ICCJ. Decizia nr. 580/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 580/2011
Dosar nr. 5530/62/2007
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâtele SC U.P. SRL şi H.E., a solicitat instanţei să dispună obligarea acestora la plata contravalorii a 1/2 din patrimoniul social al societăţii, obligarea la plata dividendelor pe ultimii trei ani şi la plata a 1/2 din valoarea lipsei de folosinţă pe ultimii trei ani a apartamentului de protocol al societăţii situat în Braşov.
Prin Sentinţa civilă nr. 510/ C din 8 aprilie 2010 a Tribunalului Braşov a fost admisă în parte cererea formulată de reclamant, iar pârâta SC U.P. SRL a fost obligată la plata sumei de 312.972 RON reprezentând valoarea părţii reclamantului din patrimoniul societăţii. Au fost respinse restul pretenţiilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că potrivit art. 224 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, asociatul exclus are dreptul, din momentul pierderii calităţii de asociat, la o sumă de bani reprezentând partea proporţională din patrimoniul societăţii, inclusiv din rezultatele ultimului an fiscal, potrivit cotei sale de participare la capitalul social. În baza probatoriului administrat instanţa a constatat că valoarea la care ar avea dreptul reclamantului ar fi de 480.197,054 RON, reprezentând sume de bani echivalent al părţii din patrimoniul social al societăţii, raportat la cota de participare pe care o deţinea în societate.
Instanţa a reţinut însă că la termenul de judecată din 22 octombrie 2007 reclamantului i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru în raport de suma de 312.972 RON, iar ulterior acesta nu şi-a mai modificat câtimea obiectului cererii, respectiv nu l-a majorat în funcţie de concluziile rapoartelor de expertiză astfel încât instanţa nu a putut acorda mai mult decât s-a cerut.
Referitor la petitul al doilea din cererea reclamantului, instanţa a reţinut că, aşa cum rezultă din concluziile expertului contabil, societatea a înregistrat pierderi, neatribuindu-i-se dividende în lipsa profitului, astfel încât acest petit a fost apreciat ca neîntemeiat.
În ceea ce priveşte petitul trei al acţiunii vizând lipsa de folosinţă a apartamentului de protocol, instanţa a reţinut că din nici o probă a dosarului nu rezultă folosirea exclusivă, de către pârâta persoană fizică a respectivului apartament, reclamantul nefiind îndreptăţit la despăgubire.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B.I. prin care a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a fi introdusă în cauză persoana care a preluat patrimoniul societăţii.
În motivarea apelului, reclamantul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a pronunţat o hotărâre în contradictoriu cu o parte care la data pronunţării nu mai există ca persoană juridică fiind radiată de la Registrul Comerţului.
Prin Decizia nr. 78/ Ap din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei SC U.P. SRL invocată de pârâta H.E. şi a fost respins apelul formulat de reclamantul B.I..
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că societatea SC U.P. SRL a fost radiată anterior pronunţării sentinţei de fond încetând astfel să mai existe, aspect ce a rezultat din informaţiile furnizate de Oficiul Registrului Comerţului.
Curtea a apreciat că admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtei SC U.P. SRL ar avea drept consecinţă respingerea acţiunii faţă de această pârâtă, însă această soluţie nu este posibilă în apelul reclamantului întrucât s-ar încălca principiul neagravării situaţiei în propriul apel.
Sentinţa se poate desfiinţa cu trimitere spre rejudecare în baza art. 297 C. proc. civ. când instanţa nu s-a pronunţat pe fond sau când s-a pronunţat în lipsa unei părţi care nu a fost legal citată, dar aceste situaţii, a apreciat instanţa de apel, nu se regăsesc în speţă.
Având în vedere aceste considerentele şi ţinând cont de faptul că apelul nu poate fi declarat în contradictoriu cu o parte care nu mai are capacitate procesuală, instanţa de apel a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei SC U.P. SRL şi a respins apelul în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.
Împotriva Deciziei nr. 78/ Ap din 30 septembrie 2010 în termen legal, reclamantul B.I. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului şi constatării nulităţii absolute a hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în sensul că:
- hotărârea a fost dată de către instanţa de apel cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii art. 105 alin. (2) C. proc. civ.;
- hotărârea se sprijină pe motive contradictorii şi străine de natura pricinii;
- instanţa a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii;
- hotărârea s-a pronunţat cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul critică Decizia atacată susţinând, în esenţă că, în mod greşit instanţa de apel a menţinut o hotărârea judecătorească pronunţată în contradictoriu cu o persoană juridică a cărei personalitate a încetat pe parcursul procesului.
În opinia recurentului, instanţa de apel a apreciat în mod greşit că prin păstrarea hotărârii de fond ar face o favoare reclamantului, în sensul că prin admiterea apelului ar fi însemnat agravarea situaţiei acestuia în propriul apel.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile vizând motivele de nelegalitate subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi art. 9 C. proc. civ. şi constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Se constată întemeiate criticile reclamantului formulate prin prisma motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., având în vedere că societatea radiată a fost citată pe tot parcursul procesului împrejurare ce conduce la pronunţarea unei hotărâri nelegale, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 105 alin. (2) prima teză C. proc. civ.
Radierea unei societăţi comerciale din registrul comerţului are drept efect încetarea capacităţii procesuale de folosinţă şi de exerciţiu a acesteia şi prin urmare, societatea comercială radiată nu poate avea calitate procesuală, această operaţiune având semnificaţia încetării existenţei persoanei juridice.
Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. „orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte în judecată". Prin urmare, textul legal evocat defineşte capacitatea procesuală de folosinţă ca fiind aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual.
Capacitate juridică a persoanei juridice începe din momentul înfiinţării sale valabile şi încetează odată cu persoana juridică însăşi.
Prin art. 33 alineat final din Decretul nr. 31/1954 se prevede încetarea capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice, indicându-se numai câteva ipoteze, însă când persoana juridică - societate comercială constituită în temeiul Legii nr. 31/1990, republicată - este dizolvată sau radiată, înseamnă că odată cu încetarea fiinţei persoanei juridice se sfârşeşte şi capacitatea sa de folosinţă.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 31/1990, republicată, societatea comercială dobândeşte personalitate juridică de la data înmatriculării la Oficiul Registrului Comerţului şi, în consecinţă, capacitatea juridică a acesteia, având începutul determinat conform acestui text, încetează în momentul radierii, când încetează ca subiect de drept însăşi persoana juridică, în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 1 şi art. 26 din Legea nr. 26/1990, republicată.
Nu poate fi reţinută motivarea instanţei de apel în sensul că prin admiterea apelului s-ar fi încălcat principiul neagravării situaţiei reclamantului în propria cale de atac, principiu instituit de dispoziţiile art. 296 alin. (2) C. proc. civ., câtă vreme sentinţa menţinută nu poate fi pusă în executare fiind pronunţată împotriva unei persoane juridice a cărei existenţă a încetat.
În mod greşit Curtea a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
Reclamantul prin cererea de chemare în judecată a precizat cadrul procesual în sensul că a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri în contradictoriu cu pârâtele SC U.P. SRL Braşov şi H.E., instanţa, încălcând principiul disponibilităţii, a pronunţat sentinţa numai în contradictoriu cu pârâta SC U.P. SRL Braşov persoană juridică a cărei existenţă încetase ca efect al radierii din data de 29 septembrie 2009, aspect confirmat prin informaţiile furnizate de Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov.
Se impunea astfel, a se cerceta fondul în raport de cadrul procesual precizat, precum şi de situaţia juridică existentă, ambele instanţe având obligaţia de a verifica şi de a stabili succesorii persoanei juridice a cărei existenţă încetase, pentru a se putea pronunţa astfel o hotărâre legală ce poate fi pusă în executare, aspecte ce vor fi avute în vedere în rejudecare, conform prevederilor art. 315 C. proc. civ.
Prin urmare, instanţa omiţând să se pronunţe în contradictoriu cu ambele pârâte şi neavând în vedere că pârâta SC U.P. SRL era radiată, Înalta Curte apreciază că aceste aspecte conduc la aplicarea dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ.
Reglementarea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. proc. civ. conform căreia „în cazul în care se constată că în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului (...) instanţa de apel va anula hotărârea şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe" constituie o garanţie a aplicării principiilor care guvernează procesul civil, cât şi principiul prevăzut de art. 6 din CEDO privind judecarea cauzei în mod echitabil.
Ţinând cont de prevederile textului de lege evocat, se impunea admiterea apelului şi anularea sentinţei, având în vedere că prima instanţă nu s-a pronunţat pe fond.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 raportat la art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantul B.I., va modifica Decizia recurată, va admite apelul împotriva Sentinţei civile nr. 510/ C din 8 aprilie 2010 pe care o va anula şi va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva Deciziei nr. 78/ Ap din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, modifică Decizia recurată, admite apelul reclamantului împotriva Sentinţei civile nr. 510/ C din 8 aprilie 2010 a Tribunalului Braşov, pe care o anulează. Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 445/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 809/2011. Comercial → |
|---|
