ICCJ. Decizia nr. 277/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 277/2011
Dosar nr. 059/99/2003
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr.70/S/ 20 februarie 2008, Tribunalul Iaşi, Judecător Sindic, a respins excepţiile privind prescripţia extinctivă şi lipsa calităţii procesuale active, invocate de pârâta - administrator T.M., a admis cererea formulată de M.R.L.SPRL, în calitate de lichidator judiciar, şi a stabilit răspunderea personală a pârâtei - administrator T.M., pentru pasivul debitorului falit SC T.C.M.N.I. SRL Heleşteni, în sensul că a obligat-o să plătească următoarele sume:
- 1.286,09 lei, creditorului D.G.F.P. Iaşi;
- 22.425,09 lei, creditorului B. SA, sucursala Iaşi.
- 720 lei, creditorului E.O.N.M. Iaşi.
În temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a fost închisă procedura insolvenţei declanşată împotriva debitorului SC T.C.M.N.I. SRL. S-a dispus radierea debitorului din evidenţele ORC Iaşi şi D.G.F.P. Iaşi. S-a dispus notificarea sentinţei, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă, creditorilor, debitorului, pârâtei-administrator şi potrivit Codului de procedură civilă, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi D.G.F.P. Iaşi pentru efectuarea menţiunilor privind radierea.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin Decizia nr. 335 din 28 iunie 2010, a respins ca inadmisibil recursul formulat de pârâta T.M. împotriva sentinţei nr. 70/S din 20 februarie 2008 a Tribunalului Iaşi, Judecător Sindic, instanţa reţinând că T.M. a mai declarat recurs împotriva aceleiaşi decizii, soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 50 din 25 ianuarie 2010 de către Curtea de apel Iaşi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta T.M. care solicită modificarea deciziei atacate în raport de art. 304 punctele 2, 4, 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 299 alin. (1) hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, sunt supuse recursului.
Cum hotărârea atacată a fost pronunţată în recurs, aceasta nu mai poate fi supusă aceleiaşi căi de reformare întrucât nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele avute în vedere de evocatul text legal.
Declararea unei căi de reformare în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta T.M. împotriva deciziei nr. 335 din 28 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 583/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 288/2011. Comercial → |
---|