ICCJ. Decizia nr. 3045/2011. Comercial
Comentarii |
|
Prin sentința nr. 171/F din 15 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea promovată de reclamanta SC S. SA SLOBOZIA prin lichidator judiciar E.T.C.C. I.P.U.R.L. SLOBOZIA și în consecință a constatat nevalabilitatea titlului pârâtelor SC V.T.C. SRL și SC I.D.C. SA și a obligat-o pe pârâta SC I.D.C. SA să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Urziceni, județul Ialomița compus din construcții și teren în suprafață de 20.451,27 mp dispunând rectificarea cărții funciare nr. 1089 Urziceni în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC I.D.C. SA intabulat cu titlu de cumpărare asupra acestui imobil, precum și notarea în C.F. nr. 1089/R a localității Urziceni.
Prealabil, prin aceeași sentință a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâta SC I.D.C. SA cu privire la primul capăt de cerere în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., având în vedere obiectul acestuia: constatarea nevalabilității titlurilor pârâtelor în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară.
Pentru a pronunța soluția pe fond, tribunalul a avut în vedere sentința nr. 1218 din 26 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 528/2002 și a actului autentificat sub nr. 529/2002 prin care reclamanta SC S. SA a vândut către SC S.C.G. SRL imobilul în litigiu, ca fiind acte juridice frauduloase în sensul legii insolvenței, precum și restituirea bunurilor care au făcut obiectul actelor de vânzare către patrimoniul debitoarei reclamante, sentință care a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 24 martie 2008 cu dispoziția anulării tuturor actelor subsecvente.
Procedând la compararea titlurilor de proprietate, judecătorul fondului a concluzionat în sensul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria IL nr. 0014 din 22 decembrie 1998 aparținând reclamantei este preferabil cât timp titlurile pârâților au fost nevalabil încheiate conform sentinței dată în procedura falimentului mai sus menționată.
în contra acestei sentințe a declarat apel pârâta SC I.D.C. SA prin lichidator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ E.T.C.C. I.P.U.R.L.
Apelanta a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul respingerii excepției inadmisibilității primului capăt de cerere în constatare cât timp partea poate cere realizarea dreptului și a faptului că prin încheierea de îndreptare a sentinței nr. 1218F/2006 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, nu a fost anulat și titlul său de proprietate, el nefăcând obiectul respectivului dosar în care nici nu a figurat ca parte, iar această sentință astfel îndreptată care nu-i este opozabilă, nu constituie pentru reclamantă un titlu valabil.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 68 din 15 februarie 2011 a respins apelul declarat de pârâta SC I.D.C. SA ca nefondat.
în motivarea deciziei sale, instanța de apel a arătat că soluția asupra excepției de inadmisibilitate este corectă deoarece prin primul capăt de cerere reclamanta a solicitat să se constate inexistența dreptului pârâtei iar nu o situație de fapt, iar dată fiind anularea contractelor prin care pârâtele au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin sentința menționată, intimata reclamantă nu mai avea la îndemână acțiunea în realizarea dreptului.
Totodată, încheierea de îndreptare a sentinței pronunțate în procedura falimentului prin sintagma "dispune anularea tuturor actelor subsecvente" este acoperitoare și pentru titlul de proprietate al pârâtei, acesta făcând parte din categoria actelor anulate de aceasta.
Nici critica cu privire la faptul că instanța de fond ar fi reținut că titlul reclamantei constă în sentința nr. 1218/F/2006 nu a fost primită întrucât judecătorul fondului i-a reținut acesteia drept titlu de proprietate certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. A mai constatat instanța de apel că efectul pozitiv al sentinței menționate se răsfrânge și asupra pârâtei indiferent dacă dreptul său de proprietate a fost sau nu înscris în cartea funciară și în caz afirmativ indiferent de dată, hotărârea fiindu-i astfel opozabilă.
în contra acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC I.D.C. SA Urziceni și SC V.T.C. SRL BRĂILA.
Recurenta - pârâtă SC V.T.C. SRL nu a făcut dovada achitării taxelor de timbru deși pentru termenul de judecată a fost citată cu mențiunea cuantumului și contului în care acestea trebuie plătite, situație față de care înalta Curte va face aplicarea art. 21 din Legea nr. 146/1997 modificată și va anula cererea de recurs ca netimbrată, în raport și de prevederile art. 3021lit. d) C. proc. civ.
Recurenta - pârâtă SC I.D.C. SA critică decizia atacată pentru situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărei dezvoltare invocă motivele care urmează:
- greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității primului capăt de cerere sub motiv că reclamanta nu mai avea la îndemână acțiunea în realizare deoarece titlul său, al pârâtei, ar fi fost anulat prin sentința nr. 1218 din 28 septembrie 2006 astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița;
- greșit a reținut instanța de apel opozabilitatea sentinței nr. 1218/F/2006 în ce o privește, deoarece față de această hotărâre are calitatea de terț întrucât nu a fost parte în procesul în care ea a fost pronunțată iar calitatea de succesor cu titlu particular pe care i-a reținut-o această instanță față de SC S.G. SRL nu poate justifica o eventuală opozabilitate a sentinței în cauză;
- sentința nr. 1218/F/2006 îi poate fi opusă sub forma unei prezumții simple care poate fi răsturnată prin greșita aplicarea a legii, respectiv a dispozițiilor art. 79 și art. 80 din Legea nr. 86/2006 ale cărui condiții nu sunt îndeplinite în ce o privește;
- conform art. 84 din Legea nr. 85/2006 o acțiune a lichidatorului împotriva subdobânditorului poate fi pornită numai dacă acesta nu plătește prețul și dacă transferul inițial este susceptibil de a fi anulat, situație în care recurenta nu se regăsește.
Recursul este fondat pentru considerentele care urmează:
Motivele de recurs pe care această recurentă le-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dezvoltă, în esență, două critici de nelegalitate: nelegalitatea respingerii excepției de inadmisibilitate a primului capăt de cerere din acțiunea reclamantei și nelegalitatea admiterii acțiunii în revendicare pe fond, în raport de dispozițiile legale enunțate.
1. Cu privire la primul motiv de nelegalitate, vizând admiterea cererii având ca obiect constatarea nevalabilității titlului pârâtei asupra imobilelor în speță, înalta Curte constată:
Reclamanta - intimată a investit instanța de fond cu o acțiune în revendicare imobiliară, după cum, în mod neechivoc, chiar aceasta a titrat-o și pe care a întemeiat-o în drept pe dispozițiile art. 480,art. 481 C. civ. și art. 77 din Legea nr. 85/2006.
Chiar dacă reclamanta a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului pârâtelor, o atare solicitare nu se constituie într-un capăt de cerere separat, cum greșit au interpretat instanțele, ci reprezintă o etapă în verificarea acțiunii în revendicare caracterizată prin compararea titlurilor pentru a se aprecia asupra temeiniciei acesteia.
Așadar, criticile recurentei cu privire la soluțiile pronunțate de instanțe asupra cererii de constatare a valabilității titlului pârâtelor sunt întemeiate dar în sensul și în contextul în care o atare cerere nu putea, față de specificul acțiunii în revendicare, să se constituie într-un capăt de cerere separat, ea reprezentând numai o fază în procedura de examinare a acțiunii în revendicare.
2. Cu privire la al doilea motiv de nelegalitate, care privește admiterea acțiunii în revendicare pe fond, înalta Curte constată:
Spre deosebire de vechiul cod, noul C. civ., consacrând legislativ practica judiciară în domeniu, reglementează acțiunea în revendicare prin art. 563 - 566 stabilind titularul acțiunii, condițiile de exercitare și de opozabilitate ale hotărârii judecătorești de admitere a acesteia și efectele ei.
Potrivit art. 563 C. civ.: "Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept" [alin. (1)] și: "Dreptul de proprietate dobândit cu bună credință în condițiile legii este pe deplin recunoscut" [alin. (3)].
Instanța de apel, ca răspuns la una din criticile apelantei - pârâte, a constatat că judecătorul fondului a procedat la compararea titlurilor reținând pentru reclamantă drept titlu de proprietate certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului iar pentru pârâta - recurentă lipsa unui titlu, respectiv nevalabilitatea titlului său de proprietate, în condițiile în care cel de care aceasta se prevalează: contractul de vânzare cumpărare nr. 2232 din 13 iulie 2005 ar fi fost anulat prin dispoziția cuprinsă în încheierea de îndreptare a sentinței nr. 1218/F/2006 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, irevocabilă, argumente pe care instanța de control judiciar a apelului le-a confirmat.
Numai că, pârâta recurentă nu a avut calitatea de parte în acel proces iar titlul său de proprietate nu a format obiect de examinare judiciară și nici nu a fost identificat în dispozitivul sentinței menționate astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială din 24 martie 2008 cu dispoziția " anularea tuturor actelor subsecvente", dispoziție care, prin generalitatea formulării, lipsa determinării și individualizării este și ineficace juridic până la o eventuală îndreptare, aprecierea instanței de apel cu privire la apartenența categorială a titlului recurentei iar nu individuală fiind contrară principiilor procesului civil. De altfel, se observă că recursul pe care prezenta recurentă l-a declarat împotriva încheierii de îndreptare menționată a fost respins de Curtea de Apel București ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală (dos. 3862/2/2008).
în atare situație, instanța, în aprecierea existenței în circuitul civil a titlului de proprietate al recurentei care are calitatea de subdobânditor în raport cu primul act de înstrăinare încheiat de debitorul aflat în procedura insolvenței trebuia să aibă în vedere, față de generalitatea dispoziției din încheierea de îndreptare a menționatei sentințe nr. 1218/2006 și de nepronunțarea acesteia în contradictoriu și cu recurenta pârâtă, prevederile legii speciale.
Or, potrivit art. 65 din Legea nr. 64/1995 în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2232 din 13 iulie 2005 de care se prevalează recurenta, al cărui conținut a fost preluat și de actuala reglementare, Legea nr. 85/2006, prin art. 84, administratorul, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea intenta acțiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor numai dacă subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului și cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că transferul inițial este susceptibil de a fi anulat, situație de excepție în care recurenta-pârâtă nu se regăsește.
Din textul citat rezultă că o eventuală anulare a titlului subdobânditorului nu putea fi dispusă decât în urma unei acțiuni intentată de administrator, lichidator sau consiliul creditorilor în contradictor cu subdobânditorul tocmai pentru a-i da posibilitatea acestuia că se apere cu privire la îndeplinirea condițiilor de admitere a unei asemenea acțiuni.
Or, din această perspectivă, sentința nr. 1218 din 28 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalului Ialomița, secția civilă, astfel cum a fost îndreptată material cu o nouă dispoziție: "anularea tuturor actelor subsecvente" prin încheierea de îndreptare eroare materială din 24 martie 2008, de care s-au prevalat instanțele, dincolo de ineficacitatea juridică a acestei dispoziții prin generalitatea ei, nu-i este opozabilă recurentei-pârâte.
în succesiunea actelor de înstrăinare a imobilului, recurenta-pârâtă este subdobânditor în accepțiunea legii speciale a insolvenței: debitoarea reclamantă aflată în faliment, SC S. SA a vândut imobilele prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 529/2002 către SC S.G. SRL, aceasta din urmă l-a vândut către SC MM.L.N. SRL prin contractul 2582 din 25 septembrie 2002, care l-a vândut către SC V.T.C. SRL prin contractul 2232 din 13 iulie 2005, iar acesta din urmă l-a vândut recurentei - pârâte prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2234 din 13 iulie 2005 înscris în cartea funciară la 1 februarie 2008.
Prin urmare, pe de o parte, în mod nelegal instanțele au apreciat ca fiind inexistent titlul de proprietate al recurentei-pârâte în raport de dispoziția cuprinsă în încheierea de îndreptare a sentinței nr. 1218/2006 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, cu ignorarea inopozabilității ei în raport de prevederile art. 65 din Legea nr. 64/1995, respectiv art. 84 din Legea nr. 85/2005 și cu ignorarea bunei credințe de care s-a prevalat pârâta, necontestată și consacrată, de altfel și în dreptul comun, ca principiu de art. 563 alin. (3) din noul C. civ. care dispune că: "Dreptul de proprietate dobândit cu bună credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut", jurisprudențial ca excepție de la principiul resoluto jure dandis resolvitur jus accipientis.
Pe de altă parte, în mod nelegal instanțele au dat eficiență juridică în operațiunea de comparare a titlurilor, titlului reclamantei constituit de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului câtă vreme în patrimoniul reclamantei nu exista un drept de proprietate asupra bunurilor revendicate: teren și construcții la momentul dobândirii lor de către recurenta pârâtă, ca urmare a înstrăinării lor de către reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare mai sus menționat, anulat în considerarea falimentului ei ca fiind un act juridic fraudulos încheiat în perioada suspectă conform legii speciale, prin sentința nr. 1218/F din 28 septembrie 2006 a Tribunalului Ialomița, secția civilă.
Cum obligația de restituire a bunurilor transferate dispusă prin această sentință este o obligație alternativă legal cu obligația de a restitui averii debitorului valoarea acestora dacă bunurile nu mai există, conform legii speciale, hotărâre inopozabilă recurentei pârâte în al cărui patrimoniu există legal bunurile revendicate, pentru temeiurile mai sus arătate, acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 77 din Legea nr. 85/2006 / corect art. 79 /, greșit a fost admisă de instanța de fond prin sentință și nelegal aceasta a fost confirmată de instanța de apel prin decizia sa.
Aceasta deoarece, prevederile art. 480 C. civ., conform cărora: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege", profită, în cazul de față, recurentei pârâte.
Drept urmare, înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 304.9 C. proc. civ. a admis recursul, a modificat decizia atacată, a schimbat în tot sentința tribunalului și a respins acțiunea în revendicare ca neîntemeiată.
în considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a constatat că recurenta pârâtă SC I.D.C. SA Urziceni nu a solicitat cheltuieli de judecată.
← ICCJ. Decizia nr. 3184/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2991/2011. Comercial → |
---|