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 70 şi art. 701 din Legea nr. 30/1991 ale art. 5 şi art. 7 din Legea nr. 10/1995, ale art. 969, art. 1413, art. 1470, art. 1471, art. 1478 – art. 1480 C. civ., astfel că, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica Decizia recurată, va admite apelul formulat de pârâta SC G. SRL împotriva sentinţei nr. 362 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Vâlcea, va schimba, în tot, sentinţa apelată şi va respinge acţiunea, ca nefondată.
În baza art. 274 C. proc. civ., intimata va fi obligată la 4.156,41 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC G. SRL Băile Govora împotriva deciziei nr. 60/A-C din 28 iulie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, modifică Decizia în sensul că admite apelul pârâtei SC G. SRL Băile Govora împotriva sentinţei nr. 362 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială de contencios administrativ, schimbă în tot sentinţa apelată şi pe fond respinge acţiunea, ca nefondată.
Obligă intimata SC O. SRL la 4.156,41 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 221/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 264/2011. Comercial → |
|---|
