ICCJ. Decizia nr. 452/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 452/2011
Dosar nr.11081/3/2008
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC E.C.S. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC O.M. SRL şi a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 213.111,31 RON şi TVA reprezentând contravaloarea facturilor din 11 septembrie 2007 şi 1 noiembrie 2007 pentru diferenţa de preţ între valoarea stabilită în contract şi devizul final de lucrări.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 11508 din 20 octombrie 2009, a respins acţiunea ce neîntemeiată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că între părţile contractante s-a convenit executarea unor lucrări în valoare de 29.500 RON pe care pârâta le-a plătit, însă lucrările suplimentare şi actul adiţional la contract prin care se majora valoarea contractului la 282.611,31 RON nu au fost acceptate de pârâtă, acordul de voinţă privind executarea unor lucrări în afara contractului, neexistând.
Tribunalul a considerat neîntemeiată şi acţiunea fundamentată pe îmbogăţirea fără justă cauză, întrucât lucrările suplimentare au mărit patrimoniul proprietarului imobilului de la care pârâta a închiriat spaţiile comerciale.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 342 din 14 septembrie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând că lucrările suplimentare executate de aceasta nu au fost acceptate de pârâtă, care nefiind proprietara imobilului, nu poate fi obligată la despăgubiri, nici în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că există neconcordanţe în hotărârea atacată în sensul că pronunţarea a fost dată la data de 14 septembrie 2010, iar în dispozitiv este trecută data de 15 iunie 2010.
În privinţa interpretării voinţei părţilor de a încheia actul adiţional, recurenta consideră greşită interpretarea dată de instanţele de fond, potrivit căreia lipsa semnăturii reprezintă şi lipsa acordului de voinţă, în condiţiile în care principiul consensualismului reglementează forma actelor comerciale iar faptul că pârâta a beneficiat de lucrările suplimentare lipseşte de relevanţă nesemnarea actului. Aceasta cu atât mai mult cu cât dovezile administrate sunt de netăgăduit. Astfel beneficiarul care nu a semnat actul adiţional la contract, atât timp cât recunoaşte lucrările prin plata parţială, răspunde contractual pentru acestea.
Mai susţine recurenta probele (corespondenţa părţilor şi interogatoriul) au fost greşit interpretate, iar instanţele au ignorat nerespectarea obligaţiei de recepţie finală a lucrărilor prevăzută de art. 7 din HG nr. 273/1994. Din această perspectivă, în accepţiunea recurentei, instanţele nu au soluţionat fondul, aşa încât solicită casarea hotărârii atacate.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile art. 281 C. proc. civ. stabilesc îndreptarea din oficiu sau la cerere a erorilor materiale din hotărâri sau încheieri, astfel încât greşita dactilografiere a datei la care a fost pronunţată hotărârea atacată, ce apare cu evidenţă în dispozitivul deciziei nr. 342 din 14 septembrie 2010 poate fi îndreptată pe această cale deschisă de lege. Aprecierea acestei situaţii ca determinând nulitatea hotărârii atacate nu îşi găseşte fundamentul în prescripţiile legale, câtă vreme atât minuta cât şi dispozitivul deciziei au acelaşi conţinut: „Respinge apelul ca nefondat”.
Evocarea principiului consensualismului care guvernează forma actelor juridice, are în vedere acordul neechivoc de voinţă în vederea producerii unor efecte juridice; iar faptul că actul adiţional nu a fost semnat de pârâtă, care prin adresa din 6 decembrie 2007 încunoştiinţează pe reclamantă asupra unei decizii viitoare cu privire la lucrările suplimentare, conduce la concluzia, judicios caracterizată de instanţele de fond, a lipsei acordului de voinţă.
Voinţa neechivocă nu rezultă nici din plata unei sume ce depăşea valoarea contractului, sumă considerată de pârâtă plătită nedatorat.
Este adevărat că după modul de formare, contractele care nu sunt supuse niciunei formalităţi, numite contracte consensuale, se încheie prin simplul acord de voinţă, iar în raporturile comerciale aceasta reprezintă regula. Însă părţile au încheiat un contract scris, semnat, cu clauze respectate de contractanţi. Actul adiţional, de care se prevalează reclamanta, prin care această parte a stabilit unilateral, fără nicio motivare, modificarea preţului nu a fost însuşit de pârâtă.
Pe de altă parte pârâta este locatarul spaţiilor la care s-au realizat lucrările suplimentare, astfel încât ea nu beneficiază de o majorare a patrimoniului, în detrimentul reclamantei.
Nerespectarea obligaţiilor prevăzute de HG nr. 273/1994 este nerelevantă faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi nu a reprezentat motive de critică a hotărârii instanţei de fond pentru a constitui un argument pertinent de reformare a deciziei atacate.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 342 din 14 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.C.S. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 342 din 14 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 441/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1791/2011. Comercial → |
|---|
