ICCJ. Decizia nr. 809/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 809/2011
Dosar nr. 40628/3/2007
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 1933 din 3 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI -a comercială, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Vaslui. A respins acţiunea faţă de pârâta Primăria Oraşului Vaslui ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi pârâtei A.V.A.S.. A respins acţiunea faţă de aceste pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Municipiului Vaslui. A respins acţiunea formulată de reclamante faţă de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins acţiunea formulată de reclamantele SC V.P.D.V. SA şi SC A.C.2000 SRL faţă de pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului în Proprietate asupra terenurilor Vaslui şi Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, ca neîntemeiată.
În sentinţa pronunţată, tribunalul a arătat că:
Reclamanta SC V.P.D.V. SA şi SC A.C.2000 SRL, în calitate de acţionar majoritar al SC V.P.D.V. SA au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să se constate că reclamanta SC V.P.D.V. SA este proprietara plantaţiei de viţă-de-vie, a sistemului de susţinere a acesteia precum şi a întregii investiţii, situate pe un teren în suprafaţă de 323 ha, din Vaslui, jud. Vaslui, precum şi a obiectelor de inventar ce rezultă din bilanţul contabil pe anul 2002;
- să se dispună încetarea eliberării de autorizaţii de construire pe acest teren.
Reclamantele au indicat drept motiv al introducerii prezentei cereri aspectul că pe terenul agricol unde este situată investiţia lor au apărut construcţii tip vilă, după defrişare, şi urmăresc să stopeze defrişările ce mai pot apărea.
Pârâta A.V.A.S. a formulat întâmpinare, solicitând instanţei să respingă cererea prin admiterea excepţiei invocate de lipsă a calităţii procesuale a A.V.A.S. faţă de petitul cererii de chemare în judecată, iar pe fond respingerea cererii ca netemeinică şi nelegală, arătând ca A.V.A.S. nu mai este acţionar la SC V.P.D.V. SA din anul 2003 şi că aceasta nu a fost niciodată proprietara bunurilor societăţii privatizate şi deci nu putea transmite un drept de care nu a dispus, astfel că reclamantele au indicat greşit cadrul procesual.
Ministerul Agriculturii a solicitat prin întâmpinare, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, invocând pe cale de excepţie lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii Şi Dezoltării Rurale.
Analizând actele şi lucrările cauzei, tribunalul a reţinut următoarele:
Acţiunea este nefondată în raport de pârâţii Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor şi Comisia Locală Pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991, urmând a fi respinsă ca fiind introdusă contra unor persoane fără calitate procesuală pasivă în raport de pârâţii A.V.A.S., Ministerului Agriculturii şi Consiliul Municipal Vaslui şi fără capacitate de folosinţă faţa de Primăria Vaslui.
Acţiunea se întemeiază pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., şi Legea nr. 244/2002 a viei şi vinului. Se invocă Certificatul de atestare a dreptului de proprietate M072161 din 10 august 2001 asupra terenului şi Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni dintre A.V.A.S. şi reclamanta SC A.C.2000 SRL, pentru patronul reclamant SC V.P.D.V. SA.
În precizarea acţiunii reclamanta SC V.P.D.V. SA invocă dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 18/1991 care dă dreptul terţilor vătămaţi prin acte administrative să se adreseze instanţelor de drept comun, ceea ce-i conferă calitate procesuală Primăriei Vaslui, autoarea eliberării autorizaţiilor de construcţie pe terenul în cauză, pentru care „reclamanta nu are titlu de proprietate", ci doar arendă.
Calificându-se ca „terţi calificaţi" şi vătămaţi în drepturi, reclamantele nu au, în raport de cele doua Comisii, calea acţiunii în constatare, iar pe de altă parte, contractul de arendă nu constituie temei pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului obiect al arendei, ceea ce ar echivala cu o expropriere de fapt, contrar art. 44 din Constituţie.
Aceasta atrage respingerea acţiunii ca nefondată faţă de Comisia Judeţeană Vaslui şi de Comisia Locală Vaslui, pe temeiul art. 60 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Potrivit Legii nr. 50/1991, emiterea certificatelor de urbanism este de competenţa Primarului, iar litigiile cu privire la acestea sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, astfel că se va respinge cererea faţă de Primărie, care nu are capacitate de folosinţă şi nu poate sta în proces.
A.V.A.S. nu mai are calitatea de acţionar la SC V.P.D.V. SA, iar Ministerul Agriculturii Şi Consiliul Local Vaslui nu se află în niciun raport juridic cu reclamantele şi nici cu terenul în discuţie, aceştia nu au calitate procesuală pasivă.
Prin Decizia comercială nr. 44 din 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC V.P.D.V. SA, împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv adrese emise de Comisia Judeţeană de Fond Funciar, nu rezultă că autoritatea statului contestă dreptul de proprietate asupra plantaţiei de viţă de vie. Mai mult, niciuna dintre părţile chemate în judecată nu contestă dreptul apelantei-reclamante asupra plantaţiei.
Pe de altă parte, acţiunea în constatare formulată în condiţiile art. 111 C. proc. civ., poate fi primită dacă se contestă existenţa unui drept şi are caracter subsidiar faţă de acţiune în realizarea dreptului.
Acţiunea reclamantei nu poate fi calificată nici ca o acţiune în constatare provocatorie, întrucât dreptul său nu este contestat, iar pe calea acţiunii în constatare nu se poate cere constatarea unei situaţii de fapt.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală a Ministerului Agriculturii, în mod corect a apreciat instanţa de fond asupra acestui aspect.
Proprietarii terenurilor cultivate cu viţă-de-vie (care deţin titluri de proprietate pentru teren) nu intră sub incidenţa Legii nr. 244/2002.
SC V.P.D.V. SA are calitate de cultivator în baza unor contracte de arendă şi în baza unor contracte de angajament, problemele cu care se confruntă sunt cu proprietarii terenurilor pe care se află viţa-de-vie.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local Al Municipiului Vaslui şi a Primăriei Vaslui, acestea nu se află în niciun raport juridic cu reclamanta.
În ceea ce priveşte intimata A.V.A.S. aceasta a avut calitatea de vânzător conform contractului de vânzare-cumpărare acţiuni privind capitalul social al SC V.P.D.V. SA şi nu cea de vânzător de active (bunuri din patrimoniul societăţii).
Împotriva Deciziei nr.44 din 27 ianuarie 2010 a curţii de apel a declarat recurs reclamanta SC V.P.D.V. SA Vaslui, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, Curţii de Apel Bucureşti, ţinând seama de dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. şi respectiv, art. 304 pct. 3 şi 5 şi art. 313 C. proc. civ., ori admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului său, schimbării în tot a hotărârii apelate şi, pe fond, admiterea cererii sale de chemare în judecată, cu precizările şi completările aduse, cu respectarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. şi art. 304 pct. 7 – 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanta arată următoarele:
O primă critică se referă la lipsa de procedură cu reclamanta-recurentă, în sensul că instanţa de apel a citat-o la o altă adresă decât cea indicată în cererea de chemare în judecată.
Instanţa de apel nu a analizat toate criticile aduse hotărârii atacate în raport de materialul probator, potrivit cărora dacă reţinea incidenţa în cauză a Legii nr. 50/1991 trebuia să trimită cauza spre competentă soluţionare instanţelor de contencios administrativ, iar dacă a reţinut că acţiunea sa nu poate fi calificată ca o acţiune în constatare formulată în condiţiile art. 111 C. proc. civ., soluţia care se impunea ar fi fost aceea de respingere a acţiunii ca inadmisibilă;
Instanţa a reţinut greşit faptul că pârâtele nu contestă dreptul de proprietate al reclamantei asupra plantaţiei de viţă-de-vie, atâta timp cât nu se referă şi la sistemul de susţinere a viţei de vie şi investiţie, deşi a plătit în totalitate preţul;
Instanţa a reţinut greşit şi faptul că reclamanta a contestat dreptul de proprietate al celor cărora li s-au eliberat titluri în baza Legii nr. 18/1991.
Hotărârea curţii de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, s-a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi s-a aplicat greşit legea, inclusiv în soluţionarea excepţiilor;
Deşi a plătit statului preţul convenit prin contractele de vânzare-cumpărare a acţiunilor, societatea nu deţine niciun act de proprietate asupra plantaţiei de viţă de vie şi a investiţiilor menţionate în dosarul de prezentare, pentru a promova eventualele acţiuni împotriva celor care defrişează plantaţia de viţă de vie.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs formulate de reclamantă, în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele.
Susţinerea referitoare la lipsa de procedură cu reclamanta la soluţionarea cauzei în apel nu se confirmă întrucât se constată că apelul a fost soluţionat cu procedura îndeplinită, în speţă, amânându-se şi pronunţarea, cu posibilitatea acordată părţilor de a depune concluzii scrise.
În ce priveşte invocarea incidenţei Legii nr. 50/1991 pentru a susţine că se impunea admiterea apelului său, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionarea instanţelor de contencios administrativ şi nu respingerea apelului, astfel cum a hotărât curtea de apel, se observă că s-a reţinut corect că potrivit Legii nr. 50/1991, emiterea certificatelor de urbanism este de competenţa Primarului, iar litigiile cu privire la acestea sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, numai că în prezenta cauză Primăria nu are capacitatea de folosinţă şi nu poate sta în proces, neexistând prin urmare justificarea legală şi nefiind îndeplinite cerinţele necesare pentru a considera că ne aflăm în prezenţa unui litigiu de contencios administrativ.
În acelaşi mod, corect s-a stabilit că atât timp cât chiar reclamantele se califică terţi vătămaţi în drepturi şi invocă contractele de arendă asupra terenului pe care se află plantaţia de vie drept temei al cererii de constatare formulate prin invocarea dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., reclamantele nu au în raport cu Comisia Judeţeană Vaslui şi Comisia Locală Vaslui calea acţiunii în constatare, iar din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 republicată, acţiunea reclamantelor faţă de acestea este neîntemeiată, întrucât se urmăreşte anihilarea aplicării acestei legi de către organele competente în reconstituirea proprietăţii funciare.
Tot corect s-a stabilit şi că acţiunea în constatare formulată prin invocarea dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. poate fi primită dacă se contestă existenţa unui drept, or, contrar susţinerilor recurentei dreptul său asupra plantaţiei de viţă de vie, a sistemului de susţinere a acesteia şi a investiţiilor aflate pe teren nu este contestată.
Pe de altă parte, însăşi recurenta-reclamantă recunoaşte că în calitatea sa de cultivator al terenului în baza unor contracte de arendă nu contestă dreptul de proprietate al celor cărora li s-au eliberat titlurile de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
În mod corect au fost soluţionate şi excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive în cauză, întrucât A.V.A.S. nu a avut şi nu a transmis prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni invocat calitatea de proprietar al imobilelor şi nu mai are nici calitatea de acţionar la SC V.P.D.V. SA, iar în ce priveşte Consiliul Local al Municipiului Vaslui şi Primăria Vaslui, cât şi Ministerul Agriculturii s-a reţinut corect că acestea nu se află în niciun raport juridic cu reclamantele şi terenul mai sus menţionat.
În fine, nu poate fi primită nici susţinerea conform căreia hotărârea curţii de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, atât timp cât hotărârea conţine motivele care au format convingerea judecătorilor în pronunţarea soluţiei, răspunzându-se argumentat susţinerilor sau apărărilor formulate de părţi şi nu se justifică desfiinţarea hotărârii sub acest aspect.
În consecinţă, reţinându-se că reclamanta SC V.P.D.V. SA nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 1 - 9 C. proc. civ. să conducă la casarea sau modificarea Deciziei nr. 44 din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC V.P.D.V. SA împotriva Deciziei nr. 44 din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 580/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1576/2011. Comercial → |
|---|
