Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 276/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 2040/2007
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.276
Ședința publică de la 1.06.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
Grefier - -
**************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta - AUTO ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu intimata - - INSTITUTUL DE CERCETARE PENTRU CONSTRUCȚII -, împotriva sentinței comerciale nr.8980/29.06.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 18.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 25.05.2009 și apoi la 1.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asuprea apelului de față.
Prin sentința comercială nr. 8980 din 29.06.2007 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis acțiunea formulată de reclamanta - - INSTITUTUL DE CERCETARE ȘI pentru CONSTRUCȚII -, în contradictoriu cu pârâta - AUTO ROMANIA SRL și a obligat pârâta să înlocuiască autoturismul H1, obiectul contractului de leasing nr. -/20.03.2003 cu un autoturism H1 nou, cu aceleași caracteristici, termenul de garanție urmând să curgă de la data preschimbării produsului, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 500 lei/zi până la înlocuirea efectivă. A obligat pârâta la plata sumei de 2.570 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea de la 3.04.2006 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, față de dispozițiile articolului 12 din OG nr.51/1997 și că în cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, interogatorii li expertiză tehnică.
A mai reținut că între - LEASING SRL - finanțator și - - utilizator, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr.- din 20.03.2003, având ca obiect un autoturism H1 9 2,5, părțile întocmind protocolul de recepție și Procesul verbal de predare primire în care se apreciază că data de efectuare a recepției, 31.03.2003, furnizor fiind Auto Romania.
În pașaportul de service în care nu se menționează data eliberării se precizează perioada de garanție pentru 60 de luni sau 100.000 km.
Prin articolul 12 din OG nr. 51/1997, în temeiul contractului de leasing (articolul 2 din Condițiile generale), se arată că utilizatorul are o acțiune directă asupra furnizorului, în catul reclamaților privind livrarea, calitatea, asistența tehnică, service-ul necesar în perioada de garanție și postgaranție, finanțatorul fiind exonerat de orice răspundere.
Potrivit articolului 14 din HG nr. 394/1995 (abrogată la 12.11.2003), a mai reținut instanța de fond, produsele de folosință îndelungată defectate în termenul de garanție, atunci când nu pot fi reparate sau când durata de nefuncționare din cauza deficiențelor apărute în termenul de garanție depășește 10% din termenul de garanție, la cererea consumatorului, vor fi întocmite de vânzător sau acesta va restituit consumatorului contravaloarea actualizată a produsului respectiv. Restituirea contravalorii actualizate a produsului se va face la cererea consumatorului și în cazul unor defecțiuni repetate (cel puțin 3 defecte în prima Jap erioadei de garanție) sau în cazul defectării produsului care a fost deja înlocuit. Prin articolul 24 se instituia obligația prestatorilor de servicii de a efectua operațiunile de service asupra produselor de folosință îndelungată aflate în perioada de garanție, în cel mult 10 zile de la data înregistrării reclamației consumatorului.
Instanța de fond a reținut că producătorul a oferit o garanție de 5 ani, din înscrisurile depuse la dosar coroborat și cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și răspunsurile expertului la obiecțiuni rezultând un număr de 203 zile în care autoturismul a stat în service, astfel încât a fost depășit termenul prevăzut de articolul 14 din HG nr. 394/1995, durata de nefuncționare depășind 10% din termenul de garanție de 5 ani (10% = 180 zile).
A apreciat instanța de fond că utilizatorul și-a îndeplinit obligația de a se prezenta la prima revizie tehnică la 15.000 km, fapt ce nu este consemnat întrucât la acea dată nu exista pașaport de service, pentru că în caz contrar nu ar mai fi beneficiat de reparațiile multiple și costisitoare care au urmat.
De asemenea, înlocuirea motorului și reparațiile la motor, la 53.000 km și la 66420 km arată calitatea slabă a reparațiilor fără a avea legătură cu revizia tehnică primară la 15.000 km expertul concluzionând că utilizatorul a respectat condițiile de garanție.
Cu privire la daunele cominatorii instanța de fond a reținut Decizia nr. XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 12.12.2005 și cu privire la înlocuirea autorității în condițiile articolului 14 din HG nr. 394/1995 a ținut cont și de dispozițiile articolului 15 conform cărora produsele de folosință îndelungată care înlocuiesc produsele defectate în cadrul termenului de garanție vor beneficia de un nou termen de garanție, care curge de la data preschimbării produsului.
Referitor la capătul subsidiar de cerere, instanța de fond a reținut că din concluziile raportului de expertiză completat cu răspunsul expertului la obiecțiuni rezultă că nu se poate stabili dacă motorul înlocuit a fost unul nou sau reparat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta - AUTO ROMANIA SRL, pentru soluționarea căruia pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială a fost înregistrat Dosarul nr- din 21.08.2007.
În motivarea apelului pârâta a susținut că instanța de fond a ignorat probele administrate, neținând cont nici de concluziile apelantei în sensul că zilele certe de staționare în service din cauza defecțiunilor sunt de minim 145 și maxim 159, deci nu întrunesc procentul de 10% (183 zile), din perioada de garanție.
A arătat apelanta că instanța de fond și-a întemeiat hotărârea pe prezumții simple întrucât efectuarea revizuirii se poate proba nu numai cu pașaportul de service, ci și cu factura fiscală aferentă schimbului de ulei și care se păstrează obligatoriu conform legii cu reglementarea activității contabilă.
De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de concluziile expertului parte potrivit cărora în majoritatea lor defecțiunile autovehiculelor se datorează lipsei de ulei, verificarea uleiului fiind obligația utilizatorului.
A mai susținut apelanta că intimata reclamantă nu a făcut dovada faptului că durata de nefuncționare a autovehiculului a fost de cel puțin 183 de zile, din cele 209 zile indicate de expert trebuie scăzute 14 zile, conform înscrisurilor ce atestă sistemul de comandă(recepție) montaj al pieselor.
A afirmat apelanta că reclamanta nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre deficiențele apărute la autovehicul și durata de nefuncționare a acestuia, precum și faptul că autovehiculul nu se afla în perioada de garanție deoarece reclamanta nu a dovedit efectuarea reviziei obligatorii pentru 15.000 km.
Intimata reclamantă - - a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală, temeinică și judicios motivată.
Intimata a susținut că apelanta pârâtă încearcă să folosească în apel propria-i culpă, respectiv neeliberarea pașaportului de service (cartea tehnică a autoturismului) acesta fiind eliberat abia la 26.10.2003, odată cu definitivarea reparației autoturismului predat la data de 17.09.2003.
Și cu privire la durata reparațiilor, arată intimata reclamantă, susținerile apelantei sunt nefondate, deoarece termenele când au fost efectuate reparațiile sunt înscrise în pașaportul de service chiar de către reprezentantul apelantei care aplică și ștampila, iar apelanta a recunoscut la interogatoriul administrat la 11.09.2006 că operațiunile de service au fost efectuate în termenul de 10 zile, la durata acestora se adaugă însă perioada de achiziție a pieselor de schimb care nu sunt fabricate în România și nici în
Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 11.01.2008 (fila 36) instanța de apel a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului București ca instanță de fond.
La data de 22.02.2008 (fila 39) instanța de apel a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice cu privire la zilele în care autoturismul a stat în service, încuviințând părților câte un expert parte.
În cauză a fost întocmit raportul de expertiză tehnică de către expertul inginer (filele 111-116) la care părțile au formulat obiecțiuni și punct de vedere formulat de expertul parte al apelantei.
Obiecțiunile au fost încuviințate de către instanță la 23.01.2003 (fila 141), iar expertul a răspuns la obiecțiuni la 13.02.2009 (filele 146-148).
Părțile au depus înscrisuri și concluzii scrise.
Proba testimonială pentru a dovedi efectuarea reviziei la 15.000 km a fost respinsă de instanță în ședința publică de la 18.05.2009 ca nefiind utilă și pertinentă în cauză.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Probele administrate în faza procesuală a apelului, respectiv înscrisuri și expertiză tehnică nu au făcut decât să confirme justețea concluziilor instanței de fond, în sensul că apelanta pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a înmâna intimatei reclamante odată cu eliberarea autoturismului, la data de 20.03.2003, și pașaportul de service (cartea tehnică a autoturismului), aceasta fiindu-i solicitat de către intimată prin numeroase adrese.
Faptul atestat de către raportul de expertiză efectuat în judecata în fond a cauzei în sensul că toate comenzile pentru piesele necesare reviziilor ulterioare ale autoturismului - purtau indicatul G, adică "în garanție", cât și faptul că intimata reclamantă a beneficiat de reparații multiple și costisitoare efectuate la autoturismul în cauză (înlocuirea motorului, reparații la motor la 53.000 km și 66420 km) a îndreptățit concluzia instanței de fond în sensul că autoturismul se afla în perioada de garanție recunoscută de către apelantă, care a recunoscut astfel, implicit, efectuarea reviziei la 15.000 km. în sens contrar apelanta nu ar fi efectuat reparațiile respective.
În ceea ce privește timpul de imobilizare a autoturismului în service pentru efectuarea reparațiilor, concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către inginer sunt în sensul că acesta este de 179 zile, expertiza neluând însă în calcul "timpii aferenți operațiunilor de întreținere normale" (!).
După cum menționează însă chiar expertul, "nu rezultă cu certitudine datele preluării din reparație de către deținător a autoturismului în cauză. Normarea tehnică poate stabili doar durata efectivă de lucru".
De altfel, expertul a luat în calcul doar un tabel cu timpii de lucru necesari pentru realizarea reparațiilor pus la dispoziție de către apelanta pârâtă, fapt consemnat ca atare în expertiză.
Ori, acest timp de lucru reprezintă doar timpul optim necesar și nu timpul efectiv, real, în care au fost efectuate reparațiile ce au imobilizat autoturismul.
Cum expertul a mai menționat că din documentele prezentate (inclusiv pașaportul de service) "nu rezultă cu certitudine dovezile preluării din reparație de către deținător a autoturismului în cauză", acest fapt denotă că apelanta pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a consemna în pașaportul de service data recepționării de către client (datat și ștampilat).
Pe de altă parte, expertul nu arată cum a "normat" durata necesară (timpii) pentru efectuarea operațiunilor de întreținere normale. Și cum au fost aceste durate scăzute din totalul duratei cât au durat reparațiile (!?), ceea ce duce la concluzia că aceste "deduceri" au fost făcute într-o modalitate aleatorie, neprobată prin calcul legal sau dovezi reale, expertul nedepunând la dosar dovezi concrete în acest sens (după cum nu a precizat nici timpii de manoperă și nu a depus nici bonurile și buletinul de distribuție a pieselor și materialelor folosite).
Așa fiind, instanța de apel va înlătura concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, analizând cele susținute de către apelanta pârâtă prin prisma probelor (expertizei) administrate în fața instanței de fond și care au concluzionat în sensul că perioada de imobilizare a autoturismului necesară efectuării reparațiilor complexe pe care acesta le-a necesitat a depășit 10% din termenul de garanție de 5 ani (1.800 de zile), hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.
Cum prin apel pârâta nu a invocat mijloace de apărare noi care să contracareze acțiunea principală, aspectele susținute prin cererea de apel fiind aceleași cu cele invocate și în fața instanței de fond, iar expertiza tehnică efectuată în faza apelului este irelevantă, nefiind concludentă în măsura în care să poată combate argumentat și logic concluziile expertizei tehnice administrate în fața instanței de fond, fiind înlăturată de către instanța de apel, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și își însușește motivarea instanței de fond.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă, articolele 294-296 Cod procedură civilă respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - AUTO ROMÂNIA SRL, cu sediul în B,-,. 1 sector 1, în contradictoriu cu intimata - - INSTITUTUL DE CERCETARE PENTRU CONSTRUCȚII -, cu sediul în B, șos. -, nr. 103 sector 4, împotriva sentinței comerciale nr.8980/29.06.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 1.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu
