ICCJ. Decizia nr. 821/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 821/2011
Dosar nr. 8018/1/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2118 din 4 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii N.F.V.F., A.F.V.F. şi de pârâta SC A. BERHECI SA.
Împotriva acestei decizii, SC A. BERHECI SA a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., teza a II-a, precizată ulterior, prin care a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea parţială a deciziei contestate, în sensul reducerii obligaţiei de plată a dobânzii de la 890.002,70 la suma de 560.913,73 RON, iar în subsidiar anularea deciziei contestate şi rejudecarea recursului său.
În motivarea contestaţiei în anulare, se susţine că, instanţa de recurs din eroare a omis să se pronunţe asupra motivului de recurs referitor la capătul de cerere reţinut de instanţa de apel prin care contestatoarea a fost obligată la plata dobânzilor în sumă de 890.002,70 RON, fiind ignorate şi apreciate greşit mai multe înscrisuri esenţiale deduse judecăţii, atât de instanţa de apel cât şi cea din recurs, din care reieşea că până la finalul anului 2002 s-a plătit intimaţilor suma de 150.331 mărci germane reprezentând suma de 329.088,97 RON, cu titlu de dobânzi, critică încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Un alt motiv ce face obiectul prezentei contestaţii, se referă la faptul că, instanţa de recurs a nu a cercetat motivul de recurs referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. de către instanţa de apel în rejudecare.
Analizând contestaţia în anulare, în limita dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. şi a motivelor precizate ulterior, se constată că aceasta nu este întemeiată.
Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Dispoziţiile legale ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs. Fiind o cale de retractare, şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă, care s-a pronunţat asupra motivelor de modificare sau casare invocate de parte.
În speţă, Curtea constată că sunt nefondate susţinerile contestatoarei în sensul că instanţa de recurs a omis să cerceteze atât motivul de recurs referitor la ignorarea şi aprecierea greşită de către instanţa de apel a înscrisurilor doveditoare privind plata sumei de 329.088,97 RON către intimaţi cu titlu de dobânzi, înscrisuri ignorate şi de instanţa de recurs, cât şi motivul de recurs privind încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. de către instanţa de apel în rejudecare.
Ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., teza a II-a, are în vedere omisiunea efectivă de examinare a motivelor de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., invocate de parte. Or, din considerentele deciziei rezultă incontestabil că instanţa de recurs a analizat cauza sub toate aspectele invocate de către recurenta pârâtă, însă argumentele contestatoarei vizează chestiuni ce ţin de interpretarea eronată a actelor şi lucrărilor din dosar, iar pretinsa eroare privind aprecierea probelor, datorită căreia starea de fapt reţinută de instanţă ar fi neconformă realităţii, nu poate fi valorificată pe calea contestaţiei în anulare.
În realitate, contestatoarea, îşi manifestă nemulţumirea cu privire la faptul că instanţa de recurs nu a împărtăşit punctul său de vedere sub aspectul aprecierii materialului probator prin care s-a reţinut în sarcina sa o obligaţie de plată a unei sume de 890.002,70 RON cu titlu de dobânzi, aceasta urmărind pe calea contestaţiei în anulare de fapt reanalizarea motivelor de recurs, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală.
De asemenea, nu poate fi reţinut nici cel de al doilea motiv al contestaţiei în anulare, întrucât instanţa de recurs a examinat motivul de recurs referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., încadrându-l în motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi care a fost analizat pe larg în Decizia contestată, reţinând în esenţă că „instanţa de apel în rejudecare a statuat în limitele acestui obiectiv fixat prin Decizia de casare şi în raport de dispoziţiile legale incidente cu privire la dobândă respectiv OG nr. 9/2000, act normativ în vigoare la data scadenţei împrumutului". Faptul că instanţa de recurs nu şi-a însuşit punctul de vedere al recurentei pârâte nu este de natură a conduce la admisibilitatea contestaţia în anulare şi nici nu i s-ar putea reproşa instanţei că a făcut o analiză superficială a probelor sau că le-a ignorat, căci o prerogativă a aprecierii probelor nu îi este acordată de lege în faza procesuală a recursului.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 318 - 320 C. proc. civ. să respingă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A. BERHECI SA Berheci împotriva deciziei nr. 2118 din 4 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., contestatoarea va fi obligată să plătească intimatului N.F.V.F. suma de 3720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, conform chitanţei aflată la dosar (fila 17).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A. BERHECI SA Berheci împotriva deciziei nr. 2118 din 4 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 3720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul N.F.V.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 820/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 838/2011. Comercial → |
|---|
