Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 541/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1947/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 541
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Eugenia Alina Sekely Popa
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta SC - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 6566 din data de 23.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a Vi-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - PRIN PRIMAR GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelanta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul legal stabilit prin rezoluție.
Intimata prin consilier juridic, solicită anularea apelului ca netimbrat și depune la dosar înscrisuri privind punerea în executare.
Curtea, reține cauza în pronunțare pe aspectul netimbrării cererii de apel.
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 6566/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost admisă cererea formulată de reclamantul Municipiul B și s-a dispus evacuarea pârâtei - din spațiul situat în B,-, sector 1. fost obligată pârâta la plata sumei de 10,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că, prin cererea înregistrată la data de 23.04. 2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, reclamantul Municipiul B, prin Primarul General, a chemat în judecată pe pârâta -, solicitând evacuarea pârâtei din spațiul situat în-, sector 1 Cererea a fost motivată în sensul că între părți s-a încheiat o convenție, în baza Dispoziției Primarului General nr. 888/2002, conform căreia utilizatorii spațiilor cu altă destinație care nu au contracte directe și investesc în lucrări de construcții și instalații, vor plăti, până la încheierea unor contracte de colaborare cu Primăria Municipiului B, chiria calculată conform nr. 59/1997, la Direcția Generală a Administrației Fondului Imobiliar, pe fișa de calcul. Raporturile contractuale dintre părți s-au derulat în baza fișei de calcul nr. 348/23.03.2005, dar pârâta a înregistrat debite restante, astfel că la data de 05.02.2008, prin nota nr. 478, fișa de calcul în baza căreia pârâta ocupa spațiul a fost anulată. Pârâta a fost notificată cu privire la anularea fișei de calcul și somată să predea spațiul, dar a refuzat să-l predea, ocupându-l fără nici un titlu valabil.
Din materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că pârâtei i s-a acordat dreptul de folosință asupra spațiului din care se solicită evacuarea. În conformitate cu clauzele menționate în fișa de calcul nr. 348/23.03.2005, a fost stabilită contravaloarea dreptului de folosință pentru spațiul din-, sector 1, potrivit nr. 59/1997, în cazul depășirii termenului de plată calculându-se penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere. Convenția a fost încheiată pe perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii în situația în care nici una dintre părți nu cere încetarea acesteia cu un preaviz de 30 de zile.
S-a mai reținut că, în cuprinsul convenției, părțile au stipulat un pact comisoriu de gradul IV, conform căruia, în cazul în care societatea pârâtă nu-și respectă obligațiile de plată pe o perioadă mai mare de 3 luni, subînchiriază sau schimbă profilul de activitate fără acordul, reclamanta are dreptul să "anuleze" (să rezilieze) contractul și să solicite evacuarea societății, fără nici o formalitate.
Prin nota nr. 478/05.02.2008 emisă de - Direcția Generală Economică și aprobată de Primarul General a fost reziliată convenția (anulată fișa de calcul), având în vedere faptul că societatea pârâtă înregistra debite pentru o perioadă mai mare de 3 luni cu privire la folosința spațiului.
S-a considerat că, urmare a aplicării pactului comisoriu de gradul IV, convenția prin care i s-a conferit pârâtei un drept de folosință asupra spațiului s-a desființat, încetând și dreptul de folosință al pârâtei, Drept urmare, societatea pârâtă nu mai justifică nici un titlu valabil pentru ocuparea în continuare a spațiului.
Față de acestea, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul în cauză. În baza art. 274.pr.civ. a obligat pe pârâtă la plata sumei de 10,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Împotriva sentinței comerciale nr. 6566/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat apel pârâta -
Deși citată legal cu mențiunea timbrării cu taxă judiciară de timbru în sumă de 5 lei și cu timbru judiciar de 0,15 lei, apelanta nu și-a îndeplinit obligația legală de a timbra apelul. În consecință, în temeiul art. 11 și 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a art. 9 din nr.OG 32/1995 privind timbrul judiciar cu modificări, va fi anulat apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta - împotriva sentinței comerciale nr. 6566/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, prin PRIMAR GENERAL.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - ---
GREFIER,
- -
Red. / 4 ex./ 11.12.2008
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Eugenia Alina Sekely Popa