ICCJ. Decizia nr. 454/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 454/2011
Dosar nr.10561/118/2009
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa, înregistrată la data de 8 octombrie 2009, reclamanta SC B.T.T. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B.T.T. P.C. SA, să constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 2 din 13 iulie 2009 a Adunării Generale a Acţionarilor societăţii pârâte, publicată în M. Of. al României nr. 4946/21.09.2009.
Secţia comercială a Tribunalului Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 4/COM din 11 ianuarie 2010, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată din oficiu şi a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Spre a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că reclamanta a participat la şedinţa A.G.A. şi nu a votat împotriva hotărârii ce s-a adoptat, situaţie în care nu are calitatea de a invoca nulitatea acestei hotărâri, conform art. 132 alin. (2), iar, prin alin. (3) al acestui articol, legiuitorul a înţeles să distingă după cum acţionarii au votat pentru sau împotrivă, întrucât atacarea ulterioară a hotărârii de către acţionarii ce au votat pentru, ar echivala cu invocarea propriei turpitudini.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 76 din 5 iulie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a considerat că prima instanţă, analizând dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, modificată, a reţinut judicios că acţionarii care au participat la şedinţa A.G.A. şi care au votat pentru adoptarea hotărârii nu au calitatea de a ataca hotărârea adoptată, iar prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu se referă la acţionarii care au votat pentru, întrucât aceştia şi-au exercitat dreptul la vot, fiind de acord cu hotărârea adoptată. Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs apelanta – reclamantă SC B.T.T. SA, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de fond şi instanţa de apel au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 132 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 31/1990, apreciind că reclamanta nu are calitate procesuală activă, întrucât din interpretarea logico gramaticală a acestor texte rezultă că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în situaţiile în care se invocă motive de nulitate absolută, cererea să poată fi formulată de orice persoană interesată.
Recursul este nefondat.
Astfel, potrivit alin. (2) al art. 132 din Legea nr. 31/1990, modificată, calitatea procesuală activă în acţiunile în anulare a hotărârilor A.G.A. o pot avea doar acţionarii care au votat personal sau prin mandatar, în temeiul unei procuri speciale, împotriva luării acelei hotărâri şi de cerut să se consemneze în procesul-verbal votul lor împotrivă, sau acţionarii care nu au participat la A.G.A., din orice motive, iar, conform alin. (3) al precitatului articol, acestor subiecte de drept calificate li se adaugă şi alte categorii de persoane, care, deşi nu sunt acţionari, justifică un interes legitim, în promovarea unor astfel de acţiuni, când se invocă nulitatea absolută a unei hotărâri.
Este de observat că, în considerarea faptului că SC B.T.T. SA a participat la şedinţa A.G.A. din data de 13 iulie 2009 şi a votat pentru adoptarea hotărârii nr. 2, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a art. 132 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 31/1990, reţinând, cu justeţe, că, în atare situaţie, această societate nu-şi justifică legitimarea procesuală în promovarea acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a acestei hotărâri, întrucât legiuitorul a înţeles să menţină, în ceea ce îi priveşte pe acţionari, şi în cazul prevăzut de alin. (3) al precitatului articol, exigenţele prevăzute la alin. (2) referitoare la calitatea procesuală activă.
Aşa fiind, constatând că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de SC B.T.T. SA împotriva deciziei instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.T.T. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 76/COM din 5 iulie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1787/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 931/2011. Comercial → |
---|