Sechestru asigurator. Decizia 20/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR. -

DECIZIA CIVILĂ NR.20/R/COM

Ședința publică din 17 ianuarie 2008

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Magdalena Mălescu

JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban

JUDECĂTOR 3: Marian

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Campina împotriva Încheierii nr.502/12 martie 2002, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.2065/2002, în contradictoriu cu debitoarea intimată A și intimatul, având ca obiect sechestru asigurător.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art.242 2 pr.civ. și având în vedere adresa recurentei nr.9478sp/22.11.2007, instanța reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 502 dată în Camera de Consiliu din data de 12.03.2002 de către Tribunalul Arad, Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr. 2065/2002, a fost respinsă cererea de sechestru asigurator formulată de creditoarea SC "" SA Câmpina, în contradictoriu cu debitorii SC " " SA A și.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că prin cererea înregistrată la data de 7 martie 2002, creditoarea SC SA a chemat în judecată debitorii SC SA și, în conformitate cu dispozițiile art. 591. proc. civ. solicitând instituirea sechestrului asigurator asupra autocisternei marca, formată din cap tractor - - și cisternă -, aflată în posesia debitorului, până la soluționarea cererii principale, aflate pe rolul Tribunalului Arad, având ca obiect constatarea nulității convenției de vânzare-cumpărare, încheiată între debitori privind această autocisternă.

În motivare creditoarea a arătat că are împotriva societății debitoare o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 5.370.765.699 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate conform facturilor, că în vederea achitării acestei sume, debitoarea a emis file CEC fără acoperire în bancă, motiv pentru care creditoarea a formulat împotriva acesteia o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune iar cu ocazia deplasării organelor de urmărire penală din cadrul IPJ P la sediul societății debitoare s-a constatat înstrăinarea nelegală a autocisternei, astfel încât a solicitat pe cale civilă constatarea nulității absolute a vânzării.

Întrucât creditoarea arată că există pericolul ca firma debitoare să se sustragă de la urmărirea bunurilor mobile și imobile, solicită admiterea cererii de sechestru asigurator.

Analizând înscrisurile dosarului instanța a constatat că, creditoarea are împotriva firmei debitoare o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 5.370.765.699 lei dar potrivit art. 591 Cod procedură civilă creditorul care nu are titlu executoriu dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă se dovedește că a intentat acțiune. Ori creditoarea în speță, nu a făcut nici un fel de dovezi în acest sens, drept pentru care instanța a respins cererea de sechestru asigurator formulată de creditoare, împotriva debitoarei iar pentru că creditoarea a căzut în pretenții, în conformitate cu art. 720 Cod proc.civ. nu a acordat cheltuieli de judecată.

Împotriva susmenționatei hotărâri reclamanta a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, modificarea Încheierii în sensul admiterii cererii.

În motivare se arată că reclamanta recurentă a formulat acțiune pentru anularea actului de vânzare-cumpărare a autocisternei la data de 07.03.2002 fiind depusă la Tribunalul Arado dată cu acțiunea pentru sechestru asigurator. Ambele acțiuni au fost primite la registratura Secției Comerciale în ziua de 07.03.2002.

Cum înregistrarea acțiunilor nu s-a făcut atunci când au fost depuse, nu a fost posibilă eliberarea unui certificat din care să rezulte introducerea acțiunii în anulare, pentru a fi anexat cererii de sechestru asigurator.

Până la data prezentei, reclamanta recurentă nu a primit citație în acțiunea principală, însă face dovada depunerii acestei acțiuni la Tribunalul Arad, cu mențiunea de primire a registraturii. Față de cele de mai sus, solicită a se constata că societatea a intentat acțiune împotriva pârâtului, pentru anularea actului de vânzare-cumpărare a autocisternei și pentru că există riscul ca acest bun să fie înstrăinat, solicită admiterea recursului și pe fond admiterea cererii de sechestru asigurator.

Cu adresa nr. 9478SP/22.11.2007 înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 29.11.2007, societatea recurentă a declarat că își retrage recursul întrucât prejudiciul a fost recuperat.

Fiind un act de dispoziție al titularului dreptului, Curtea urmează a lua act de renunțarea reclamantei la judecarea recursului, în baza art. 246 Cod proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de renunțarea reclamantei Campina la judecarea recursului declarat împotriva Încheierii nr.502/12 martie 2002, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.2065/2002.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.31.01.2008

Tehnored 2 ex.31.01.2008

Instanță fond: Tribunalul Arad - Jud.

Președinte:Magdalena Mălescu
Judecători:Magdalena Mălescu, Cătălin Nicolae Șerban, Marian

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sechestru asigurator. Decizia 20/2008. Curtea de Apel Timisoara