Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 483/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 483/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 25196/197/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDEȚUL B.

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 483

Ședința publică din data de 24.01.2014

Instanța constituită din:

Președinte: S. V. - I.

Grefier: G. E. - A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,ordonanță de plată” formulată de creditoarea, C. Națională de Căi Ferate CFR S.A., Sucursala centrul Regional de Exploatare, Întreținere și reparații C.F. B., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu debitoarea, .., prin reprezentant legal.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24.01.2014, când a dat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

P. cererea depusă pe rolul acestei instanțe la data de 26.09.2013 sub nr._ creditoarea C.N.C.F. „C.F.R.” S.A. – Sucursala C.R.E.I.R C.F. B. a solicitat în contradictoriu cu debitoarea .. emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei totale de 2644,70 lei din care 2529,60 lei reprezentând debit principal și 115,10 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că părțile au încheiat contractul de închiriere nr. 98/19.02.2013 având ca obiect folosința terenului în suprafață de 6 mp, situate în stația C.F. B.-Triaj, . destinația de stand de promovare produse decor, ferestre și uși din tâmplărie PVC.

Reclamanta creditoare a mai arătat că în baza relațiilor contractual a emis mai multe facturi fiscale însumând un debit de 2529,60 lei și că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale constând în plata chiriei.

A mai arătat că potrivit prevederilor contractuale, a calculat, până la data de 15.06.2013, penalități de 0,1% pe zi de întârziere, în valoare totală de 115,10 lei.

Creditoarea a învederat că are o creanță certa, lichidă și exigibilă.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1013 și următoarele C. pr. Civ..

Creditoarea a solicitat incuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse în fotocopii următoarele înscrisuri (f. 5- 14): contractul de închiriere nr. 98/19.02.2013, factura nr._/20.02.2013, factura nr._/20.03.2013, factura nr._/20.04.2013, factura nr._/20.05.2013, tabel calcul penalități, somație, dovada comunicare.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 200 de lei, potrivit art. 6 alin (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Debitoarea, legal citată, nu a depus întâmpinare.

La data de 22.10.2013 creditoarea a depus note scrise prin care a învederat că debitoarea a achitat o parte din debit și că mai are de achitat factura nr._/20.05.2013 în valoare de 632,40 lei, la care se adaugă penalitățile de întârziere de 115,10 lei și cheltuielile de judecată de 200 de lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

P. încheierea de ședință din data de 10.01.2014, instanța a luat act de precizarea acțiunii în sensul celor de mai sus și la același termen de judecată a încuviințat și administrat pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările din dosar instanța reține:

Părțile au încheiat la data de 19.02.2013 contractul de închiriere nr. 98 având ca obiect închirierea de către debitoare a terenului în suprafață de 6 mp, situate în stația C.F. B.-Triaj, . destinația de stand de promovare produse decor, ferestre și uși din tâmplărie PVC.

Creditoarea a emis, în baza contractului de închiriere, factura nr._/20.02.2013, factura nr._/20.03.2013, factura nr._/20.04.2013, factura nr._/20.05.2013. În cursul judecății, reclamanta a precizat că debitoarea a plătit o parte din debitul restant și că mai are de achitat factura nr._/20.05.2013 în valoare de 632,40 lei.

Instanța constată că în speță, legea aplicabilă, potrivit art. 6 alin. 2 din N. C. civ. și art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 este Noul cod civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011, având în vedere că părțile au încheiat contractul după această dată.

Potrivit dispozițiilor art. 1013 C. pr. civ., procedura ordonanței de plată se aplică în ce privește creanțele certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani ce rezultă din contracte civile.

O primă condiție de admisibilitate este aceea potrivit căreia creanța trebuie să constea în plata unei sume de bani, cea de-a doua condiție este dată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar a treia este reprezentată de existența unui contract civil constatat printr-un înscris însușit de părți.

Cu privire la prima condiție, instanța reține că societatea creditoare a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru o sumă de bani ce reprezintă contravaloarea chiriei datorate de debitoare.

Față de dispozițiile art. 662 alin. 2 C.pr.civ.., instanța reține că o creanță este certă dacă existența ei rezultă din însuși titlul executoriu indicat de creditor. Deși legiuitorul utilizează noțiunea de titlu executoriu, trebuie considerat că din punct de vedere practic, sfera izvoarelor creanțelor certe o depășește pe cea a titlurilor executorii. Instanța are în vedere că regula în materia ordonanței de plată este lipsa titlului executoriu. Creditorii formulează asemenea cereri tocmai în scopul obținerii de titluri executorii. În măsura în care creditorii ar dispune abinitio de titluri executorii, atunci aceștia nu ar mai avea interes pentru a promova cereri de emitere a ordonanței de plată. Totodată, procedura specială a ordonanței de plată ar deveni inutilă, întrucât creditorul care are titlu executoriu este îndreptățit să înceapă direct executarea silită asupra bunurilor debitorului. Consecința interpretării extensive a dispozițiilor sus-menționate este respingerea cererilor de emitere a unei ordonanțe de plată ca inadmisibile sau ca lipsite de interes. Având în vedere că aceasta conduce la o restrângere a drepturilor subiective civile ale părților, atunci dispozițiile art. 662 alin. 2 C. trebuie supuse unor interpretări și aplicări stricte. P. urmare, instanța consideră că dispozițiile menționate (fiind reglementate în Cartea a V-a. Despre executare silită) sunt aplicabile doar în materia executării silite.

Certitudinea creanței vizează caracterul acesteia de a rezulta direct din actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.

Astfel, creanța creditoarei este certă, existența ei rezultând din contractul de închiriere nr. 98/19.02.2013 în temeiul căruia a fost emisă factura nr._/20.05.2013, factură ce nu a fost semnată de debitoare. Cu toate acestea față de prevederile art. 1018 alin. 3 C.pr.civ., instanța consideră nedepunerea întâmpinării de către debitoare ca o recunoaștere a pretențiilor creditoarei.

Creanța creditoarei este lichidă în sensul dispozițiilor art. 662 alin. 3 Cpr.civ., întrucât obiectul său este determinat, factura nr._/20.05.2013 fiind emisă pentru suma de 632.40 lei. De asemnea în contractul semnat de părți, la art. 9 s-a prevăzut: Valoarea totală a chiriei datorată de locatar pe lună este de 510 lei la care se adaugă T.V.A. calculat conform prevederilor legale.

În ceea ce privește caracterul exigibil al creanței, instanța reține că și această condiție este îndeplinită, la art.11 din contractul semnat de părți fiind prevăzut că factura fiscală reprezentând contravaloarea chiriei, începând cu a doua lună de închiriere, se emite de către locator în perioada 20-25 ale fiecărei luni pentru luna următoare și va fi achitată în termenul de scadență până în ziua de 15 a lunii pentru care se face facturarea.

În privința penalităților în sumă de 115,10 lei, calculate din ziua următoare a datei scadenței facturilor nr._/20.02.2013, nr._/20.03.2013, nr._/20.04.2013, nr._/20.05.2013 și până la data de 15.06.2013 (tabel f.13) instanța constată că potrivit art. 13 din contractul de închiriere nr. 98/19.02.2013, părțile au convenit următoarele: neplata în termen a chiriei atrage plata penalităților de întârziere de 0,10 % pe zi de întârziere calculate la suma datorată.

Potrivit art. 1523 alin. 2 lit. d) C.civ. debitoarea este de drept în întârziere.

Penalitățile de întârziere reprezintă o obligație accesorie celei principale, această clauză fiind însușită de debitoare prin semnarea contractului de închiriere nr. 98/19.02.2013, instanța apreciind că între părți a intervenit o convenție valabilă, motiv pentru care constată că penalitățile prezintă caracterul de certitudine, lichiditate și exigibilitate, pentru perioada cerută de creditoare, respectiv până la data de 15.06.2013, pentru suma de 115,10 lei.

Potrivit art. 1270 alin. 1 C.Civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante iar potrivit art. 1548 C.civ. culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Instanța constată că societatea debitoare nu a făcut dovada că a achitat sumele de bani datorate creditoarei.

Față de toate considerentele expuse, în temeiul art. 1021 alin. 1 C.pr.civ. instanța urmează a admite acțiunea astfel cum a fost precizată și a ordona debitoarei ca în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, să plătească creditoarei, suma de 632.40 lei reprezentând preț chirie și suma de 115,10 lei cu titlu de penalități de 0,10% pentru fiecare zi de întârziere calculate din ziua următoare a datei scadenței facturilor nr._/20.02.2013, nr._/20.03.2013, nr._/20.04.2013, nr._/20.05.2013 și până la data de 15.06.2013.

Reținând culpa procesuală a debitoarei, în temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., va obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate de creditoare, în valoare de 200 lei, sumă ce reprezintă taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de creditoarea C.N.C.F. “C.F.R.” S.A. – Sucursala C.R.E.I.R. C.F. B., cu sediul în mun. B., ., jud. B., înmatriculată la registrul comerțului sub nr. J/_, CUI_, în contradictoriu cu debitoarea .., cu sediul în ., jud. B., înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având C.U.I._ și cont bancar RO 59 BTRL_83XX deschis la Banca Transilvania.

Ordonă debitoarei ca în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, să plătească creditoarei, suma de 632.40 lei reprezentând preț chirie și suma de 115,10 lei cu titlu de penalități de 0,10% pentru fiecare zi de întârziere calculate din ziua următoare a datei scadenței facturilor nr._/20.02.2013, nr._/20.03.2013, nr._/20.04.2013, nr._/20.05.2013 și până la data de 15.06.2013.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept la cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare și definitivă pentru creditoare. Cererea în anulare se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. V.-I. G. E. - A.

Red./Dact. S.V.I.

24.01.2014– 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 483/2014. Judecătoria BRAŞOV