Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1275/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1275
Ședința publică din 27 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 371 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 371 din 26 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale pârâților, și, dispunând totodată, închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea T, precum și radierea acesteia din registrul comerțului.
De asemenea, în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus descărcarea lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, de orice îndatoriri și responsabilități, iar potrivit art. 135 din aceeași lege notificarea sentinței judiciare debitoarei, creditoarelor Administrația Finanțelor Publice T, Direcției Regionale Vamale T, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, Inspectoratul Teritorial d e Muncă T, Filiala, LEASING ROMANIA B, EXPEDITII T, ROMANIA O, CENTRO Nouă, FRANS ROMANIA,prin mandatar TOTAL CREDIT MANAGEMENT B, CAMERA DE COMERȚ INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ T, A, O, ROMANIA B, B, BE (fosta ), ROMANIA O, LEASING ROMANIA și BROKER DE ASIGURARE, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
S-a motivat că, creditoarele au invocat drept temei al cererii lor faptul că administratoarea debitoarei nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, dar nu dovedește în ce mod și dacă această omisiune a condus la insolvența societății pe care o administra, având în vedere că legiuitorul, a introdus în textul de lege aplicabil termenul "a cauzat" referitor la efectul faptei săvârșite. Așadar între faptă și starea de insolvență trebuie să existe o relație de la cauză la efect, acțiunea administratorului trebuind să fie o cauză directă a stării de insolvență a societății supuse procedurii și nu doar o condiție favorabilă.
Ori în speță nu se dovedește prin nici un mijloc de probă că pârâții au cauzat starea de insolvență a debitoarei prin neținerea contabilității conform legii, faptă care, dacă nu este intenționată și nu este atașată unui scop, nu poate fundamenta singură acțiunea în răspundere.
De asemenea, s-a mai solicitat în cauză constatarea răspunderii civile delictuale a pârâților și pentru faptele prevăzută de art. 138 lit. a și e din Legea insolvenței, respectiv că au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu și a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice, însă creditoarele nu au administrat nici o probă în susținerea cererii sale și nici nu au demonstrat că prin intermediul acestei fapt, s-a produs starea de insolvență a debitoarei, după cum nu au dovedit nici vinovăția pârâților ca o condiție a răspunderii delictuale ce se tinde a fi reținută în sarcina acestora.
S-a motivat că procedura insolvenței presupune aplicarea unor dispoziții de drept diferite, printre care și cele de drept comercial, iar în materie comercială, de obicei culpa se prezumă. Însă răspunderea specială în discuție intervine doar în baza săvârșirii faptelor enunțate de textul ce o reglementează, iar vinovăția trebuie avută în vedere în ceea ce privește săvârșirea acestora.
Simpla existență a debitului, a insolvenței a faptei ilicite sau a legăturii de cauzalitate sau slaba administrare a debitoarei nu justifică în mod automat atragerea răspunderii, trebuind să fie probată și analizată și existența vinovăției pârâților. Este deci necesară obținerea în mod vinovat, cu intenție și în interes personal a pierderii înregistrată în activitatea societății.
Pentru aceste considerente judecătorul sindic a constatat că în cauză nu s-a dovedit întrunirea condițiilor cumulative obligatorii ale răspunderii civile delictuale speciale prevăzute de legea insolvenței, în ceea ce îi privește pe pârâți, astfel că a respins ca neîntemeiată cererea creditoarelor de aplicare față de acesta a dispozițiilor art. 138 din actul normativ indicat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -
Creditoarea recurentă a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, instanța de control judiciar având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din același cod. De asemenea, potrivit Codului d e procedură civilă, o hotărâre poate fi casată sau modificată, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă) și atunci când hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
S-a considerat că fostele organe de conducere sunt vinovate de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora răspunderea administratorilor se poate dispune dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
S-a arătat că obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din cuprinsul art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 134 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța trebuia să aibă în vedere și prevederile art. 1540 Cod civil, în conformitate cu care mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului. De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Nu în ultimul rând, Codul comercial la art. 374, statuează că mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în cauză administratorul nefăcând dovada contrarie.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperiri pasivului debitoarei falite. Această normă stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat. Dispozițiile art. 35 alin. 3 și alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea.
În speță, fiind vorba de o răspundere contractuală, culpa administratorului este prezumată potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată. Răspunderea trebuie apreciatăin abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial. În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborat cu art. 1600 din același cod, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Instituția creditoare susține că a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei. Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța cedată Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B de către Casa de Asigurări de Sănătate T, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a unei din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat fiind prezumat.
În drept, creditoarea recurentă a invocat dispozițiile art. 299-316 din Codul d e procedură civilă.
Examinând recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reține că este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele motive:
În mod legal prima instanță - judecător sindic a dispus în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea T, având în vedere că nu au fost identificate bunuri mobile și imobile aparținând debitoarei și că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
Prin Raportul final privind lichidarea judiciară a T, lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ a menționat că nu au fost identificate bunuri mobile și imobile aparținând debitoarei pentru a fi valorificate în vederea plății creanțelor către creditori și acoperirea cheltuielilor administrative aferente procedurii de faliment. De asemenea, s-a arătat că nu au fost identificate conturi bancare cu disponibilități bănești.
Criticile aduse de creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B hotărârii recurate se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a persoanelor din cadrul societății debitoare care au cauzat starea de insolvență, însă aceste critici nu pot fi primite.
În mod întemeiat prin hotărârea pronunțată în cauză, prima instanță - judecător sindic a respins cererile de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților, și, cereri formulate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Regională Vamală T, în numele și pentru Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS B, sub imperiul art. 137 al Legii nr. 64/1995, cu motivarea că în speță nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă faptul că pârâții ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei prin neținerea contabilității conform legii.
De asemenea, creditoarele nu au dovedit vinovăția pârâților ca o condiție a răspunderii delictuale ce s-a tins a fi reținută în sarcina acestora.
În mod corect judecătorul sindic a constatat că în cauză nu s-a dovedit întrunirea condițiilor cumulative obligatorii ale răspunderii civile delictuale.
Prin Raportul de închidere întocmit în cauză, lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ a solicitat închiderea procedurii insolvenței față de debitoare în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 cu mențiunea că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În primă instanță creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS B nu a formulat cerere pentru antrenarea răspunderii deși avea posibilitatea să o facă sub imperiul Legii nr. 64/1995, astfel că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi primită prima dată în recurs.
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, împotriva sentinței comerciale nr. 371 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 371 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /27.11.2009
Dact. /02.12.2009 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz
