ICCJ. Decizia nr. 539/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 539/2011
Dosar nr. 36366/3/2008
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 13197 din 17 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea principală formulată de reclamanţii SC T.V.M. SA şi R.F.D. în contradictor cu pârâta A.V.A.S. şi, în consecinţă a constatat că pârâţii nu datorează pârâtei suma de 984.493,61 dolari SUA cu titlu de penalităţi solicitate în temeiul art. 19.1 din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 83 din 12 decembrie 2007. Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea conexă formulată de A.V.A.S. în contradictor cu reclamanţii din cererea principală având ca obiect obligarea acestora la penalităţi de 984.493,61 dolari SUA în temeiul art. 19.1 raportat la art. 15.10 din acelaşi contract de vânzare cumpărare.
Tribunalul a reţinut că între părţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare acţiuni iar prin art. 15.9 cumpărătorul s-a obligat să înregistreze în Registrul acţionarilor şi la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare contractul de garanţie reală mobiliară nr. 48 din 12 decembrie 2007, iar prin art. 15.10 s-a obligat să prezinte vânzătorului dovada înregistrării în termen de 30 de zile de la data semnării contractului respectiv 12 decembrie 2007 sub sancţiunea plăţii de penalităţi conform art. 18.1 din contract de 10% din preţul total al acţiunilor.
Judecătorul fondului a mai reţinut că reclamantele au prezentat dovezile de înregistrare a contractului de garanţie mobiliară cu depăşirea termenului prevăzut de art. 15.10 din contract dar penalităţile prevăzute de art. 19.1 din contract se acordă în situaţia dovedirii unui prejudiciu conform art. 1082 C. civ. fiind înlăturată apărarea A.V.A.S. cu privire la caracterul prezumat al prejudiciului.
Cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii parţiale a clauzei 19.1 din contract pentru lipsa cauzei imediate în baza art. 966 C. civ. s-a apreciat că reglementarea respectă principiul libertăţii de voinţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 334 din 13 septembrie 2010 a respins apelurile declarate de reclamanta SC T.V.M. SA şi de reclamanta din cererea conexă A.V.A.S. ca nefondate.
Instanţa de apel procedând la verificarea sentinţei prin prisma criticilor de nelegalitate şi netemeinicie formulate a constatat că judecătorul fondului a stabilit corect situaţia de fapt şi că a interpretat şi aplicat corect prevederile legale incidente acesteia.
Astfel, se arată în considerente că obligaţia de comunicare a dovezii de înregistrare a contractului de garanţie reală mobiliară cu numărul indicat a fost îndeplinită la 6 februarie 2008 de către cumpărător, cu o întârziere de 25 zile dar că în situaţia dată nu se pot acorda penalităţi deoarece art. 1066 C. civ. nu exonerează pe creditor de obligaţia de a proba prejudiciul astfel încercat chiar şi dacă acestuia i s-ar recunoaşte un caracter punitiv iar o atare dovadă nu s-a făcut.
Se arată că întârzierea, minimă, de comunicare a dovezii de înregistrare a contractului de garanţie mobiliară, nu alterează nici constituirea garanţiei şi nici executarea acesteia nefiind susceptibilă de a cauza vreun prejudiciu, câtă vreme garanţia a fost înregistrată.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs pârâta A.V.A.S., reclamanta în cererea conexă.
Recurenta face o amplă descriere a situaţiei de fapt şi a istoricului litigiului, motivul de nelegalitate invocat fiind cel prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 1066, art. 1024 alin. (2) şi art. 1087 C. civ.
În concret, recurenta susţine că în situaţia stipulării unei clauze penale, creditorul nu este ţinut să facă dovada prejudiciului suferit, instanţa urmând să constate doar neexecutarea obligaţiei, în speţă penalităţile solicitate neavând caracter de reparare a unui prejudiciu ci un caracter punitiv, de sancţionare a cumpărătorului pentru neîndeplinirea obligaţiei la termen.
Intimata SC T.B.V. SA Bucureşti a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei atacate ale cărei considerente le reia în motivarea sa.
Recursul nu este fondat.
Motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. constă în greşita aplicare a prevederilor art. 1066 C. civ. la situaţia de fapt reţinută, ca urmare a unei greşite interpretări a acestei norme legale.
În cauza de faţă prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni pe care părţile l-au încheiat, s-a stipulat în sarcina cumpărătorului prin clauza 15.10 din contract obligaţia de a transmite vânzătorului dovada înregistrării garanţiei reale mobiliare în Registrul Acţionarilor şi Arhiva Electronică în termen de 30 de zile de la semnarea contractului de garanţie mobiliară sub sancţiunea penalităţilor stipulate la art. 19.1 din contract, art. 15.10 fiind inclus în enumerarea de articole astfel sancţionate.
Deşi executată obligaţia de înregistrate, obligaţia de transmiterea a dovezii de înregistrare a fost executată cu depăşirea termenului convenit, situaţie faţă de care vânzătorul a solicitat obligarea cumpărătorului la penalităţi de întârziere cu caracter punitiv iar nu reparator.
Potrivit art. 1069 C. civ. „clauza penală este o compensaţie a daunelor-interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale".
De lege lata, condiţia pentru a deveni operantă clauza penală este existenţa, producerea unui prejudiciu.
Codul civil în vigoare prezumă existenţa prejudiciului numai în cazul daunelor interese pentru neexecutarea obligaţiilor care au ca obiect o sumă de bani oarecare când daunele interese care nu pot cuprinde în materie civilă decât dobânda legală se cuvin creditorului fără ca acesta să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă (art. 1088 C. civ.).
Nefiind într-o atare situaţie, recurenta trebuia să facă dovada că a încercat un prejudiciu, o pagubă, pentru a-i fi acordată penalitatea convenită.
Recurenta, însă, nu a dovedit şi nici nu a susţinut că a suferit un prejudiciu prin transmiterea cu întârziere a dovezii înregistrării garanţiei mobiliare, ci, dimpotrivă, că penalitatea solicitată are un caracter punitiv iar nu reparator, fapt ce contravine funcţiei clauzei penale de evaluare convenţională anticipată a pagubei suferite prin neexecutare sau executare cu întârziere.
Faţă de cele ce preced, constatând că instanţa de apel, prin Decizia atacată a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1066 şi urm. C. civ., în raport de prevederile art. 304.9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 334 din 13 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 460/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 571/2011. Comercial → |
|---|
