ICCJ. Decizia nr. 3184/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția comercială, la data de 16 aprilie 2009, sub nr. 4888/63/2009, reclamantul P.G. a chemat în judecată pe pârâții SC T.I. SRL și P.N., solicitând instanței dizolvarea societății.
în motivare, reclamantul a arătat că este asociat al SC T.I. SRL împreună cu pârâtul P.N., fiecare deținând 50 % din părțile sociale. A arătat că societatea a desfășurat activități de desfacere a gazelor lichefiate, în cooperare cu SC L.G. România SRL Timișoara, având punctul de lucru în satul Basarabi, bis, județul Dolj, contract care a fost reziliat începând cu data de 1 decembrie 2008 datorită divergențelor dintre cei doi asociați. Conducerea societății era realizată de cei doi asociați, iar din luna decembrie 2008 societatea nu mai desfășoară nicio activitate.
Reclamantul a mai arătat că datorită neînțelegerilor care au apărut între el și pârâtul P.N. a fost obligat să cheme în judecată societatea SC T.I. SRL, pentru a fi obligată să-i achite dividendele aferente anului 2004, deoarece P.N. nu era de acord cu plata acestora.
în drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 233 și art. 237 din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, fiind timbrată corespunzător cu chitanța nr. 37307249/2009.
La termenul din 9 iunie 2010 pârâții au depus la dosar cerere reconvențională pe care au timbrat-o corespunzător și prin care au solicitat instanței excluderea reclamantului - pârât P.G. din cadrul societății pentru faptul că a făcut concurență neloială propriei firme. De asemenea, tot prin cererea reconvențională pârâții au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a firmei SC L.G. ROMâNIA SRL, cu sediul în Timișoara, județul Timiș, constatarea nulității absolute a contractului încheiat între firma SC A.C. SRL și firma SC L.G. ROMâNIA SRL, contract ce a fost preluat de la SC T.I. SRL, obligarea reclamantului - pârât la plata beneficiului nerealizat estimat la suma de 8.000 RON, și la plata sumei de 3.000 RON daune morale. Prin cererea reconvențională pârâții au mai solicitat instanței obligarea reclamantului - pârât la plata sumei de 3.500 RON, constituind plata lipsei de folosință și la plata sumei de 375 RON, reprezentând chiria aferentă lunii decembrie 2008.
La același termen instanța a dispus disjungerea capetelor 3, 4, 5 și 6 ale cererii reconvenționale, rămânând spre soluționare în prezenta cauză capătul principal al cererii reconvenționale, respectiv cererea de excludere din SC T.I. SRL a reclamantului P.G..
Prin sentința nr. 1028 din 18 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în dosarul nr. 4888/63/2009, s-a dispus admiterea acțiunii formulată de reclamantul - pârât P.G., în contradictoriu cu pârâții - reclamanți P.N. și SC T.I. SRL și respingerea cererii reconvenționale formulată de către pârâții - reclamanți în contradictoriu cu reclamantul - pârât, ca neîntemeiată.
Totodată, s-a dispus dizolvarea SC T.I. SRL și au fost obligați pârâții - reclamanți la plata către reclamantul - pârât a sumei de 3.639 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul și pârâtul sunt asociați ai SC T.I. SRL, fiecare deținând 50 % din părțile sociale, iar societatea are ca obiect principal de activitate desfacerea și comercializarea gazelor lichefiate.
Pe parcursul desfășurării activității societății între cei doi asociați au apărut mai multe neînțelegeri referitoare la plata dividendelor - părțile purtând litigii între ele cu privire la acest aspect, la investițiile ce urmau a fi făcute - reclamantul dorind achiziționarea terenului pe care se afla imobilul societății, teren aflat în proprietatea pârâtului ce refuza această investiție, la maniera în care reclamantul înțelegea să folosească banii societății, la faptul refuzului acestuia de a accepta cooptarea în societate a unui nou asociat și altele. Toate aceste aspecte au fost relatate instanței de către martorii audiați în cauză.
De altfel, din ansamblul probator administrat și în special din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că în prezent neînțelegerile dintre asociați sunt atât de grave încât aceștia nu mai comunică decât în scris și chiar au convenit asupra rezilierii contractului de furnizare gaze lichefiate și a contractelor adiționale acestuia încheiate cu SC L.G. ROMâNIA SRL, contracte ce asigurau realizarea obiectului principal de activitate.
Instanța a constatat astfel că neînțelegerile constante și de lungă durată apărute între asociați, neînțelegeri referitoare la investițiile pe care societatea urma să le facă, la activitatea pe care aceasta o desfășura, la modul de repartizare și utilizare a dividendelor, denotă o lipsă de convergență de interese între asociații societății și cum o asemenea disociere de interese echivalează cu o lipsă a lui affectio societatis, element esențial al unei societăți comerciale, a concluzionat că sunt îndeplinite condițiile art. 227 din Legea nr. 31/1990.
în ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a reținut că, deși a invocat în cuprinsul cererii sale faptul că reclamantul - pârât ar fi folosit în scop personal sume de bani aparținând societății, fapt pe care martorii audiați nu l-au relatat instanței ca fiind un fapt perceput în mod direct, ci comunicat de către familia celuilalt asociat, pârâtul - reclamant nu și-a dovedit aceste susțineri și nici caracterul repetat al unei asemenea fapte sau prejudiciul ce ar fi fost astfel provocat societății.
Mai mult chiar, deși faptul înființării unei noi societăți cu același obiect, în care asociatul cu privire la care se formulează cerere de excludere deține și calitatea de administrator poate constitui un temei pentru această cerere, instanța a considerat că de vreme ce extinderea obiectului de activitate al SC A.C. SRL, societatea nou înființată de către reclamantul - pârât, s-a realizat ulterior momentului în care au fost reziliate de comun acord contractele încheiate de către SC T.I. SRL cu SC L.G. România SRL, acest fapt este un argument în sensul aprecierii cu privire la lipsa unei culpe a reclamantului și a lipsei intenției acestuia în desfășurarea unei acțiuni de concurență neloială.
Totodată, instanța a apreciat că deoarece nemulțumirea asociaților în ceea ce privește colaborarea lor a fost provocată în egală măsură de către ambii asociați, care s-a dovedit că sunt lipsiți de affectio societatis, soluționarea tuturor acestor neînțelegeri se poate realiza mai degrabă prin dizolvarea societății, iar nu prin excluderea unuia dintre asociați din societate.
împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții - reclamanți P.N. și SC T.I. SRL care a fost respins prin decizia nr. 206 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond nu a schimbat temeiul juridic al acțiunii reclamantului, acesta neindicându-l, caz în care văzând dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., în temeiul rolului său activ, judecătorul fondului era îndreptățit și chiar obligat să dea acțiunii calificarea juridică exactă, calificare însușită de fapt de către pârâți la instanța de fond, unde nu numai că nu au contestat-o, dar au formulat probe și apărări în combaterea dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.
Așa cum s-a arătat, referirea la dispozițiile art. 233 și art. 237 din Legea nr. 31/1990 se face numai în scopul demarării procedurii de dizolvare, lichidare și radiere a societății.
Cea de-a doua critică a vizat faptul că instanța de fond a apreciat greșit lipsa lui "affectio societatis", părțile neavând decât un singur litigiu, în anul 2004, dată după care asociații nu au mai avut disensiuni, iar din probele administrate la instanța de fond rezultă existența unor neînțelegeri permanente între asociați care au determinat încetarea activității SC T.I. SRL Calafat care, prin cei doi asociați ai săi, a solicitat partenerului SC L.G. ROMâNIA SRL rezilierea contractelor de furnizare (fila 46 și 106 dosar fond), fapt concretizat prin actul adițional din 20 octombrie 2008 (fila 105 dosar fond).
Având în vedere aceste considerente, curtea de apel a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect că între cei doi asociați ai SC T.I. SRL a dispărut "affectio societatis", societatea nemaiputând funcționa, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 și că aceste neînțelegeri, datând din anul 2004, au continuat până la începutul lui 2008.
Cât privește criticile apelantelor referitoare la respingerea cererii de excludere a asociatului P.G., curtea de apel le-a apreciat ca neîntemeiate.
Potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății (...).
Din cuprinsul cererii reconvenționale se constată că pârâții SC T.I. SRL și P.N. nu și-au întemeiat cererea pe ideea de fraudă în dauna societății, ci pe temeiul concurenței neloaiale practicate de asociatul P.G. Aceeași idee a concurenței neloaiale este reluată și în întrebarea 7 din interogatoriu (fila 77 verso dosar fond).
Doar în concluziile pe fond depuse la dosar la 18 mai 2010 a fost invocată frauda, constând în concurența neloaială efectuată de reclamant prin societatea la care este asociat unic, SC A.C. SRL dar probele nu confirmă această situație de fapt.
împotriva acestei hotărâri au formulat, în termenul legal, recurs pârâții invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Au susținut, în esență, că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 129 alin. (4) și (6) C. proc. civ., privind limitele rolului activ al judecătorului care nu poate schimba cadrul procesual privind obiectul dedus judecății, reclamantul solicitând admiterea acțiunii în temeiul art. 233 și art. 237 din Legea nr. 31/1990, R, limite în care trebuia să și verifice situația de fapt și nu cu raportare la dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. e) din aceeași lege, fiind inexactă și nemotivată reținerea împrejurării că recurenții - pârâți ar fi achiesat la această calificare juridică a acțiunii.
O altă critică vizează greșita apreciere a motivelor de dizolvare față de caracterul vădit exemplificativ al textului art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, R, instanța fiind obligată din această perspectivă să analizeze cauza determinantă, efectul și impactul acestora asupra activității societății, societatea realizând profit, chiar dacă între asociați au existat neînțelegeri încă de la înființare.
în conținutul noțiunii affectio societatis este inclusă dorința specifică a semnatarilor pactului societar de a colabora în vederea realizării scopului comun și dacă instanța de apel trebuia să facă o analiză comparativă a temeiurilor de drept invocate de părți și a stării de fapt, rezultă, dimpotrivă, că cererea reconvențională având ca obiect excluderea intimatului - reclamant trebuia admisă, iar cel vinovat nu poate acționa în direcția dizolvării societății așa cum acesta a cerut prin cererea principală.
Or, sub acest aspect, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la susținerile recurenților - pârâți privind culpa intimatului - reclamant, încălcându-se și art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ.
în privința cererii reconvenționale cauza juridică nu a constituit-o culpa în frauda societății, ci concurența neloială existând în acest sens o precizare făcută la 10 noiembrie 2009, cererea reconvențională având de fapt mai multe petite, din care o parte au fost disjunse, toate având, însă, un caracter compact și, deci, instanța de apel trebuia să compare gradul de culpă a celor doi asociați, ceea ce nu a făcut.
în concluzie, recurenții - pârâți au solicitat, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar într-o teză subsidiară admiterea recursului, modificarea hotărârilor, iar pe fond respingerea cererii principale privind dizolvarea societății și admiterea cererii reconvenționale privind excluderea din societate a intimatului - reclamant.
Analizând recursul se găsește nefondat.
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale reglementează dizolvarea societății comerciale pentru cauze generale aplicabile tuturor formelor juridice ale societăților comerciale (art. 227) și cauze speciale, care vizează doar anumite forme de societate comercială (art. 228,art. 229,art. 230) sau cele care sancționează anumite situații (art. 237).
Având în vedere situația de fapt prezentată prin cererea introductivă, împrejurarea că reclamantul a făcut trimitere la dispozițiile art. 233 care reglementează dizolvarea dar nu și cazurile de dizolvare, respectiv la ale art. 237 din Legea nr. 31/1990, este lipsită de relevanță, calificarea juridică prin raportare la motivele de fapt invocate prin cererea introductivă de către reclamant dând-o instanța de judecată, ceea ce a și făcut în mod corect, reclamantul invocând multiple neînțelegeri grave între asociați care împiedică funcționarea societății [art. 227 lit. e)] și nu numai imposibilitatea întrunirii organelor statutare care se constituie doar într-una din consecințele acestor neînțelegeri grave [art. 237 lit. a)].
Așa fiind, nu se poate vorbi de o depășire a cadrului procesual privind obiectul dedus judecății, instanța de apel neîncălcând, deci, dispozițiile art. 129 alin. (4) și alin. (6) C. proc. civ.
Cât privește motivarea instanței de apel potrivit căreia și pârâții ar fi achiesat la această încadrare juridică, așa cum s-a arătat, nu acesta a fost argumentul hotărâtor al instanței în calificarea cererii, ci conținutul acesteia.
Cât privește următoare critică legată de analiza neînțelegerilor din perspectiva culpei fiecărei părți, deși recurenții invocă încălcarea art. 129 alin.(5) teza I C. proc. civ., care se referă la rolul activ al judecătorului, pe de o parte, se constată că aceștia tind la modificarea situației de fapt, astfel cum a rezultat din aprecierea probelor, or, reanalizarea acestora nu mai este posibilă în recurs față de caracterul nondevolutiv al recursului, iar pe de altă parte, plecând de la scopul rolului activ al judecătorului de a asigura un echilibru procesual între părți și respectarea principiului egalității acestora, se constată din actele dosarului și motivarea hotărârii că instanța de apel a respectat aceste limite prin încuviințarea tuturor părților a probelor cerute și analizarea acestora.
în privința cererii reconvenționale, de asemenea, instanța de apel a făcut o analiză amplă și motivată referitor la toate aspectele invocate privind cauza acestei cereri și din perspectiva precizărilor ulterioare, prin fraudă în sensul art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, înțelegându-se prejudicierea intenționată de către administrator a intereselor societății prin diferite acte juridice de natură a micșora patrimoniul societății, fiind evident că și printr-o comparare a culpei asociaților s-a ajuns la concluzia că în cauză se impune dizolvarea societății și nu excluderea unuia dintre asociați, atât timp cât lipsește affectio societatis.
S-a mai susținut că societatea produce profit dar și această afirmație se circumscrie unei situații de fapt și nu de drept care nu mai poate face obiectul cenzurii în recurs, instanța de recurs verificând legalitatea hotărârii raportat la o situație de fapt deja stabilită și constatând dacă s-au aplicat normele legale în mod corespunzător acestei situații.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. înalta Curte a respins recursul formulat în cauză, ca nefondat, iar în baza art. 274 C. proc. civ., a obligat recurenții să plătească intimatului P.G. suma de 1.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3130/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3045/2011. Comercial → |
|---|
