ICCJ. Decizia nr. 675/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 675/2011
Dosar nr. 209/100/2008
Şedinţa publică din 15 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
I. - Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată de Tribunalul Maramureş ca primă instanţă:
1. - Reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare a solicitat, prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 16 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului Maramureş, în contradictoriu cu pârâtele SC D.T.C. SRL şi SC E.K. SRL Andrid Satu Mare următoarele:
- obligarea pârâtei SC D.T.C. SRL la plata sumei de 97.050,91 lei reprezentând debit neachitat plus penalităţi contractuale de întârziere;
- obligarea în solidar a celor două pârâte la plata sumei de 260.656 lei debit plus dobânda legală începând cu data de 18 iunie 2007;
- în subsidiar, obligarea pârâtei SC D.T.C. SRL la plata întregului debit de 357.702,91 lei plus penalităţi contractuale de 0,05% pe zi de întârziere.
În motivare reclamanta a arătat că între cele două pârâte s-a încheiat la data de 21 iunie 2006 un contract de executări de lucrări la obiectivul „F.V. Andrid", pârâta SC E.K. SRL Andrid Satu Mare, având calitatea de beneficiar, iar pârâta SC D.T.C. SRL executant, preţul convenit fiind de 972.430,30 lei plus TVA.
Ca, la data de 15 octombrie 2006, reclamanta, în calitate de executant a încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL - beneficiar, contractul de prestări servicii nr. 1, prin care se obliga să execute o serie de lucrări la acelaşi obiectiv „F.V. Andrid" – Satu Mare, în valoare de 663.920,22 lei, beneficiarul având obligaţia să achite în termen de 14 zile facturile emise conform situaţiilor de lucrări executate.
Potrivit reclamantei, în vederea achitării preţului lucrărilor, la data de 20 noiembrie 2006 a încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL un contract de cesiune de creanţă, pentru suma de 663.920,22 lei creanţă ce urma să fie încasată de SC D.T.C. SRL de la SC E.K. SRL, cesiunea fiind notificată debitorului cedat la data de 18 iunie 2007 prin intermediul executorului judecătoresc.
Susţine reclamanta că, ulterior încheierii contractului de cesiune pârâta SC D.T.C. SRL a încasat de la pârâta SC E.K. SRL suma de 192.261,32 lei până la data notificării cesiunii, iar după notificare suma de 260.656 lei. Că, în condiţiile în care toate lucrările au fost recepţionate de beneficiarul SC E.K. SRL şi decontate pârâtei SC D.T.C. SRL, obligarea pârâtelor la sumele solicitate prin acţiune este justificată.
2. - În cauză, pârâta SC E.K. SRL a formulat întâmpinare la data de 12 februarie 2008 prin care a arătat că a achitat toate sumele datorate pentru lucrările executate la obiectivul „F.V. Andrid" pârâtei SC D.T.C. SRL cu care a avut raporturi contractuale potrivit celor stipulate în contractul nr. 1 din 21 iunie 2006 încheiat cu aceasta.
3. - Pârâta SC D.T.C. SRL prin întâmpinarea depusă la 12 noiembrie 2008 arată că a plătit reclamantei sumele datorate în cuantum de 155.707,03 lei (pentru lucrările executate în baza contractului de prestări servicii nr. 1 din 15 octombrie 2006, până la data la care reclamanta a reziliat unilateral contractul şi s-a retras de pe şantier, finalizarea obiectivului şi remedierile ce se impuneau fiind realizate pe cheltuiala societăţii, beneficiara din contractul încheiat cu reclamanta.
4. - Tribunalul Maramureş, secţia comercială, astfel investit a încuviinţat la cererea părţilor probe cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor, o expertiză contabilă cu privire la existenţa unor lucrări suplimentare executate de reclamanta în temeiul contractului de prestări servicii nr. 1/2006 şi valoarea acestora şi proba cu martori propuşi de reclamantă pe acelaşi aspect.
5. - În cursul derulării cauzei în faţa primei instanţe împotriva pârâtei SC D.T.C. SRL s-a deschis procedura insolvenţei la cererea SC T.C. SRL conform sentinţei comerciale nr. 399/F din 22 octombrie 2008 pentru o creanţă de 431.020 lei datorată în baza contractului de prestări servicii 1/2006.
6. - În acest context, prin precizarea de acţiune din data de 18 mai 2009 reclamanta a stabilit un nou cadru procesual în sensul că înţelege să se judece numai în contradictoriu cu pârâta SC E.K. SRL în prezenta cauză, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 336.474,33 lei plus dobânda legală, menţionând totodată că şi-a înregistrat declaraţia de creanţă împotriva SC D.T.C. SRL în dosarul de faliment al acestei debitoare.
7. - Prin sentinţa civilă nr. 4094 din 16 noiembrie 2009 Tribunalul Maramureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea precizată promovată de reclamanta împotriva pârâtei SC E.K. SRL ca nefondată.
Examinând materialul probator administrat în cauză tribunalul a statuat că reclamanta a executat lucrări în baza contractului încheiat cu SC D.T.C. SRL până în luna iunie 2007, dată la care a părăsit şantierul, lucrările fiind finalizate de SC D.T.C. SRL conform procesului verbal de recepţie din 29 octombrie 2007 încheiat cu beneficiarul obiectivului.
Luând ca reper data notificării cesiunii ce a făcut obiectul contractului de cesiune, 18 iunie 2007, şi facturile invocate de reclamanta în sprijinul pretenţiilor sale, tribunalul apreciază că factura nr. 8 din 4 iunie 2007 este anterioară notificării şi prin urmare nu poate fi luată în calcul, iar factura nr. 32 din 20 noiembrie 2007, deşi este ulterioară notificării cesiunii, este emisă ulterior sistării lucrărilor de către reclamanta situaţie în care nu este opozabilă pârâtei.
Cu privire la factura nr. 32 din 20 noiembrie 2007, tribunalul reţine că a fost emisă pentru lucrările suplimentare pretins a fi executate de reclamantă, lucrări care nu puteau fi executate decât până la data rezilierii contractului de prestări servicii, respectiv până în iunie 2007 şi, prin urmare nu este opozabilă pârâtei. În sfârşit, prima instanţă reţine în sprijinul soluţiei pronunţate şi faptul că în dosarul de faliment al SC D.T.C. SRL reclamanta şi-a înregistrat creanţa împotriva acesteia.
II - Apelul. Decizia instanţei de control judiciar.
8. - Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 69 pronunţată la 20 mai 2010 a admis apelul declarat de reclamanta şi în consecinţă a schimbat în parte sentinţa fondului în sensul admiterii în parte a acţiunii formulată de reclamanta şi obligării pârâtei SC E.K. SRL la plata către reclamantă a sumei de 263.656 lei reprezentând plăţi făcute după data de 18 iunie 2007 cu penalităţile contractuale prevăzute în art. 12 pct. 2 din contractul de antrepriză.
Instanţa de control judiciar a apreciat că în baza celor două contracte de execuţie de lucrări s-au stabilit raporturi obligaţionale distincte, respectiv între antreprenor şi beneficiar conform contractului de antrepriză nr. 1 din 21 iunie 2006 şi un alt raport între antreprenor şi subantreprenor, potrivit contractului de prestări servicii nr. 1 din 15 octombrie 2006, în baza căruia reclamanta a efectuat lucrările la care s-a obligat , potrivit raportului de expertiză. Reţine instanţa că urmare contractului de cesiune de creanţă reclamanta a devenit creditor pentru valoarea nominală a creanţei, respectiv pentru suma pe care debitorul cedat o mai datora antreprenorului SC D.T.C. SRL, astfel că după notificarea debitorului cedat (18 iunie 2007) acesta nu mai putea plăti în mod valabil cedentului, sumele plătite după această dată însumând 263.656 lei.
Cu privire la existenţa lucrărilor suplimentare pretinse de reclamantă Curtea reţine că întinderea şi preţul acestora precum şi faptul că au fost executate de reclamantă nu rezultă din facturile şi ordinele de plată prezentate de această parte şi nici din conţinutul raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză.
Apărarea pârâtei potrivit căreia reclamanta s-a înscris la masa credală a falitei SC D.T.C. SRL cu sumele solicitate prin prezenta acţiune, astfel că nu mai este îndreptăţită la o nouă despăgubire, a fost înlăturată ca irelevantă, instanţa apreciind că sumele cu care s-a înscris reclamanta la masa credală a societăţii pârâte aflate în insolvenţă sunt datorate în baza contractului de subantrepriză şi este dreptul reclamantei să încerce stingerea raportului obligaţional cu partea pe care o consideră solvabilă în baza contractului de cesiune.
III. - Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC T.C. SRL, prin cererea înregistrată la data de 01 iulie 2010, cât şi pârâta SC E.K. SRL prin cererea înregistrată la 07 iulie 2010.
9. Recurenta-reclamantă solicită modificarea deciziei în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei de 75.818,33 lei , reprezentând lucrări suplimentare conform facturii nr.32/20 noiembrie 2007, precum şi la plata TVA aferent datoriei de 263.656 lei plus dobânda legală de la data scadenţei 18 iunie 2007 şi până la plata integrală a sumei.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea criticilor formulate recurenta a susţinut că toate lucrările suplimentare au fost executate şi nu sunt contestate de beneficiară.
Cu privire la plata de TVA recurenta arată că prin contractul de cesiune, cedentul a transmis întregul beneficiu al contractului de executare de lucrări încheiat cu pârâta, respectiv suma de 663.920,22 lei plus TVA, sumă pe care instanţa o omite , după cum omite să acorde în temeiul art. 43 C. com. dobânda legală cerută.
10. Recurenta-pârâtă SC E.K. SRL solicită modificarea deciziei instanţei de control judiciar în sensul respingerii apelului promovat de reclamantă şi menţinerii sentinţei fondului.
Potrivit recurentei toate sumele datorate în baza contractului de antrepriză încheiat cu antreprenorul SC D.T.C. SRL au fost achitate acestuia, plăţile fiind verificate sub toate aspectele, inclusiv în ce priveşte beneficiarul, de Agenţia SAPARD prin intermediul căreia a beneficiat de ajutor financiar nerambursabil prin programul SAPARD.
Susţine recurenta că în acest context contractul de cesiune trebuia comunicat şi Agenţiei SAPARD pentru verificarea legalităţii plăţilor.
Sub un al doilea aspect recurenta arată că toate sumele datorate în baza contractului de antrepriză au fost achitate antreprenorului la scadenţă, iar obligarea sa şi la penalităţi în baza acestui contract este vădit nelegală.
Sub un ultim aspect, recurenta arată că neavând niciun raport obligaţional cu subantreprenorul, care de altfel a părăsit şantierul lăsând lucrarea neterminată, soluţia pronunţată în apel nu are suport în materialul probator administrat impunându-se desfiinţarea sa.
În drept recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, şi 9 C. proc. civ.
Asupra recursurilor. Înalta Curte constată următoarele:
Deşi instanţa de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, de reformare, rejudecând cauza, schimbă hotărârea fondului, o serie de circumstanţe de fapt care particularizează cauza rămân nelămurite şi pe cale de consecinţă, soluţia astfel pronunţată apare ca lipsite de fundament.
În cauză, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe contractul de cesiune de creanţă încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL ceea ce impunea o analiză a clauzelor convenite de părţi şi a obiectului acestui contract în vederea stabilirii voinţei reale a părţilor la încheierea lui.
În acest sens, Curtea constată că potrivit art. 1 din contract, creanţa cedată este suma de 663.920,22 lei + TVA derivând din contractul de execuţie de lucrări nr. 1 din 21 iunie 2006 încheiat între pârâtă, SC E.K. SRL în calitate de beneficiar şi pârâta SC D.T.C. SRL executant (antreprenor).
Creanţa cedată este certă şi lichidă, dar nu şi exigibilă, potrivit art. 1.2 din contract, exigibilitatea fiind determinată de executarea lucrărilor în condiţiile stabilite în contractul nr. 1 din 21 iunie 2006.
Pe de altă parte, executarea acestor lucrări a fost asumată de reclamanta prin contractul de pretări servicii nr. 1 din 15 octombrie 2006.
Prin urmare, există o interdependenţă şi condiţionate între contractele de antrepriză şi subantrepriză şi contractul de cesiune de creanţă sub aspectul determinării exigibilităţii creanţei cedate, chestiune neexaminată de instanţa de apel care în raţionamentul său juridic porneşte de la o premisă greşită în sensul că prin cele două contracte de executare de lucrări s-au născut raporturi juridice distincte între părţi, fără nici o consecinţă asupra cesiunii de creanţă.
În acest context, apărarea pârâtei recurente SC E.K. SRL – debitorul cedat, potrivit căreia notificarea cesiunii din data de 18 iunie 2007 este ulterioară rezilierii contractului de prestări prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrările, se impunea a fi examinată ca o chestiuni relevantă în soluţionarea cauzei, în condiţiile în care însăşi reclamanta invocă rezilierea unilaterală a contractului de prestări servicii urmare neplăţii de către beneficiar SC D.T.C. SRL a lucrărilor executate.
Altfel spus, deşi contractul de cesiune este un contract consensual, valabil încheiat între cedent şi cesionar din momentul realizării acordului de voinţă, faţă de debitorul cedat cesiunea este opozabilă după notificare sau acceptare, notificarea fiind prevăzută ca o protecţie a intereselor debitorului cedat.
Ca efect al cesiunii de creanţă, debitorul cedat, poate opune cesionarului după notificare toate apărările opozabile cedentului, iar sistarea lucrărilor se încadrează în categoria apărărilor pe care cedentul este în drept să le opună cesionarului.
În sfârşit şi dezlegarea dată de instanţa de apel în sensul existenţei unei solidarităţi, între cedent şi debitorul cedat, pentru suma ce a făcut obiectul cesiunii, astfel încât cesionarul este în drept să se înscrie la masa credală a cedentului aflat în faliment şi totodată să solicite de la debitorul cedat aceiaşi sumă sau parte din ea, nu este argumentată în drept.
După art. 1392 C. civ. în cazul cesiunii cu titlu oneros cedentul are o obligaţie de garanţie legală în raporturile cu cesionarul de a răspunde de existenţa creanţei şi accesoriilor ei la data cesiunii.
Prin contractul de cesiune părţile au stipulat şi o clauză de garanţie convenţională suplimentară în art. 3.3, în sensul că cedentul garantează solvabilitatea actuală a debitorului cedat, cu alte cuvinte solvabilitate la data cesiunii, or, în cauză nu rezultă că reclamanta a pus în discuţie existenţa creanţei cedate sau solvabilitatea debitorului cedat.
Prin urmare, aceste dispoziţii legale şi convenţionale operante în cauza de faţă nu impun concluzia unei solidarităţi între cedent şi debitor aşa cum reţine instanţa de apel, acceptând punctul de vedere al reclamantei care atât prin acţiunea iniţială, cât şi după precizarea ei consideră că debitorul cedat şi cedentul răspund în solidar fără să invoce nici un temei legal în sprijinul acestei apărări.
Este adevărat că în împrejurările concrete ale cauzei, determinate de examinarea celor trei contracte care circumscriu raporturile dintre părţi, cesionara se poate îndrepta împotriva cedentului şi debitorului cedat, dar pentru sume distincte prin raportare la data notificării şi nu în virtutea unei solidarităţi care nu au temei legal.
Aşa fiind, Înalta Curte constatând că în cauză împrejurările de fapt în contextul cărora s-au derulat raporturile dintre părţi nu au fost pe deplin stabilite, va dispune în temeiul art. 312 alin. (1) şi art. 315 (c) C. proc. civ. admiterea recursurilor, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă în vederea administrării de probe suplimentare pe aspectele de fapt neelucidate, respectiv înscrisuri şi o nouă expertiză contabilă care să verifice în raport de clauzele din contractele de executare de lucrări exigibilitatea creanţei cedate , data plăţilor făcute de debitorul cedat în contul lucrărilor recepţionate, inclusiv sumele plătite de cedent cesionarului după încheierea contractului de cesiune precum şi modul în care au fost evidenţiate lucrările suplimentare pretinse de reclamantă în documentele contabile şi în raport de clauza cuprinsă la art. 7 din contractul de prestări servicii nr. 1 din 15 octombrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC T.C. SRL BAIA-MARE şi de pârâta SC E.K. SRL ANDRID împotriva deciziei nr. 69 din 20 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 660/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 677/2011. Comercial → |
|---|
