Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 216/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.--
DECIZIA NR. 216/C/2010-
Ședința publică din 25 februarie 2010
PREȘEDINTE: Tătar Ioana JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare- SRL cu sediul ales în B,sector 6, Calea nr.4. în contradictoriu cu intimata debitoare- SRL J -, CUI -cu sediul în O,-,.4, împotrivasentinței nr.1731/F din 1 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihorîn dosarul nr-, având ca obiectprocedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este netimbrat, recurenta a depus la dosar un set de acte și cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Instanța, referitor la obligativitatea de achitare a taxelor judiciare de timbru în recurs, reține că, potrivit art.77 din Legea 85/2006, recurenta - SRL se află în faliment și este scutită de plata acestor taxe.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.1731/F din 1 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Biho ra fost anulată ca insuficient timbrată cererea formulată de creditorul cu sediul în B, sector 5, str. -, nr. 7, parter, corp B, cu sediul procedural ales în B,-, sector 6, respectiv Calea, nr. 313A, sector 6, cod unic de înregistrare -, număr de ordine în registrul comerțului J40/19749/2004, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului cu sediul social în O, - -, nr. 6,. 4, județul B, jud. B, cod unic de înregistrare număr de ordine în registrul comerțului J-.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 actualizată, " judiciare de timbru se plătesc anticipat. - Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii."
Deși instanța, în exercitarea rolului său activ conferit de prevederile art. 129 Cod procedură civilă, raportat la art. 149 din Legea nr. 85/2006 actualizată privind procedura insolvenței, a dispus citarea creditorului pentru termenul de judecată din 01.10.2009, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum 39 lei, corespunzător valorii taxei judiciare de timbrul prevăzute de lege la momentul introducerii cererii, anterior intrării în vigoare a textului modificator, respectiv art. II din Legea nr. 277 din 7 iulie 2009, publicat în Monitorul Oficial din 14 iulie 2009, creditorul nu s-a conformat acestei obligații legale.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 20 alin. 1-3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, instanța a dispus anularea ca insuficient timbrată a acțiunii comerciale formulate de creditorul B, în contradictoriu cu debitorul O, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
Față de neîndeplinirea obligației legale de depunere a taxei judiciare de timbru, instanța a apreciat că nu se mai impune analizarea aspectelor privind fondul cererii introductive.
Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindica declarat recurs în termen recurenta - SRL B solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că s-a formulat la data de 3.06.2009 o cerere de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei - invocându-se existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 27.171,3 lei, cerere anulată de instanță ca netimbrată.
La data formulării cererii de deschidere a procedurii, societatea creditoare se afla la rândul ei în insolvență conform sentinței nr.2244/17.04.2009 a Tribunalului București - secția a VII-a Comercială.
Conform prev.a rt. 77 din Legea 85/2006 toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator inclusiv pentru recuperarea creanțelor sunt scutite de taxă de timbru, scutire care prin adresa nr. 384/17.09.2009 a fost invocată în fața instanței de fond. Consideră că, în mod eronat i s-a anulat ca netimbrată cererea câtă vreme, era scutită de plata taxei de timbru.
În drept au fost invocate prev.art. 77 din Legea 85/2006, art.274 cod procedură civilă.
Intimata debitoare, legal citată în cauză nu s-a înfățișat și nu a depus întâmpinare.
Instanța de recurs analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că este fondat urmând ca în baza art. 8 din Legea 85/2006, art.312 alin.1 și 5 cod procedură civilă să dispună admiterea ca fondat a recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecare la aceeași instanță pentru următoarele considerente:
Prin sentința comercială nr. 2244/17.04.2009 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul București - secția a VII-a Comercială, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței societății recurente - SRL B, fiind desemnat administrator judiciar al societății și Asociații ( filele 7-13).
Conform prev.art. 77 din Legea 85/2006 toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor legii, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru.
Cererea introductivă având drept obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei intimate a fost formulată de recurentă la data de 3.06.2009 după pronunțarea hotărârii de deschidere a insolvenței sale.
Este adevărat că la momentul formulării cererii introductive recurenta creditoare nu a precizat că se află în procedura insolvenței, dar prin notele scrise depuse în data de 21.09.2009 la dosarul primei instanțe a învederat judecătorului sindic că se află în procedura insolvenței și a invocat scutirea de plata taxei de timbru cu cate a fost citată pentru termenul din 1.10.2009 (fila 57).
Drept urmare, având în vedere aceste aspecte instanța de recurs reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art.77 din Legea 85/2006 recurenta fiind scutită de plata taxei de timbru, în mod eronat prima instanță reținând obligația achitării taxei de timbru și excepția insuficientei timbrări a cererii introductive având drept obiect recuperarea creanței recurentei în cadrul procedurii insolvenței debitoarei intimate.
În consecință, având în vedere soluționarea eronată a cauzei pe excepția insuficientei timbrări și necercetarea fondului cauzei de către prima instanță, se va dispune admiterea recursului și casarea în totalitate a sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecare la aceeași instanță.
Eventualele cheltuieli de judecată solicitate de părți vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta- SRL cu sediul ales în B,sector 6, Calea nr.4. în contradictoriu cu intimata debitoare - SRL J -, CUI - cu sediul în O,-,.4, împotrivasentinței nr.1731/F din 1 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihorpe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER
Red.dec.
În concept 1.03.2010.
Sent.fond.
Tehnored.4 ex.în
02.03.2010.
2 com.
recurenta- SRL B,sector 6, Calea nr.4.
intimata debitoare - SRL O,-,.4
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Blaga Ovidiu, Bocșe Elena