ICCJ. Decizia nr. 812/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 812/2011
Dosar nr. 2255/115/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş Severin, sub nr. 2255/115/2009 reclamanţii Municipiul Caransebeş prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primarul Municipiului Caransebeş au chemat în judecată pe pârâta SC C. SRL Caransebeş, solicitând instanţei să dispună anularea contractului nr. 260 din 09 iulie 2003 încheiat între Primăria Municipiului Caransebeş, în calitate de proprietar şi SC C. SRL în calitate de chiriaşi şi evacuarea pârâtei din spaţiul situat în imobilul C.M.C.G.S. Caransebeş.
La data de 19 octombrie 2009, reclamanţii au formulat cerere precizatoare, solicitând instanţei să contestate nulitatea absolută a contractului nr. 260/2003 şi evacuarea pârâtei din spaţiul ce a făcut obiectul contractului.
Prin sentinţa nr. 1546 din 23 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin au fost respinse excepţiile vizând autoritatea de lucru judecat şi prescripţia dreptului material la acţiune precum şi cererea având ca obiect nulitatea absolută a contractului încheiat de părţi şi evacuarea pârâtei.
Împotriva sentinţei evocate, au formulat apel reclamanţii Municipiul Caransebeş prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primarul Municipiului Caransebeş apel ce a fost respins ca neîntemeiat prin Decizia civilă nr. 88/A din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara.
În motivarea deciziei, instanţa de apel reţine în esenţă că deşi reclamanţii au solicitat prin acţiunea precizată în faţa instanţei de fond constatarea nulităţii absolute a contractului nr. 260/2003 încheiat între Primăria Municipiului Caransebeş şi SC C. SRL în cauză nu s-a făcut dovada motivelor de nulitate absolută invocate.
Legea aplicabilă contractului în discuţie este Legea nr. 42/1990 şi nu Legea nr. 341/2004, iar în temeiul primei legi s-a acordat pârâtei un spaţiu de 10 mp cu chirie având în vedere că administratorul acesteia - S.M. are calitatea de luptător al revoluţiei din 1989.
Împrejurarea că respectivul contract de închiriere a fost încheiat de Primăria Municipiului Caransebeş deşi adevăratul proprietar al imobilului este Consilier Local al Municipiului Caransebeş, nu a fost reţinută de instanţă având în vedere că din procesul verbal încheiat la 16 decembrie 2003 cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Caransebeş rezultă că pe ordinea de zi a fost menţionat şi proiectul de hotărâre privind cererea pârâtei de acordare a spaţiului în litigiu.
Faptul că împotriva primarului care a încheiat contractul în litigiu şi a directorului economic s-a dispus începerea urmăririi penale nu duce la nulitatea contractului în condiţiile în care prin Decizia penală nr. 1056/2008/2007 au fost respinse cererile privind anularea contractelor de închiriere.
Împotriva deciziei nr. 88/2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a formulat recurs reclamanţii Municipiul Caransebeş prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primarul Municipiului Caransebeş prin care se solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ. recurenţii prezintă pe larg situaţia de fapt.
Primul motiv de recurs vizează nemotivarea hotărârii recurate, instanţa fiind obligată în raport de dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. de a arăta motivele de fapt şi drept care au format convingerea spre soluţia pronunţată. Instanţa de apel şi-a însuşit motivarea instanţei de fond ignorând atât dispoziţiile legale cât şi probatoriul administrat.
Prin modalitatea de soluţionare a cauzei a fost încălcat şi principiul rolului activ al judecătorului, consacrat prin dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. în condiţiile în care nu s-a făcut nici un demers real pentru soluţionarea corectă a cauzei, nu au fost analizate probele şi nu au fost analizate toate motivele de nulitate invocate.
Hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 42/1990, intimata neavând calitatea de persoană îndreptăţită conform legii.
Astfel, contractul de închiriere nr. 260/2003 a cărei nulitate se solicită este încheiat de SC C. SRL, reprezentată de S.M. şi doar acesta avea un drept la închirierea spaţiului în discuţie.
În mod greşit au fost interpretate şi aplicate dispoziţiile Legii nr. 215/2001 şi 213/1998 având în vedere că a fost încheiat un contract de închiriere cu o societate, fără licitaţie publică.
Contractul de închiriere nr. 260/2003 a fost încheiat de o persoană juridică fără calitate fiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 215/2001 în condiţiile în care proprietarul imobilului în litigiu este Consiliul Local al Municipiului Caransebeş iar Primarul Municipiului Caransebeş nu putea dispune cu privire la închirierea sau concesiunea spaţiului
Procesul verbal din data de 16 decembrie 2003 a fost întocmit ulterior datei de 09 iulie 2003, iar motivele de nulitate trebuie să existe la momentul încheierii actului.
Un simplu proces verbal în care se face vorbire de un proiect de hotărâre nu poate ţine locul hotărârii de aprobare, iar închirierea spaţiilor din domeniul public sau privat al statului, nu poate fi făcută decât dacă o asemenea hotărâre a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Caransebeş.
Prin hotărârea penală nr. 317/2007 a Judecătoriei Caransebeş s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 215/2001 iar instanţa de apel prin respingerea apelului a nesocotit dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.
În mod nelegal au fost respinse susţinerile vizând lipsa chiriei sincere şi serioase în condiţiile în condiţiile în care în contract a fost prevăzută o chirie de 3 Euro/mp fără o negociere prealabilă deşi în zonă chiriile percepute sunt de 7-12 Euro/mp, aspect reţinut în sentinţa penală dar ignorat de instanţa de apel care s-a limitat a face doar referire la Decizia penală.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă respingerea recursului ca nefondat.
În susţinerea şi respectiv combaterea recursului, părţile au depus la dosar acte.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, temeiurile de drept invocate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, se constată că recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează nemotivarea hotărârii judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii dar Decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi drept pe care se sprijină, conform cerinţelor de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. context în care nu pot fi primite criticile referitoare la nemotivarea deciziei atacate.
Este adevărat că noţiunea de proces echitabil în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din CEDO, presupune ca instanţa să examineze în mod real problemele ce i-au fost supuse atenţiei şi să răspundă argumentelor invocate dar instanţa de apel a analizat motivele de apel argumentând care au fost motivele pentru care a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 42/1990 ţinând cont de calitatea de luptător al Revoluţiei din 1989 deţinută de administratorul unic al intimatei pârâte; motivele vizând calitatea cocontractanţilor cât şi efectele considerentelor arătate în hotărârea penală invocată.
Recurenta susţine că nu s-au respectat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., privind rolul activ al judecătorului, judecătorul fiind dator să stăruie prin toate mijloacele la aflarea adevărului pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt şi aplicarea corectă a legii dar această critică nu poate fi primită întrucât procesul civil este un proces al intereselor private iar rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil: al disponibilităţii şi contradictorialităţii; în cauză ambele părţi având posibilitatea de a propune şi a administra probatorii, iar dispoziţiile art. 129 C. civ. nu poate constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia.
Chiar în ipoteza descrisă de art. 129 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ. rolul activ al judecătorului nu poate înlocui implicarea părţilor în exercitarea obligaţiilor procesuale prevăzute la art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
Ca urmare nu poate fi reţinut în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin raportare la dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 129 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel purtând sub acest aspect atributul legalităţii.
Nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în speţa de faţă întrucât instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente.
Astfel, contractul nr. 260 din data de 9 iulie 2003 a fost încheiat de Primăria Municipiului Caransebeş prin Primar.
Conform art. 1 alin. (1) lit. d) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 Primăria este o autoritate executivă care pune în aplicare şi duce la îndeplinire hotărârile şi dispoziţiile Consiliului Local (art. 61 şi art. 77 din Legea nr. 215/2001).
Raportându-se strict la autonomia locală şi având în vedere dispoziţiile art. 66 - 69 din Legea nr. 215/2001 se poate supune că Primarul are trei categorii de sarcini: de reprezentare; de execuţie al Consiliului Local şi de şef al administraţiei locale şi a aparatului.
Potrivit art. 67 din Legea nr.2 15/2001, Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoane fizice sau juridice, române sau străine. Contractul în discuţie a fost încheiat de Primăria Municipiului Caransebeş prin Primar, acesta exercitând prerogativele prevăzute de art. 67 din Legea nr. 215/2001 iar locatarul SC C. SRL prin administrator special S.M. care a beneficiat de drepturile prevăzute de Legea nr. 42/1990 în vigoare la data încheierii contractului. Este adevărat că locatarul este SC C. SRL dar administratorul unic al acestei societăţi este numitul S.M., acesta având calitatea de „luptător pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989" care beneficiază de drepturile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 42/1990 republicată, în vigoare la data încheierii contractuale, prin acest act normativ derogându-se de la prevederile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.
Ca urmare, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză respectiv art. 10 din Legea nr. 42/1990 raportat la art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, în vigoare la data încheierii contractului precum şi dispoziţiile Legii nr. 215/2001 şi 213/1998, contractul nr. 260/2003 fiind guvernat de dispoziţiile Legii nr. 42/1990.
De altfel, prin actul juridic a cărei nulitate a fost solicitată s-a transmis numai dreptul de folosinţă temporară – ca drept de creanţă – asupra spaţiului în suprafaţă de 10 mp iar nu un drept real, contractul fiind guvernat de dispoziţiile art. 1411 şi urm. C. civ.
Cuantumul chiriei stabilită de părţi şi clauzele contractului încheiat în condiţiile art. 969-970 C. civ. nu reprezintă un motiv de nulitate având în vedere că leziunea invocată indirect de recurenta-reclamantă are un domeniu restrâns de aplicare în legislaţia actuală iar actele juridice făcute de organele persoanei juridice, sunt actele persoanei juridice însăşi. Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică iar faptele ilicite atrag şi răspunderea personală a celui ce le-a săvârşit, cum este cazul în speţă.
Nu se poate reţine nici critica vizând interpretarea şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. întrucât prin Decizia penală nr. 5/2008 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 1056/208/2007 nu s-a dispus anularea contractului nr. 260/2003, instanţa civilă fiind investită să analizeze în raport de circumstanţele concrete ale cauzei motivele de nulitate absolută invocate.
Actul juridic a cărei nulitate se solicită, este un contract comercial guvernat de dispoziţiile art. 1416 şi urm. C. civ. iar Primăria Municipiului Caransebeş nu-şi poate invocat propria culpă pentru faptele licite sau ilicite săvârşite de organele sale în exercitarea atribuţiilor conferite.
Ca urmare, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind incident.
Recurenţii au invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. dar nu au arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de textul de lege evocat, raportându-se la dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar, nici motivul de recurs vizând nemotivarea hotărârii nu a fost găsit întemeiat, pentru aceleaşi motive urmând a fi înlăturate şi dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenţii Municipiul Caransebeş prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Caransebeş şi Primarul Municipiului Caransebeş împotriva deciziei nr. 88/A din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii MUNICIPIUL CARANSEBEŞ PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CARANSEBEŞ şi PRIMARUL MUNICIPIULUI CARANSEBEŞ împotriva deciziei nr. 88/A din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 811/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 820/2011. Comercial → |
|---|
