ICCJ. Decizia nr. 436/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 436/2011
Dosar nr. 8399/3/2006
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 9 martie 2006 şi sub nr. 8399/3/2006, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta C.L.U.I. (actualmente G.V.U.I.) pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata penalităţilor estimate provizoriu la suma de 2.700.000 dolari SUA, ca urmare a nerespectării obligaţiei prevăzute la clauza 12.1 din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 45 din 26 septembrie 2003.
La data de 23 octombrie 2008 reclamanta şi-a majorat câtimea pretenţiilor la suma de 8.482.239.055.000 lei, respectiv 267.039.385 dolari SUA (fila 251 vol. IV fond).
Prin sentinţa comercială nr. 6973 din 7 mai 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.041.934 dolari SUA. Prin aceeaşi sentinţă a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.000 Euro cheltuieli de judecată, luând totodată act de declaraţia reclamantei că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorul fondului a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 45 din 26 septembrie 2003 prin care a fost vândut un număr de 7.256.816 acţiuni reprezentând 68,703 % din capitalul social al SC A. SA Câmpulung. Potrivit art. 12.1 din contract, pârâta - cumpărătoare s-a obligat, în calitate de acţionar majoritar al societăţii, să determine societatea ca pe o perioadă de 5 ani de la data transferării dreptului de proprietate asupra acţiunilor să nu înstrăineze sub orice formă activele proprietatea societăţii specificate în Anexa 1, active ce concură la realizarea activităţii principale. În cazul nerespectării acestei obligaţii, pârâta - cumpărătoare datora reclamantei - vânzătoare penalităţi în valoare egală cu valoarea de piaţă a activului înstrăinat, dar nu mai mică decât valoarea contabilă, conform art. 12.2. Lista activelor care concură la realizarea obiectivului principal de activitate a SC A. SA a fost cuprinsă în Anexa 1.15.
S-a mai reţinut că ulterior privatizării s-a încheiat între SC A. SA, în calitate de vânzător şi SC M.M.G. SRL, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 636 din 26 februarie 2004 prin care s-a înstrăinat dreptul de proprietate asupra activelor A. SA situate în Câmpulung, judeţul Argeş, înscrise în fişa bunului imobil cu numerele C 487 – C 558 inclusiv, reprezentând clădiri şi mijloace fixe aferente, împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 80.419,78 mp, preţul vânzării fiind de 2,7 milioane dolari SUA, ceea ce atrage sancţiunea de la art. 12.3 din contract.
Instanţa de fond a mai reţinut însă că reclamanta nu a reuşit să facă dovada, conform art. 1169 C. civ., că bunurile din lista de inventar aflată la filele 35 - 205 vol. II (bunuri ce au fost evaluate de expertul contabil şi la a căror valoare a solicitat a fi obligată pârâta) sunt aceleaşi cu cele înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 636 din 26 februarie 2004, atât timp cât această listă de inventar priveşte o situaţie din data de 29 februarie 2004, deci ulterioară datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 636 din 26 februarie 2004.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi, acestea fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, sub acelaşi număr unic 8399/3/2006.
Apelanta - reclamantă A.V.A.S., în motivarea apelului său, a arătat, în esenţă, că lista activelor care concură la realizarea obiectivului principal de activitate al SC A. SA este cuprinsă în Anexa 1.15 la contractul de privatizare. În această anexă activele sunt enumerate distinct şi anume: la lit. A) este menţionată societatea A. SA şi se specifică punctual activele asupra cărora există interdicţia de înstrăinare, iar la lit. B) – E) sunt enumerate societăţile la care A. SA deţine acţiuni, fără însă a se specifica activele ca la pct. A. Din analiza comparativă a dispoziţiilor de la lit. A) cu cele de la lit. B) – E) rezultă că părţile au înţeles să indisponibilizeze toate activele SC A. SA utilizate de societăţile de la pct. B - E, societăţi la care A. SA este acţionar majoritar şi care contribuie efectiv la realizarea activităţii societăţii privatizate.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 636 din 26 februarie 2004 SC A. SA a înstrăinat activele sale care erau închiriate societăţii F.S.M. A. SA (societate enumerată în Anexa 1.15 la pct. E). Acest contract are la bază Hotărârea nr. 8 din 26 februarie 2004 a Consiliului de Administraţie al SC A. SA şi încalcă interdicţia de înstrăinare prevăzută de art. 12.1 din contractul de privatizare.
Apelanta - reclamantă a arătat că instanţa de fond a înlăturat în mod netemeinic concluziile expertizei tehnice de evaluare bunuri mobile, atâta timp cât aceasta nu a fost înlăturată printr-o altă expertiză şi nu a fost declarată nulă, iar pe de altă parte instanţa nu avea cunoştinţe în domeniul de specialitate al expertului, astfel că nu putea nesocoti şi înlătura concluziile sale.
În ceea ce priveşte susţinerile instanţei de fond potrivit cărora mijloacele fixe nu au fost enumerate expres în contractul de vânzare-cumpărare nr. 636/2004, apelanta-reclamantă a susţinut că nu există neconcordanţă între bunurile înscrise în Anexa 1.15 şi cele vândute, atâta timp cât ele au fost identificate prin raportul de expertiză omologat de instanţă. De altfel, vânzarea în totalitate a F.S.M. A. SA este probată atât prin conţinutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 636/2004 cât şi prin conţinutul Hotărârii nr. 8 din 26 februarie 2004 a CA al SC A. SA.
Apelanta – reclamantă a mai criticat hotărârea atacată şi în ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, arătând că hotărârea este nelegală deoarece, conform art. 274 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., partea care a câştigat litigiul nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către partea care a pierdut, fie ele chiar diminuate.
Apelanta-pârâtă G.V.U.I., în motivarea apelului său, legal timbrat, a arătat, în esenţă, că activele înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 636 din 26 februarie 2004 nu intră în sfera interdicţiei stabilită prin clauza 12.1 din contractul de privatizare, deoarece acestea nu coincid cu cele 14 active limitativ prevăzute în anexa 1.15 lit. A) şi exceptate de la înstrăinare. Cum orice interdicţie trebuie interpretată în mod restrictiv, înstrăinarea oricăror alte active cu excepţia celor prevăzute în anexa 1.15, în perioada supusă interdicţiei, nu reprezintă ilicit contractual în sensul clauzei 12.1 din contractul de privatizare.
Instanţa de fond a reţinut eronat că societatea pârâtă ar fi susţinut că activele înstrăinate prin contractul nr. 636/2004 nu fac parte din proprietatea A. SA, în realitate pârâta susţinând constant că aceste active nu fac parte din categoria activelor supuse interdicţiei de înstrăinare. De altfel, închirierea acestor active către fosta secţie a A. SA dovedeşte că aceste bunuri nu erau afectate obiectului principal de activitate al SC A. SA.
Apelanta-pârâtă a mai arătat că interdicţia înstrăinării priveşte activele cuprinse în anexa 1.15 din contractul de privatizare, anexă care prevede limitativ şi nu exemplificativ cele 14 active care concură în mod direct la realizarea obiectului principal de activitate al SC A. SA Din analiza comparativă efectuată între anexa 1.15, dosarul de prezentare întocmit anterior privatizării, extrasul de carte funciară nr. 472 şi fişa bunului imobil, rezultă că niciunul dintre activele înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 636/2004 nu se înscrie în categoria celor supuse interdicţiei de înstrăinare.
De altfel, interdicţia de înstrăinare prevăzută în contractul de privatizare nr. 45/2003 nu priveşte terenurile, ci doar clădirile principale limitativ enumerate în anexa 1.15 la lit. A).
În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de fond potrivit căreia SC F.S.M. SA este un activ al SC A. SA, acesta concurând la realizarea obiectului principal de activitate, fiind şi menţionat în anexa 1.15 la lit. E), apelanta-pârâtă a arătat că această susţinere este eronată deoarece, conform art. 3 lit. d) din OUG nr. 88/1997 (act normativ în vigoare la data încheierii contractului de privatizare) prin active se înţelege „bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăţi comerciale sau regii autonome ..." şi nicidecum societăţi comerciale.
Referitor la cheltuielile de judecată cenzurate de instanţa de fond, apelanta-pârâtă a arătat că aceasta a procedat în mod greşit deoarece onorariul a fost stabilit în funcţie de anumite criterii legale/statutare, respectiv dificultatea cazului, timpul şi volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului, reputaţia avocatului, câtimea obiectului cauzei, etc.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a pronunţat Decizia comercială nr. 323 din 25 mai 2010, prin care a respins apelul formulat de apelanta - reclamantă A.V.A.S., împotriva sentinţei comerciale nr. 6973 din 7 mai 2009, pronunţată de Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti, ca nefondat şi a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă G.V.U.I., cu sediul ales în Bucureşti, împotriva aceleiaşi sentinţe şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că: a respins acţiunea precizată ca nefondată şi a obligat apelanta-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 240.880,73 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut, în esenţă că, potrivit art. 12.1 din contract, apelanta-pârâtă s-a obligat, în calitate de acţionar majoritar la SC A. SA, să determine societatea ca pe o perioadă de 5 ani de la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, să nu înstrăineze sub orice formă activele proprietatea societăţii A. SA specificate în Anexa nr. 1, active ce concură la realizarea activităţii principale.
Lista activelor care concură la realizarea obiectivului principal de activitate a SC A. SA este cuprinsă în Anexa 1.15 (fila 37 Vol. I fond).
Ulterior încheierii contractului de privatizare menţionat mai sus, societatea comercială A. SA a vândut către SC M.M.G. SRL activele SC A. SA situate în Municipiul Câmpulung, judeţul Argeş, înscrise în fişa bunului imobil cu numerele C 487 – C 558 inclusiv, reprezentând clădiri şi mijloace fixe aferente (maşini unelte, SDV şi birotică conform listei de inventar) împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 80.419,78 mp, intabulate în cartea funciară nr. 472 a localităţii Câmpulung, cu nr.cadastral 526, preţul vânzării fiind de 2.700.000 dolari SUA, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 636 din 26 februarie 2004 la B.N.P. M.C.F., Piteşti (filele 33 - 35 Vol. I fond).
Această vânzare a avut la bază Hotărârea nr. 8 din 26 februarie 2004 a Consiliului de Administraţie al SC A. SA Câmpulung.
S-a considerat că, faţă de acest contract de vânzare-cumpărare nr. 636 din 26 februarie 2004, pentru a stabili dacă apelanta-pârâtă datorează apelantei - reclamante penalităţile menţionate în art. 12.2 din contractul nr. 45/2003, trebuie verificat dacă activele înstrăinate (clădiri, teren aferent şi mijloace fixe) fac parte din categoria celor care concură la realizarea obiectului principal de activitate a SC A. SA şi care erau menţionate expres în Anexa 1.15.
Astfel, pentru mijloacele fixe înstrăinate prin contractul nr. 636 din 26 februarie 2004, curtea de apel a constatat că instanţa de fond în mod corect a reţinut că apelanta - reclamantă nu a făcut dovada, conform art. 1169 C. civ., că bunurile aflate pe lista de inventar din 29 februarie 2004 (filele 35 - 205 Vol.II) şi care au fost evaluate prin raportul de expertiză tehnică preţuitoare bunuri mobile, sunt aceleaşi cu cele înstrăinate prin contractul nr. 636 din 26 februarie 2004.
Atâta timp cât lista de inventar invocată de apelanta - reclamantă priveşte o situaţie ulterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 636/2004, iar anexa la contractul de vânzare-cumpărare nr. 636 din 26 februarie 2004 nu identifică în clar bunurile avute în vedere (fila 69 vol.IV), nu se poate stabili fără putinţă de tăgadă ce bunuri din lista de inventar coincid cu bunurile înstrăinate, astfel că apelanta - reclamantă nu şi-a probat pretenţiile solicitate în legătură cu aceste mijloace fixe.
Susţinerile apelantei - reclamante potrivit cărora raportul de expertiză preţuitoare bunuri mobile nu putea fi înlăturat de instanţa de judecată atâta timp cât el nu a fost declarat nul sau combătut printr-o altă expertiză, iar constatările cuprinse în acest raport sunt obligatorii pentru instanţă atâta timp cât ea însăşi nu are cunoştinţe în acest domeniu, au fost înlăturate ca nefondate, deoarece raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă, iar concluziile sale nu s-au coroborat cu alte mijloace de probă din care să rezulte identitatea dintre mijloacele fixe înstrăinate şi mijloacele fixe evaluate.
Referitor la clădirile şi terenul aferent înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 636 din 26 februarie 2004, curtea de apel a constatat că SC A. SA a vândut în baza contractului menţionat mai sus activele proprietatea sa situat în Municipiul Câmpulung, Judeţul Argeş, înscrise în fişa bunului imobil cu numerele C 487 – C 558 inclusiv, compuse din clădiri şi teren aferent în suprafaţă de 80.419,78 mp, bunuri intabulate în cartea funciară nr. 472 a localităţii Câmpulung şi având număr cadastral 526.
La momentul încheierii contractului de privatizare nr. 45/2003, aceste clădiri cu terenul aferent erau închiriate către S.C. F.S.M. A. SA, fapt recunoscut pe parcursul procesului de ambele părţi.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv actele ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 636/2004 (filele 4 - 69 vol. IV înaintate instanţei de BNP M.C.F., Piteşti) şi dosarul de prezentare privind oferta de vânzare acţiuni la SC A. SA din iulie 2003, rezultă că niciunul dintre activele înstrăinate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 636/2004 nu se regăseşte pe lista activelor enumerate limitativ la lit. A) din Anexa 1.15 la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 45/2003.
Cât priveşte susţinerea că ele au fost incluse la lit. E) din anexa 1.15, clauza contractuală este îndoielnică fiecare parte susţinând o altă interpretare, astfel încât, procedând la interpretarea acesteia, instanţa de apel a concluzionat că Anexa 1.15 are în vedere „activele" care concură la realizarea obiectului principal de activitate a SC A. SA, iar art. 3 lit. d) din OUG nr. 88/1997 defineşte termenul de „active", acestea neputându-se confunda cu o societate comercială.
Având în vedere aceste considerente, curtea de apel a apreciat că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 45/2003 voinţa reală a părţilor a fost de a interzice înstrăinarea sub orice formă a bunurilor imobile enumerate limitativ la lit. A), proprietatea SC A. SA, precum şi înstrăinarea participaţiilor societăţii deţinute la cele patru societăţi enumerate la literele B) – E), printre care şi SC F.S.M. SA [lit. E)].
Prin includerea la lit. E) în Anexa 1.15 a societăţii F.S.M. SA părţile contractante au apreciat că activitatea acestei societăţi concură la realizarea activităţii principale a SC A. SA, astfel că s-a dorit păstrarea calităţii de acţionar majoritar a SC A. SA la SC F.S.M. SA.
Dacă părţile ar fi dorit să interzică de la înstrăinare şi toate bunurile proprietatea SC A. SA închiriate către SC F.S.M. SA ar fi menţionat expres aceste bunuri, la fel ca la lit. A), folosind aceeaşi tehnică de redactare, cu atât mai mult cu cât, din dosarul de prezentare (fila 65 vol.II) rezultă că numărul bunurilor închiriate era mult mai mic decât numărul clădirilor aflate în folosinţa SC A. SA, cădiri ce au fost enumerate expres şi limitativ la lit. A).
La interpretarea acestei clauze curtea de apel a făcut şi aplicarea art. 983 C. civ. potrivit căruia „când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă", astfel că interdicţia de vânzare a fost interpretată restrictiv, în favoarea apelantei - pârâte cumpărătoare.
Această interpretare a clauzei cuprinsă la lit. E) din anexa 1.15 conduce şi la înlăturarea motivelor invocate de apelanta - reclamantă potrivit cărora dovada mijloacelor fixe înstrăinate s-a făcut prin chiar contractul de vânzare-cumpărare nr. 636/2004 şi a identificării de către expert a tuturor bunurilor mobile ce au fost închiriate către societatea FSM S.A.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, A.V.A.S. şi a solicitat modificarea hotărârii şi admiterea apelului propriu cu consecinţa admiterii integrale a pretenţiilor, constituite din penalităţi în sumă de 267.039.385 dolari SUA, reprezentând valoarea bunurilor mobile înstrăinate şi, respectiv, 3.041.934 dolari SUA, reprezentând valoarea bunurilor imobile înstrăinate; înlăturarea din dispozitiv a obligaţiei impuse în sarcina A.V.A.S. de plată către intimata – pârâtă a sumei de 5.000 EURO, cu titlu de cheltuieli de judecată; obligarea intimatei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată avansate de A.V.A.S. în acest litigiu (taxe curier rapid, taxe traducător, onorarii expert, onorarii avocat, etc.).
De asemenea, a solicitat modificarea deciziei nr. 323 din 25 mai 2010 şi în sensul respingerii apelului formulat de G.V.U.I..
A invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. arătând că hotărârea se sprijină pe motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) şi este dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Astfel, după prezentarea istoricului cauzei a susţinut, în esenţă, că: instanţa a interpretat greşit probele administrate în cauză şi a înlăturat în mod netemeinic apărările A.V.A.S. şi concluziile expertizei tehnice de evaluare, raportat la incidenţa răspunderii contractuale a pârâtei, conform clauzei 12.1 din contract.
Raportul de expertiză, fiind un act de procedură, poate fi anulat de către instanţa de judecată numai în condiţiile în care prin acesta li s-a pricinuit părţilor o vătămare prin nerespectarea de către expert a formelor prevăzute de lege, or instanţa de apel a menţinut hotărârea instanţei de fond, care a înlăturat concluziile expertului de specialitate, fără ca ea însăşi să aibă cunoştinţe în acest domeniu.
Respingerea apelului pe considerentul că mijloacele fixe nu ar fi fost enumerate expres în conţinutul contractului, nu poate fi primită, chiar dacă există neconcordanţe între anexe, deoarece proba o constituie chiar contractul, ale cărui clauze le-a prezentat, concluzionând că potrivit conţinutului acestora rezultă evident că bunurile mobile expertizate privesc mijloace fixe care fac parte din grupele 2 – 4 şi 6 (sculărie şi matriţe) care concurau direct la realizarea obiectului de activitate al SC A. SA, or potrivit art. 969 şi art. 970 C. civ. părţile sunt obligate să respecte clauzele contractuale cu bună-credinţă, ceea ce în cauză nu se poate reţine faţă de această situaţie, intimata-pârâtă fiind şi somată cu adresa nr. P/5695 din 23 iulie 2004.
În ceea ce priveşte obligarea sa la cheltuieli de judecată, greşit prima instanţă a avut în vedere art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., atât timp cât aceste texte de lege se aplică părţii care a pierdut procesul şi în niciun caz celeilalte părţi care l-a câştigat în sensul de a suporta plata onorariilor, fie ele chiar şi diminuate.
La baza obligaţiei de restituire stă culpa procesuală, iar dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. trebuie puse în concordanţă cu prevederile art. 276 din acelaşi cod, în această privinţă.
Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 636 din 26 februarie 2004 pârâta a înstrăinat activele situate în Câmpulung, judeţul Argeş, înscrise în fişa bunului imobil cu numerele C 487 – C 558 inclusiv, reprezentând clădiri şi mijloace fixe aferente, împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 80.419,78 mp – toate fiind închiriate de C A. F.S.M. SA de la pârâtă.
S-a susţinut de către recurentă că prin încheierea acestui act juridic, pârâta a încălcat interdicţia instituită prin art. 12.1 cu trimitere la Anexa 1.15 poziţiile A şi E, antrenându-se, astfel, răspunderea contractuală prevăzută la art. 12.2 din contract.
Potrivit Anexei nr. 1.15 rezultă că părţile au prevăzut în mod limitativ şi nu exemplificativ activele care concură în mod direct la realizarea obiectului principal de activitate al SC A. SA şi a căror înstrăinare a fost, deci, interzisă pe un anumit interval de timp sub sancţiunea prevăzută.
Prin urmare, numai în cazul înstrăinării anumitor active se putea invoca şi antrena răspunderea contractuală a pârâtei, iar instanţa de apel plecând de la voinţa reală a părţilor coroborat cu probele administrate între care se află şi contractul sus-arătat, a tras o concluzie, clară şi motivată corespunzător dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., în sensul că nu există răspundere contractuală a pârâtei în sensul cerut.
Aceasta deoarece, aşa cum bine s-a reţinut, în cazul terenurilor nu există interdicţie de înstrăinare, iar în ceea ce priveşte clădirile principale, interdicţia se limitează numai la cele 14 active prevăzute în anexa 1.15 la lit. A) între care nu se află şi imobilul ce a făcut obiectul înstrăinării.
Cât priveşte bunurile mobile, faptul că ele erau închiriate S.C. F.S.M. S.A., nu conduce automat la concluzia că acestea se încadrează în categoria celor excluse de la vânzare prin raportare în mod generic la cele prevăzute în anexă la lit. A) cât şi la lit. E), deoarece activele de la lit. A) au fost individualizate, iar prin această din urmă poziţie s-a interzis înstrăinarea participaţiilor la societăţile nominalizate între care se află şi cumpărătoarea ceea ce evident nu a făcut obiectul vânzării şi nu aceste societăţi comerciale, interpretarea dată fiind în concordanţă cu voinţa părţilor şi definiţia dată de legislaţia privatizării activelor.
Din această perspectivă este, deci, lipsit de relevanţă juridică faptul că acestea contribuiau sau nu la realizarea principalului obiect de activitate atât timp cât s-a reţinut de către instanţa de apel că nu există identitate între activele prevăzute expres în Anexa 1.15 şi cele înstrăinate, sancţiunea contractuală neoperând decât în condiţiile stabilite de părţi prin contract, neîndeplinite în cauză pentru motivele arătate.
Astfel, nu se poate reţine încălcarea art. 969 şi art. 970 C. civ. de către instanţa de apel.
Cât priveşte expertiza tehnică, aceasta a avut ca obiectiv doar evaluarea bunurilor ce au făcut obiectul contractului, nefiind relevantă sub aspectul stabilirii regimului lor juridic, verificarea acestei situaţii constituind obiectul învestirii instanţei, astfel că nici această critică din recurs nu poate fi primită.
În fine, referirea recurentei la adresa nr. P/5695 prin care se susţine că pârâta a fost notificată cu privire la încălcarea obligaţiei contractuale, nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii raportat la argumentele de fapt şi de drept ale instanţei de apel şi reţinute şi de către această instanţă.
Prin ultima critică recurenta are în vedere soluţia pronunţată la fond,, schimbată însă în totalitate în apel, ca efect al admiterii apelului pârâtei, astfel că recurenta – reclamantă, căreia în schimb i s-a respins apelul, este în culpă procesuală, instanţa de apel obligând astfel, corect la toate cheltuielile de judecată ocazionate cu soluţionarea în fond şi apel a cauzei, prin aplicarea corespunzătoare în cauză a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi nu ale art.2 74 alin. (3)C. proc. civ.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă va fi obligată către recurenta-reclamantă la cheltuielile de judecată ocazionate cu soluţionarea recursului, potrivit dovezilor de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr.3 23 din 25 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte G.V.U.I. suma de 42.231,08 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 417/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 444/2011. Comercial → |
|---|
