ICCJ. Decizia nr. 392/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 392/2011
Dosar nr. 4420/108/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 373 din 23 februarie 2010, pronunţată în dosarul nr. 4420/108/2009, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Arad, secţia comercială a respins cererea formulată de reclamanţii A.I., A.S., B.C., ş.a., în contradictoriu cu pârâţii SC C.C.S.D. şi SC C.C.V.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a divizării SC C.C.V., radierea din registrul comerţului a acestei înregistrări, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi evacuarea SC C.C.V. din imobilele înscrise în C.F. 300406 Vladimirescu şi nr. 300122 Vladimirescu.
Din probatoriul administrat, judecătorul a reţinut că în Adunarea generală din 11 septembrie 2008 a societăţii pârâte SC C.C.S.D. s-a hotărât aprobarea de principiu a cererii de divizare a acesteia, urmând să se parcurgă procedura prevăzută de Legea nr. 1/2005. a fost întocmit proiectul de divizare, depus la Oficiul registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Arad, iar prin încheierea nr. 8176 din 08 octombrie 2008 a fost admisă cererea de divizare, iar proiectul a fost publicat în M.Of. partea VII nr. 43 din 29 octombrie 2009. Fără a exista dovada unei a doua adunări generale extraordinare, la data de 2 decembrie 2009, numitul U.P., în calitate de administrator al pârâtei SC C.C.S.D. a solicitat înregistrarea menţiunii privind divizarea societăţii, depunând în probaţiunea Hotărârea nr. 3 din 30 noiembrie 2009 semnată de preşedintele societăţii U.P.. Menţiunea de divizare a fost admisă prin încheierea nr. 9559 din 3 decembrie 2009, în urma divizării fiind transferate în patrimoniul pârâtei SC C.C.V. mai multe imobile.
S-a reţinut că potrivit art. 79 alin. (2) din Legea nr. 1/2005, în termen de 2 luni de la expirarea termenului de opoziţie prevăzut de art. 78 alin. (4) din aceeaşi lege, consiliul de administraţie al societăţii pârâte de rang 1 îi revenea obligaţia de a convoca o nouă adunarea generală extraordinară în care să se supună la vot operaţiunea propriu-zisă de divizare, termenul de 30 de zile începând să curgă la 29 octombrie 2008, fiind împlinit la 29 noiembrie 2008. Această adunare nu a mai fost convocată.
S-a apreciat că divizarea unei societăţi, comerciale sau cooperative, presupune o succesiune de acte juridice care pot fi atacate fiecare în parte de persoanele care justifică un interes. Conform art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 52/2008, în urma prevederilor art. 249 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, care creează obligaţia României de a transpune în dreptul intern directivele comunitare, procedurile de anulare şi de declarare a nulităţii fuziunii sau divizării nu pot fi iniţiate după expirarea unui termen de 6 luni de la data la care fuziunea sau divizarea a devenit efectivă, în temeiul art. 249, sau dacă situaţia a fost rectificată. Reţinând şi aplicabilitatea directă în dreptul intern a art. 19 din cea de-a VI-a Directivă nr. 82/891/CEE, judecătorul fondului a constatat că procedurile de anulare nu pot fi iniţiate după expirarea termenului de 6 luni de la data la care divizarea este opozabilă persoanei care invocă nulitatea; s-a reţinut că în speţă proiectul de divizare a fost publicat la data de 29 octombrie 2008, acţiunea fiind introdusă peste termenul de 6 luni, la data de 21 august 2009.
Împotriva acestei sentinţei au formulat apel reclamanţii A.I., A.S., B.C., ş.a., care au solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că judecătorul fondului a făcut o greşită apreciere a textelor de lege incidente în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 134/A din 6 iulie 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul reclamanţilor, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu următoarele considerente: s-a reţinut că în cadrul judecării cauzei în fond, pârâta SC C.C.V. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea divizării, excepţie ce a fost calificată de aceeaşi pârâtă ca fiind o apărare de fond, iar nu o veritabilă excepţie procesuală, calificare acceptată şi de judecător, care nu a mai pus în discuţia părţilor acest aspect; s-a mai reţinut că sentinţa de fond nu cuprinde poziţia părţilor cu privire la excepţia prescripţiei acţiunii, excepţie care a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind invocată de pârâta SC C.C.V. prin concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor. În raport de aceste elemente, completul de apel a reţinut că judecătorul fondului a soluţionat cauza cu încălcarea dreptului la apărare al reclamanţilor, garantat de principiile oralităţii şi contradictorialităţii, împrejurare care atrage nulitatea sentinţei de fond.
În raport de prevederile art. 297 alin. (2) C. proc. civ., completul de apel a hotărât reţinerea cauzei spre rejudecare sub aspectul excepţiilor invocate de pârâtă: a apreciat, în acest context că excepţia de inadmisibilitate este prioritară verificării termenului de introducere al acţiunii, trecând la analiza acesteia. S-a reţinut că pârâta a invocat inadmisibilitate, considerând că neregularităţile hotărârii adunări generale ori cele ale înregistrării în registrul comerţului pot fi cenzurate de către membrii cooperatori prin exercitarea acţiunii în anularea hotărârii, ori prin exercitarea recursului împotriva încheierii judecătorului delegat. Analizând prevederile primei directive a Consiliului nr. 68/151/CEE, ale celei de-a VI Directive nr. 82/891/CEE, completul de apel a ajuns la concluzia că atâta timp cât se invocă nerespectarea etapei convenţionale – în speţă, inexistenţa hotărârii adunării generale extraordinare – iar această eludare a procedurii, deşi supusă controlului preventiv în etapa înregistrării în registrul comerţului, nu a fost sesizată, nu există nicio justificare de a nu se recunoaşte dreptul la acţiunea în nulitatea divizării, interesul fiind restabilirea legalităţii.
În ce priveşte modul de soluţionare a cauzei, raportat la termenul de 6 luni în care trebuia introdusă acţiunea, completul de apel a reţinut că, în considerarea unui affectio societatis diminuat în cazul societăţilor pe acţiuni, legiuitorul comunitar a apreciat că se impune o reglementare mai riguroasă a procedurilor de divizare (directiva 82/891/CEE) şi de fuziune (directiva 78/955/CEE). Această ultimă directivă prevede posibilitate statelor membre de a restrânge domeniul de aplicare la societăţile pe acţiuni propriu-zise, excluzându-se cooperativele ce ar putea fi constituite în forma societăţilor pe acţiuni. Faptul că legiuitorul român a implementat conţinutul directivelor, extinzându-le şi cu privire şi la alte forme de societăţi, nu îndreptăţeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului în sensul că aceste obligaţii sunt impuse şi societăţilor cooperative, constituite în temeiul Legii nr. 1/2005. În consecinţă, a apreciat că termenul de 6 luni prevăzut pentru introducerea acţiunii în anularea divizării unei societăţi pe acţiuni nu poate fi aplicat prin analogie societăţilor cooperative.
Decizia de apel a fost recurată de pârâta SC C.C.V., care a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei apelate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi.
Pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs arătând următoarele: greşita soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate, cu depăşirea limitelor de investire, date de cererea de apel; greşita soluţionare a aceleiaşi excepţii, cu aplicarea greşită a legii; greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei acţiunii, apreciind că era necesară sesizarea Curţii de Justiţie pentru interpretarea dreptului Uniunii Europene.
Prin întâmpinare, reclamanţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind legalitatea deciziei de apel din perspective neaplicării termenului de 6 luni pentru introducerea acţiunii în anulare, termen ce se aplică doar pentru societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990; a apreciat, totodată că în mod corect a precedat completul de apel soluţionând excepţia de inadmisibilitate, în condiţiile în care această excepţie a fost invocată de către recurentă prin întâmpinarea depusă la dosarul de apel.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază caracterul nefondat al cererii de recurs, cu următoarele considerente: nu poate fi reţinută critica recurentei referitoare la greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, completul de apel făcând o corectă aplicare a legislaţiei române, coroborat cu cea a Uniunii Europene. În speţă, nu ne aflăm în situaţia interpretării dreptului comunitar, care ar fi atras obligativitatea sesizării Curţii de Justiţie pentru obţinerea unei hotărâri preliminare. Din conţinutul normelor comunitare incidente în cauză, se desprinde concluzia, reţinută şi de completul de apel, că legiuitorul comunitar a intenţionat stabilirea unui regim riguros în ceea ce priveşte societăţile pe acţiuni, lăsând, totodată, la aprecierea statelor membre extinderea acestor prevederi şi cu privire la alte forma de societate. Legiuitorul român, în transpunerea în dreptul intern a legislaţiei europene, a apreciat că dispoziţiile directivelor în ceea ce priveşte fuziunea şi divizare trebuie impuse şi altor forme de societate, respectiv cele reglementate de Legea nr. 31/1990. În lipsa unei prevederi exprese, aceste dispoziţii nu pot fi aplicate muttatis muttandi şi formelor de asociere reglementate de legi speciale. În speţă, societatea cooperativă este reglementată de o lege specială, Legea nr. 1/2005, în vigoare la momentul transpunerii în dreptul intern a legislaţiei comunitare, iar în lipsa reglementării directe în cadrul acestei legi a directivelor comunitare, nu se poate reţine aplicabilitatea termenului de 6 luni pentru introducerea cereri în anularea divizării.
În raport de aceste considerente, raportat şi la limitele de investire în căile de atac, date prin sentinţa de fond, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
În cadrul rejudecării cauzei în fond, judecătorul va ignora, însă, soluţia consemnată în considerentele deciziei de apel referitoare la excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Această excepţie nu a fost analizată de judecătorul fondului, iar completul de apel, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ. a procedat la analiză, fără a avea o investire, dată prin sentinţa de fond şi cererea de apel. Se reţine totodată, că judecătorii apelului au stabilit o ierarhizare eronată de soluţionare a excepţiilor, primând cea de prescripţie a acţiunii, excepţie de procedură, faţă de excepţia de inadmisibilitate, excepţie de fond. În consecinţă, fiind apreciată ca legală soluţia dată de completul de apel de desfiinţare a sentinţei de fond, cu trimitere spre rejudecare, se impune ca în cadrul acestei rejudecări, în conformitate cu art. 315 C. proc. civ., judecătorul să procedeze la soluţionarea şi a excepţiei de inadmisibilitate, alături de fondul cauzei.
Va fi respinsă solicitarea intimaţilor de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reţinându-se că nu s-a dovedit efectuarea acestor cheltuieli, nefiind depusă la dosar chitanţa originală de plată a onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.C.V. împotriva deciziei nr. 134/A din 6 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Respinge cererea intimaţilor reclamanţi de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 385/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 396/2011. Comercial → |
|---|
