Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1276/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1276
Ședința publică din 27 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 832 din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată, reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență " " din
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 832 din 21 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice T având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâților, și, dispunând, totodată, închiderea procedurii insolvenței debitoarei, reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență " " din De asemenea, tribunalul a descărcat practicianul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin raportul depus la data de 29 ianuarie 2009 lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență " ", desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei, a solicitat închiderea procedurii colective ca urmare a lipsei bunurilor în averea falitei. Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 577 din 11 octombrie 2007 aceluiași tribunal, că în cauză s-au întocmit și comunicat notificările cerute de art. 61 din Legea nr. 85/2006, văzând că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare acoperii cheltuielilor administrative, judecătorul-sindic a considerat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 131 din același act normativ, apreciind întemeiată propunerea practicianului.
Creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Taf ormulat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților, și, în conformitate cu art. 138 lit. a), b) și d) din Legea nr. 85/2006, arătând că aceștia nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea și că au emis cecuri fără acoperire, cu care au achiziționat, în numele debitoarei, mai multe bunuri, care nu se regăsesc în patrimoniul persoanei juridice.
Analizând cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale, tribunalul a apreciat că aceasta nu poate fi primită întrucât, deși la data de 5 iunie 2008 judecătorul-sindic a făcut aplicarea alin. 3 al art. 138 din Legea insolvenței, autorizând comitetul creditorilor să promoveze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor care se fac vinovate de ajungerea debitoarei în stare de insolvență, doar unul dintre creditori - Direcția Generală a Finanțelor Publice T - a formulat această cerere de chemare în judecată, arătând că se impune sancționarea atitudinii sfidătoare a administratorului social, care nu și-a îndeplinit obligația de a depune actele contabile ale debitoarei, creând astfel prezumția că sunt întrunite condițiile pretinse de lit. d) a art. 138, în sensul că ori contabilitatea nu a fost ținută conform legii, ori administratorul social a făcut ca documentele contabile să dispară. În aceste condiții, prima instanță a reținut că acțiunea creditoarei nu respectă exigențele alin. 3 al art. 138 din Legea insolvenței. Pe de altă parte, pârâții și nu mai au calitatea de asociat sau de administrator al societății debitoare încă din luna decembrie 2006, când au cesiona părțile sociale către pârâtul.
Instituția creditoarea invocă generic și sumar fapte aducătoare de prejudiciu pe care le prezumă că le-ar fi săvârșit aceștia în activitatea pe care au desfășurat-o în cadrul societății, fără însă a face trimitere la probe care să dovedească aspectele pe care le reproșează pârâților și fără a detalia și dovedi întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale speciale reglementată de textul de lege invocat. Or, nu se poate stabili adevărul juridic și da o soluție judecătorească exclusiv în temeiul unor prezumții de fapt, în absența oricăror mijloace materiale de probă, având în vedere și împrejurarea că pârâților li se impută un fapt personal cu caracter prejudiciabil pentru partea reclamantă, astfel că s-ar fi impus demonstrarea existenței cumulative a condițiilor răspunderii materiale ce se pretinde a fi atrasă în speță.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator al societății debitoare, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
În timpul administrării procedurii insolvenței instituția recurentă a solicitat antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator, cerere susținută și de către lichidatorul judiciar. Deși notificat, administratorul social nu a depus actele contabile impuse de lege, fiind incidente astfel prevederile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006. De asemenea, creditoarea a arătat că societatea debitoare, prin reprezentanții săi, a achiziționat mai multe bunuri care au fost plătite cu mijloace de plată fără acoperire. Datorita faptului că reprezentanții societății nu au depus actele contabile, lichidatorul judiciar și creditorii au fost în imposibilitate de a afla ce s-a întâmplat cu respectivele bunuri și dacă există posibilitatea valorificării lor pentru recuperarea creanțelor înscrise la masa credală, aceste fapte încadrându-se la lit. a), b) și d) ale art. 138 din Legea nr. 85/2006, tribunalul respingând în mod greșit cererea de antrenare a răspunderii cu motivarea că nu s-a dovedit vinovăția și nici întinderea prejudiciului.
Împrejurarea că administratorul societății nu și-a îndeplinit obligația de a depune actele contabile ale societății prezumă vinovăția sa, prin încălcarea normelor Legii insolvenței existând chiar dovada relei sale credințe în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor legale. Potrivit Legii nr. 82/1991, republicată, de conducerea evidențelor contabile este răspunzător administratorul societății comerciale. Or, nedepunerea actelor contabile poate să ducă la prezumția că ori contabilitatea nu a fost ținută conform legii, lucru sancționat de art. 138 lit. d), ori că administratorul a făcut ca documentele contabile să dispară, lucru de asemenea sancționat de textul menționat. În legătură cu întinderea prejudiciului, recurenta consideră că dovada revine administratorului debitoarei, în sensul de a proba că întinderea prejudiciului nu este acela solicitat de creditori, fiind de precizat faptul că creanțele creditorilor sunt supuse unui control atât din partea judecătorului-sindic, cât și din partea lichidatorului judiciar, iar dacă administratorul societății considera că prejudiciul nu este real, el putea să formuleze contestație la creditorilor. Atâta timp cât acest lucru nu s-a întâmplat, întinderea prejudiciului este dovedită cu acte de către creditori, atitudinea pasivă a fostului administrator constituind o prezumție de achiesare la cererea formulată, o asemenea atitudine trebuind a fi pedepsită. Împrejurarea că a predat actele contabile unei alte persoane nu îl absolvă de obligația de a răspunde în fața creditorilor, având apoi dreptul a se îndrepta împotriva respectivei persoane. Recurenta a mai arătat că, în lipsa actelor contabile, a descris faptele în limita posibilităților de informare avute la dispoziție. Dacă s-ar fi depus actele societății instituția creditoare ar fi depus diligențe pentru a explicita faptele cauzatoare de prejudiciu, instanța neputând răsturna o prezumție câtă vreme depunerea actelor era o obligație ce incumbă persoanelor în detrimentul cărora s-a prezumat activitatea ilicită.
În ceea ce privește calitatea sa de a formula o cerere în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 a arătat că judecătorul-sindic a autorizat comitetul creditorilor să promoveze o astfel de acțiune, numai că în acest dosar nu există un comitet, astfel că instituția creditoare a înțeles să formuleze cererea de antrenare în nume propriu întrucât nu există un mandat și din partea celorlalți creditori. Față de pârâții și s-a învederat că, pe lângă faptul că nu au depus nicio apărare și au avut o atitudine pasivă, aceștia, deși și-au cesionat părțile sociale, nu au făcut-o corect, în sensul că nu există la dosar și nici nu a fost depus de către intimați vreun contract de cesiune sau vreun proces-verbal din care să rezulte că s-au predat actele contabile ale societății.
În drept a invocat prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Intimata debitoare, deși legal citată prin lichidatorul judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9, în care acestea se încadrează, potrivit alin. 3 al art. 306, și a art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În esență, singurele critici aduse de instituția recurentă sentinței civile nr. 832 din 21 mai 2009 Tribunalului Timiș se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite și a foștilor asociați, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe, lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență " " din T, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social sau a foștilor asociați. De asemenea, deși prin încheierea de ședință din 5 iunie 2008, judecătorul-sindic a autorizat comitetul creditorilor să formuleze, cu respectarea exigențelor pretinse de art. 112 din Codul d e procedură civilă, acțiune de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor care se fac vinovate de ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, la data de 13 octombrie 2008 doar creditoarea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus la dosar o cerere de chemare în judecată a foștilor administratori ai societății debitoare, respectiv a pârâților, și, invocând cazurile reglementate de art. 138 lit. a), b) și d) din Legea nr. 85/2006.
Prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele enumerate la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
Într-adevăr, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului. De asemenea, art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie sau, în acele situații în care, dat fiind numărul redus de creditori înscriși la masa credală, nu se poate constitui comitetul creditorilor, oricare dintre cei doi creditori. Or, în speță, astfel cum rezultă din actele aflate la dosarul de fond, în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși cinci creditori, ceea ce atrage culpa exclusivă a acestora pentru neconstituirea comitetului creditorilor, alin. 4 al art. 16 din legea-cadru statuând fără echivoc că, în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor, aceștia vor putea alege un comitet format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii, care se oferă voluntar, susținerile recurentei în sensul că datorită faptului că nu există un comitet instituția creditoare putea să formuleze cererea de antrenare în nume propriu, neexistând un mandat și din partea celorlalți creditori, neputând fi primite, ele neavând acoperire legală.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare decât în situația de excepție la care s-a făcut referire mai sus, care nu se regăsește în speță, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie. Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurentă, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței.
Deși Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat, în speță nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din noua Lege a insolvenței.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 832 din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată, reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență " " din
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /11.11.2009
Dact. /12.11.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz
