Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1207/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1207
Ședința publică din 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței comerciale nr. 1361 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidatorul judiciar
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la data de 20 octombrie 2009 lichidatorul judiciar a depus la dosar întâmpinare.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1361 din 16 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei A, reprezentată prin lichidatorul judiciar A, precum și radierea acesteia din registrul comerțului. De asemenea, tribunalul a descărcat practicianul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, aprobând, totodată, suportarea cheltuielilor de procedură din fondul special de lichidare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 317 din 24 februarie 2009 aceluiași tribunal a fost admisă cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice A, în contradictoriu cu debitoarea A, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, în calitate lichidator judiciar fiind numit
Având în vedere că toate demersurile efectuate de practician pentru identificarea bunurilor debitoarei, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din rapoartele de activitate prezentate de lichidator, văzând că creditorii nu doresc să avanseze sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor administrative în vederea continuării procedurii, deși au fost notificați în acest sens, judecătorul-sindic a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 131 din același act normativ.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice A, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea ei în sensul dispunerii către lichidator să continue procedura și să formuleze plângere penală împotriva fostului administrator social, precum și o acțiune în atragerea răspunderii acestuia în temeiul art. 138 din Legea insolvențe, pentru următoarele motive:
În conformitate cu prevederile art. 5 din legea-cadru, organele care aplică procedura sunt judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, acestea trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de lege, precum și realizarea drepturilor celorlalți participanți la procedură. De asemenea, art. 4 statuează că în lipsa disponibilităților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic.
Pe de altă parte, trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, fiind de neacceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment atâta timp cât nu a fost respectată o dispoziție imperativă, prin aceasta ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii. Împrejurarea că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea în faliment, impunându-se efectuarea unor verificări la registrul de carte funciară, la arhiva electronică de gajuri mobiliare, la societățile bancare. Dat fiind faptul că răspunderea administratorilor pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al persoanei juridice, practicianul, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabil acest lucru și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății. De asemenea, în aplicarea dispozițiilor art. 147 din lege, se impunea formularea unei plângeri penale împotriva fostului administrator întrucât acesta nu a depus documentele financiare ale societății, ceea ce dovedește reaua sa credință, fiind o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență. De fapt, ca urmare a lipsei documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse și, ca atare, este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe art. 131.
Mai mult decât atât, în derularea procedurii de lichidare judiciară adunarea generală a asociaților nu a desemnat administratorul special care să poată primi raportul final și bilanțul de închidere a procedurii, aceleași documente trebuind să fie comunicate și creditorilor, judecătorul-sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art. 129) pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții, neîndeplinirea respectivei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere. Recurenta susține că dacă ar fi fost convocată adunarea generală a creditorilor societății în cadrul acesteia avea posibilitatea invocării motivelor care stau la baza opunerii sale la închiderea procedurii.
În drept a invocat dispozițiile art. 2, 5, 18, 131, 138 și 147 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Debitoarea intimată, deși legal citată prin lichidatorul judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a depus întâmpinare (filele 10-13), prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea în tot a sentinței atacate, pentru următoarele motive:
La termenul de judecată din 16 iunie 2009, prin Raportul de activitate depus la dosar, lichidatorul a solicitat închiderea procedurii insolvenței față de A în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 pe motiv că societatea debitoare nu deține bunuri mobile și/sau imobile de valorificat potrivit informațiilor obținute de la autorități, nu are disponibil bănesc și nici drepturi de creanță de încasat și niciunul dintre creditori nu și-a exprimat disponibilitatea de a avansa sumele necesare continuării procedurii. Așadar, continuarea procedurii în acest context, în care scopul ei - prevăzut de art. 2 din Legea nr. 85/2006 - nu mai poate fi atins, ar fi avut ca efect doar acumularea unor cheltuieli de lichidare total nejustificate.
În ceea ce privește obligația practicianului de a întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, în temeiul art. 25 lit. a), se arată că în cauză lichidatorul judiciar a întocmit un asemenea raport. Totodată, art. 131 nu condiționează închiderea procedurii colective de formularea unei plângeri penale în temeiul art. 147 din lege, câtă vreme celelalte condiții impuse de legiuitor sunt îndeplinite, respectiv nu sunt bunuri în averea debitoarei sau disponibilități bănești și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare continuării procedurii. Referitor la incidența prevederilor art. 138, în absența documentelor contabile ale societății, lichidatorul judiciar se află în imposibilitate efectivă de a indica persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitoarei și, prin urmare, nu a putut identifica vreo culpă în sarcina fostului administrator.
Nu în ultimul rând, desemnarea administratorului special este o prerogativă exclusivă a adunării generale a asociaților, potrivit art. 18 alin. 1 din lege, iar practicianul și-a îndeplinit obligația de a convoca respectiva adunare pentru data de 29 aprilie 2009, dar niciunul dintre asociați nu a dat curs convocării, la dosar existând atât dovada convocării, cât și procesul-verbal întocmit cu ocazia acesteia. A veni la finalul procedurii și a afirma că nu au fost întreprinse toate demersurile necesare în condițiile în care și creditorilor Ii se acordă un rol deosebit de important, nu numai de control, dar și de implicare activă în această procedură specială (exercițiul unor acțiuni, cum este cererea de angajare și propunerea unor măsuri, conform art. 17 alin. 1 lit. d) din lege), este o critică neîntemeiată, care nu poate fundamenta o soluție de admitere a căii de atac. Prin urmare, lichidatorul judiciar consideră că în prezenta cauză a depus toate diligentele pentru a-și aduce la îndeplinire atribuțiile, iar prevederile art. 131 din Legea insolvenței sunt pe deplin aplicabile având în vedere aspectele menționate mai sus, prima instanță pronunțând o sentință temeinică șl legală.
În drept a invocat art. 25 și 131 din Legea nr. 85/2006, precum și art. 308 alin. 2 din Codul d e procedură civilă.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor lichidatorului judiciar, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să fie respins ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susține instituția creditoare.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar A prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de primă instanță în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei A, întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131, dispunând închiderea procedurii colective.
Textul de lege menționat statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, modificată, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că niciunul dintre creditorii înscriși în tabelul de creanțe (fila 255 dosar de fond), deși notificați de către practician (filele 245-246), nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131, criticile recurentei fiind neîntemeiate. Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
Ambele condiții pretinse de legiuitor sunt îndeplinite în speță, lichidatorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei falite (relevantă în acest sens fiind adresa nr. 69936/08.04.2009 a Primăriei A - Direcția venituri, Serviciul impunere persoane juridice - fila 237 dosar de fond), iar creditorii, deși legal notificați de către practician pentru a arăta dacă înțeleg să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii, nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.
În atare condiții în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Este adevărat că în conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, respectivele organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurentă fiind una eronată, legiuitorul prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură. Or, în cauză, chiar dacă nu a fost cerută de către lichidatorul judiciar aplicarea acestei norme, și comitetul creditorilor avea posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, să solicite judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută la alin. 1, respectiv dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat. De asemenea, și instituția recurentă, fiind unul dintre cei doi creditori care și-au declarat creanța la masa credală, putea să formuleze plângere penală împotriva fostului administrator social pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 147 din Legea insolvenței.
Într-adevăr, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului. De asemenea, art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie sau, în acele situații în care, dat fiind numărul redus de creditori înscriși la masa credală, nu se poate constitui comitetul creditorilor, oricare dintre cei doi creditori.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar A, desemnat să administreze procedura de executare colectivă față de debitoarea A, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. De asemenea, nici instituția creditoare nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizată să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că practicianul a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Pe de altă parte, recurenta a avut cunoștință despre raportul lichidatorului judiciar prin care acesta propunea închiderea procedurii colective față de debitoarea A, instituția creditoare fiind notificată în acest sens, astfel cum s-a arătat mai sus. Cu toate că creditoarea consideră că lichidatorul nu ar fi întreprins toate măsurile ce s-ar fi impus pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul debitoarei și a fostului administrator, Curtea apreciază că această critică nu poate fi primită.
Din adresa nr. 69936/08.04.2009 a Primăriei A - Direcția venituri reiese că societatea intimată nu figurează în evidențele acestei instituții cu niciun fel de bunuri mobile sau imobile. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate practicianul nu a identificat bunuri sau alte valori în averea debitoarei, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor falitei. Mai mult decât atât, creditoarea recurentă nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea bunuri în patrimoniu, mulțumindu-se să facă doar o simplă afirmație în acest sens, care însă nu poate fi luată în considerare raportat la prevederile art. 1169 din Codul civil, potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
O eventuală verificare la registrul de carte funciară, deși nu rezultă din dosar că ar fi fost făcută, era inutilă și imposibil de realizat în considerarea faptului că potrivit art. 17 și următ. din Legea nr. 7/1996, republicată, cărțile funciare constituie un sistem de publicitate real având la bază identitatea topografică a imobilelor, toate înscrierile făcându-se pe imobile și nicidecum pe proprietari. Doar sistemul registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni constituie un sistem personal de publicitate a drepturilor reale imobiliare, aceste registre fiind ținute pe numele proprietarilor. Însă, cum în județul A se aplică sistemul cărților funciare, critica recurentei nu este întemeiată. De asemenea, nu se impuneau verificări la arhiva electronică de gajuri mobiliare sau operații de identificare a bunurilor persoanelor care au administrat societatea în condițiile în care în cauză nu s-a pus problema incidenței dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
n ceea ce privește nedesemnarea administratorului special, această împrejurare nu constituie un motiv de modificare sau de casare a hotărârii de închidere a procedurii, cum fără temei susține recurenta, practicianul îndeplinindu-și obligațiile prevăzute de lege în acest sens, convocând adunarea generală a asociaților societății debitoare pentru data de 29 aprilie 2009, însă la această adunare nu s-a prezentat nimeni (fila 244). Așadar, lichidatorul judiciar și-a îndeplinit atribuția prevăzută de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, modificată, iar prin faptul că la respectiva adunare nu s-a prezentat nicio persoană nu i se poate reproșa acestuia vreo lipsă de diligență în desemnarea administratorului special, deoarece desemnarea nu este o îndatorire a practicianului, ci un drept al asociaților/acționarilor persoanei juridice ajunsă în stare de insolvență.
Nici critica referitoare la neîntocmirea raportului privitor la cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței nu este întemeiată întrucât un asemenea document a fost întocmit și prezentat judecătorului-sindic, el fiind anexat raportului de activitate la termenul din 16 iunie 2009 (filele 252-254).
Susținerile recurentei privitoare la nerespectarea de către prima instanță a prevederilor art. 129 din Legea nr. 85/2006 sunt nefondate motivat de împrejurarea că în cauză închiderea procedurii s-a făcut în temeiul art. 131. Prin raportul de activitate depus la dosar practicianul a solicitat închiderea procedurii de insolvență a debitoarei A întrucât din investigațiile întreprinse a rezultat că societatea nu deține bunuri în patrimoniu, astfel că acesta nu a lichidat niciun bun din averea falitei. Or, art. 129 statuează că upă ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, copii de pe acestea urmând să fie comunicate tuturor creditorilor și debitorului, precum și afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, creditorii putând formula obiecții cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării. La data ședinței, judecătorul-sindic va soluționa, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia, creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție neputând participa la ultima distribuire.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recurs omisio medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței comerciale nr. 1361 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidatorul judiciar
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 28.10.2009
Tehnored. - 30.10.2009/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu