Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2715/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 2715/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 25670/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2715

Ședința Cameră de Consiliu din data de 6 03 2014

Președinte D. – I. M.–– judecător

Grefier – A. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ,, cerere de valoare redusă” formulată de reclamanta C. A. BRASOV SA în contradictoriu cu pârâta D. M. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-a depus la dosar declarație de renunțare la judecată din partea reclamantei.

JUDECĂTORIA

Constată că, prin acțiunea înregistrată cu nr. _, reclamanta C. A. BRASOV SA în contradictoriu cu pârâta D. M. C. a declanșat procedura cu privire la cererea de valoare redusă prin completarea formularului de cerere și a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 201,65 lei,cu titlu de debit principal, precum și a dobânzii contractuale, cu cheltuieli de judecată.

Formularul de cerere a fost comunicat pârâtei pentru a formula răspuns.

La data de 9 01 2014, reclamanta a depus la dosar declarație de renunțare la judecată.

În considerarea art. 406 al.1 NCPC, potrivit căruia” reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, (…) prin cerere scrisă” ,instanța va lua act de renunțarea la judecată a reclamantei și va dispune conform cu dispozitivul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată că reclamanta C. A. BRASOV SA,cu sediul în B., ..13 a renunțat la judecată cu privire la cererea de valoare redusă formulată în contradictoriu cu pârâta D. M. C., cu domiciliul în Prejmer, ., jud. B. ..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 03 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

D. – I. M. A. P.

Red./dact. DIM 7 03 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2715/2014. Judecătoria BRAŞOV