Pretenţii. Sentința nr. 2188/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2188/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 20644/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2188
Ședința publică din data de 25.02.2014
PREȘEDINTE I. V. Judecător
GREFIER S. C.
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut in fond în ședința publică din 06.02.2014 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 21.02.2014 și apoi pentru data de 25.02.2014 .
La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constata lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra prezentei cauze, raportat la excepția invocată din oficiu, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.08.2013 sub nr._, reclamanta . prin administrator judiciar, în contradictoriu cu pârâta . SRL, a solicitat instanței să oblige pârâta la plata sumei de 5624,07 lei din care 1464,05 lei reprezintă contravaloarea facturilor fiscale nr._/17.07.2009 și nr._/22.10.2009 și 4160,02 reprezintă penalități calculate pentru perioada 06.08.2009 – 24.07.2013,precum și în continuare la plata penalităților contractuale până la data plății integrale a debitului.
În motivarea cererii, s-a arătat că între părți s-a încheiat contract de vânzare cumpărare nr.260/17.07.2009 în baza căruia reclamanta a predat diferite materiale de construcție însă pârâta nu și-a îndeplinit obligația de achitare a acestora.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 194, art. 453 C., art. 969, 970, 981, 998, 1073, 1084, 1088 C.civ, art. 43 și 46 C.. fost depuse la dosar: contract de vânzare cumpărare, facturi fiscale, confirmare de primire, extras de cont, fișă ORC, încheiere .
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 77 din Legea nr. 85/2006.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că raporturile contractuale desfășurate de părți în anul 2009, sunt supuse dispozițiilor Decretului Lege nr. 167/1958.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 „dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal stingându-se și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii (în speță penalitățile solicitate).
Potrivit art.3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani, prescripția începând sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
În speță, pârâta trebuia să achite în termen de 30 zile facturile fiscale nr._/17.07.2009 și nr._/22.10.2009 .
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.08.2013 deci la mai mult de 3 ani de la data scadenței pentru creanța solicitată.
Față de aceste considerente și având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada existenței vreunui caz de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța va admite excepția invocată și pe cale de consecință va respinge cererea formulată ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu.
Respinge acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta ., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, având CUI RO_, cu sediul ales în B. ., jud. B., prin administrator judiciar C.I.I. I. C. I., în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în B., ., ., . ca fiind prescrisă.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. V. C. S.
Red. I.V.29.07.2014, ex 4
| ← Pretenţii. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BRAŞOV | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2715/2014. Judecătoria... → |
|---|








