Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9765/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9765/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 29-08-2014 în dosarul nr. 9693/197/2014
ROMANIA
JUDECATORIA BRASOV
DOSAR CIVIL NR ._
SENTINTA CIVILA NR .9765
Ședința Camerei de Consiliu din data de 29.08.2014
PREȘEDINTE :L. S.
GREFIER:D. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de valoare redusă formulate de reclamanta S. 2000 SA în contradictoriu cu pârâta . .
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința camerei de consiliu din 14.08.2014 când s-au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 21.08.2014, 28.08.2014, 29.08.2014.
JUDECĂTORIA:
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
P. cererea de valoare redusa formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ /07.04.2014 reclamanta S. 2000 SA a chemat în judecată . solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 4670 lei către reclamantă, reprezentând rest din contravaloarea facturii nr._/09.02.2012 în cuantum total de 6820 lei, din care a achitat 2150 lei. S-a solicitat dobânda legală penalizatoare de la data de 09.05.2012, conform art. 3 alin. 21 din OG nr. 13/2011.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta arată că între părți s-au derulat raporturi comerciale în formă simplificată, iar reclamanta a livrat marfa indicată în factura sus arătată, însă pârâta nu a achitat contravaloarea acesteia ; că mărfurile au fost recepționate prin semnătura reprezentantului legal ; că neachitarea la termen atrage plata dobânzii legale prevăzute de OG nr. 13/2011. S-a mai arătat că, creanța este certă, lichidă și exigibilă, iar pârâta a fost somată conform art. 1041 C..
În drept reclamanta invocă dispozițiile art. 451-453, 1025-1032 din NCPC, ale art. 1270, 1489 din Codul civil nou.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrata cu taxa judiciară de timbru in suma de 200 lei .
Conform art.1029 alin 3 din Noul Cod de Procedura civila, după primirea formularului de cerere completat corect, instanța a trimis pârâtei formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă.
Pârâta nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, sau copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din Noul Cod de Procedura civila .
În susținerea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți, s-au derulat raporturi comerciale în formă simplificată reclamanta vânzând pârâtei proiectorul foton H5 halogen 5W, astfel cum reiese din factura nr._/09.02.2012 în cuantum total de 6820 lei ( f 12) . Factura poartă ștampila de primire și semnătură și reprezintă act care fac dovada existenței relațiilor comerciale pe care le constată, fiind un înscris doveditor al relațiilor comerciale . Instanța reține că a operat o acceptare expresă a facturilor exhibate de reclamantă ( acestea poartă ștampila pârâtei și semnătură de primire ) . Întrucât legea nu impune forma scrisă pentru dovedirea contractului, facturile depuse fac dovada relațiilor comerciale în formă simplificată între cei doi profesioniști .
Deși scadența facturilor a trecut de mult, pârâta nu a făcut dovada plății acestora.
Potrivit art. 1270 alin. 1 din Codul civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ele trebuind a fi executate cu bună credință.
Valoarea totală a facturii a fost de 6820 lei . Din extrasul de cont ( f 10-11) și din copiile chitanțelor reiese că pârâta a efectuat plăți parțiale din această factură de 1000 lei la data de în 02.03.2012 ( f 14), de încă 1000 lei la data de 26.07.2012 ( f 13) și de 150 lei la data de 04.03.2013, rămânând astfel un rest neachitat de 4670 lei .
Față de cele de mai sus, reiese că pârâta nu a achitat integral contravaloarea facturii mai sus- arătate, neexecutându-și, astfel, principala obligație care îi incumba, aceea de plată integrală a prețului.
În drept, instanța reține ca dispozițiile art. 1025 din C.proc.civ. prevăd următoarele: “Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 de lei la data sesizării instanței”.
Din conținutul acestei reglementari, rezulta ca prima condiție privește creanța creditorului, a cărui obligație corelativă trebuie să constea în îndatorirea debitorului de a plăți o sumă de bani.
A doua condiție de admisibilitate a cererii de declanșare a procedurii consta în existența unui înscris prin care se poate face dovada creanței pretinse de către creditor.
A treia condiție specială de admisibilitate privește caracterul lichid si exigibil al creanței.
În acest sens, art. 662 C. proc. civ., definește creanța certă ca fiind aceea a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichida atunci când obiectul ei este determinat sau determinabil prin criterii precise.
Față de împrejurarea că, în materia obligațiilor de rezultat-cum este și cazul obligatiei de a plăti o sumă de bani-sarcina probei se împarte între creditor și debitor (astfel încât primul probează existența obligației, debitoarei incumbandu-i sarcina dovedirii îndeplinirii acesteia-iar debitoarea nu a făcut nicio proba în acest sens, astfel cum prevede art. 249 din C. proc. civ.), instanța reține ca aceasta, deși a cumpărat marfa facturată, nu a achitat la scadență contravaloarea integrală a facturilor fiscale emise de creditoare, încălcând astfel obligația contractuală, respectiv dispozițiile art. 1270 NCC.
F. de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca, în speță, reclamanta a făcut dovada existentei unei creanțe certe, lichide si exigibile pe care o are împotriva debitorului, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii prin care s-a declanșat procedura cu privire la cererile de valoare redusa.
Instanța mai reține că potrivit art. 1548 din Noul Cod.civil, în materie contractuală, culpa în neexecuatrea contractului este prezumată în sarcina debitoarei, atâta vreme cât aceasta nu face dovada unei cauze exoneratoare de răspundere.
P. urmare, debitoarei îi incumba sarcina de a face fie dovada plății integrale a debitului solicitat de către creditoare, fie dovada intervenirii unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, probe pe care aceasta nu le-a făcut.
În consecință, față de aceste considerente și având în vedere, totodată, și împrejurarea că pârâta, nu a comunicat instanței formularul de răspuns conform art. 1029 alin. 3 din Legea nr. 134/2010 privind C., instanța reține că s-a făcut proba de către creditoare a existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 662 din Noul Cod de procedura civila, în ceea ce privește suma de 4670 lei.
În ceea ce privește dobânda legală, instanța reține că pârâta datorează dobânda legală penalizatoare prevăzută în art. 3 din OG nr. 13/2011, dobândă care curge de la scadența facturii și până la achitarea integrală a acestora. Întrucât reclamanta a solicitat dobânda de la data de 09.05.2012, în limita sesizării, instanța o va obliga pe pârâtă să achite dobânda legală calculată la restul neachitat de 4670 lei până la data achitării integrală a debitului.
Față de considerentele menționate, instanța va dispune în sensul arătate mai sus.
În temeiul dispozițiilor art. 1031 alin 1 din Noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată, instanța urmează să oblige pârâta la plata sumei de 740 lei cheltuieli de judecata reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru de 200 lei și sa onorariului de avocat în cuantum de 540 lei f 25-26).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S. 2000 SA cu sediul în municipiul B., Calea Feldioarei, nr. 60, jud. B. în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Timișoara, Calea Șagului, nr. 73, jud. T. CUI RO_, J_ în consecință:
Obliga pârâta la plata sumei de 4670 lei reprezentând rest neachitat din contravaloarea facturii nr._/09.02.2012.
Obligă pârâta la plata,în favoarea reclamantei, a dobânzii legale calculate asupra sumei de 4670 lei de la data de 09.05.2012 și până la achitarea integrală a debitului.
Obliga pârâta la plata sumei de 740 lei către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciara de timbru și contravaloarea onorariului de avocat.
Executorie .
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 29.08.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. S. D. C.
Red . LS. 25.11.2014
ex.4
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








