Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 9885/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9885/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 17110/197/2014
ROMANIA
JUDECATORIA B.
JUDETUL BRASOV
DOSAR CIVIL nr._ /197/2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9885
Ședința publică din data de 04.09. 2014
PREȘEDINTE: L. S.
GREFIER: D. C.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea hotărârii privind pe creditoarea ., P. REPR. împotriva debitoarei . REPR. LEGAL, pentru ordonanță de plată
La apelul nominal făcută în ședință publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 14.08.2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a se pronunța în cauză, a amânat pronunțarea pentru data de 21.08.2014, 04.09.2014.
JUDECĂTORIA
Constată că, prin cererea de emitere a ordonanței de plată formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /17.06.2014, creditoarea . a solicitat în contradictoriu cu debitoarea ..C. „ ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de_,93 lei, cu dobânzile legale începând cu data de 05.05.2014 și până la plata datoriei efective ; cu cheltuieli de judecată.
În expunerea în fapt a motivelor, creditoarea a arătat că între părți s-au derulat raporturi contractuale creditoarea executând o . lucrări de construcții pentru . a acumulat astfel o datorie față de creditoare de_,93 lei. Întrucât debitoarea . de încasat de la . temeiul Contractelor E3051/17.05.2013 și E2111/2012 suma de_,26 lei, între creditoarea de față și .-a încheiat Contractul de cesiune de creanță din data de 14.02.2014, fiind cedată din creanța certă, lichidă și exigibilă de_,26 lei, suma de_,93 lei, egală cu datoria acesteia față de creditoare. A menționat societatea creditoare că a îndeplinit procedura prealabilă conform art. 1014 alin. 1 din NCPC somând pârâta pentru plata facturii obiect al litigiului . Notificarea a fost transmisă debitoarei la data de 09 mai 2013.
În probațiune, creditoarea a propus, s-a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1013 alin. 1 din NCPC ; art. 1270 din NCC și art. 107 pct. 3 și 115 din NCPC cu privire la competența teritorială a Judecătoriei B..
Cererea de emitere a ordonanței de plată a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
P. întâmpinarea formulată ( f 27-32) societatea debitoare a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă ,. Arătând că la data de 14.07.2014 debitul principal a fost achitat, fiind rămasă ca fără obiect cererea cu privire la capătul principal, iar cu privire la restul sumelor cererea este inadmisibilă, fiind invocată excepția inadmisibilității pentru că creanța nu este certă, lichidă și exigibilă. S-a arătat în esență că debitoarea a avut întârzieri la plata debitelor rezultate din Contractele E3051/17.05.2013 și E2111/2012 și datorită faptului că au primit la rândul lor plăți efectuate cu întârziere din partea beneficiarului, care este CFR, Ministerul Transporturilor, iar plățile din fondurile bugetare sau speciale se fac cu întârziere, iar în contractul debitoarei cu subantreprenorii există o clauză expresă care prevede că plățile se fac pe măsura încasărilor. S-a mai arătat că debitoarea nu este parte în contractul de cesiune de creanță, iar cesionarul preia drepturile și obligațiile cedentului, inclusiv clauza că debitul se va achita pe măsura încasărilor ; că a discutat cu cedenta pentru a decide ordinea achitării cesiunilor, precum și un termen de plată, astfel la 11.06.2014 s-a încheiat Convenția prin care au decis împreună care este suma acceptată de debitoare, motiv pentru care, conform planificării s-a efectuat plata din data de 14.07.2014. Nici convenția și nici cesiunea nu cuprinde dobânzi sau penalități .
La termenul de judecată din data de 14.08.2014 instanța a calificat excepția inadmisibilității ca și o apărare de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
P. Contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 14.02.2014 între . calitate de cedentă, . în calitate de cesionară și . calitate de debitor cedat ( f 6-7) s-a cedat creanța pe care cedentul . avea de încasat de la debitorul .>
Potrivit contractului de cesiune de creanță debitul de încasat era în valoare de_,26 lei, rezultat din Contractele E 3051/17.05.2013 și E2111/2012 . Tot din contract reiese că la data încheierii contractului de cesiune de creanță, . creditoarei . suma de_,93 lei, astfel . cedat din valoarea creanței pe care o avea de încasat de la . de_,93 lei, care „ se va achita din factura nr. F. NR 80/20.12.2013 în contul debitului pe care „ cedentul în are față de cesionar. Cesionarul s-a obligat ca, în baza art. 1578 din Noul cod civil să notifice cesiunea debitorului cedat, iar cesionara s-a obligat să răspundă pentru orice pretenție formulată de debitorul cedat. Cesiunea a fost notificată debitorului cedat astfel cum reiese din dovezile depuse la filele 9-10.
La data de 11.06.2014 între debitoarea . .-a încheiat o convenție ( f 34-36) potrivit căreia, în ceea ce privește contractele de cesiune părțile au stabilit că la data încheierii convenției părțile au decis că suma rămasă de achitat de către debitorul cedat . de_,39 lei, sume care se vor achita de către . măsură ce se vor achita banii de către antreprenorul general Pizzarotti SA, iar plățile vor fi făcute în ordinea notificărilor primite de debitorul cedat .
La data de 14.07.2014, debitoarea a achitat pretenția principală în valoare de_,93 lei, motiv pentru care instanța va respinge ca rămas fără obiect capătul principal al cererii, plata reprezentând o recunoaștere deplină a pretenției .
În ceea ce privește dobânda, creditoarea a solicitat plata dobânzii legale – și nu penalități de întârziere, care au o natură contractuală - de la data de 05.05.2014 ( data notificării efectuată în baza art. 1013 NCPC) și până la data plății, care a fost 14.07.2014.
Instanța va admite acest capăt de cerere pentru următoarele:
P. contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 14.02.2014 s-a cesionat doar o parte din valoarea creanței de încasat de cedentă în baza contractelor E3051/17.05.2013 și E2111/2012 și anume suma de_,93 lei, sumă rezultată din Factura nr. 80/20.12.2013 și nu întreaga creanță rezultată din Contractul E3051/17.05.2013 sau contractul în sine . P. urmare nu se poate reține, contrar susținerilor debitoarei, că s-a încălcat clauza de inalienabilitate prevăzută în art. 5 din Contractul nr. E3051/17.05.2013 ( f 45), ci că cesiunea a privit o parte dintr-o factură acceptată la plată la data cesiunii . Astfel, instanța reține că cesiunea îndeplinește condițiile impuse de art. 6.2 și 6.3 din Contractul nr. E3051/17.05.2013 . Notificarea cesiunii a făcut-o cesionarul, fiind astfel respectate dispozițiile art. 1578 din NCC, putându-se observa că nu s-au invocat în cauza de față alte excepții de către debitorul cedat, date fiind dispozițiile art. 6 din Contractul nr. E3051/17.05.2013, ci doar inadmisibilitatea dobânzii și a altor cheltuieli, raportat la dispozițiile art. 1013 alin. 1 și 1016 lit. c), d), în condițiile în care cererea de față a privit o debitul principal deja achitat și dobânda .
Susținerea debitoarei privind inadmisibilitatea cererii creditoarei privind obligarea debitoarei la plata dobânzii și a cheltuielilor de judecată este neîntemeiată precum urmează:
Convenția încheiată la data de 11.06.2014 între debitoarea . . ulterioară contractului de cesiune de creanță încheiat între creditoarea de față și . nu este opozabilă cesionarei, creditoarea fiind terță față de acest contract. P. urmare, nu se poate reține că abia din data de 11.06.2014 creanța deținută de creditoare împotriva debitoarei a devenit certă . Creanța pe care cesionara a avut-o împotriva debitoarei a devenit exigibilă, debitoarea fiind obligată la plata acesteia conform art. 1578 lit. b) din NCC de la data la care a primit notificarea cesiunii de creanță . Faptul că, convenția privind cesiunea creanței nu cuprinde indicarea dobânzii, nu are relevanță în condițiile în care neîndeplinirea unei obligații de plată a unei sume de bani atrage plata dobânzii legale de la scadență conform legii, chiar dacă nu este prevăzută în contract . Factura nr. 80/20.12.2013, din contravaloarea căreia s-a cedat suma de_,93 lei, era scadentă de la data de 20.03.2014, iar creditoarea nu a solicitat dobândă decât de la data de 05.05.2014 ( de la data notificării ) după încheierea cesiunii de creanță .
Conform art. 1576 din Noul Cod Civil, dacă nu s-a convenit altfel, dobânda și orice alte venituri aferente creanței, devenite scadente, dar neîncasate încă de cedent se cuvin cesionarului cu începere de la data cesiunii . Potrivit art. 1578 din NCC „ Debitorul este ținut să plătească cesionarului din momentul în care: a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă; b) primește o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanța cedată și se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parțiale, trebuie indicată și întinderea cesiunii. Față de cele de mai sus instanța reține că cererea creditoarei privind obligarea debitoarei la plata dobânzii și a cheltuielilor de judecată nu este inadmisibilă, admisibilitatea cererii neavând legătură cu existența vreunei culpe a debitoarei în relația cu creditoarea de față.
Anterior promovării prezentei cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 1014 alin. 1 din NCPC, creditoarea a somat debitoarea prin executor judecătoresc pentru plata facturii obiect al litigiului ( somație înregistrată sub nr. 13 N /25.04.2014 de B.E.J. „ B. M. „ ).
Conform art. 1013 alin.1 din NCPC „ prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege „ .
Creanța este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu ( art. 662 alin. 2 din NCPC ) ; creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlu executoriu conține elementele care permit stabilirea lui ( art. 662 alin. 3 din NCPC ) ; creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficul termenului de plată ( art. 662 alin. 4 din NCPC ) .
În speță ,creanța creditoarei constând în debitul principal de_,93 lei a fost certă, lichidă și exigibilă, existența, cuantumul și exigibilitatea acesteia rezultă din Factura nr. 80/20.12.2013 și contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 14.02.2014 ea fiind achitată de debitoare la data de 14.07.2014. Raportat la această creanță se datorează dobânda legală conform art. 1576 din Noul Cod Civil, însă creditoarea cesionară a solicitat dobândă de la data notificării nr. 13N/25.04.2014, motiv pentru care instanța va ordona debitoarei să achite creditoarei ,în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri la plata dobânzii legale aferente sumei de_,93 lei începând cu data de 05.05.2014 și până la data de 13.07.2014 ( data achitării debitului principal) .
Referitor la cheltuielile de judecată se poate observa că nu s-au solicitat cheltuielile legate de notificarea cesiunii de creanță în valoare de 35,96 lei ( f 8), ci s-a solicitat suma de 124 lei contravaloarea notificării efectuate de B. Balos pentru comunicarea somației conform art. 1014 NCPC, suma de 500 lei onorariul avocatului pentru aceeași somație și 3000 lei onorariul avocatului creditoarei, adică 3824 lei. Instanța reține că, cheltuielile legate de somația emisă conform art. 1014 NCPC pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată, însă față de dispozițiile art. 451 alin. 2 din NCPC, instanța reține că onorariile avocatului creditoarei sunt disproporționate atât în ceea ce privește suma de 500 lei pentru somație în condițiile în care actul a fost întocmit de executorul judecătoresc, care și-a stabilit onorariul de 124 lei, motiv pentru care raportat la munca prestată de avocat cu privire la emiterea somației, instanța va reduce onorariul de la 500 lei la 200 lei . În ceea ce privește suma de 3000 lei reprezentând contravaloarea onorariului pentru reprezentarea în fața instanței, instanța în baza art. 451 alin. 2 din NCPC reținând că, cauza de față a avut o complexitate redusă, un probatoriu sumar și a fost soluționată la primul termen de judecată, va reduce onorariul avocatului creditoarei pentru fondul cauzei de la 3000 lei la 1500 lei .apreciind ca fiind îndestulătoare această sumă. În concluzie, instanța va reduce onorariile avocatului creditoarei pentru somația emisă în baza art. 1014 NCPC de la 500 lei la 200 lei și pentru fondul cauzei de la 3000 lei la 1500 lei .
Întrucât debitoarea a căzut în pretenții, în temeiul art. 1031 alin. 1 din NCPC, instanța va obliga debitoarea la plata sumei de 1900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei de timbru, onorariu executor, onorariul redus al avocatului creditoarei și va respinge restul pretențiilor constând în cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulata pe calea ordonanței de plata de creditoarea ., P. REPR. LEGAL cu sediul în com. Remetea, ., jud. C., CUI RO_, J_ împotriva debitoarei . REPR. LEGAL cu sediul în municipiul B., ., jud. B., J_, CUI RO_ cu sediul ales la Cabinet avocat I. R. B. din B., ., . și în consecință:
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind pretenția principală privind obligarea debitoarei la plata sumei de_,93 lei.
Ordonă debitoarei să achite creditoarei ,în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri la plata dobânzii legale aferente sumei de_,93 lei începând cu data de 05.05.2014 și până la data de 13.07.2014.
Reduce onorariile avocatului creditoarei pentru somația emisă în baza art. 1014 NCPC de la 500 lei la 200 lei și pentru fondul cauzei de la 3000 lei la 1500 lei .
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 1900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei de timbru, onorariu executor, onorariul redus al avocatului creditoarei și respinge restul pretențiilor constând în cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de a promova acțiune în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publica azi, 04.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. S. D. C.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3459/2014. Judecătoria BRAŞOV | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2567/2014. Judecătoria... → |
|---|








