Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 22/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 20646/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR. NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.09.2014

PREȘEDINTE - I. T. D.

GREFIER: D. B.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 15.09.2014, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.260 alin.1 C.p.c. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 22.09.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 21.07.2014, sub nr._, creditoarea S.C. C. S.A. a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 4 CMB prin care aceasta să fie obligată la plata sumei de 6.661,95 lei compusă din suma de 5.466,19 lei reprezentând servicii de colectare și transport deșeuri și suma de 995,76 lei reprezentând penalități de întârziere. Totodată, s-a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, creditoarea a arătat că, în temeiul Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităților prin concesiune cu nr. 281/2005, amendat cu Actul Adițional nr. 18/2008, încheiat cu Municipiul B., având ca obiect exploatarea serviciului public de salubrizare, în calitate de concesionar al serviciului, și-a asumat obligația de a asigura eliminarea deșeurilor produse de populație, agenți economici și instituții publice.

A adăugat că în baza art. 12 alin. 3 din Legea nr. 101/2006 a încheiat cu pârâta contractul nr. 85/31.05.2010. Potrivit contractului reclamanta a prestat servicii de salubritate constând în evacuarea deșeurilor iar pârâta s-a obligat să efectueze plata la termenele stabilite.

A mai invocat dispozițiile art. 12, ale art. 13 și ale art. 15 din contract.

A învederat că debitoarea datorează o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1013 și urm. C.proc.civ..

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Acțiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei conform art. 6 alin. 2 din O.U.G. 80/2013.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri. Au fost depuse la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: listă facturi neachitate, somație, contractul nr. 85/31.05.2010, certificat de înregistrare fiscală, facturi.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 31.05.2010, S.C. C. S.A., în calitate de operator a încheiat cu debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 4 CMB, în calitate de utilizator, contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru utilizatori asociații de proprietari nr. 85, având ca obiect prestarea serviciilor publice de salubrizare și colectarea deșeurilor reciclabile, în schimbul unui tarif aprobat de autoritățile administrației publice locale, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Astfel, instanța reține că, prin contractul părților, s-a făcut dovada existenței raporturilor juridice dintre creditoarea S.C. C. S.A. și debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 4 CMB.

De asemenea, potrivit art. 12 al contractului semnat și ștampilat de către ambele părți, „utilizatorul are obligația să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii”.

Totodată, potrivit art. 13 din contract, „neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere conform reglementărilor legale în vigoare”. Articolul 15 din contract stipulează că „refuzul total sau parțial al utilizatorului de a plăti o factură emisă de operator va fi comunicat acestuia în scris, în termen de 5 zile de la data primirii facturii. Necontestarea în termenul arătat dă dreptul operatorului să considere factura ca fiind acceptată la plată”.

Ulterior, în baza contractului sus-menționat, creditoarea S.C. C. S.A. a emis un număr de 7 facturi, aferente perioadei 01.11._14, scadente în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor, în cuantum de 5.466,19 lei reprezentând servicii de colectare și transport deșeuri la care se adaugă suma de 995,76 lei reprezentând penalități de întârziere, însă debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată.

În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1270 C.Civ „ contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, astfel încât prin această dispoziție legală se instituie forța obligatorie a contractului între părțile contractante, conform principiului de drept pacta sunt servanda.

Instanța mai constată că prezenta cerere este formulată pe calea procedurii speciale a ordonanței de plată și reține că în conformitate cu art. 1013 C.proc.civ. prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide, exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Din ansamblul reglementării procedurii speciale a ordonanței de plată rezultă că această procedură specială este pusă la dispoziția creditorilor care au o creanță certă, lichidă și exigibilă, singurul impediment pentru a trece la executarea silită fiind lipsa titlului executoriu. Scopul procedurii speciale a ordonanței de plată a fost tocmai reglementarea unei proceduri prin care creditorii titulari ai unor asemenea creanțe să obțină un titlu executoriu fără a se analiza fondul raporturilor juridice pe calea procedurii de drept comun.

Totodată, din analiza textului legal menționat, rezultă stabilirea domeniului de aplicare pentru procedura ordonanței de plată, legiuitorul prevăzând, pe lângă condițiile generale pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, îndeplinirea cumulativă a unor cerințe speciale. În primul rând, creditorul trebuie să dețină o creanță a cărei obligație corelativă să constea în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani. De asemenea, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, ce derivă dintr-un contract civil, iar dovada acesteia se face, în principiu, numai cu înscrisuri care să ateste drepturi și obligații privind executarea anumitor prestații.

Cu privire la prima condiție, instanța reține că se solicită de către creditoare emiterea unei ordonanțe de plată pentru o sumă de bani.

Verificarea condițiilor privind certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea se face potrivit dispozițiilor art. 662 C.proc.civ, iar conform alin 2 al acestui articol, o creanță este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși înscrisul constatator. Potrivit art. 662 alin 3 C.proc.civ. creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Totodată, potrivit art. 662 alin. 3 C.proc.civ. o creanță este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În ceea ce privește certitudinea creanței, instanța constată că în temeiul contractului de prestări servicii publice de salubrizare, debitoarea s-a obligat la plata sumelor rezultând din efectuarea serviciilor de salubrizare.

Astfel, potrivit clauzelor contractuale, debitoarea și-a asumat tariful serviciilor oferite de către creditoare, astfel încât și-a însușit prin semnare și ștampilare, în mod expres, obligațiile contractuale ce o obligau ca în termen de 15 zile de la data primirii facturii să plătească debitul datorat către creditoare.

În plus, în contract este stipulat, în mod expres, faptul că dacă utilizatorul nu contestă factura în termenul arătat, dă dreptul operatorului să considere factura ca fiind acceptată la plată.

De altfel, față de împrejurarea că debitoarea nu a înțeles să depună întâmpinare, instanța are în vedere și faptul că potrivit art. 1018 C.proc.civ., nedepunerea întâmpinării de către debitor poate fi considerată ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.

Instanța reține că, în lipsa dovezii faptului că respectivul contract a fost reziliat, acesta își produce efectele pe deplin, iar ambele părți cocontractante, potrivit art. 1270 C.Civ., trebuie să își respecte obligațiile ce derivă din acesta.

Din contractul părților reiese faptul că acesta a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată, iar facturile ce fac obiectul prezentului litigiu au fost emise în perioada 01.11._14, în perioada contractuală.

P. urmare, în lipsa dovezii faptului că respectivul contract a încetat anterior termenului stipulat în contract, contractul împreună cu facturile fiscale emise în baza sa, în lipsa dovezii contrare, fac dovada faptului că au fost îndeplinite obligațiile de salubrizare ce sunt în sarcina creditoarei, iar, în consecință, creditoarea are o creanță, certă, lichidă și exigibilă în favoarea debitoarei.

Așadar, instanța apreciază că obligația debitoarei de a achita suma de 5.466,19 lei reprezintă o creanță certă ce rezultă atât din contractul de salubrizare, asumat de către debitoare, cât și din facturile fiscale emise în baza contractului.

De asemenea, instanța apreciază că această creanță este lichidă, fiind determinată, în cuantum de 5.466,19 lei.

Cât privește caracterul exigibil, instanța reține că s-a împlinit termenul până la care debitoarea trebuia să efectueze plata, creanța fiind, așadar, scadentă.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, și pentru acestea procedura ordonanței de plată este aplicabilă în cauza de față, fiind îndeplinite condițiile enunțate.

Creanța este una certă, întrucât existența sa rezultă din art. 13 din contractul părților, asumat de debitoare prin semnare, este lichidă, același articol stipulând că penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare și exigibilă, penalitățile fiind datorate începând cu prima zi după data scadenței.

Instanța constată că s-a solicitat de către creditoare plata penalităților în cuantum de 995,76 lei pentru facturile emise, începând cu data scadenței. Având în vedere că izvorul creanței derivă din contractul de salubrizare, semnat și ștampilat de către debitoare, instanța reține că suma de 995,76 lei, reprezentând penalități de întârziere, este o creanță certă, lichidă și exigibilă

Față de aceste împrejurări, instanța urmează să admită cererea de emitere a ordonanței de plată, pentru plata sumei de 6.661,95 lei, din care suma de 5.466,19 lei reprezentând servicii de colectare și transport deșeuri, iar suma de 995,76 lei, reprezentând penalități de întârziere.

În baza art. 1021 alin 3 C.proc.civ. instanța va stabili pentru debitoare un termen de plată de 20 zile de la data comunicării hotărârii ce conține ordonanța de a plăti suma de mai sus, apreciind că acesta este suficient față de cuantumul sumei ce urmează a fi plătită.

Totodată acest termen respectă dreptul debitoarei de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, împotriva prezentei hotărâri.

Potrivit art. 453 alin.1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces în cuantum de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru achitată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

ORDONĂ:

Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. C. S.A., cu sediul în B., .. 13, având nr. de înregistrare O.R.C. J/_ și CUI_, în contradictoriu cu debitorul ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 4 CMB, cu sediul în B., ., nr. 52, ..

Obligă debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 20 zile de la comunicarea hotărârii, suma de 6.661,95 lei compusă din suma de 5.466,19 lei reprezentând servicii de colectare și transport deșeuri și suma de 995,76 lei reprezentând penalități de întârziere

Obligă debitoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei în favoarea creditoarei.

Executorie.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, la Judecătoria B., în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.09.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

D. I. T. D. B.

Red.jud.D.I.T./ 4 ex / 22.09.2014

DOSAR. NR._

ORDONĂ:

Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. C. S.A., în contradictoriu cu debitorul ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 4 CMB.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 20 zile de la comunicarea hotărârii, suma de 6.661,95 lei compusă din suma de 5.466,19 lei reprezentând servicii de colectare și transport deșeuri și suma de 995,76 lei reprezentând penalități de întârziere

Obligă debitoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei în favoarea creditoarei.

Executorie.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, la Judecătoria B., în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.09.2014.

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria BRAŞOV