ICCJ. Decizia nr. 3439/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2008 reclamanta SC E.H. SRL București a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Câmpulung Muscel solicitând obligarea pârâtei la returnarea completă a echipamentului furnizat, achitarea sumelor cheltuite pentru montarea și demontarea centralei termice automată sau plata valorii acesteia în echivalent în sumă de 200.000 Euro și daune compensatorii datorate conform art. 10-1 din contractul de prestări servicii, calculate pentru 14 ani rămasă de derulat din contractul întrerupt unilateral din culpa beneficiarilor în cuantum de 300.000 Euro.
în motivarea cererii s-a arătat că între SC E.H. SRL, în calitate de furnizor pe de o parte și Primăria Municipiului Câmpulung Muscel și Regia Autonomă Edilul Câmpulung Muscel, în calitate de beneficiar, pe de altă parte, a fost încheiat Contractul de prestări servicii înregistrat sub nr. 4699 din 1 iunie 1998 de Regia Autonomă Edilul Câmpulung Muscel, având ca obiect, în conformitate cu art. 1 din contractul de prestări servicii: - contractul unei centrale termice noi cu o putere termică instalată de 3Gcal/h în incinta clădirii centralei termice "Automată" care va fi amenajată corespunzător de beneficiar; - furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum, consumatorilor care vor fi racordați de către beneficiar, cu acordul furnizorului, la noua centrală termică; - achiziționarea combustibilului necesar noii centrale termice, comanda, supravegherea și întreținerea materialelor și echipamentelor necesare producerii de energie termică pentru consumatorii racordați la noua centrală termică.
în baza actului adițional la contractul de prestări servicii s-a derulat activitatea de livrare de echipamente și a fost construită centrala termică, s-au realizat lucrările de montaj și asigurarea protecției și integrității echipamentelor de către beneficiar prin R.A. Edilul Câmpulung Muscel.
Echipamentele au fost livrate de către furnizorul SC E.H. SRL în perioada 1998 - 2000 așa cum reiese din Procesele-verbale de recepție nr. 1669 din 28 decembrie 1998, nr. 61 din 12 ianuarie 1999, nr. 265 din 22 februarie 1999, nr. 262 din 18 februarie 1999, nr. 203 din 15 februarie 1999, nr. 1408 din 27 decembrie 1999, nr. 67 din 26 ianuarie 2000, nr. 492 din 19 mai 2000, nr. 26 din 17 ianuarie 2000, nr. 508 din 24 mai 2000.
Prin adresa nr. 3826 din 18 mai 2000, beneficiarul R.A. Edilul Câmpulung Muscel a solicitat punerea în funcțiune a centralei termice, lucru ce a fost realizat, consemnându-se acesta în procesul-verbal de punere în funcțiune și stabilindu-se ca data de inaugurare a Centralei Termice "Automată" Vișoiu să fie 25 mai 2000.
Prin punerea în funcțiune și inaugurării menționate mai sus, furnizorul SC E.H. SRL precizează ca și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate prin contractul de prestări servicii încheiat cu Primăria Câmpulung Muscel și RA Edilul Câmpulung Muscel.
Beneficiarul RA Edilul Câmpulung Muscel nu a asigurat posibilitatea preluării Centralei termice de către furnizorul SC E.H. SRL, pentru începerea activității de furnizare a energiei termice conform obligațiilor asumate prin art. 2, 3 și 4 din contract, în principal, neputând asigura obligațiile de distribuire a energiei termice de la limita centralei termice până la consumatori, motivul principal invocat fiind starea precară a rețelelor de distribuție, lipsa documentelor cât și intrarea în incapacitate de plată, urmată de falimentul RA Edilul Câmpulung Muscel.
Ulterior, prin Adresa nr. 11012 din 30 mai 2005 Consiliul Local al Municipiului Câmpulung a solicitat furnizorului SC E.H. SRL demontarea utilajelor instalate de către acesta în Centrala Termică "Automată", în baza contractului de prestări servicii ca urmare a falimentului RA Edilul Câmpulung Muscel și a vânzării clădirii în care fusese montată centrala termică. Arată reclamanta că reprezentanții săi s-au deplasat în data de 29 iulie 2005 la pârâtă pentru a verifica centrala, instalațiile și echipamentele furnizate, și cu această ocazie a fost încheiat un proces-verbal semnat de reprezentanții ambelor părți în care s-a consemnat că centrala termică a fost vandalizată, din echipamente și instalații rămânând doar o parte, respectiv, cea greu demontabilă și transportabilă, aceste aspecte fiind fixate și prin fotografiere.
Aprecierea că solicitarea de demontare a utilajelor instalate în cadrul obiectivului Centrala Termică, constituie în fapt o solicitare de reziliere anticipată a contractului, aceasta neputând fi o nerespectare a clauzelor contractuale prevăzute în contractul de prestări servicii încheiat furnizorul SC E.H. SRL pe de o parte și beneficiarul Primăria Câmpulung Muscel și RA Edilul Câmpulung Muscel în calitate de beneficiar, pe de altă parte, ca responsabilitate pentru vandalizarea centralei revine acestora și că în ansamblu responsabilitatea neexecutării prevederilor contractuale astfel cum au fost ele precizate prin cererea de chemare în judecată aparține beneficiarului Primăria Câmpulung Muscel.
La data de 20 martie 2008, pârâta a depus o cerere prin care a invocat excepția de necompetență în raport de dispozițiile art. 5 C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 215/2001.
Reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare a acțiunii, prin care a menționat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 Euro, respectiv, 1.835.000 RON reprezentând pretenții, acestea fiind date de contravaloarea echipamentului furnizat precum și valoarea operațiunilor de montare și demontare a centralei termice automate (734.940 RON, respectiv, 200.000 Euro) și daune compensatorii calculate conform art. 11.1 din contract (1.102.410 RON, respectiv, 300.000 Euro).
Prin încheierile de ședința din data de 28 mai 2008 și, respectiv, 14 ianuarie 2009 instanța a respins excepția necompetenței teritoriale (excepție care, deși respinsă a fost reiterată la momentul preluării completului de judecată de un alt judecător), pentru considerentele reținute în cuprinsul acestora.
Tribunalul București, secția a VI-a comercială prin Sentința nr. 14388 din 23 decembrie 2009 a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 663.598 RON contravaloarea echipamentului și montajului aferent centralei termice automate Vișoiu Câmpulung, cât și la plata sumei de 5.307.907,44 RON cu titlu de daune-interese potrivit Contractului de prestări servicii nr. 4531 din 17 iunie 1998 respectiv echivalentul nerealizat ca urmare a denunțării contractului cu cheltuielile de judecată aferente.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în cauza reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, aceasta furnizând echipamentele necesare realizării centralei termice în discuție, o parte a operațiunilor de montaj fiind realizate de SC C.T. SA (societatea fiind succesoarea RA Edilul Câmpulung Muscel, aflată în subordinea Consiliului Local Câmpulung, conform Adresei nr. 17529 din 2 septembrie 2005 și H.G. nr. 597/1992), societate căreia reclamanta i-a achitat în totalitate serviciile prestate, astfel cum rezultă din fotocopiile facturilor fiscale depuse la dosar. Faptul că societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de prestări servicii este dovedit atât de procesele-verbale de predare primire încheiate cu SC C.T. SA cât și din procesul-verbal de punere în funcțiune a cazanelor și arzătoarelor aferente centralei termice Vișoiu Câmpulung, proces-verbal semnat de reprezentantul RA Edilul Câmpulung Muscel.
Cu toate că societatea reclamantă și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate, reținem că pârâtul nu a înțeles să adopte o atitudine similară, deoarece nu a realizat racordarea consumatorilor la centrala termică, la dosar nefiind depusă nicio dovadă în acest sens, deși potrivit art. 1169 C. civ., pârâtul avea o asemenea obligație. Mai mult, s-a constatat că în anul 2005, societatea reclamantă a fost notificată de Județul Argeș, prin Consiliul Local al Municipiului Câmpulung cu privire la ridicarea echipamentelor aferente centralei termice, după ce, în prealabil, SC I.P. SRL a adresat aceleiași reclamante o somație (nr. 23 din 2 mai 2006) prin care i se solicită să elibereze spațiul în discuție, spațiu cumpărat de la Consiliul Local Câmpulung la data de 20 aprilie 2005.
S-a considerat că notificarea adresată de pârât societății reclamante (referitoare la ridicarea echipamentului) echivalează cu o denunțare a contractului încheiat de părți înainte de termenul pentru care el a fost încheiat, această calificare fiind întărită și de Adresa nr. 11012 din 30 mai 2005, adresă prin care i se aduce la cunoștință reclamantei că, față de împrejurarea că SC C.T. SA a intrat în faliment și sistemul de încălzire centralizat nu mai poate produce efecte iar spațiul în cauză a fost înstrăinat, se impune ca societatea reclamantă să își ridice echipamentele centralei termice.
Tribunalul a arătat că pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul.
Potrivit disp. art. 46 C. com. obligațiile comerciale pot fi probate cu orice mijloace de probă, inclusiv cu facturi acceptate. Prin urmare, existența raporturilor contractuale dintre reclamanta și pârât este dovedită de contractul încheiat între părți, contract ce a fost semnat de reprezentanții legali ai parților și care nu a fost contestat în niciun mod de către pârât.
Or, față de materialul probator administrat în cauză, s-a reținut că reclamanta a probat și existența prejudiciului, acesta constând în contravaloarea echipamentelor aferente centralei termice (asupra cărora dreptul de proprietate revenea pârâtului abia la momentul expirării duratei contractului de prestări servicii, cu condiția achitării tuturor sumelor datorate) dar și în lipsirea reclamantei de încasarea contravalorii prețului datorat pentru cei 13 ani, până la expirarea duratei contractului de prestări servicii, ca urmare a denunțării acestuia, de pârât.
în aceste condiții, răspunsurile pârâtului din interogatoriu, potrivit cărora contractul încheiat de părți nu este valabil încheiat, au fost reținute de Tribunal, având în vedere că acel contract a fost semnat pentru pârât de reprezentantul legal, adică de Primarul Municipiului Câmpulung, fiind respectate în totalitate dispozițiile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală. Nici susținerea aceluiași pârât potrivit căruia contractul încheiat de părți nu a început să își producă efecte a fost reținută de tribunal ca fiind pertinentă, deoarece, se apreciază că, în lipsa stipulării unei condiții sau a unui termen suspensiv paria la împlinirea căreia (căruia părțile să amâne nașterea/exercitarea drepturilor/obligațiilor asumate, rezultă fără vreun dubiu că respectivul contract, în integralitatea sa, a intrat în vigoare la momentul realizării acordului de voință, respectiv la data semnării sale, 1 iunie 1998.
S-a apreciat că prejudiciul efectiv constă în contravaloarea echipamentelor aferente centralei termice, echipamente ce trebuiau să devină proprietatea pârâtului la finalul perioadei de derulare a contractului, cu condiția achitării tuturor sumelor datorate, contravaloare care a fost stabilită potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză (potrivit și listei cu prețurile fiecărui echipament incorporat în centrala termică, precum și din ofertele de preț anexate), la suma de 663.598 lei (contravaloare actualizată cu indicele de inflație).
Cât privește beneficiul nerealizat, ca urmare a încetării raporturilor contractuale cu 13 ani înainte de finalizare, acesta constă în faptul că societatea reclamantă nu va mai încasa echivalentul cantității minime anuale garantate sub aspectul preluării, suma supusă indexării conform art. 6 din contractul de prestări servicii. în ceea ce privește cuantificarea beneficiului nerealizat, se apreciază că aceasta trebuie să fie făcută prin raportare la art. 12 din contract, articol ce instituie o clauză penală (întrucât este vorba despre o convenție accesorie prin care părțile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său).
în dovedirea cuantumului prejudiciului, s-au reținut concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză (obiectivul nr. 2), prin care s-a stabilit că, între momentul denunțării contractului de prestări servicii de către pârât, respectiv data de 30 mai 2005, și momentul expirării duratei acestuia, astfel cum această durată a fost stabilită de părți, respectiv, data de 1 iunie 1998, cantitatea minimă de energie garantată în conformitate cu art. 12 din contract este de 65.000 Gcal.
Răspunzând criticilor formulate în motivele de apel de către pârât, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială prin Decizia nr. 184 din 20 aprilie 2011 a admis apelul, a schimbat în parte sentința criticată și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă de daune interese compensatorii. A admis în parte cererea de plată a cheltuielilor de judecată la fond și obligă pârâta la suma de 23.590 RON.
S-a menținut totodată celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
în fundamentarea soluției instanța de control judiciar a avut în vedere dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ. care prevăd că pe lângă instanțele competente de la domiciliul pârâtului mai sunt competente și instanțele unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății (în cazul obligațiilor comerciale) ne aflăm în situația unei competențe alternative iar cum în cauză, conform art. 5 din contract plata facturilor se face prin virament în contul bancar al furnizorului - aflat la BRD - Sucursala Unirea București, conform extrasului aflat la fila 63 dosar T.B. - rezultă că în mod corect competența de soluționare a cauzei revine instanței de la locul plății, respectiv Tribunalului București.
Cu privire la natura comercială a litigiului date fiind dispozițiile art. 4 și art. 56 C. com., Curtea a apreciat caracterul comercial al contractului încheiat între părți.
Cu privire la susținerile apelantei referitoare la faptul că potrivit dispozițiilor art. 9 din contract acesta nu a intrat niciodată în vigoare, neexistând acte adiționale ulterioare încheierii sale, sau că acest contract era afectat de o condiție suspensivă, Curtea a considerat că acest contract a intrat în vigoare la data semnării sale și anume 1 iunie 1998.
Această împrejurare rezultă din faptul că părțile nu au stipulat în contract o condiție sau un termen suspensiv până la împlinirea căruia să se fi amânat nașterea drepturilor și obligațiilor asumate prin contract, din contră au stipulat diferite termene referitoare la condițiile de plată a prețului, condiții de reziliere, de curgere a penalităților, etc.
Conform art. 9 din contract rezultă că acesta intra în vigoare la data convenită între părți, iar data încheierii contractului a fost stipulată ca fiind 1 iunie 1998, neexistând o altă dată care să poată fi interpretată ca fiind data încheierii contractului astfel cum prevăd dispozițiile art. 982,art. 979,art. 978 C. civ.
Din modul în care a fost redactat contractul că voința reală, intenția comună a părților contractante a fost încheierea lui la data de 1 iunie 1998, astfel cum prevăd și dispozițiilor art. 977 C. civ. cu atât mai mult cu cât ne aflăm în situația încheierii unui contract între prezenți, momentul încheierii fiind marcat de realizarea acordului cu ocazia semnării contractului.
Pe de altă parte, nu s-a făcut nici o probă în sens contrar acestei interpretări legată de momentul încheierii contractului.
Susținerile apelantei referitoare la încheierea unor acte adiționale ulterioare se aplică tocmai în cazul art. 11 și anume în cazul încetării contractului - art. 11-1 alin. (2) referitoare mai ales la valoarea daunelor.
Tocmai acest articol (art. 11-1) este invocat de reclamantă atunci când solicită daune compensatorii pentru încetarea anticipată a contractului însă valoarea acestor daune va fi stabilită după definitivarea proiectului și va fi specificată în actul adițional.
Nu există nici un act adițional în care să se specifice valoarea daunelor.
Această prevedere contractuală nu poate fi coroborată cu dispozițiile art. 12 din contract pentru că în alin. (2) al art. 12 se prevede că beneficiarului îi va fi plătită o daună compensatorie pentru fiecare Gcal nepreluată.
Deci art. 12 reglementează modul de acordare a daunelor compensatorii pentru beneficiar - adică Primăria Municipiului Câmpulung (și se va determina conform prevederilor alin. (3) din art. 2 și nu se aplică furnizorului.
Daunele compensatorii se pot acorda furnizorului în condițiile art. 11 cu condiția desființării actului (care s-a realizat) și cu condiția specificării într-un act adițional al valorii daunelor.
Ca urmare, în mod greșit în expertiza tehnică contabilă efectuată în fața instanței de fond s-au calculat daunele compensatorii în favoarea furnizorului prin aplicarea dispozițiilor art. 12 din contract; când de fapt aceste dispoziții sunt aplicabile beneficiarului.
în ceea ce privește celelalte susțineri ale apelantei referitoare la competența primarului de a semna contractul de prestări servicii - se constată că acesta a fost aprobat prin Hotărârea nr. 5 din 29 mai 1998 a Consiliului de administrație al RA EDILUL Câmpulung Muscel, aflat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Câmpulung (ulterior fiind reorganizată), astfel cum rezultă din Hotărârile nr. 29 din 18 iunie 1998 și Hotărârea nr. 69 din 26 noiembrie 1998 a Consiliului Local (hotărârea nr. 62 din 29 octombrie 1998) - consiliul de administrație al RA EDILUL Câmpulung Muscel fiind împuternicit de Consiliul Local cu aducerea la îndeplinire a hotărârilor.
în acest sens susținerile apelantei în sensul că acest contract nu a fost aprobat de Consiliul Local nu sunt întemeiate.
în ce privește solidaritatea obligațiilor născute din contract între Primăria Municipiului Câmpulung și RA EDILUL, reclamanta a ales să cheme în judecată doar pe unul dintre debitori - deoarece în cazul obligațiilor plurale solidare pasive (între debitori) este permis creditorului să ceară oricărui codebitor executarea integrală a prestației ce formează obiectul obligației (alegând pe cel mai solvabil) art. 1039 C. civ., art. 42 C. com.
împotriva acestei soluții au declarat recurs în termen și legal timbrat atât reclamanta cât și pârâta.
Pârâtul Municipiul Câmpulung Mușcel invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Se consideră că în mod eronat instanțele anterioare au reținut că litigiul s-a purtat asupra unui contract comercial, în realitate acesta fiind un contract administrativ încheiat de autoritatea publică având ca obiect executarea lucrărilor de interes public, deci cauza a fost soluționată cu încălcarea competenței materiale.
De asemenea se critică faptul că instanța de apel nu a motivat decizia sa de a califica contractul încheiat între părți ca având o natură comercială, fiind încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., și s-au denaturat înțelesul clauzelor contractuale agreate de părți și anume înțelesul art. 11 și 12 din contract.
Totodată se arată că deși este îndreptățită la recuperarea integrală a prejudiciului suferit instanța de apel a ignorat și dispozițiile art. 1084 C. civ.
Recursurile sunt nefondate.
Contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Actul normativ în discuție este inaplicabil, neputând retroactiva.
încheierea contractului a intervenit în anul 1998, sub imperiul Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, act normativ care nu reglementa contractele administrative.
Ulterior încheierii contractului, printr-o dispoziție expresă a legiuitorului - art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 -, a fost reglementată categoria contractelor administrative, adică a unor contracte care îndeplinesc anumite condiții pentru a fi asimilate actelor administrative, supuse competenței jurisdicționale a contenciosului administrativ.
în consecință, motivul de recurs raportat la natura juridică a contractului, din perspectiva incidenței Legii nr. 554/2004, nu poate fi reținut. A admite teza contrară ar echivala cu a accepta ideea retroactivității legii, cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 1 C. civ.
Natura comercială a contractului rezultă prin raportare la cadrul legal incident la data încheierii sale: art. 4 C. com. art. 56 C. com.
Dispozițiile legale relevante stabilesc că:
"Se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul". (art. 4 C. com.);
"Dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoană chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel". (art. 56 C. com.).
în cazul de față, contractul a fost încheiat de o societate comercială, cu consecința că acest act juridic reprezintă o faptă de comerț pentru E.H.. Nu se poate reține incidența niciuneia dintre situațiile de excepție reglementate de art. 4 C. com., care să atragă înlăturarea aplicării regulii calificării, ca act comercial, a contractului încheiat de un comerciant.
în aceste condiții, în aplicarea art. 56 C. com., contractul va fi supus legii comerciale pentru toate părțile.
De altfel, obiectul contractului nu vizează punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice.
Cu privire la criticile reclamantei înalta Curte reține că art. 11-1 indică în mod clar că valoarea daunelor va fi stabilită după definitivarea proiectului și va fi specificată în actul adițional. Instanța de apel a reținut în mod corect că nu există nici un act adițional în care să se specifice valoarea daunelor, lucru recunoscut tacit și de E. prin neprezentarea unui astfel de act adițional și expres prin răspunsul la interogatoriul administrat în cadrul judecării cauzei în apel.
în consecință, în raport de această clauză contractuală, instanța de apel a făcut o corectă interpretare a voinței părților, reținând că valoarea daunelor compensatorii nu poate fi stabilită contractual în lipsa unui act adițional și că art. 11-1 nu se poate corobora cu art. 12 din Contract. De altfel, E. nu a făcut dovada unui alt prejudiciu în afara celui constituit de contravaloarea echipamentelor instalate în clădirea centralei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3440/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3269/2011. Comercial → |
|---|
