Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2097/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2097/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 30812/197/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2097
Ședința Camerei de Consiliu din data de 25.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L. - judecător
GREFIER: M. T.
Pe rol fiind soluționarea cererii de valoare redusă formulate de reclamanta S.C. C. S.A. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari MIMOZEI 9.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.
Procedura fără dezbatere orala, fără citarea părților, conform art. 1029 alin 1 Noul Cod de procedura civilă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată, potrivit art. 131 N.C.pr.civ. și art. 1027 N.C.pr.civ., că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Verificând înscrisurile de la dosar, instanța constată că pârâta nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din N.C.pr.civ.
Deliberând asupra probatoriului propus în cauză, în temeiul dispozițiilor art.1029 NCPr.civ. coroborat cu art.255 NCPr.civ. instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, în temeiul art.394 NCPr.civ. și art.1029 al.9 NCPr.civ, instanța declară dezbaterile închise și, față de actele și lucrările de la dosar, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
P. cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.11.2013 sub nr._, reclamanta S.C. C. S.A. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI MIMOZEI 9 a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 3.713,71 lei reprezentând preț pentru serviciile prestate și facturate și la plata sumei de 406,89 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că în perioada martie 2013-octombrie 2013, pârâta a beneficiat de serviciile de salubritate prestate de reclamantă, astfel că pe numele acesteia au fost emise facturi lunare reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Pârâta nu a achitat contravaloarea acestor facturi, figurând în evidențele reclamantei cu un debit în cuantumul menționat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025- 1032 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
Au fost depuse la dosar de către reclamantă înscrisuri.
Conform art. 1029 alin 3 din N.C.pr.civ., după primirea formularului de cerere completat corect, instanța a trimis pârâtei formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă.
Pârâta nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, sau copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din N.C.pr.civ.
Instanța, în baza art. 255 N.C.pr.civ., a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține că părțile au încheiat contractul de prestări servicii publice de salubrizare nr. 2580 din data de 29.09.2006 prin care reclamanta s-a obligat să asigure, servicii de precolectare, colectare, transport și depozitare a deșeurilor, conform art. 1 din convenție, la punctul de consum indicat.
Conform art. 8 din convenția părților, pârâta avea obligația să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, în cuprinsul facturii fiscale emise fiind menționată data scadenței.
Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la scadență atrage aplicarea de penalități de întârziere egale cu valoarea dobânzii legale datorate pentru obligațiile bugetare, începând cu prima zi după data scadenței.
Conform art. 10 din contract, facturile și documentele de plată se transmit de către creditoare la adresa indicată de debitoare.
Pentru serviciile prestate pârâtei, reclamanta a emis în perioada decembrie martie 2013-octombrie 2013.
Pârâta nu a dovedit achitarea la scadența înscrisă pe fiecare factură a debitului astfel că prin aplicarea clauzei penale reglementate la art. 6.4 din contract, reclamanta a calculat penalități de întârziere de 406,89 lei.
Cererea ce face obiectul cauzei de față, formulată de reclamanta S.C. C. S.A. și având ca obiect obligarea pârâtei, la plata prestațiilor în cuantum de 3.713,71 lei, este întemeiată pe principiile răspunderii civile contractuale, izvorâte din dispozițiile art. 1269 N.C.civ.
Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între reclamant și pârât, în sensul că mai întâi reclamantul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp pârâtul nu dovedește executarea.
În speță, reclamanta a făcut așadar dovada existenței creanței prin contractul de prestări servicii publice de salubrizare dar și prin facturile fiscale emise, atașate la dosar care nu sunt semnate de către pârâtă, dar nici contestate, sub aspectul sumelor de plată și scadenței înscrise pe acestea, în timp ce pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite cererea formulată și va obliga pârâta la plata sumei datorate cu titlu de preț pentru serviciile prestate conform facturilor fiscale emise pentru perioada martie 2013-octombrie 2013.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța reține că potrivit art. 6.4 din contract „neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare”.
Față de aceste împrejurări, instanța va admite cererea reclamantei, dispunând obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere aferente debitului restant, penalități calculate conform fișei atașate de reclamantă la dosarul cauzei ( fila 10 ).
Văzând și dispozițiile art. 1031 N.C.pr.civ., va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. C. S.A., cu sediul în mun. B., .. 13, jud. B., înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI RO_, prin reprezentant legal E. B., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PRORPIETARI MIMOZIE 9 cu sediul în B., ., ., jud. B., și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3.713,71 lei cu titlu de preț pentru serviciile prestate conform facturilor fiscale emise în perioada martie-octombrie 2013 și suma de 406,89 lei reprezentând penalități de întârziere aferente.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria B..
Dată în camera de consiliu.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. L. M. T.
M.L. 03 Martie 2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4544/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1535/2014. Judecătoria... → |
|---|








