ICCJ. Decizia nr. 649/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 649/2011
Dosar nr. 16123/3/2005
Şedinţa publică din 15 februarie 2011
Prin acţiunea înregistrată în dosarul nr. 898/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, precizată ulterior, reclamantul A.I.L. a chemat în judecată pe pârâta A.L.S., solicitând constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGEA a SC E.T.M. SRL nr. 3 din 7 septembrie 2004, obligarea pârâtei la daune, precum şi constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr.1 din 8 septembrie 2004 la contractul de leasing nr. 898 din 14 mai 2004, în contradictoriu cu paraţii SC E.L. SRL, SC E.T.M. SRL şi Cabinet de avocatură „S.A.", cu obligarea acestuia din urmă şi a pârâtei A.L.S. la plata prejudiciului cauzat ca urmare a măsurilor luate prin hotărârea AGA nr. 3 din 7 septembrie 2004, respectiv la contravaloarea lipsei de folosinţă a autoturismului, în cuantum de 600 lei lunar, cu cheltuieli de judecată.
S-a arătat în motivare că, în urma divorţului dintre reclamantul A.I.L. şi pârâta A.L.S. prin sentinţa civilă nr. 5632 din 14 septembrie 2004 şi împărţirea bunurilor comune, a rezultat o tranzacţie, conform căreia reclamantului îi reveneau părţile sociale ale SC E.T.M. SRL, devenind astfel unic asociat.
Societatea dispunea de un autoturism marca Dacia, în baza contractului de leasing nr. 898 din 14 mai 2004 încheiat cu SC E.L. SRL, în prezent SC N.B.G.L. SRL.
Reclamantul a atacat hotărârea AGA prin care, anterior tranzacţiei, la 7 septembrie 2004, contractul de leasing este cedat Cabinetului de avocatură „A.S.", cu acordul societăţii de leasing.
Cererile din dosarul nr. 893/2005 sunt disjunse, iar hotărârea AGA se anulează în baza sentinţei nr. 2458 din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, Decizia comercială nr. 195 din 11 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti dată în apel menţine sentinţa, care devine irevocabilă prin respingerea recursului în baza deciziei nr. 307 din 23 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Obiectul prezentului dosar nr. 16.123/3/2005 îl constituie capătul de cerere disjuns privind nulitatea actului adiţional.
Astfel, prin sentinţa comercială nr. 5177 din 31 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea pe considerentul că izvorul juridic al actului adiţional nu îl reprezintă hotărârea AGA a cărei nulitate s-a constatat pentru nelegala convocare a reclamantului, fără să se antameze fondul în legătură cu legalitatea măsurilor adoptate cu privire la cesiunea contractului de leasing.
De asemenea, prima instanţă a reţinut şi împrejurarea că prin hotărârea pronunţată la 28 noiembrie 2007 de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a fost anulată tranzacţia care cuprindea cesiunea părţilor sociale ale SC E.T.M. SRL pentru dol, ca viciu de consimţământ.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia comercială nr. 129 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, sentinţa fiind schimbată în întregime, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi constatării nulităţii absolute a actului adiţional nr. 1 din 8 septembrie 2004 încheiat între SC E.L. SRL, SC E.T.M. SRL şi Cabinetul de avocatură „A.S.". S-a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea capetelor de cerere privind lipsa de folosinţă a autovehiculului şi a contravalorii acestuia.
În considerentele deciziei pronunţate în apel s-a reţinut în esenţă, caracterul subsecvent al actului adiţional, care nu are o existenta de sine stătătoare, faptul că în speţă, nu operează buna-credinţă a subdobânditorului, întrucât această calitate nu îi aparţine societăţii de leasing, ci cabinetului de avocatură.
Împotriva deciziei pronunţată în apel au declarat recurs atât parata SC N.B.G.L. I.F.N. SA Bucureşti, succesoarea SC E.L. SRL, cât şi pârâta A.L.S.
1. În dezvoltarea motivelor de recurs ale SC N.B.G.L. I.F.N. SA Bucureşti se invocă lipsa de temei legal, încălcarea şi aplicarea greşită a legii ca motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că încheierea actului adiţional nr. 1 din 8 septembrie 2004 la contractul de leasing financiar nr. 898 din 14 mai 2004 s-a făcut cu respectarea cerinţelor de validitate ale încheierii actelor juridice, la cererea expresă a utilizatorului, caz în care, drepturile şi obligaţiile născute din contractul de leasing au fost preluate în mod legal de Cabinetul individual de avocatură „S.A.". De asemenea, faptul că, ulterior, s-a constatat nelegalitatea ţinerii adunării generale a fostului utilizator, aceasta nu conduce automat la nulitatea absolută a actelor subsecvente, intrate in circuitul civil si producând efecte juridice.
În plus se arată că, printr-un nou act adiţional, nr. 2 din 26 aprilie 2005, contractul a fost cesionat către o altă persoană fizică care a achiziţionat bunul la finele contractului.
Recurenta invoca faptul că instanţa din apel în mod nelegal a ignorat o excepţie de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, respectiv menţinerea efectelor produse de un contract cu executare succesivă, precum şi buna-credinţă a societăţii recurente.
2. Recurenta A.L.S. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 punctele 5 şi 9 C. proc. civ.
Se invocă pronunţarea hotărârii cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la faptul că Decizia s-a pronunţat în contradictoriu cu SC E.T.M. SRL care nu mai avea capacitate de folosinţă, fiind dizolvată la data de 16 iunie 2008, în dosarul nr. 18.725/3/2008 al Tribunalului Bucureşti.
O altă critică vizează greşita reţinere a caracterului subsecvent al actului adiţional la contractul de leasing, în raport de hotărârea AGA anulată, susţinându-se că prin aceasta nu a fost desfiinţat dreptul de folosinţă pe care societatea îl avea şi care a fost transmis prin act adiţional, iar pe de altă parte, în urma anulării judiciare a tranzacţiei, pârâta A.L.S. a redobândit calitatea de asociat.
În ipoteza calificării actului adiţional ca fiind subsecvent, recurenta se prevalează de două excepţii şi anume buna credinţă a subdobanditorului, inclusiv a societăţii de leasing, prezumţie despre care afirmă că nu a fost răsturnată, precum şi stabilitatea circuitului civil.
Prin întâmpinarea de la fila 25-29 intimatul A.I.L. a solicitat respingerea recursurilor.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Prin hotărârea AGA nr. 3 din 7 septembrie 2004 a SC E.T.M. SRL se decide cesionarea contractului de leasing financiar, nr. 898 din 14 mai 2004 încheiat cu SC E.L. SRL, antecesoarea pârâtei SC N.B.G.L.I.F.N. SA Bucureşti, privind autoturismul marca Dacia.
Având la bază acest act de voinţă al utilizatorului, societatea de leasing procedează la semnarea actului adiţional nr. 1 din 8 septembrie 2004 la contractul de leasing financiar, prin care drepturile şi obligaţiile aferente acestuia au fost transmise noului utilizator, Cabinetul individual de avocatură „S.A.", deţinut de pârâta S.L.A., coasociat al SC E.T.M. SRL şi fosta soţie a reclamantului.
Acţiunea reclamantului prin care solicită constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA este admisă irevocabil prin sentinţa nr. 2438 din 24 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, iar problema de drept care face obiectul prezentului litigiu, disjuns de cel având ca obiect anularea hotărârii AGA, este în ce măsură anularea judecătorească a hotărârii adunării generale prin care s-a decis cesionarea contractului de leasing cu privire la autoturismul Dacia, are efecte asupra validităţii actului adiţional încheiat în baza acesteia.
Din această perspectivă, criticile recurentelor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate, instanţa de apel reţinând în mod legal caracterul subsecvent al actului adiţional în raport de hotărârea adunării generale, independent de motivele pentru care aceasta din urmă a fost anulată.
Astfel, cum bine s-a reţinut, actul adiţional nu are o existenţă de sine-stătătoare; schimbarea utilizatorului persoană juridică era condiţionată de manifestarea prealabilă a acordului său de voinţă prin organul său statutar, adunarea generală.
Acesta, deşi a fost iniţial exprimat în sens pozitiv operării cesionarii şi deci, a stat la baza actului adiţional semnat cu societatea de leasing, s-a dovedit ulterior că a fost viciat, respectiv că organul deliberativ nu a adoptat o hotărâre validă, aptă să producă efecte juridice.
Nulitatea acesteia, ca act principal nu poate decât să conducă la nulitatea actelor subsecvente, încheiate în executarea actului principal, ca efect al principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.
Anularea actului subsecvent, următor, ca efect al anulării actului iniţial, primar este atrasă datorită legăturii sale cu primul.
Cazurile în care se produce resoluto iure dantis, dar nu mai intervine şi resolvitur ius accipientis au legătură cu principiul ocrotirii bunei-credinţe, a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros, precum şi cu principiul asigurării stabilităţii circuitului civil, ca o nevoie de ordin general, social.
Contrar susţinerilor celor două recurente, buna-credinţă se raportează la noul utilizator, ca dobânditor al contractului de leasing financiar, în situaţia dată, la cabinetul de avocatură al asociatei din societatea comercială care a adoptat hotărârea anulată şi care, faţă de circumstanţele speţei s-a dovedit de rea-credinţă.
În consecinţă, această parte din proces nu poate opune buna-credinţă ori principiul securităţii circuitului civil ca excepţii de la efectul nulităţii în privinţa actului subsecvent.
Cât priveşte motivul de recurs întemeiat pe pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. se va reţine caracterul nefondat al criticilor conform cărora se impune casarea deciziei pe motiv că s-a pronunţat în contradictoriu cu o persoană care nu mai are capacitate de folosinţă.
Astfel, pe de o parte cadrul procesual din faza de apel s-a menţinut cu cel din judecata în prima instanţă, iar pe de altă parte societatea comercială dizolvată se bucură de capacitate de folosinţă limitată la operaţiunile specifice lichidării.
În plus, alin. (2) al art. 105 C. proc. civ. consacră un caz de nulitate condiţionată de producerea vreunei vătămări, a unui prejudiciu „ procesual", care să nu poată fi înlăturat decât prin anularea actului.
De asemenea, neregularitatea procesuală sancţionată cu nulitatea relativă poate fi invocată ca motiv de recurs numai dacă a fost invocată în fazele procesuale anterioare şi instanţele au respins-o, ori a omis să se pronunţe asupra ei.
Prin urmare critica întemeiată pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 105 C. proc. civ.
În baza considerentelor expuse, nefiind fondate, ţinând seama de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge recursurile declarate de pârâtele SC N.B.G.L.IFN SA Bucureşti, succesoarea SC E.L. SRL, şi pârâta A.L.S. împotriva deciziei comerciale nr. 129 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele SC N.B.G.L. I.F.N. SA BUCUREŞTI şi A.L.S. împotriva deciziei comerciale nr. 129 din 25 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 627/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 660/2011. Comercial → |
|---|
