ICCJ. Decizia nr. 583/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 583/2011
Dosar nr. 1248/118/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, sub nr. 1248/118/2010 reclamanta SC M. România SA a chemat în judecată pe pârâtele B.R.D. - G.S.G. SA şi B.R.D., sucursala Constanţa, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtelor la plata, din contul reclamantei, a sumelor reprezentând drepturi salariale pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu statele de plată lunare corespunzătoare.
Prin sentinţa civilă nr. 2174 din 16 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC M. România SA în contradictoriu cu pârâtele B.R.D. - G.S.G. SA şi B.R.D., sucursala Constanţa.
Împotriva sentinţei menţionate a formulat apel reclamanta SC M. România SA, apel ce a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 96 din 2 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut în esenţă că prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC M. România SA a solicitat obligarea pârâtei B.R.D. - G.S.G. SA, ca în temeiul art. 1075 C. civ., aceasta din urmă să fie obligată la plata din contul său, a sumelor reprezentând drepturi salariale pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu statele de plată lunare corespunzătoare.
Cererea a fost formulată în temeiul dreptului comun, obiectul său fiind calificat drept „obligaţie de a face", în timp ce raporturile dintre părţi sunt cele reglementate de art. 452 - 461 C. proc. civ., respectiv instituţia popririi, privind urmărirea silită asupra bunurilor mobile.
Din cuprinsul adreselor din 22 ianuarie 2010 Birou executor Judecătoresc D.V. şi G.A.M. au solicitat înfiinţarea popririi urmare a cererilor formulate de creditorii C.L. în dosarele de executare nr. 1585, 1587, 1588, 1590, 1591, 1595/2009 şi C.C. în dosarul de executare nr.12/2010.
În ambele situaţii debitorul este SC M. România SA iar titlurile executorii sunt reprezentate de mai multe bilete la ordin neonorate în termenul scadent şi învestite de instanţa de executare cu formulă executorie.
Terţul poprit, B.R.D. - G.S.G. SA prin adresele nr. 1503 din 25 ianuarie 2010 şi nr. 1607 din 27 ianuarie 2010 nu a făcut altceva decât să se conformeze dispoziţiilor art. 456 C. proc. civ. confirmând executorului judecătoresc indisponibilizarea sumelor de 337.511,45 lei şi 205.598,68 lei.
Nemulţumirile reclamantei vizând măsura popririi pot fi valorificate pe calea contestaţiei la poprire, fiind un caz de aplicare a contestaţiei la executare.
Ca urmare, în mod corect a apreciat instanţa de fond faptul că debitorul poprit nu poate apela la dreptul comun, pentru obţinerea unei situaţii favorabile, situaţie ce excede cadrului procesual vizând poprirea.
Împotriva deciziei nr. 96/2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a formulat recurs reclamanta SC M. România SA criticând Decizia pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că în cauză au fost încălcate normele de competenţă, iar Tribunalul Constanţa în raport de determinarea obiectului cererii de chemare în judecată avea obligaţia de a declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa pentru soluţionarea contestaţiei în anulare.
Şi instanţa de apel a reţinut că apelantul reclamant are la îndemână calea contestaţiei la executare iar în mod greşit a respins apelul ca nefondat şi nu a stabilit competenţa de soluţionare în raport de calificarea dată.
Intimata B.R.D. - G.S.G. SA, a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat având în vedere că instanţa s-a pronunţat în limitele investirii, reclamanta solicitând judecarea cererii în raport de dispoziţiile art. 1075 C. civ. şi art. 452 C. proc. civ.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele contractului de legalitate se constată că recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocate de recurentă, reglementează situaţia în care hotărârea a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, dispoziţii neaplicabile în speţa de faţă.
Astfel, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale vizând competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă pornind de la obiectul cererii de chemare în judecată, ţinând cont de principiul disponibilităţii care reglementează procesul civil.
Cererea formulată de reclamant, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1075 C. civ. vizând obligaţia de a face, situaţie în care în mod corect instanţa a soluţionat cauza, fără a pune în discuţie competenţa materială, respectând drepturile procesuale ale pârâtei prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând raportul juridic dedus judecăţii, instanţa a respins acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 1075 C. civ., arătând că apelantul reclamant are la îndemână calea contestaţiei la executare pentru valorificarea drepturilor sale fără însă a califica acţiunea ca fiind o contestaţie la executare. Ca urmare, în raport de obiectul cererii principale, ţinând cont de principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil precum şi de dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., se constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale, nefiind incidente în cauză nici dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurenta fără însă a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva dispoziţiilor legale menţionate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta SC M. România SA împotriva deciziei civile nr. 96/COM din 2 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. ROMÂNIA SA împotriva deciziei civile nr. 96/COM din 2 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 586/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 277/2011. Comercial → |
|---|
