Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 15/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR. -
DECIZIA CIVILĂ NR.15/R/COM
Ședința publică din 17 ianuarie 2008
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 3: Marian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr.176/S/10.05.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL T, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, ITM T, - LEASING AG, - AUTO -, - -, - ROMÂNIA -, -, - ȘI PODURI -, - ART SRL, COMISIA NAȚIONALĂ A VALORIOR MOBILIARE, debitoarea intimată - - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR și intimatul, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă în calitate de lichidator judiciar al debitoarei intimate - - și avocat în reprezentarea intimatului, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele precizate în concluziile scrise pe care le depune la dosar, precizând că starea de insolvență a debitoarei se datorează unor cauze naturale și că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fără cheltuieli de judecată.
Lichidatorul judiciar al debitoarei intimate solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală pentru motivele prezentate în concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din 29.11.2007, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 176/S/10.05.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Comercială și de contencios Administrativ - în dosarul nr-, s-a dispus închiderea procedurii prevăzută de Legea 85/2006 privind insolvența față de debitoarea - -, în contradictoriu cu creditorii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, T, T, T, Leasing AG, - Auto - T, - T, - România - B, Retim - T, - și Poduri T, - Art SRL B și Comisia Națională de Valori Mobiliare B, s-a respins cererea de antrenare formulată de AVAS B și T împotriva administratorului societar, s-a dispus radierea societății - - din Registrul Comerțului T și evidențele DGFP T, sentința comunicându-se creditorilor, debitoarei, administratorului debitoarei și lichidatorului judiciar.
S-a dispus notificarea sentinței către ORC T pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Întreaga doctrină și practică judecătorească consideră că răspunderea membrilor organelor de conducere a debitoarei falite, precum și a oricărei persoane care a contribuit la aducerea debitorului în insolvență, nu poate fi decât o răspundere delictuală civilă care trebuie să cumuleze îndeplinirea tuturor condițiilor: săvârșirea uneia dintre faptele expres enumerate de art. 138 din Legea 85/2006, săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte, existența unui prejudiciu patrimonial și un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Din cercetările actelor contabile de către lichidator s-a constatat că nu au fost folosite bunuri sau credite ale debitoarei în interes personal de către membrii organelor de conducere, bunurile au fost utilizate în scopul desfășurării normale a activității debitoarei, nu s-au constatat că ar fi fost făcute acte de comerț în interes personal; continuarea activității nu s-a făcut în interes personal, ci în redresării acesteia și a obținerii unor venituri care să permită acoperirea datoriilor societății; nu s-a constatat ținerea fictivă a contabilității și nu au fost săvârșite acte dintre cele prevăzute de art. 138 lit. e-g din Legea 85/2006, mai mult declinul economic fiind înregistrat ca urmare a retragerii acționarului cu o parte importantă a patrimoniului social, urmat de reducerea capitalului social în anul 2002 când la conducerea societății nu era administrator societar, ci alt administrator.
Instanța, reținând cele de mai sus, a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 privind răspunderea administratorului debitoarei, creditoarea nefăcând nici o dovadă că administratorul societar a efectuat una din activitățile descrise de lege ca și culpabile, motiv pentru care în baza art. 138 Legea 85/2006 a respins ca neîntemeiată cererea de antrenare a răspunderii administratorului societar.
Intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (fosta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare -, instituție reorganizată prin comasarea cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, în temeiul nr.OUG 23/2004), a declarat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând modificarea ei în parte, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii fostului administrator social.
În motivare s-au arătat următoarele:
Judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.9 proc.civ.), nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm. că faptele trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți, fapte prin care debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna acestora a unor proceduri speciale, prin care să-și poată recupera creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fondul asigurărilor sociale de sănătate, el nefiind un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei (cum, din păcate mult prea adesea se confundă), ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe.
Faptul că instituția recurentă, în calitatea sa de creditor, este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, constituie o premisă concretă pentru a determina instanța de judecată să oblige persoanele responsabile la plată, aspect necercetat de instanța a cărei sentință o critică, în acest sens.
Recurenta subliniază reaua-credință de care a dat dovadă administratorul debitoarei în exercitarea atribuțiilor sale, atunci când a dus - - spre o incapacitate de plăți de natură a prejudicia creditorii, persoane de bună-credință, printre aceștia aflându-se și recurenta, AVAS suferind un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către Tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Prevederile art. 138 din Legea 85/2006 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, legiuitorul, în textul legii, folosind expresia "au contribuit" la ajungerea societății în stare de insolvență, ceea ce sugerează aplicabilitatea textului și în situația în care fapta a constituit numai condiția favorabilă pentru realizarea efectului.
Atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și din documentele depuse ulterior de către părți, s-a impus concluzia existenței unei cauzalități necesare și indivizibile cu faptele ilicite, fiind evident că faptele săvârșite de către intimați au favorizat apariția prejudiciului, chiar dacă nu l-au produs în mod nemijlocit. Din perspectiva reglementării prevăzute de Legea nr. 85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este prevăzută de art. 138 din lege, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea în tot sau în parte a pasivului debitorului.
Examinând recursul formulat de creditoarea AVAS, conform motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi antrenată răspunderea administratorului social în procedura insolvenței este necesar ca, prin vreuna din faptele enumerate limitativ de art. 137 din Legea 64/1995 (aflată în vigoare la data înregistrării cererii), să se fi contribuit la ajungerea în starea de insolvență a debitoarei.
Atât din probele dosarului, cât și din rapoartele lichidatorului judiciar, Curtea reține că insolvența debitoarei - - a fost cauzată de pierderile din anii precedenți declanșării procedurii insolvenței, de deținerea unui parc auto uzat, pierderea treptată a mijloacelor de transport urmată de imposibilitatea înlocuirii lor cu altele, reducerea comenzilor de transport și imposibilitatea recuperării unor sume de bani de la partenerii contractuali, ori niciuna dintre aceste împrejurări nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii fostului administrator social și nici nu poate fi reținută ca o contribuție la ajungerea în stare de insolvență.
Nu există nici un fel de probă sau indiciu că pârâtul a dispus în interes personal continuarea activității debitoarei, astfel că este inaplicabil art. 137, alin. 1, lit. c din Legea 64/1995 (în prezent art. 138, alin. 1, lit. c din Legea 85/2006).
Este necesar să se dovedească în ce constă interesul ce a determinat continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți. S-ar putea susține existența unui asemenea interes în cazul în care administratorul social ar fi dobândit, din continuarea activității societății avantaje materiale nejustificate, disproporționate față de activitatea sa și a societății, însă asemenea aspecte nu se regăsesc în cauză.
În ceea ce privește neplata contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale de sănătate, Curtea consideră că aceasta nu poate fi calificată ca o deturnare a activului debitoarei, conform art. 137, alin. 1, lit. e din Legea 64/1995 (în prezent art. 138, alin. 1, lit. e din Legea 85/2006), întrucât această neplată a fost cauzată tocmai de insolvența debitoarei, de insuficiența fondurilor.
Simpla existență a unui prejudiciu suferit de creditorii sociali prin imposibilitatea recuperării creanțelor nu poate atrage răspunderea administratorului social, atâta timp cât starea de insolvență nu este cauzată de vreuna din faptele prevăzute de art. 137 din Legea 64/1995 (în prezent art. 138 din Legea 85/2006), astfel că recursul formulat de creditoarea AVAS va fi respins, în baza art. 312, alin. 1.proc.civ. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr.176/S/10.05.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red./31.01.2008
Tehnored O/31.01.2008/2 ex.
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Jud. sindic
Președinte:Magdalena MălescuJudecători:Magdalena Mălescu, Cătălin Nicolae Șerban, Marian
