Cerere în anulare. OUG 119/2007. Sentința nr. 8127/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8127/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 6684/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8127
Ședința publică de la: 26.06.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D. T.
JUDECĂTOR: A. M.
GREFIER: C. BURGUȘ
Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „cerere în anulare”, formulată de creditoarea ., cu sediul în localitatea Corbi 130, . în contradictoriu cu debitorul „D. & CORȘATE” SOCIETATE PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI, cu sediul în B., .. 43, ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 05.06.2014, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea 19.06.2014, 26.06.2014 când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei deduse constată :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 06.01.2014, sub nr. de mai sus, creditorul S.C. B. I. S.R.L. a chemat în judecată pe debitorul D. & CORȘATE – Societate Profesională de Executori Judecătorești pentru ca instanța să emită o ordonanță de plată împotriva debitorului pentru suma de 8.571, 69 lei, reprezentând creanță în temeiul Deciziei nr. 576/R/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._/197/2012. Totodată, petentul a solicitat obligarea debitorului la plata dobânzii legale aferente debitului în cuantum de 585,20 lei. De asemenea, a solicitat obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În fapt, creditorul a arătat, în esență, că în temeiul Deciziei nr. 576/R/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._/197/2012, a fost dispusă anularea executării silite cu privire la cheltuielile de executare în cuantum de 8.571,69 lei. În consecință, creditorul a apreciat că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile 1.013 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru, în baza dispozițiilor art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, conform chitanței aflate la fila 30 din dosar.
Deși legal citat, debitorul nu a depus întâmpinare.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru, în baza dispozițiilor art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, conform chitanței aflate la fila 30 din dosar.
Deși legal citat, debitorul nu a depus întâmpinare.
La termenul din data de 24.02.2014, instanța a pus din oficiu în discuția părților excepția lipsei de interes a creditorului în formularea unei acțiuni în justiție, în baza dispozițiilor art. 33 C.proc. civ.
Prin SENTINȚA CIVILĂ NR.2481 pronunțată în Ședința publică din: 03.03.2013, urmare a admiterii excepția lipsei de interes a creditorului în formularea unei acțiuni în justiție, cererea a fost respinsă ca fiind lipsită de interes.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile Vechiului Cod de procedură civilă, întrucât Decizia civilă nr. 576/R/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._/197/2012 a fost obținut ca urmare a parcurgerii procedurilor de judecată guvernate de vechea legislație. Aceasta, deoarece procesele aflate în curs de judecată la momentul intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă rămân supuse vechii legislații, în baza dispozițiilor art. 25 din Noul Cod de procedură civilă.
Instanța a mai avut în vedere împrejurarea că între părți s-a desfășurat un proces civil, care a fost încheiat prin Decizia civilă nr. 576/R/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._/197/2012.
Decizia în discuție, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. 1 și ale art. 374 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă, constituie titlu executoriu.
Fiind titlu executoriu, creditorul poate solicita în mod direct încuviințarea executării silite. Instanța consideră că nu este necesară parcurgerea unei noi etape judiciare pentru obținerea unui alt titlu executoriu.
Împotriva acestei hotărâri, cu respectarea termenului prevăzut de art.1021 alin.1 NCPC, creditorul S.C. B. I. S.R.L a formulat cerere în anulare, solicitând admiterea cererii în anulare cu consecința desființării hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii în emiterea cererii în emiterea ordonanței de plată.
Creditorul arată că în judecarea cauzei nu au fost respectate cerințele legale prevăzute în Titlul IX privind procedura ordonanței de plată, instanța apreciind în mod eronat că actualmente creditorul deține împotriva debitorului un titlu executoriu apt prin el însuși a face posibilă recuperarea creanței invocate, fără a mai fi necesară parcurgerea în prealabil a etapei unui proces civil care să se finalizeze prin obținerea unei hotărâri judecătorești. Creditorul apreciază că instanța în mod greșit la raportat la sentința civilă nr.3367/CA/29.06.2011 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul_, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2580/23.05.2012 pronunțată în recurs de Tribunalul B.. Interesul creditorului fiind dat de faptul că decizia civilă nr. 576/R/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul_/197/2012 nu poate reprezenta pentru creditor un titlu executoriu în favoarea recuperării creanței invocate prin promovarea prezentei acțiuni, deoarece prin hotărârea respectivă s-au restrâns drepturile creditorului cu suma de 8571,69 lei, prin hotărârea judecătorească, reținându-se implicit culpa organului de executare, debitorul din prezenta cauză, în modalitatea în care a reținut în avans suma pretinsă prin promovarea prezentei acțiuni, din suma de 152.989 lei plătită debitorului din dosarul execuțional 474/2012, prin ordinul de plată nr. 200/21.08.2012. Creditorul arată că instanța fondului trebuia să aibă în vedere culpa debitorului în exercitarea atribuțiilor ce-i reveneneau, reținută de altfel prin însăși cuprinsul deciziei civile nr.576/R/23.05.2013, manifestată prin aceea că organul de executare nu a dat curs demersurilor procedurale întreprinse de creditor, se impune admiterea cererii de ordonanță de plată promovate, în vederea recuperării sumei de 8571,69 încasată de organul de executare pe nedrept.
Debitorul nu a formulat întâmpinare .
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Asupra cererii deduse judecății :
În privința excepției lipsei de interes : Analiza interesului ( condiție de exercițiu a acțiunii civile) creditoarei în promovarea cererii trebuie să aibă în vedere conținutul Deciziei civile nr. 576/R pronunțată la data de 23 mai 2013 de Tribunalul B. în dosar nr_/197/2012, din perspectiva efectelor, a obligațiilor instituite în sarcina părților litigante analiză care însă nu poate fi desprinsă de prevederile art. 1.013 NCPC, care se referă la domeniul de aplicare al procedurii ordonanței de plată. Ori în atare circumstanțe, este evident că hotărârea în discuție, atâta timp cât nu instituie nici o obligație în sarcina ” D.&C.” Societate Profesională de Executori Judecătorești față de S.C. B. I. S.R.L este evident interesul creditoarei în promovarea acestei acțiuni și obținerea unei hotărâri prin care să-i fie recunoscut dreptul de creanță, prin care să se instituie, sub auspiciile justiției, în sarcina organului de executare, obligația de a plăți presupusului creditor o sumă de bani, care acesta a plătit-o executorului judecătoresc – ca onorariu- în cadrul unei executări silite, sumă care însă fiind contestată de către debitorul din procedura execuțional silită, prin hotărârea pronunțată în acel dosar, n-a mai putut fi pusă în cele din urmă în sarcina acelui debitor.
Deci, instanța investită cu soluționarea cererii în anulare, apreciază că silogismul juridic al primei instanțe, prin care s-a apreciat că cererea în emiterea ordonanței de plată este lipsită de interes, se fundamentează pe un silogism juridic eronat, impunându-se admiterea cererii în anulare cu privire la aceste aspecte și anularea hotărârii în discuție, potrivit art. 1.023 alin.6 NCPC.
Pe fondul cauzei :
Conform art. 1.013 alin.1 NCPC Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Executarea silită înregistrată pe rolul ” D.&C.” Societate Profesională de Executori Judecătorești sub nr. 474/2012 a fost pornită la cererea creditorului înscris în sentința civilă nr. 3367/CA/29.06.2011, respectiv ., organul de executare având dreptul de a percepe cheltuieli de executare în condițiile art. 39 din Legea 188/2008.
Executarea silită în discuție a fost demarată sub auspiciile vechiului cod de procedură, potrivit cu care partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altor activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile urmând a fi avansate de creditor, cheltuieli care vor rămâne însă în sarcina debitorului urmărit. Deci este evident că prin promovarea acestei cereri creditoarea urmărește obligarea debitorului la plata unei sume avansate, și care, datorită Deciziei civile nr. 576/r/23.05.2013, n-a mai putut fi recuperată de la debitorul obligat prin titlul executoriu în baza căruia s-a declanșat executarea silită contestată.
În acest caz, izvorul presupusei creanțe exhibate de creditor îl constituie contractul încheiat între . (creditor care a solicitat demararea procedurilor execuțional silite) și ” D.&C.” Societate Profesională de Executori Judecătorești și sub auspiciile Legii nr. 188/200 (organ de executare).
În prezenta cauză nu s-a depus contractul în discuție, iar analiza caracterului cert, lichid și lichid al creanței invocate nu se poate face în baza probatoriului sumar îngăduit de procedura ordonanței de plată, instanța apreciind că este necesar administrarea unui probatoriu mai amplu, existența și întinderea pretenției creditoarei putând fi determinată pe calea unei judecăți de drept comun.
În concluzie, în lipsa contractului civil și față de complexitatea probatoriului ce se cere a fi administrat, pentru a se putea analiza antrenarea răspunderii contractuale a debitorului” D.&C.” Societate Profesională de Executori Judecătorești, instanța apreciază că cererea în emiterea ordonanței de plată pentru suma de 8.571,69 lei, promovată de creditoarea . este neântemeiată, urmând a fi respinsă .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea în anulare formulată de creditorul . cu sediul în localitatea Corbi 130, . în contradictoriu cu debitorul ” D.&C.” Societate Profesională de Executori Judecătorești, cu sediul în B. ..43,., județul B..
Anulează ordonanța constând în Sentința civilă nr. 2481 pronunțată de Judecătoria B. la data de 03.03.2013 în dosar nr._ în sensul că:
Respinge ca neântemeiată excepția lipsei de interes a creditorului în promovarea cererii în emiterea ordonanței de plată.
Respinge ca neântemeiată cererea în emiterea ordonanței de plată formulată de creditorul . cu sediul în localitatea Corbi 130, . în contradictoriu cu debitorul ” D.&C.” Societate Profesională de Executori Judecătorești, cu sediul în B. ..43,., județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C.- D. T. A. M.
GREFIER
C. BURGUȘ
Red. CDT/23.02.2015
4ex
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2563/2014. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








