ICCJ. Decizia nr. 396/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 396/2011
Dosar nr. 7166/1/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5721 din 18 aprilie 2008, pronunţată în dosarul nr. 34759/3/2007, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii SC H.S.Y. SRL şi SC S.R.S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la identificarea cadastrală a suprafeţelor de teren – cote părţi indivize, aferente construcţiilor transmise celor două reclamante, în baza protocoalelor de predare primire nr. 233 şi nr. 247 din 4 mai 1999 şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate; obligarea pârâtei la majorarea capitalului social cu valoarea terenului atribuit conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate, conform HG nr. 500/1994 şi emiterea de acţiuni corespunzătoare acestei valori; obligarea pârâtei la transmiterea acţiunilor rezultate din majorarea de capital, conform proiectului de divizare din 11 decembrie 1998; stabilirea unui termen de 6 luni, de la data pronunţării hotărârii, până la care pârâta să îndeplinească aceste obligaţii, cu daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere de la data expirării acestui termen până la executarea efectivă a obligaţiilor stabilite.
Din probatoriul administrat, judecătorul a reţinut că în conformitate cu proiectul de divizare al SC Z. SA, la data de 11 decembrie 1998 Adunarea generală Extraordinară a Acţionarilor societăţii a hotărât reorganizarea prin divizare, prin desprinderea a 10 societăţi comerciale autonome, printre care şi cele două reclamante. Prin clauza 4.2 a proiectului de divizare s-a stabilit că fiecare societate nou creată va prelua clădirile şi terenul aferent fiecărui sediu social, după obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se vor aplica prevederile HG nr. 50/1994 şi se va proceda la înscrierea valorii în capitalul social al fiecărei societăţi, cu respectarea prevederilor legale privind transmiterea acţiunilor rezultate din majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor.
Prin protocoalele de predare-primire nr. 247 şi nr. 233 din 4 mai 1999 au fost predate reclamantului SC H.S.Y. SRL imobilul cu destinaţie de spaţiu comercial din Bucureşti, în suprafaţă de 93 mp, iar reclamantului SC S.R.S. SRL, imobilul situat la aceeaşi adresă în suprafaţă de 70 mp.
Prin hotărârea HGC.M.B. nr. 33 din 17 februarie 2000 s-a aprobat eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă totală de 278,9 mp cotă parte indiviză, aflată în administrarea SC Z. SA la data înfiinţării. În anexa la această hotărâre figurează imobilul cu destinaţie de restaurant-cofetărie situat în sector 4, în suprafaţă de 90,5 mp - cotă parte indiviză.
S-a reţinut că reclamanţii nu au dovedit înregistrarea proiectului de divizare la registrul comerţului şi nici publicarea lui în Monitorul oficial a faptului înfiinţării societăţilor reclamante ca urmare a divizării SC Z. SA. S-a mai reţinut că nu a rezultat identitatea dintre terenul menţionat în hotărârea HGC.M.B. şi suprafeţele indicate de reclamante ca fiind predate, şi că în proiectul de divizare la adresa din sector 4 figurează mai multe spaţii, cu suprafeţe diferite, neputându-se stabili la care dintre acestea se referă hotărârea HGC.M.B.
Totodată, s-a reţinut că reclamanţii nu au probat refuzul pârâtei privind identificarea cadastrală a suprafeţelor de teren transmise reclamantelor şi că emiterea acţiunilor şi transmiterea acestora se pot realiza numai în baza unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor SC Z. SA. De asemenea, a constatat că în conformitate cu dispoziţiile art. 5803 alin. (5) C. proc. civ., pentru neexecutarea obligaţiilor de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire prin altă persoană decât debitorul, nu se pot acorda daune cominatorii.
Sentinţa de fond a fost apelată de reclamante, printr-o primă decizie comercială nr. 515 din 26 noiembrie 2008, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respingând calea de atac ca nefondată. Prin Decizia nr. 2727 din 4 noiembrie 2009, completul de recurs din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamanţilor, a casat Decizia de apel şi a trimis cauza spre rejudecare.
În rejudecare, prin Decizia comercială nr. 353 din 9 iunie 2010 completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor, cu următoarele considerente: a fost respinsă solicitarea reclamanţilor apelanţi de citare a pârâtei intimate prin afişare la uşa instanţei cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei certificatul de atestare a dreptului de proprietate, reţinând consecinţa gravă la care este expusă partea prin neprezentarea înscrisului solicitat, în sensul că afirmaţiile adversarului privitoare la cuprinsul acelui înscris se socotesc dovedite; a mai apreciat că nu se poate ordona înfăţişarea înscrisului numai în baza susţinerilor părţii, aceasta trebuind să dovedească, în modalităţile prevăzute de art. 174 C. proc. civ., împrejurarea că adversarul său se află în posesia lui, ori această dovadă se reiasă din dezbateri.
S-a reţinut că dacă partea refuză să răspundă la interogatoriu ce s-a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacă reiese din dezbateri că l-a ascuns sau l-a distrus, sau dacă după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu-l înfăţişează la cererea instanţei, aceasta va putea socoti ca dovedite pretenţiile părţii care a cerut înfăţişarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris. Interpretând această prevedere legală, completul de apel a concluzionat că sancţiunea prevăzută de text nu intervine automat, ci judecătorul are facultatea de a aprecia, în raport şi de restul probelor administrate, dacă se impune concluzia că neprezentarea înscrisului echivalează cu o dovadă a pretenţiilor susţinute de adversar. Or, s-a apreciat că din înscrisurile existente la dosar nu rezultă împrejurarea că pârâta intimată se află în posesia certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce s-au aflat în administrarea sa, astfel încât nu a făcut aplicarea prevederilor art. 174 C. proc. civ. S-a mai reţinut că din probele administrate rezultă că nu există o identitate între terenul menţionat în hotărâre şi suprafeţele de teren indicate de reclamante ca fiind predate, precum şi faptul că la adresa din sector 4 figurează mai multe spaţii cu suprafeţe diferite, neputându-se stabili la care dintre aceste suprafeţe se referă hotărârea HGC.M.B..
Decizia de apel a fost recurată de reclamanţii SC H.S.Y. SRL şi SC S.R.S. SRL, aceştia solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârilor pronunţate în cauză în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Reclamanţii au invocate prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs susţinând următoarele:
- instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul că a apreciat în mod eronat că hotărârea HGC.M.B. nu echivalează cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate propriu-zis; au mai arătat că judecătorii apelului au apreciat greşit natura certificatului, dreptul pârâtei intimate asupra terenurilor fiind doar atestat de acest înscris, actul juridic constitutiv de dreptul fiind hotărârea HGC.M.B.; a precizat că instanţa trebuia să aibă în vedere existenţa dreptului a cărui dovadă au făcut-o cu hotărârea HGC.M.B., faptul că pârâta era sau nu în posesia certificatului neavând relevanţă în cauză.
- hotărârea pronunţată în apel este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, din perspectiva neaplicării sancţiunii prevăzute de art. 174 C. proc. civ. şi art. 225 C. proc. civ., apreciind că probele administrate erau suficiente pentru a demonstra deţinerea înscrisului de către intimata pârâtă.
Deşi legal citată, pârâta intimată nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat la termenele acordate.
Analizându-se actele şi lucrările dosarul, în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Astfel, nu poate fi reţinută critica reclamanţilor, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., referitoare la greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii. În mod legal au apreciat judecătorii instanţelor inferioare că hotărârea emisă de HGC.M.B. nu are valoarea unui titlu de proprietate, în şedinţa de Consiliu fiind aprobată doar eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, unicul titlu care conferă dreptul de proprietate asupra terenurilor fiind certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Această concluzie rezultă din interpretarea dispoziţiilor HG nr. 834/1991, care stabileşte modalitatea de trecere în patrimoniul societăţilor comerciale a terenurilor deţinute de fostele unităţi de stat, transformate în societăţi comerciale în conformitate că Legea nr. 15/1990. Actul normativ prevede în mod expres că până la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, societăţile plătesc în continuare taxele legale, ulterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate achitând obligaţiile fiscale, în conformitate cu prevederile legale. Deci, doar certificatul de atestare a dreptului de proprietate reprezintă dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor, doar acest act urmând a fi întabulat şi înscris în evidenţele fiscale pentru stabilirea impozitelor şi taxelor datorate la bugetul local.
În consecinţă, susţinerea reclamanţilor în sensul că hotărârea HGC.M.B. este constitutivă de drepturi nu poate fi reţinută, doar certificatul de atestare a dreptului de proprietate dovedind dobândirea de către pârâta intimată a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în administrarea sa.
Nu poate fi reţinută nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., completul de apel făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 174 C. proc. civ. Se apreciază că simpla depunere a hotărârii HGC.M.B. prin care s-a convenit asupra eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile deţinute în administrare de către pârâta intimată nu reprezintă o dovadă suficientă în sensul că această parte se află în posesia înscrisului, reclamantele neadministrând probe din care să rezulte punerea în aplicare de către autoritatea locală a dispoziţiei de emitere a acestui certificat. În lipsa unor probe concrete care să dovedească punerea în executare a hotărârii de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pe numele intimatei, în mod legal a apreciat completul de apel că nu poate da eficienţă sancţiunii prevăzută de art. 174 C. proc. civ.
Din acelaşi considerent nu s-a putut da eficienţă nici prevederilor art. 225 C. proc. civ., sancţiunea nefiind aplicabilă în măsura nedovedirii deţinerii de către pârâta intimată a înscrisului pretins de reclamantele recurente.
Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la lipsa de rol activ al judecătorilor, întemeiată pe dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. Acest rol activ nu presupune suplinirea apărării părţii prin indicarea unor probe care ar fi profitabile doar uneia dintre părţi; principiul prevăzut în art. 129 alin. (5) C. proc. civ. nu are semnificaţia ajutării părţii, prin crearea unei situaţii favorabile faţă de cealaltă parte, ci are în vedere situaţia de conflict între părţile litigante, conflict care presupune administrate unor anumite probe, care se impun ca necesare şi rezultând din poziţiile părţilor faţă de obiectul litigiului. Această interpretare a art. 129 alin. (5) C. proc. civ. a fost, de altfel, reglementată la nivel legal, art. 129 alin. (5)1 C. proc. civ. statuând că părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de o ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
Pentru considerentele reţinute şi constatându-se legalitatea deciziei pronunţată de completul de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii SC H.S.Y. SRL BUCUREŞTI şi SC S.R.S. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 353 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 392/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 417/2011. Comercial → |
|---|
