ICCJ. Decizia nr. 660/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 660/2011
Dosar nr. 607/1285/2009
Şedinţa publică din 15 februarie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentinţa comercială nr. 5509 din 16 noiembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 607/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta E.C.G.M.B.H.& CO K.G. împotriva pârâtei SC M.Z.S. SRL CLUJ NAPOCA.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut în esenţă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 21.284 Euro reprezentând diferenţă preţ şi 4.030,89 Euro cu titlu de dobândă calculată până la data de 01 martie 2009, precum şi anularea clauzei prevăzută de art. 5 din tranzacţia încheiată între părţi la data de 17 aprilie 2008.
În motivarea acţiunii s-a susţinut că între părţi s-au derulat raporturi comerciale constând în livrarea de către reclamantă a unor produse dezinfectante, conform facturii nr. 60062 din 18 ianuarie 2006 şi respectiv 60146 din 31 ianuarie 2006, preţul fiind de 63.680 Euro pentru fiecare factură. Obiectul litigiului îl constituie diferenţa de preţ şi dobânzile aferente primei livrări, deoarece pentru cea de-a doua, părţile au încheiat o tranzacţie în dosarul nr. 435/1285/2008 al Tribunalului Cluj, care prin sentinţa nr. 1039/2008 a luat act de aceasta.
În acest context, tribunalul a apreciat că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata diferenţei de preţ este nefondată în considerarea faptului că în speţă a intervenit o novaţie prin schimbare de debitor conform art. 1128 alin. (2) C. proc. civ.
Dovada acestui nou raport obligaţional a rezultat din solicitarea pârâtei, acceptată de reclamantă, de a emite pentru primul transport, o nouă factură pe numele SC P.D.N. SRL. Deşi nu s-a depus la dosar acest înscris, efectuarea procedurii concilierii directe prevăzut de art. 7201 C. proc. civ., deschiderea procedurii insolvenţei faţă de noul debitor, cerere la care ulterior reclamanta a renunţat şi împuternicirea acordată mandatarului pentru recuperarea sumei de 21.284 Euro, confirmă faptul că a intervenit o novaţie, şi că toate părţile au convenit în momentul încheierii acesteia că debitoarea iniţială, respectiv pârâta, este liberată de plata primei facturi.
Totodată s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că după încheierea novaţiei pârâta a efectuat totuşi plăţii din această factură către reclamantă, scopul fiind acela de exonerare a debitoarei SC P.D.N.SRL de plata datoriei deoarece cele două societăţi române aveau interese comune, asociaţii lor fiind rude apropiate.
Capătului de cerere referitor la anularea pct. 5 din tranzacţia prin care s-a finalizat dosarul de insolvenţă deschis împotriva pârâtei a fost respins de prima instanţă cu motivarea că în speţă nu s-a dovedit existenţa vreunui viciu de consimţământ prin eroare sau dol. Pe de altă parte, tranzacţia viza datoria pârâtei ca urmare a neachitării celei de a doua facturi, cu privire la care s-a cerut deschiderea procedurii insolvenţei, ceea ce confirmă odată în plus existenţa novaţiei pentru prima factură.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 107 din 16 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a proceda astfel, instanţa de apel a argumentat că tribunalul pe baza probelor administrate în cauză a stabilit justificat că a intervenit o novaţie subiectivă prin schimbare de debitor, fiind lipsită de relevanţă lipsa înscrisului preconstituit în acest scop deoarece voinţa de a nova se poate dovedi cu alte mijloace de probă, în conformitate cu art. 46 C. com., aplicat corect de prima instanţă.
De asemenea, s-a înlăturat şi critica referitoare la modul de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect anularea art. 5 din tranzacţia încheiată, cu motivarea că nu s-a dovedit existenţa viciilor de consimţământ constând în eroare şi dol, precum şi aceea conform căreia reprezentantul convenţional al pârâtei şi-ar fi depăşit limitele mandatului, în considerarea faptului că potrivit art. 1532 şi urm. C. civ. depăşirea acestor limite nu îl vizează pe terţul de bună-credinţă şi nici nu pune problema valabilităţii convenţiei încheiate de mandatar în numele şi pentru mandant ci afectează doar raportul juridic dintre aceştia din urmă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta E.C.G.M.B.H.& CO K.G. criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1130, art. 953, art. 954, art. 960 C. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că în mod eronat şi cu aplicarea greşită a legii, prin Decizia recurată s-a considerat că a existat o novaţie subiectivă, în condiţiile în care noul debitor SC P.D.N. SRL nu s-a substituit în obligaţiile vechiului debitor şi nu s-a angajat să plătească preţul mărfii, ci, dimpotrivă a contestat în dosarul de insolvenţă nr. 436/1285/2009 existenţa datoriei indicând-o pe pârâtă drept debitoarea sumei din litigiu, conform evidenţelor contabile ale acesteia. Prin urmare, susţine recurenta, cele două societăţi române au infirmat existenţa unei novaţii şi au dovedit că aceasta nu a avut loc.
O altă critică vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 953, art. 954 şi art. 1716 C. civ., în sensul că ambele instanţe au concluzionat, fără o analiză temeinică a probelor administrate, că în speţă, nu s-a dovedit existenţa vreunui viciu de consimţământ deşi actele depuse au relevat inducerea în eroare prin folosirea unor mijloace viclene în scopul încheierii tranzacţiei, pentru ca ulterior acestui moment, pârâta să-i predea SC P.D.N. SRL documentele care atestau faptul că este debitoarea reclamantei, ceea ce sub un alt aspect înlătură posibilitatea existenţei novaţiei.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte, constată că este fondat.
Astfel, cu referire la prima critică, se va avea în vedere că novaţia este convenţia prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă înlocuind-o cu o nouă obligaţie, iar dispoziţiile art. 1130 C. civ., „novaţia nu se prezumă. Voinţa de a o face trebuie să rezulte evident din act".
Din această perspectivă, deşi este real că existenţa înscrisului care să ateste această operaţiune nu reprezintă o condiţie de valabilitate, cu consecinţa că voinţa de a nova se poate dovedi cu alte mijloace de probă, este esenţial ca acestea să conducă la concluzia clară şi neechivocă potrivit căreia părţile au avut o atare voinţă.
Novaţia prin schimbarea debitorului are loc în ipoteze în care un terţ se angajează faţă de debitor, fără ca pentru aceasta să se ceară concursul debitorului iniţial, esenţială fiind însă voinţa clar exprimată a părţilor de a transforma vechea obligaţie în un a nouă.
Sub acest aspect ambele instanţe, făcând aplicarea art. 1128 pct. 2 C. civ., au considerat eronat că a intervenit o novaţie subiectivă prin aducerea unui nou debitor, respectiv SC P.D.N. SRL în locul celui vechi, adică al pârâtei, deşi aceasta nu a fost descărcată de datorie de către reclamant în calitate de creditoare, astfel cum era necesar potrivit aceluiaşi text legal, cerinţă a cărei îndeplinire nu poate fi, de asemenea, prezumată.
De altfel, însăşi intimata a înţeles că a rămas debitoarea sumei din litigiu, în condiţiile în care ulterior novaţiei a făcut plăţi aferente facturii din litigiu, iar noul debitor a contestat existenţa acestui debit în patrimoniul său, ceea ce echivalează cu lipsa voinţei părţilor de a stinge obligaţia în modalitatea prevăzută de textul legal anterior menţionat.
În consecinţă, recursul este fondat în privinţa primului motiv, dar Curtea constată că nu este fondată ce-a de a doua critică, cu precizarea că nu vor fi avute în vedere aspectele privind interpretarea probelor, în considerarea faptului că prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează doar legalitatea şi nu temeinicia deciziei recurate.
De menţionat în acest context că tranzacţia din 17 aprilie 2008, încheiată între părţi în dosarul nr. 435/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj, a avut ca obiect încasarea sumei pentru care s-a emis factura nr. 60146 din 31 ianuarie 2006, adică aceea aferentă celui de al doilea transport, şi nu a celui din prezentul litigiu, astfel încât clauza de la art. 5 conform căreia s-au lichidat definitiv orice pretenţii, se referă, în mod evident, doar la factura care a generat litigiul finalizat prin sentinţa comercială nr. 1039/2008.
În concluzie, recursul va fi admis în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa modificării deciziei, admiterii apelului şi admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei de 21.284 Euro, cu titlu de diferenţă preţ, aferentă facturii 60062 din 18 ianuarie 2006, potrivit art. 969 C. civ. precum şi a sumei de 4.030,89 Euro reprezentând dobândă, potrivit art. 4 din OG nr. 9/2000. Totodată, pentru considerentele anterior menţionate se va respinge capătul de cerere privind anularea art. 5 din tranzacţia încheiată la 17 aprilie 2008.
Fiind în culpă procesuală, intimata va fi obligată conform art. 275 C. proc. civ. şi la plata sumei de 14.020 lei cheltuieli de judecată parţiale, în toate fazele procesuale, către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta E.C.G.M.B.H. & CO K.G. împotriva deciziei nr. 107/2010 din 16 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică şi în consecinţă:
Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei comerciale nr. 5509/2009 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Comercial Cluj pe care o schimbă, în sensul că:
Admite în parte acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC M.Z.S. SRL CLUJ NAPOCA şi dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 21.284 Euro. cu titlu diferenţă de preţ şi 4.030,89 Euro cu titlu de dobândă.
Respinge capătul de cerere privind anularea clauzei prevăzută la art. 5 din tranzacţia încheiată la data de 17 aprilie 2008 în dosarul nr. 436/1285/2008 al Tribunalului Comercial Cluj.
Obligă intimata-pârâtă SC M.Z.S. SRL CLUJ NAPOCA să-i achite recurentei-reclamante suma de 14.020 lei cheltuieli de judecată, parţiale, în toate fazele procesuale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 649/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 675/2011. Comercial → |
|---|
