Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9325/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 9325/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 28-07-2014 în dosarul nr. 4492/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA NR. 9325

Ședința Camerei de Consiliu din data de 28 07 2014

PREȘEDINTE: D. I. M. – judecător

GREFIER: A. P.

Pe rol fiind soluționarea cererea de valoare redusă formulat de reclamanta C. A. B. SA în contradictoriu cu pârâta M. M..

Procedura legal îndeplinită conform art. 953 al.2 NCPC, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată competența materială și teritorială a acestei instanțe, precum și că cererea este legal timbrată.

Se constată că nu s-a solicitat dezbatere orală.

Încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Se constată că pârâta nu a depus formularul de răspuns .

Se constată îndeplinite cerințele art. 1030 NCPC și pronunță prezenta hotărâre.

JUDECĂTORIA

Constată că, prin cererea înregistrată sub nr._ , reclamanta C. A. B. SA în contradictoriu cu pârâta M. M. a declanșat procedura cu privire la cererea de valoare redusă prin completarea formularului de cerere și a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 337,05 lei cu titlu de preț neachitat pentru servicii prestate în perioada decembrie 2012 - decembrie 2013 și suma de 26,15 lei, cu titlu de penalități de întârziere, calculate de la data scadenței facturilor și până la data de 30 01 2014, urmând ca penalitățile de 0,04 % să curgă în continuare, începând cu data de 1 02 2014 și până la achitarea debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că în perioada menționată pârâta a beneficiat de serviciile de alimentare cu apă, servicii prestate de reclamantă. Aceasta nu a achitat contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă, acumulând un debit în valoare indicată.

În baza art. 31 al 7 din Legea 241/2006 coroborat cu art. 120 al 7 C pr. fiscală, la debitul principal s-au calculat penalități de întârziere.

În drept cererea a fost întemeiată pe art. 1025 NCPC.

Pârâta a nu a depus formularul de răspuns la cerere.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă.

Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:

Reclamanta în perioada decembrie 2012 - decembrie 2013 a prestat lunar servicii de furnizare a apei pentru pârâtă, iar pentru contravaloarea acestora a emis facturile fiscale depuse la dosar .

Pârâta nu a probat că aceste servicii nu i-au fost prestate sau că a contestat aceste facturi., astfel încât datorează atât plata contravalorii acestor servicii, precum și penalitățile de întârziere calculate pentru neplata la scadențe, calculate în conformitate cu art.30 din Legea nr. 241/2006.

Astfel, potrivit art. 30 alin. 3 și 4 din L. nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare, factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, utilizatorii fiind obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturii și termenul de scadență fiind înscrise pe factură. Pentru neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței este prevăzută astfel obligația utilizatorului de achita penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.

În consecință, pe baza probatoriului administrat, instanța reține că reclamanta a probat că deține împotriva pârâtei creanța afirmată, care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC, de a fi certă, lichidă și exigibilă.

În considerarea celor expuse, instanța va admite cererea și va dispune conform cu dispozitivul.

Văzând și art. 453 al.1 NCPC, pârâta va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată constituite din taxa judiciară de timbru conform O.U.G. nr. 80/26 06 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂRE

Admite cererea formulată de reclamanta C. A. B. SA, cu sediul în B., ..13, jud. B. împotriva pârâta M. M., cu domiciliul în S., ., jud. B..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 337,05 lei cu titlu de preț neachitat pentru servicii prestate în perioada decembrie 2012 - decembrie 2013 și suma de 26,15 lei, cu titlu de penalități de întârziere, calculate de la data scadenței facturilor și până la data de 30 01 2014, urmând ca penalitățile de 0,04 % să curgă în continuare, începând cu data de 1 02 2014 și până la achitarea debitului principal.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria B. .

Pronunțată în ședință publică astăzi 28 07 2014

PREȘEDINTE GREFIER

D. - I. M. A. P.

RED/DACT.DIM 28 07 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9325/2014. Judecătoria BRAŞOV