ICCJ. Decizia nr. 745/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 745/2011
Dosar nr. 553/89/2009
Şedinţa publică de la 17 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2105 din 05 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Vaslui s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC G.E. SA ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a constatat că, pentru soluţionarea cauzei, este concludentă analiza amănunţită doar a clauzelor contractuale intervenite între părţi, atât prin contractul din 01 aprilie 2005, cât şi actul adiţional la acesta cu nr. 1/2005, raportate la situaţia de fapt expusă de reclamantă în acţiunea sa şi susţinerile pârâtei.
Reclamanta îşi întemeiază cererea pe nerespectarea clauzelor, în privinţa sistării anticipate a furnizării gazelor naturale, element de care ţinea producţia, dar şi urmările sistării, a pericolului la care era expusă societatea şi a pierderii substanţelor folosite în procesul tehnologic, paralizarea efectivă a întregii activităţi a societăţii, pierderea personalului şi a relaţiilor de colaborare.
Potrivit art. 8 din contractul cadru, plata facturii reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a gazelor prestate se face în termen de 10 zile de la data emiterii facturii către furnizor, clauză valabilă pe perioada 1 aprilie 2005 - 1 aprilie 2006, clauză reînnoită prin actul adiţional 1/5 la cap. VII la 15 zile calendaristice în cazul în care această scadenţă este într-o zi nelucrătoare, se prelungeşte în prima zi nelucrătoare.
Din analiza întregului contract prin clauzele sale, nu se regăseşte nicio clauză specială care să corespundă nevoilor reclamantei în sensul celor care se reclamă, faţă de specificul activităţii, cu termene speciale de prelungire a termenelor de plată sau a sistării furnizării de gaze naturale.
Se constată, aşadar, că factura privind plata datoriilor către pârâtă a fost emisă la data de 30 noiembrie 2008 cu nr. 1254080 pe care însăşi reclamanta o recunoaşte, aceasta având termen de plată scadent în 15 zile, respectiv 16 decembrie 2008, zi lucrătoare.
Cu toate acestea, pârâta nu a sistat furnizarea gazelor, alegând să o notifice în vederea plăţii datoriei în data de 6 ianuarie 2009 cu somaţia nr. 31, la care reclamanta nu a dat curs, făcând o solicitare în vederea amânării plăţii.
Lipsa răspunsului nu presupune interpretarea unui acord tacit, nefiind nici o clauză contractuală în acest sens, după cum nicio cutumă nu recunoaşte acest fapt; în lipsa unei reglementări legale sau contractuale speciale în derularea contractului, sistarea furnizării gazelor ca obligaţie contractuală din partea pârâtei a avut loc drept urmare a neîndeplinirii obligaţiei legale, în termenul stabilit între părţi, de plată a datoriei din partea reclamantei în condiţiile art. 9 lit. c cap. VIII din contractul părţilor.
În atare situaţie, reclamanta, fiind în culpă, nu poate pretinde daune sau orice alte pretenţii ce decurg din neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale, pentru aceste considerente, acţiunea fiind respinsă ca nefondată.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin decizia nr. 21 de la 15 martie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de SC S. SRL, reţinând, în esenţă, că pârâta şi-a respectat obligaţiile contractuale, în vreme ce reclamanta nu a achitat factura scadentă şi nu a oferit garanţii că o va plăti.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC S. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, invocând drept motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 punct 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de nelegalitate, se arată că, în mod eronat, nu s-a constatat nulitatea întâmpinării, aceasta nerespectând cerinţele art. 1141 C. proc. civ. şi nu s-a reţinut existenţa unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei în condiţiile în care însuşi reprezentantul reclamantei, la interogatoriu, a recunoscut că, în ziua de vineri, 9 ianuarie 2009, ora 13.00, a dat subordonaţilor săi dispoziţie irevocabilă de închidere a robinetelor de racord la reţeaua de gaze naturale către societatea reclamantă. Totodată, se solicită a se constata faptul că instanţa de apel nu a motivat de ce respinge susţinerile reclamantei precum că, pentru a evita producerea de explozii şi incendii, SC S. SRL a fost nevoită să distrugă o parte din produsele aflate în fabricaţie.
Analizând primul motiv de recurs, respectiv nulitatea întâmpinării pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 1141 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, deoarece nerespectarea dispoziţiilor legale privind termenul de depunere al întâmpinării atrage sancţiunea decăderii din dreptul de a mai invoca excepţii relative şi de a mai propune probe, conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ. şi nu nulitatea întâmpinării. Este adevărat că încălcarea normei cu caracter dispozitiv sancţionate cu decăderea, în condiţiile existenţei unei hotărâri definitive, se poate valorifica prin intermediul recursului, însă se va putea formula motiv de recurs numai dacă decăderea a fost invocată în termen în faţa instanţei de apel, dar aceasta a omis să se pronunţe cu privire la aceasta sau a respins excepţia invocată, ceea ce în speţa dedusă judecăţii nu s-a întâmplat.
Al doilea motiv de recurs privind existenţa unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei ca urmare a unei acţiuni ilicite a pârâtei, este, de asemenea, nefondat, deoarece, în cazul în care între părţi a existat un contract, din a cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, calea de acces fiind cea a răspunderii contractuale. Or, în cauza dedusă judecăţii, corelativ obligaţiei pârâtei de a furniza gaze naturale neîntrerupt, reclamantei îi revenea obligaţia achitării contravalorii serviciilor prestate, motiv pentru care, neexecutându-şi propria obligaţie, SC S. SRL nu poate cere pârâtei executarea obligaţiilor sale şi, cu atât mai puţin, obligarea la plata unui prejudiciu cauzat de atitudinea culpabilă a reclamantei.
Cu privire la interpretarea dată probelor, Înalta Curte reţine că aceasta susţinere reprezintă o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 punct 9 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Vaslui prin administrator judiciar E.L.RJ.S.P.R.L. Iaşi împotriva deciziei nr. 21 de la 15 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎNNUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Vaslui prin administrator judiciar E.L.R.J.S.P.R.L. Iaşi împotriva deciziei nr. 21 de la 15 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 740/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 746/2011. Comercial → |
|---|
