ICCJ. Decizia nr. 472/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 472/2011
Dosar nr. 4116/1/2010
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare:
Prin Decizia nr. 2718 din 4 noiembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 26530/3/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtele SC P.X.G. SA prin lichidator judiciar şi SC P. SA Galaţi împotriva deciziei 500 din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca tardive declarate recursurile pârâţilor C.V. şi A.O.
În motivarea deciziei nr. 2718/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că recursurile formulate de pârâţii A.O. şi C.V. sunt tardiv declarate în condiţiile în care Decizia recurată a fost comunicată celor doi recurenţi la data de 26 noiembrie 2007, respectiv 23 noiembrie 2007, iar recursurile au fost declarate la data de 28 decembrie 2007 – data poştei. Având în vedere că recurentele nu au respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. a fost admisă excepţia de tardivitate, cu consecinţa respingerii recursurilor ca tardiv declarate.
La data de 12 mai 2010, contestatorul A.O. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr.2718 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cale de atac întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei, contestatorul arată că instanţa de recurs a aplicat greşit dispoziţiile art. 301 C. proc. civ. reţinând că recursul formulat la data de 28 decembrie 2007 este tardiv declarat în condiţiile în care Decizia pronunţată în apel nu i-a fost comunicată la sediul ales respectiv sector 1, etaj 1, Bucureşti.
În acest context instanţa de recurs a „comis o greşeală materială" în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. fapt ce a dus la pronunţarea unei soluţii eronate.
Intimata SC P. SA, a formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată întrucât în dosarul de apel, apelantul A.O. nu a formulat o cerere scrisă prin care să arate schimbarea sediului.
Analizând contestaţia în anulare formulată, în raport de criticile formulate şi actele de la dosar se constată că aceasta este nefondată.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, fiind deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute limitativ de art. 317-318 C. proc. civ.
Greşeala materială vizată de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi nu la greşeli de judecată sau de interpretare a dispoziţiilor legale.
Astfel, greşeala materială la care se referă textul de lege evocat, poate consta în neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.
Atunci când instanţa a cunoscut existenţa şi conţinutul actului şi a făcut asupra lui o apreciere (în speţa de faţă procesul verbal din care rezultă comunicarea hotărârii recurate şi apărarea recurentului vizând schimbarea sediului pe parcursul derulării apelului, schimbare adusă la cunoştinţa instanţei de apel) nu mai poate fi vorba despre o greşeală materială în sensul legii, ci de o pretinsă eroare de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale (în speţă art. 301 C. proc. civ.) datorită cărora reţinerile instanţei de recurs ar fi neconforme cu realitatea, împrejurare care însă nu poate fi valorificată pe calea contestaţiei în anulare.
Legiuitorul, prin dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. care au un câmp limitat de acţiune, nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs.
În speţa de faţă, recursul formulat de recurentul A.O. a fost respins ca tardiv declarat, ca urmare a modului în care instanţa de recurs a înţeles să aplice dispoziţiile legale privitoare la calcularea termenului de recurs, dar pe calea contestaţiei în anulare, aceiaşi instanţă nu poate să cerceteze dacă modul de stabilire a datei de la care a început să curgă termenul a fost greşit sau eronat.
Contestatorul A.O. invocă tocmai modul eronat în care instanţa de recurs a rezolvat excepţia tardivităţii recursului, a interpretat dispoziţiile art. 301 C. proc. civ.; şi modul în care a apreciat elementele în funcţie de care a rezolvat incidentul tardivităţii fără a arăta un element nou care să nu fi fost analizat în recurs.
Contestatorul, s-a rezumat să reitereze dovezile şi argumentele prezentate în faţa instanţei de recurs (respectiv la data de 7 noiembrie 2008 şi 4 noiembrie 2009) care, însă, au fost verificate de instanţă, aşa cum rezultă din Decizia atacată.
Ca urmare, pe calea contestaţiei la executare în anulare specială, aceiaşi instanţă nu poate să verifice modul cum instanţa de recurs a aplicat dispoziţiile legale privitoare la calcularea termenului de recurs şi modul în care a fost soluţionată excepţia tardivităţii, criticile contestatorului împotriva deciziei irevocabile, fiind în realitate un recurs la recurs.
Motivele invocate de contestator, nu reprezintă greşeli materiale evidente în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte, conform considerentelor expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 320 raportat la art. 312 C. proc. civ., respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.O. împotriva deciziei nr. 27718 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.O. împotriva deciziei nr. 2718 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 457/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 579/2011. Comercial → |
|---|
