Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1144/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 935/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1144
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adriana Teodora Bucur
JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR - -
GREFIER
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.1095/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII - a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul pârât prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 19, lipsind recurenta creditoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul pârât, prin apărător, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței de fond întrucât recurenta nu a făcut dovada faptei ilicite, făcând doar simple afirmații. Nu s-a dovedit prejudiciu și legătura de cauzalitate între pretinsa faptă săvârșită de administratorul societății și starea de insolvență a societății, depunând la dosar note scrise.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr.1095 din 25.02.2009, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B formulată împotriva pârâtului și în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii de insolvență împotriva societății debitoare SC SRL.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că în cauza nu s-a probat faptul ca paratul a dispus in interes personal continuarea activitatii societatii debitoare, starea de pasivitate a administratorului cu privire la recuperarea creantelor nefiind prin ea insasi o fapta prin care sa se poata aprecia incidenta dispozitiilor art 138 lit c din legea insolventei.
Creditorii ar fi avut posibilitatea propunerii, in vederea administrarii, de probe suplimentare pentru a dovedi ca paratul a dispus in interes personal continuarea activitatii care a condus in mod vadit persoana juridica in incetare de plati. Situatiile de fapt reglementate de dispozitiile art.138 lit c) nu au fost probate in conditiile art.1169 Cod civil, desi sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in judecatii.
Legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si d raspundere in sarcina conducatorilor societatii numai pentru ca ar fi dispus continuare activitatii societatii care ducea in mod vadit persoana juridica la incetare de plati. Faptul ca Sector 2, in calitate de creditoare, este in situatia imposibilitatii recuperarii sumei cu care a fost inscrisa la masa credala, nu constituie o premisa suficienta pentru a determina instanta sa oblige paratul la plata pasivului.
Mai mult, nu orice deficienta de natura manageriala este de natura a conduce la stabilirea raspunderii organelor de conducere, textul de lege sanctionand practic acele fapte care implica o deturnare a activitatii societatii de la scopul comercial in vederea caruia a fost infiintata si o utilizare a societatii in vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terti, fapt neprobat in speta.
Pentru nerespectarea obligatiei debitorului aflat in incetare de plati de a se adresa tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii de reorganizare judiciara si faliment in maxim 30 de zile de la aparitia starii de insolventa nu este instituita o sanctiune care sa conduca la aplicarea dispozitiilor art 138 lit c din legea 85/2006. Aceasta din urma prevedere legala incrimineaza o fapta distincta de obligatia stabilita prin art 27 din lege, impunand conditia continuarii activitatii de catre membrii organelor de conducere in interes propriu.
In consecinta judecatorul sindic a apreciat ca nu sunt elemente care sa poata fi incadrate in situatiile prevazute de art.138 lit c din Legea 85/2006, astfel ca instanta a respins cererea formulata de creditoare, ca neintemeiata.
Faptul nedepunerii actelor contabile conform articolului 28 din lege, la dosarul cauzei nu echivaleaza obligatoriu cu faptul netinerii contabilitatii. In conformitate cu prevederile art.138 din Legea 85/2006, judecatorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societatii ajunsa in incetare de plati sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere daca acestia prin activitatea lor culpabila au cauzat incetarea de plati a societatii debitoare, insa in cauza nu s-a dovedit acestfapt determinant despre care se vorbeste in art 138 din lege cu privire la ajungerea debitoarei in incetare de plati, adica legatura de cauzalitate intre fapta administratorului si starea de insolventa a societatii. Legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile, prevazand doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar numai dupa administrarea de dovezi in acest sens.
Creditorii nu au făcut nici o referire concretă privind faptele pretins săvârșite de administrator, arătând doar că societatea debitoare a ajuns în insolvență datorită conduitei culpabile a administratorului.
În cazul tuturor debitorilor supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care rec1amantul dovedește săvârșirea de către pârâți a unora din faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 din lege și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și insolvența debitorului.
In speță, creditorii au făcut doar afirmații generice pe cererea de atragerea raspunderii, astfel incat din probele administrate in cauza, raportat la considerentele expuse, nu se poate retine savarsirea faptelor prevazute de art.138 1it d din lege in sarcina paratu1ui, asa cum a solicitat creditoarea sector 2.
Raspunderea reglementata de art 138 din legea 85/2006 are o natura juridica delictuala, cu un caracter special. Si aceasta forma a raspunderii trebuie sa cuprinda elementele prevazute de art 998 -999 Cod civil, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre acestea si vinovatia, numai ca sunt circumscrise situatiei speciale avute in vedere de legea 85/2006.
a se face dovada savarsirii acestor fapte si a intrunirii celorlalte elemente prevazute de lege pentru aceasta raspundere, in speta a legaturii de cauzalitate nu se poate atrage raspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt ca nu au putut fi acoperite toate creantele in urma lichidarii.
Afirmatia creditorilor că potrivit art 374 Cod comercial culpa paratilor este prezumată, mandatul comercial fiind prezumat cu titlu oneros, aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale nu poate fi primita intrucat natura juridica a raspunderii administratorului societatii atrasa in conformitate cu art 138 din lege poate fi una contractuala atunci cand este rezultatul unei obligatii derivand din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotararea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comertului, ceea ce nu s-a probat in speta.
Doar in raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementarile referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandateaza pe administrator sa o reprezinte si sa o angajeze in relatiile cu terti.
Cazurile prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii administratorului sunt limitative, iar judecatorul sindic apreciaza ca nu sunt elemente care sa poata fi incadrate in situatiile prevazute de art.138 lit c si d din Legea 85/2006.
Cum angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere este o masura lasata la aprecierea judecatorului sindic, in cazul de se constata ca nu se impune aceasta masura, cat timp nu s-a probat savarsirea unei fapte din categoria celor enumerate in art.138 din lege, astfel ca instanta va respinge cererile formulate de creditoarea sector 2, ca neintemeiate.
de inexistenta unor bunuri in patrimoniul debitoarei, conform raspunsurilor la adresele emise de catre Directia Impozite si Taxe Locale sector 2, in temeiul dispozitiilor art 131 din Legea 85/2006, procedura de faliment impotriva-debitoarei SC SRL a fost închisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B, criticile vizând netemeinicia hotărârii judecătorului sindic privind măsura respingerii cererii de atragere a răspunderii pârâtului în temeiul articolului 138 literele c și d din Legea nr.85/2006.
Recurenta și-a întemeiat calea de atac a recursului pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, Legea nr.82/1991 și Legea nr.31/1990.
În esență, recurenta susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu s-au dovedit faptele pârâtului prevăzute de articolul 138 literele c și d din Legea nr.85/2006.
Astfel, recurenta creditoare apreciază că, intenția legiuitorului la edictarea normei a fost de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele.
Astfel, articolului 138 litera c din legea nr.85/2006 trebuie interpretat pornind de la scopul urmărit de legiuitor și anume de menținere a unui climat economic sănătos întemeiat pe două principii: apărarea creditorilor față de faptele administratorilor care nu au luat măsuri când societatea se afla în încetare de plăți și răspunderea acestora când continuă o activitate care prejudiciază creditorii. Pentru realizarea acestui deziderat, legiuitorul a edictat articolul 27 prin care administratorii sunt obligați să solicite ei însuși aplicarea legii nr. 85/2006 chiar în situația iminentei stări de încetare de plăți.
În speță, fapta ilicită constă în exercitarea managementului defectuos în sensul dispunerii continuării unei activități care duce societatea la insolvență, iar dovada faptei rezultă implicit din ajungerea debitorului în incapacitate de plată.
În ce privește incidența articolului 138 litera d, recurenta învederează faptul că nu putea fi obligată și nu avea cum să dovedească existența unor fapte negative, contrariul putând fi dovedit de pârât prin dovada înregistrării documentelor la sediul organului fiscal.
În plus, încălcarea dispozițiilor articolului 28 din Legea nr.85/2006, instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în insolvență.
Pentru toate aceste considerente, pârâtul trebuie să răspundă și pentru culpa cea mai ușoară, culpă dovedită prin nedepunerea raportărilor contabile, fiind astfel creată și legătura de cauzalitate între fapta ilicită (nerespectarea dispozițiilor referitoare la ținerea evidențelor contabile ) și prejudiciul creditorilor.
Intimatul pârât a depus întâmpinare în combaterea recursului, solicitând respingerea acestuia în considerarea faptului că nu sunt întrunite cerințele atragerii răspunderii patrimoniale întemeiate pe articolul 138 literele c și d din Legea nr.85/2006.
Examinând recursul în raport de actele, lucrările cauzei, motivele de recurs și dispozițiile legale în materie, a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate:
Curtea, va proceda la gruparea argumentelor aduse de recurentă în sprijinul motivelor de recurs întemeiate pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă coroborat cu articolul 138 litera c și articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 referitoare la obligația debitoarei de a solicita ea însăși aplicarea legii insolvenței.
Obligația la care face referire recurenta se regăsește în articolul 27 din Legea nr.85/2006, iar încălcarea acesteia se sancționează pe tărâm penal conform articolului 143 din lege.
Chiar dacă reprezintă un act de vinovăție prin nesocotirea legii, încălcarea articolului 27 nu cade sub incidența articolului 138 din Legea nr.85/2006 în lipsa unei dovezi certe cu privire lainteresul personalal pârâtului în continuarea activității.
Dincolo de faptul că legiuitorul nu a avut în vedere această faptă printre cele limitativ prevăzute de articolul 138 literele a-g, dar în raport de contextul în care s-a invocat acest argument (interpretarea articolului 138 litera c) rezultă că recurenta dorește să facă proba "interesului personal" al pârâtului cu prezumții pretins legale dar neprevăzute de lege.
Se impune a se preciza că sediul materiei privind răspunderea materială în situația insolvenței debitorilor, este articolul 138 din Legea nr.85/2006, având natura răspunderii civile delictuale, astfel că alegațiile recurentei întemeiate pe articolul 374 Cod comercial (ce vizează răspunderea contractuală a administratorului în raporturile cu societatea) nu sunt fondate, în lipsa dovezii raporturilor contractuale, respectiv proba mandatului în forma cerută de lege.
Nu este incidentă în cauză nici dispoziția prevăzută de articolul 138 litera d din Legea nr.85/2006, întrucât fapta neprezentării actelor prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că lipsa acestor acte a dus la starea de insolvență a debitorului.
Oricum, dincolo de aceste considerente, fapta nedepunerii documentelor și informațiilor prevăzute de articolul 28 este o faptă ulterioară intervenirii insolvenței și prin urmare nu putea duce la încetarea de plăți, cum corect a reținut și judecătorul - sindic.
Mai mult, nedepunerea actelor și informațiilor cerute de dispoziția prevăzută de articolul 28 ca urmare a refuzului administratorilor se sancționează conform articolului 147 din Legea nr. 85/2006 și nu potrivit articolului 138 litera d din aceeași lege.
În aceeași ordine de idei, susținerea recurentei, privind lipsa unei obligații în sarcina și imposibilitatea dovedirii existenței unei fapte negative de către aceasta, va fi respinsă, în raport de dispozițiile prevăzute de legea contabilității și de actele normative ce reglementează obligația de depunere a raportărilor fiscale în care se precizează căorganul fiscal are obligația stabilirii unui control de fond și posibilitatea aplicării amenzilor, conform articolului 83(4), articolului 91(1) și (3) și articolului 95 din OG nr.92/2003.
Așadar, sarcina probei, potrivit articolului 129(1) ultima teză Cod procedură civilă, incumbă celui ce face o afirmație în instanță, astfel că invocarea articolului 138 din Legea nr.85/2006 grefată numai pe elemente teoretice, nu atrage în mod obligatoriu răspunderea administratorului, întrucât prin legea aplicabilă în materie nu s-a instituito prezumție legală de vinovăție și de răspundereîn sarcina pârâtului, prevăzându-se numai posibilitatea atragerii răspunderii și numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Mai mult, se reține din rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar (filele 156 și filele 237 dosar fond) că nu s-au stabilit de acesta cauzele insolvenței și nici persoanele vinovate de aducerea societății debitoare în această stare.
În aceste condiții, câtă vreme nu au fost lămurite cauzele care au dus la insolvența societății, chiar dacă s-ar aprecia că nedepunerea de către debitoare a actelor cerute de lege (articolul 28) creează o prezumție relativă la neținerea contabilității în conformitate cu legea, tot nu apare ca îndeplinită condiția cerută de legiuitor și anumeca această faptă să fi cauzat starea de insolvență.
Așa fiind, cum creditoarea recurentă în cauza de față nu a prezentat probe în susținerea cererii întemeiată pe articolul 138 literele c și d și cum culpa nu se prezumă ci se probează (spre deosebire de răspunderea civilă contractuală unde culpa este prezumată relativ dacă se face dovada încălcării unei obligații contractuale), Curtea constată că judecătorul - sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, fapt ce înlătură incidența articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolului 3041Cod procedură civilă cu consecința respingerii recursului în temeiul articolului 312 (1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.1095/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII - a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
4.11.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana Teodora BucurJudecători:Adriana Teodora Bucur, Carmen Mihaela Negulescu
