Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 538/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 414/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 538
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Eugenia Alina Sekely Popa
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții, și G împotriva sentinței comerciale nr. 2101 din data de 09.05.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații C și
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul prin avocat și intimata prin avocați și, cu delegații la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-au depus la dosar relațiile solicitate de instanță de la Primăria Orașului.
Apelantul prin avocat, insistă în administrarea probei cu interogatoriu. că sunt aspecte care vizează frauda la lege și se invocă aspectul bunei credințe.
Intimata, prin avocați, arată că nu mai au probe de administrat, și solicită respingerea acestei probe, având în vedere că faptele care se doresc a fi dovedite nu au legătură cu pricina.
Apelantul prin avocat, insistă în administrarea probei cu interogatoriu pe aspectul fraudei la lege și a relei credințe.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că nu se impune suplimentarea probatoriului administrat cauzei, reținându-se că sub aspectul probei cu interogatoriu, instanța s-a mai pronunțat, nefiind invocate temeiuri noi care să conducă la încuviințarea probei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de apel.
Apelantul prin avocat, solicită amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise. Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței pronunțată de Tribunalul București, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Apreciază că având statut de acționar minoritar, a fost prejudiciat. Fără cheltuieli de judecată.
Intimata, prin avocați, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de tribunalul București ca fiind temeinică și legală. Depune practică judiciară. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2101/09.05.2005 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și G în contradictoriu cu pârâtele SC SA și SC SRL; a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării generale a SC SA din data de 15.10.2002; a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
În considerentele sentinței judecătorul fondului a reținut că este întemeiată cererea reclamanților vizând anularea hotărârii AGA a SC SA, fiind încălcate dispozițiile art. 110 alin. 2 și 113 alin. 1 lit. l și art. 117 din Legea nr. 31/1990 prin acea că nu s-a probat existența unui convocator publicat sau afișat în condițiile legii pentru respectiva adunare, nu există un proces verbal al adunării, ci doar o filă cu scris olograf pe care se menționează "Hotărâre AGA din 25.10.2002, semnat de cei doi acționari majoritari - și și de un presupus secretar. Toate acestea, coroborate cu recunoașterea pârâtei SC SA, au condus la concluzia că adunarea nu s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale arătate.
S-a mai reținut că prin aceeași hotărâre AGA au fost încălcate clauzele contractelor de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 584/1994 și 157/1994 încheiate de SC cu FPS care prevedea interdicția de vânzare a terenurilor timp de 10 ani de la data încheieri contractelor. Totodată nu s-a probat plata către FPS a diferenței rezultate între prețul obținut prin vânzarea terenurilor și valoarea contabilă de la data semnării contractului.
Reclamanții au mai solicitat și constatarea nulității absolute a 10 contracte de vânzare cumpărare încheiate între pârâte. Judecătorul a apreciat ca neîntemeiate aceste cereri, apreciind că reclamanții nu au probat reaua-credință a pârâtei SC SRL la momentul încheierii contractelor de vânzare cumpărare. S-a mai menționat că în cazul în care există vreo diferență de preț, așa cum prevede contractul de vânzare cumpărare acțiuni nr. 584/1994, AVAS, succesorul FPS, poate formula o acțiune distinctă împotriva SC SRL pentru recuperarea acestui prejudiciu.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, și G și pârâta SC SRL.
Apelanții reclamanți au criticat soluția pronunțată de judecătorul fondului sub aspectul greșitei respingeri a cererii de constatare a nulității celor 11 contracte de vânzare cumpărare.
Doar apelantul a depus motive în susținerea apelului declarat, arătând că în speță nu este aplicabilă teoria terțului subdobânditor de bună credință, cu următoarele argumente: noile reglementări legale exclud teoria terțului dobânditor de bună credință, apelantul făcând referire la art. 36 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 și la art. 5 alin. 1 din Titlul X al Legii nr. 247/2005.
Apelantul mai susține că și dacă se acceptă existența teorie terțului dobânditor de bună credință, această teorie nu poate fi aplicată în speță, întrucât SC SRL avea la dispoziție la momentul încheierii contractelor suficiente indicii pentru a constata frauda la lege, prin lipsa procedurii de convocare a AGA și prin interdicția de vânzare pe termen de 10 ani, aceste elemente intrând în noțiunea de minime diligențe. Or, nu poate fi bună credință acolo unde există culpă, oricât de ușoară; de asemenea, SC SRL cunoștea situația bunului din prezentarea actelor de proprietate la momentul încheierii contractelor, iar hotărârea AGA de aprobare a vânzării consta într-o foaie scrisă de mână, ceea ce trebuia să stârnească puternice îndoieli asupra legalității operațiunii juridice. Chiar dacă SC SRL se afla într-o eroare, aceasta nu era invincibilă, partea putând, cu minime diligențe să verifice legalitatea operațiunii. În consecință, apelantul apreciază conivența șa fraudă a pârâtelor intimate.
Apelanta SC SRL a criticat sentința judecătorului fondului sub aspectul greșitei obligări la plata cheltuielilor de judecată, arătând că prin respingerea capetelor de cerere vizând constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare, practic, reclamanta a căzut în pretenții, primul capăt de cerere vizând doar pe SC SA. În consecință, apreciază că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Mai susține că și la fond nu a fost stabilită corect taxa judiciară de timbru, nefiind calculată pentru fiecare contract în parte.
Apelanta SC SRL a formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamanți, solicitând respingerea acestui apel ca nefondat, susținând că la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare i-a fost prezentat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, intabulat în cartea funciară, unde nu se prevedea nicio interdicție de vânzare; susține că nu i s-au prezentat contractele de vânzare cumpărare acțiuni. Pe de altă parte, se arată că în cazul vânzării terenurilor în cursul celor 10 ani, sancțiunea este acea a plății către FPS a diferenței dintre prețul vânzării și valoarea contabilă a terenurilor de la momentul semnării contractului de vânzare cumpărare acțiuni. Apelanta mai arată că motivele invocate de reclamanți în apelul lor nu sunt pertinente, teoria terțului de bună credință fiind încă aplicabilă și, în plus, nu era necesară o hotărâre AGA pentru vânzarea terenurilor întrucât potrivit art. 143 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare, administratorul societății putea să încheie acte juridice prin care să înstrăineze bunuri aflate în patrimoniul societății a căror valoare nu depășește J din valoarea contabilă a activelor societăți, cerința aprobării adunării generale fiind instituită doar pentru bunurile care depășesc J din valoarea contabilă a activelor societății. Or, totalitatea terenurilor vândute nu atinge valoarea de J din valoarea contabilă a activelor societății, astfel încât anularea hotărârii AGA nu afectează valabilitatea contractelor, semnate legal de către administrator.
Cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Curții de Apel București Secția a V-a Comercială.
Prin decizia comercială nr. 535/03.11.2006 instanța de apel a respins ambele apeluri declarate împotriva sentinței comerciale nr. 2101/2005 a Tribunalului București Secția a VI-a Comercială. Completul reținând că nu era necesară aprobarea AGA pentru vânzarea terenurilor, valoarea acestora nedepășind J din valoarea contabilă a activelor societății; în ce privește încălcarea dispozițiilor contractului nr. 534/1994 se apreciază că această încălcare nu are caracter de ordine publică și, deci nu poate atrage sancțiunea prevăzută de art. 5.civ. Coroborând aceste considerente cu cele reținute și de judecătorul fondului, completul de apel a reținut netemeinicia apelului declarat de reclamanți.
În ce privește apelul declarat de pârâta SC SRL, s-a reținut că în mod corect a stabilit judecătorul fondului obligația de plată a cheltuielilor de judecată în raport de art. 276.pr.civ.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelantul, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței de fond și admiterii cererii privind nulitatea celor 10 contracte de vânzare cumpărare.
Recurentul a reluat aceleași considerații care au fost formulate în cadrul apelului.
Prin decizia nr. 4145/ 14.12.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurentul, a casat decizia comercială nr. 535/03.11.2006 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială și trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de recurs a reținut ca motiv de casare împrejurarea că instanța de apel nu s-a preocupat să răspundă la motivele invocate de reclamanți referitoare la neaplicarea teorie terțului dobânditor de bună credință în ce privește cele 10 contracte de vânzare cumpărare, nefiind posibilă analiza direct în recurs a acestui motiv, cu privarea părților de un grad de jurisdicție.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a VI-a Comercială sub nr-.
În cadrul rejudecării apelului o primă problemă ce a fost analizată a avut în vedere stabilirea cadrului procesual, față de caracterul lapidar, lacunar, incomplet la deciziei de casare.
S-a reținut că inițial au formulat apeluri împotriva sentinței de fond atât reclamanții, cât și pârâta SC SRL. ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.
Împotriva deciziei pronunțată de completul de apel a formulat recurs doar reclamantul, iar instanța de recurs a dispus casarea deciziei comerciale, fără a indica limitele casării, dar făcând referire în considerente doar la motivele de apel ale reclamanților, neanalizate, în mod greșit, de către completul de apel.
În această situație, s-a apreciat că pentru SC SRL decizia pronunțată în apel are autoritate de lucru judecat, această parte neexercitând dreptul la recurs cu privire la apelul propriu. În consecință, în ce privește criticile formulate de această parte cu privire la sentința de fond au fost apreciate ca neîntemeiate, rămânând irevocabilă decizia sub acest aspect. Deci, aceste critici nu mai pot fi analizate după casare, în lipsa manifestării exprese a părții în exercitarea căii de atac a recursului.
Pe cale de consecință, în noul ciclu procesual, SC SRL are calitate de intimată, în raport de dispoziția art. 48 alin. 1.pr.civ.
S-a apreciat, totodată, că își păstrează calitatea de apelanți și reclamanții G și, în considerarea apelului comun declarat de aceștia împreună cu apelantul, precum și raportat la dispoziția art. 48 alin. 2.pr.civ. fiind reținut că recursul a fost declarat de, act de procedură ce profită și celorlalți reclamanți - apelanți.
A fost administrată proba cu înscrisuri de către intimata SC SRL.
Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, precum și în funcție de îndrumările din decizia de casare, se apreciază că apelul reclamanților nu este fondat.
Se reține în primul rând că prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat anularea hotărârii AGA a SC SA din data de 25.10.2002, precum și constatarea nulității absolute a 10 contracte de vânzare cumpărare, singurul motiv invocat în ce privește nulitatea contractelor fiind cel a lipsei hotărârii prealabile a adunării generale a acționarilor. Doar pârâta SC SRL a invocat buna sa credință la încheierea contractelor de vânzare cumpărare, dar reclamanții nu și-au completat ori întregit acțiunea pe tot parcursul desfășurării judecății în fond cu aspectul legat de buna credință, ori de inaplicabilitatea teoriei terțului dobânditor de bună credință față de pârâtă. Aceste aserțiuni au fost inserate doar în concluziile scrise, depuse după închiderea dezbaterilor, în cadrul amânării pronunțării, dispusă de judecătorul fondului.
Aceste aserțiuni au fost inserate în cererea de apel a reclamanților. În conformitate cu art. 294.pr.civ. aceste apărări sunt cereri noi, lucru interzis expres de textul legal menționat.
În lumina îndrumărilor dispuse de instanța de recurs se va proceda la analiza acestor susțineri.
Apelanții susțin că teoria terțului dobânditor de bună credință nu mai poate fi aplicată în raport de dispozițiile legale adoptate, cu referire la art. 36 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 și art. 5 alin. 1 din Titlul X al Legii nr. 247/2005.
Aceste texte legale nu exclud, însă aplicarea teoriei terțului dobânditor de bună credință. Primul text are în vedere acțiunea în rectificare a cărții funciare și nu prezintă nicio legătură cu teoria enunțată, iar art. 5 din Legea nr. 247/2005 are în vedere existența unui motiv de nulitate care să afecteze prima înstrăinare, care ar avea influență asupra înstrăinărilor ulterioare. Or, în speță, nu există a înstrăinare anterioară, intimata SC SA fiind proprietara terenurilor, prin emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.
În consecință, va fi înlăturată apărarea apelanților vizând dispariția teoriei terțului dobânditor de bună credință.
Apelanții mai susțin că nu este aplicabilă această teorie în speța de față, întrucât intimata SC SRL putea observa, cu minime diligențe, aspecte care să ridice seriase dubii cu privire la legalitatea operațiunii.
Nu poate fi reținută susținerea apelanților în sensul că intimata SC SRL ar fi fost obligată să verifice legalitatea hotărârii AGA, prin care s-a împuternicit administratorul pentru efectuarea formalităților de vânzare a terenurilor. Nu era datoria acestei părți să verifice dacă a fost convocată legal acea adunare, ori alte elemente ce ar fi putut conduce la concluzia că acea hotărâre ar fi fost anulabilă. La momentul încheierii contractelor această hotărâre avea deplină valabilitate formală, fiind prezentată, de altfel și notarului, ce nu a obiectat cu privire la mandatul dat pentru încheierea contractelor. Intimata nu putea prevede la momentul semnării contractelor de vânzare cumpărare că în viitor, peste mai mult de 2 ani de la acea dată vor exista contestări asupra valabilității acestei hotărâri.
Pe de altă parte, nici nu era necesară o hotărâre AGA în acest sens, la momentul perfectării contractelor de vânzare art. 143 din Legea nr. 31/1990, în forma de la acel moment, prevăzând necesitatea acestei aprobări doar în situația înstrăinării bunurilor a căror valoare depășesc J din valoarea contabilă a activelor societății. Or, bunurile aveau o valoarea inferioară jumătății valorii contabile a activelor societății, contractele putând fi încheiate, deci, de administrator, în cursul administrării normale a societății. În consecință, apelanții - acționari minoritari, se pot îndrepta împotriva administratorului societății, în măsura în care apreciază că activitatea acestuia a fost dăunătoare societății, putând formula o acțiune în răspundere față de acest administrator.
Se apreciază că intimata SC SRL a manifestat diligență la momentul întocmirii actelor de vânzare cumpărare, prin verificarea calității de proprietar a vânzătorului (certificatele de atestare a dreptului de proprietate) și inexistența unor sarcini ori privilegii instituite asupra terenurilor (prin extrasul de carte funciară). Nu poate fi reținută apărarea apelanților în sensul că intimata trebuia să solicite și alte acte, cu referire expresă la contractele de vânzare cumpărare acțiuni. În primul rând nu există nicio o dovadă din care să rezultă că intimata putea ori era necesar să cunoască de existența acestor contracte. În al doilea rând, calitatea de proprietar era dovedită prin certificatele de atestare a dreptului de proprietate. De asemenea, se reține că aceste contracte de vânzare cumpărare acțiuni nu sunt încheiate de societatea vânzătoare, ci de o altă entitate, respectiv Asociația Programul Acțiunilor Salariaților.
Astfel, nu s-a dovedit de către apelanți că intimata cumpărătoare a terenurilor cunoștea ori putea cunoaște despre existența celor două contracte de vânzare cumpărare acțiuni, câtă vreme dovada calității de proprietar a vânzătoarei (verificată, de altfel, și de notar) s-a făcut prin prezentarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Deși susține conivența frauduloasă a celor două intimate la încheierea contractelor de vânzare cumpărare de terenuri, nu s-au făcut probe care să dovedească această susținere. Chiar dacă se presupune că vânzătoarea avea cunoștință despre existența interdicției pe termen de 10 ani în ce privește vânzarea terenurilor, nu există dovadă că această situație ar fi fost cunoscută și de cumpărătoare, câtă vreme pe extrasul de carte funciară nu se menționează nicio interdicție de vânzare. Pe de altă parte, interdicția prevăzută în contractul de vânzare cumpărare acțiuni nu are drept sancțiune nulitatea contractelor încheiate cu nerespectarea interdicției, ci menționează doar sancțiunea pecuniară, constând în diferența dintre prețul vânzării și valoarea contabilă a terenului din momentul vânzării acțiunilor.
În concluzie, se reține că există buna credință a intimatei SC SRL la momentul încheierii contractelor de vânzare cumpărare, apelanți neproducând probe care să conducă la răsturnarea acestei prezumții.
Pentru toate considerentele reținute și constatând că sentința pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică, în baza art. 296.pr.civ. apelul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274.pr.civ. vor fi obligați apelanții la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de intimata SC SRL, constând în plata onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții, domiciliat în B,-, - 12,. 47, sector 3, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la " & Asociații" din B,-, - 1,. 2a,. 35, sector 3 și G, domiciliat în B,-, sector 5 în contradictoriu cu intimatele SC SA, cu sediul în B,-, sector 5 și SC SRL, cu sediul în comuna, șos. - nr. 11, jud. I împotriva sentinței comerciale nr. 2101/09.05.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr. 12326/2004.
Obligă apelanții să plătească intimatei SC SRL suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. RP/7 ex.
04.12.2008.jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Eugenia Alina Sekely Popa
