Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 21/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR.-

DECIZIA CIVILĂ NR.21/R/COM

Ședința publică din 17 ianuarie 2008

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Magdalena Mălescu

JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban

JUDECĂTOR 3: Marian

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea prin administrator împotriva sentinței comerciale nr.2392/22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu creditoarea intimată de Credit A C, administratorul judiciar A, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art.242 al.2 pr.civ. și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2392/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de creditoarea de Credit A pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006, împotriva debitoarei SC " " SRL și în consecință a fost deschisă procedura generală prevăzută de Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei SC " " SRL înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad sub nr. J-, a fost desemnat ca administrator judiciar provizoriu al debitoarei A stabilind obligația acestuia de a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006 cu mențiunea de a conduce "în tot" activitatea debitoarei, a fost obligată debitoarea prin administrator ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 al.1 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri, debitoarei, Judecătoriei Arad în a cărei jurisdicție se află sediul debitoarei, precum și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de deschidere a procedurii insolvenței, a fost ordonată ridicarea în tot a dreptului de administrare a debitoarei dispunându-se tuturor băncilor la care debitoarea deține disponibilități bănești să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligația de înștiințare a băncilor în acest sens revenind administratorului judiciar, a fost atrasă atenția asociatului unic al societății debitoare - asupra prevederilor art. 42 din Legea nr. 85/2006 dispunându-se disponibilizarea părților sociale deținute de acesta la societatea debitoare, în registrele speciale de evidență sau în conturile înregistrate electronic, s-a dispus administratorului judiciar provizoriu să efectueze notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006, cu următoarele termene: termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la data de 10 decembrie 2007, termenul de verificare a creanțelor, întocmire și afișare a tabelului preliminar al creanțelor la data de 10 ianuarie 2008, termenul de definitivare a tabelului creanțelor la data de 10 februarie 2008, iar data primei ședințe a Adunării generale a creditorilor la data de 12 ianuarie 2008.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că între părți s-a încheiat contractul linie de credit nr. 1/03.01.2007 pentru o sumă maximă de 50.000 lei, în măsura depunerii garanțiilor solicitate, în scopul întreținerii și reparării autovehiculelor, că din extrasul de cont de la fila 9 dosar nr. 8/07.09.2007, rezultă că debitoarea are o datorie față de creditoare în cuantum total de 18.365,77 lei, că pentru garantarea restituirii acestui credit cu dobânzile aferente creditoarea a emis în favoarea debitoarei Biletul la ordin, avalizat de administratorul societății pentru suma de 17.400 lei cu scadența la 09.05.2007 (7), creanța depășind valoarea prag, astfel cum este reglementată în art.3 pct.12 din Legea insolvenței, adică de minim 10.000 lei.

Având în vedere această stare de fapt, creditoarea având calitatea de creditor îndreptățit așa cum este statuat la art. 31 al.1 raportat la art. 3 pct.6 din aceeași lege, deținând împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă așa cum este definită prin art. 379.pr.civ. în temeiul art. 31 din Legea nr. 85/2006 a fost admisă cererea creditoarei și s-a deschis procedura generală de insolvență, desemnând ca administrator judiciar provizoriu al debitoarei pe stabilind obligația acestuia de a conduce "în tot" activitatea debitoarei, până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor, în temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006 a fost obligată debitoarea prin administrator ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună la dosarul cauzei actele și informațiile 0prevăzute la art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în baza art. 37 din aceeași lege a dispus comunicarea prezentei hotărâri debitoarei, Judecătoriei Arad, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de deschidere a procedurii insolvenței, în temeiul art. 47 al.4 din Legea nr. 85/2006 a ordonat ridicarea în tot a dreptului de administrare a debitoarei, în baza art. 48 din lege a dispus tuturor băncilor la care debitoarea deține disponibilități bănești să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului, obligația de înștiințare a băncilor în acest sens revenind administratorului judecătoresc, în baza art. 42 din aceeași lege a atras atenția asociatului societății debitoare asupra prevederilor art. 42 din Legea nr. 85/2006 și a dispus indisponibilizarea părților sociale deținute de acesta la societatea debitoare, în registrele speciale de evidență sau în conturile înregistrate electronic iar în baza art. 33 alin.7 din Legea nr. 85/2006 a dispus administratorului judiciar provizoriu să efectueze notificările prevăzute de art. 61 din lege, cu următoarele termene; termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la data de 10 decembrie 2007, termenul de verificare a creanțelor, întocmire și afișare a tabelului preliminar al creanțelor la data de 10 ianuarie 2008, termenul de definitivare a tabelului creanțelor la data de 10 februarie 2008, iar data primei ședințe a Adunării generale a creditorilor la data de 12 ianuarie 2008.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC SRL prin administrator, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate iar în rejudecare să se dispună respingerea acțiunii formulate de către reclamanta de Credit A, fără cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că, în mod neîntemeiat reclamanta a solicitat deschiderea procedurii insolvenței întrucât creanțele între părți au fost stinse așa cum rezultă din adeverința emisă de către reclamantă, prin care arată că nu mai are nici un fel de pretenții, astfel că cerințele generale ale deschiderii procedurii și anume existența unei creanțe certe, lichide și exigibile având o valoare prag de 10.000 RON nu se confirmă.

Prin întâmpinare reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului pârâtei, însă recunoaște că între părți a intervenit anumite înțelegeri cu privire la creanța datorată și reclamanta a emis o adeverință pe care pârâta să o utilizeze în prezentul recurs.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor declarate, dar și extensiv conform art.3041. proc.civ. Curtea constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din adeverința nr.2279/8.11.2007 emisă de reclamantă, aceasta atestă că, pârâta și-a achitat în întregime obligațiile scadente și astfel nu mai are nici o pretenție față de această pârâtă.

Din examinarea dosarului constituit pe rolul Tribunalul Arad având ca obiect cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de pârâtă, rezultă că până la pronunțarea sentinței de deschidere a procedurii nu s-au înregistrat alte declarații de creanță ale altor creditori.

Prin consecință, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței și anume: existența unei creanțe neachitată timp de 30 de zile, creanța să aibă caracter cert, lichid și exigibil cu o valoare prag de cel puțin 10.000 RON.

Astfel fiind, urmează a se admite recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței comerciale nr.2392/22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a se modifica în tot sentința recurată, în sensul că se va respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea, formulată de creditoarea de Credit A; se va dispune comunicarea prezentei la. de pe lângă Tribunalul Arad în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței comerciale nr.2392/22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea, formulată de creditoarea de Credit A

Dispune comunicarea prezentei la. de pe lângă Tribunalul Arad în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Se comunică un exemplar din decizie

de pe lângă Tribunalul Arad -

Red.04.02.2008

Tehnored 2 ex.04.02.2008

Instanță fond: Tribunalul Arad

Jud.

Președinte:Magdalena Mălescu
Judecători:Magdalena Mălescu, Cătălin Nicolae Șerban, Marian

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 21/2008. Curtea de Apel Timisoara