Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 432/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.432/C/2008 -
Ședința publică din 20 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Dina Tătar-JUDECĂTOR 2: Florica Vîrtop
JUDECĂTOR 3: Ovidiu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial d eclarat de recurenta debitoareSC SRL,J-, CUI -, cu sediul în S M, Str.-, - 25, AP.4, județ S M,prin lichidatorSC - 2000 SAcu sediul în S M, Str.-, nr.13, județ S M, în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în S M, Str.-, - 25, Județ S M, intimații creditoriDirecția Generală a Finanțelor Publicecu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județ S M,Inspectoratul Teritorial d e Muncăcu sediul în S M,-, județ S M și intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Marecu sediul în S M,-, județ S, împotriva sentinței nr.69 din 26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiectangajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatului pârât - lipsă, avocat -usana în baza împuternicirii avocațiale nr.406/10.11.2008 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Satu Mare - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că intimatul pârât a depus la dosar în data de 12.11.2008 întâmpinare, după care:
Reprezentanta intimatului pârât nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Precizează că intimatul nu a avut cunoștință de actele justificative. Direcția Generală a Finanțelor nu a acceptat cheltuielile ca fiind deductibile.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.69 din 26 martie 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Marea respins cererea formulată de reclamantul - 2000 S lichidator judiciar al societății falite SC SRL S în contradictoriu cu pârâtul, cetățean, pentru angajarea răspunderii materiale a acestuia, în temeiul art.138 alin.1 lit.a din Lg.85/2006.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Astfel cum rezultă din fișa firmei falite, comunicată de ORC de pe lângă Tribunalul Satu Mare și din raportul lichidatorului judiciar, SC SRL SMs -a înființat în anul 2002, având ca obiect principal de activitate - transporturi terestre de călători ocazionale, iar ca asociat și administratori statutari pe, și.
Prin Sentința comercială nr.2088/F/12.10.2006 a Tribunalului Satu Mares -a deschis procedura insolvenței debitoarei SC SRL S fiind desemnat ca administrator judiciar - 2000 S iar prin Sentința comercială nr.2787/F/7.12.2006 s-a deschis procedura simplificată a falimentului acesteia, fiind confirmat în calitate de lichidator judiciar - 2000 S fostul administrator judiciar.
Din Raportul întocmit de lichidatorul judiciar (fila 210 din dosar) asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a societății debitoare rezultă că, potrivit balanței contabile întocmită la 30.10.2006 în evidența contabilă sunt înscrise "avansuri trezorerie" ridicate, în sumă de 412.583,13 lei, care nu au fost justificate, însă din declarația pârâtului, fost administrator, rezultă că aceste sume au fost utilizate pentru piese de schimb și reparații la autocarele pentru transporturi internaționale de persoane, iar facturile pentru aceste cheltuieli au fost emise în Turcia, Spania, etc. în valută și nu au fost acceptate de către DGFP S M ca și cheltuieli deductibile.
Prin cererea reclamantului - lichidator judiciar de antrenarea răspunderii materiale a pârâtului, fost administrator al falitei, s-a solicitat obligarea acestuia la suportarea din averea proprie a întregului pasiv neacoperit al falitei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.a din Lg.85/2006, constând în folosirea creditelor societății în interes propriu sau în cel al unei alte persoane, prin ridicarea avansului de trezorerie în sumă de 412.583,13 RON.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul contabil rezultă că, suma de 412.583,13 lei, ridicată de pârâtul, fostul administrator al falitei, este integral acoperită de cheltuielile efectuate pentru cumpărarea de piese de schimb pentru autocarele închiriate și plata chiriei acestora, iar cauza neînregistrării acestor cheltuieli la data efectuării lor a fost netraducerea actelor de bancă din limba în limba română, lucru efectuat abia după începerea controlului de către organele financiare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen - 2000 S M - lichidatorul judiciar al debitoarei SC SRL S M, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și pe cale de consecință fostul administrator să fie obligat la plata întregului pasiv al debitoarei.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că potrivit evidențelor contabile întocmite de falită, fostul administrator a ridicat avansuri de trezorerie în sumă de 412.583,13 lei RON.
Raportul de expertiză întocmit în cauză concluzionează faptul că suma de 412.583,13 lei RON ridicată drept avans, este acoperită în întregime de cheltuielile efectuate pentru cumpărarea de piese de schimb, reparații, chirii.
Anterior promovării cererii de angajare a răspunderii materiale a fostului administrator a solicitat acestuia să prezinte documente justificative cu privire la aceste cheltuieli, aceste acte nefiindu-i predate ci prezentate doar expertului cu ocazia întocmirii expertizei.
Expertul reține în expertiză că " la datele respective (anii 2000 - 2004) documentele fiind întocmite în limba și netraduse nu s-au înregistrat în contabilitate".
Având în vedere acest aspect, documentele nefiind traduse și operate în contabilitate, nu pot constitui o justificare pentru sumele retrase de administrator din societate, mai mult sunt incidente disp.art.138 alin.1 lit.a și d din Legea 85/2006 și anume a folosit suma de 412.583,13 lei RON în folosul propriu și nu a condus contabilitatea cu legea.
În drept recursul nu a fost motivat.
Intimatul pârât a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în temeiul art.3041și 306 Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată că este nefondat urmând ca potrivit art.312, 316 Cod procedură civilă să fie respins ca atare având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea lichidatorului judiciar - recurentul din prezenta cauză s-a solicitat antrenarea răspunderii materiale a pârâtului - fost administrator al falitei urmând ca acesta să fie obligat să suporte din averea proprie a întregului pasiv rămas neacoperit al falitei întrucât acesta a săvârșit fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a din Legea 85/2006, acesta ridicând avansuri din trezorerie în sumă de 412.583,13 RON pe care nu le-a justificat.
Judecătorul sindic în mod corect a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 - 999 cod civil raportat la art.138 alin.1 lit.a din Legea 85/2006 și s-a respins cererea reclamantului - lichidator judiciar câtă vreme din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că suma de 412.583,13 lei RON ridicată de pârâtul este integral acoperită de cheltuielile efectuate pentru cumpărarea de piese de schimb pentru autocarele închiriate și plata chiriei acestora, iar cauza neînregistrării acestor cheltuieli la data efectuării lor a fost netraducerea actelor de bancă din limba în limba română, lucru efectuat abia după începerea controlului de către organele financiare.
Prin urmare motivele de recurs invocate sunt nefondate și în conformitate cu prev.art.312, 316 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca atare, fără cheltuieli de judecată nefiind solicitate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurenta debitoareSC SRL,J-, CUI -, cu sediul în S M, Str.-, - 25, AP.4, județ S M,prin lichidatorSC - 2000 SAcu sediul în S M, Str.-, nr.13, județ S M, în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în S M, Str.-, - 25, Județ S M, intimații creditoriDirecția Generală a Finanțelor Publicecu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județ S M,Inspectoratul Teritorial d e Muncăcu sediul în S M,-, județ S M și intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Marecu sediul în S M,-, județ S, împotriva sentinței nr.69/F din 26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi20.11.2008.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - - -
Red.dec.jud. în concept: 2.12.2008
Jud.fond
Dact.
2 exemplare/ 10 decembrie 2008
Președinte:Ioana Dina TătarJudecători:Ioana Dina Tătar, Florica Vîrtop, Ovidiu