Pretenţii. Sentința nr. 6945/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 6945/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 904/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.6945

Ședința publică din 02.06.2014

Instanța constituită din :

Președinte - M. A. - judecător

Grefier - A. M.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile de fata, rămasă în pronunțare in ședința publică din data de 23.05.2014, conform celor consemnate in încheierea de ședință din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 02.06.2014.

Instanța a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECĂTORIA

Constată că pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată la data de 17.01.2014 cererea formulată de reclamanta R. NAȚIONALĂ a PĂDURILOR ROMSILVA în contradictoriu cu pârâta ., prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei 92.126 lei debit plus dobândă legală.

În motivarea în fapt a cererii legal timbrate - fila 2.947 lei, reclamanta a arătat că a derulat relații comerciale cu pârâta, care nu și-a executat obligația de plată. În drept s-a invocat art.1480 și 1481 Cod ciivl. În probațiune reclamanta a solicitat iar instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile ce s-au depus la dosar în copie.

În cursul judecății reclamanta a precizat că i s-a plătit suma de 33.262,27 lei din datoria inițială.

Pârâta nu s-a apărat în proces.

Soluționând cererea în pretenții a reclamantei, instanța are în vedere dispozițiile art.249 Cod proc civ, constatând că reclamanta a probat pretenția sa prin actele depuse și anume: factură fiscală, contract de vânzare cumpărare 209/14.08.2012 între cele două părți având ca obiect cumpărarea de material lemnos, proces verbal de reziliere a contractului, dovadă a unei plăți parțiale consemnată în ordinul de compensare B_/05.05.2014 privind suma de 33.262,27 lei. Convenția de vânzare cumpărare dintre părți are conform art.969 cod civil 1864 putere de lege pentru acestea și se execută cu bună credință. In speță, pârâta nu și-a executat obligația de plată, fapt care potrivit art.6 din OG 13/2011 dă dreptul reclamantei să perceapă dobândă legală.

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea formulată de reclamanta R. NAȚIONALĂ a PĂDURILOR ROMSILVA în contradictoriu cu pârâta ., va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 58.863,73 lei preț neachitat și dobânda legală la acest debit din data de 05.05.2014 până la achitarea debitului restant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta R. NAȚIONALĂ a PĂDURILOR ROMSILVA, cu sediul în B., . în contradictoriu cu pârâta ., Z., nr.148, jud.C..

Obliga pârâta să achite reclamantei suma de 58.863,73 lei preț neachitat și dobânda legală la acest debit din data de 05.05.2014 până la achitarea debitului restant.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 02.06.2014

PREȘEDINTEGrefier

M. ARAMĂAngela M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6945/2014. Judecătoria BRAŞOV