Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.--
DECIZIA NR. 20/C/2010-
Camera de consiliu din 25 februarie 2010
PREȘEDINTE: Tătar Ioana judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului comercial d eclarat de recurentaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M--5 județul S M în contradictoriu cu intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE,-și intimata SC SRL J/- CUI -, cu sediul în S M,-,.3, împotrivaîncheierii nr.7076 din 15.12.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimata SC SRL a depus întâmpinare și s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, după care:
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.7076 din 15 decembrie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, a fost respinsă ca tardiv introdusă cererea de înscriere de mențiuni înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Satu Mare sub nr.39535 din 3.12.2009 formulată de DGFP S
Împotriva încheierii pronunțate de judecătorul delegat a declarat recurs recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate rejudecarea cauzei și în consecință admiterea cererii privind numirea unui lichidator.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că încheierea a cărei casare se solicită a fost dată fără evaluarea particularităților prezentei cauze, arătând că prin sentința 39/F din 15.01.2009 tribunalul Satu O. a dispus în temeiul Legii 85/2006 deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea SC SRL fiind numit în cauză administrator judiciar LJ 200, numirea unui lichidator dovedindu-se a fi fără obiect cu toate că recurenta s-a înscris la masa credală a debitoarei cu suma de 64.581 lei.
Mai învederează că, ulterior sentința 39/F/2009, prin decizia nr.330/2009 - Raf ost casată de Curtea de Apel Oradea și trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Satu Mare.
În drept au fost invocate prevederile art.6 din Legea 26/1990 actualizată, art.1 alin.2 lit.e din Legea 85/2006 actualizată.
Intimata SC SRL S M, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, cererea recurentei a fost respinsă ca fiind tardivă întrucât față de rămânerea irevocabilă a sentinței de dizolvare (sentința nr.1410/2.12.2009) publicată în 1523/13.03.2009, termenul de 3 luni prevăzut de art.237 alin.8 din Legea 31/1990 a expirat, iar urmare a casării cu trimitere spre rejudecare a sentinței 39/F/2009 aceasta nu mai produce nici un fel de efecte. Cererea recurentei de numire a unui lichidator este și lipsită de interes câtă vreme a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței în dosarul aflat la rejudecare la Tribunalul Satu Mare.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art. 304/1 cod procedură civilă instanța apreciază recursul declarat de recurenta S M ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea atacată a fost respinsă ca tardivă cererea recurentei DGFP S M de numire a unui lichidator al SC SRL, întrucât față de data rămânerii irevocabile a sentinței de dizolvare societății (sentința nr.1410/2.12.2009 a Tribunalului Satu Mare ) publicată în 1523/13.03.2009, termenul de 3 luni prevăzut de art.237 alin.7 din Legea 31/1990 a expirat.
Este neîntemeiată susținerea recurentei cum că, termenul de a solicita numirea unui lichidator al societății dizolvate a fost întrerupt deoarece prin sentința civilă nr.39/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- a fost dispusă deschiderea procedurii generale a insolvenței. Astfel, prin decizia nr.330/C/29.10.2009 a Curții de Apel Oradea, sentința de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei a fost casată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, și prin urmare nu mai produce efecte.
Pe de altă parte, atât prevederile art.36 cât și cele ale art.40 din Legea 85/2006 se referă la deschiderea procedurii, ori în speță în acest moment procedura nu este deschisă, deci nici o suspendare a acțiunilor judiciare, ori a termenelor de prescripție nu operează în cauză.
De asemenea, cererea recurentei de numire a unui lichidator este lipsită de interes juridic, câtă vreme aceasta a formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenței în dosarul aflat în rejudecare la Tribunalul Satu Mare.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 312 cod procedură civilă raportat la prevederilor art. 237 alin.7 din Legea 31/1990 instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta DGFP S
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M--5 județul S M în contradictoriu cu intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE,-și intimataSC SRL J/- CUI -,cu sediul în S M,-,.3, împotrivaîncheierii nr.7076 din 15.12.2009,pronunțată Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.dec.
În concept 02.03.2010.
Jud.înch.
Tehnored.5 ex.
În 22.01.2010.
3 com.
recurentaS M--5
intimatOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE,-
intimata SC SRL J/- CUI -, S M,-,.3,
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Blaga Ovidiu, Bocșe Elena