Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 215/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.--

DECIZIA NR.215/C/2010 -

Ședința publică din 25 februarie 2010

PREȘEDINTE: Tătar Ioana JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu

- - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind judecarea recursului comercial formulat de recurenta - SRL cu sediul în S M- județul S M în contradictoriu cu intimata pârâtă - SM SRL, cu sediul în S M, str. I. - nr.68împotriva încheierii din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă recurenta reclamantă - SRL SMp rin avocat în baza delegației de substituire nr.6/2010 a avocatului, emisă de Baroul Maramureș, lipsă fiind intimata pârâtă - SM SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru, plus 0,15 lei timbru judiciar, după care:

Reprezentanta recurentei nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri, probe sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului și a se dispune casarea încheierii din 27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motivele invocate în scris prin cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DEAPEL

DELIBERÂND:

Constată că, prin încheierea din 27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având în vedere că nici una din părți nu s-a prezentat și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art.242 /1 alin.2 cod procedură civilă, pentru lipsa părților s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, reclamanta - SRL S M, solicitând modificarea acesteia în sensul de a dispune repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a învederat că, prin încheierea din 15 septembrie 2009, instanța de fond a amânat soluționarea cauzei, ca urmare a protestului magistraților, fără a dispune citarea părților, care nu aveau nici o culpă în ceea ce privește această amânare, termen la care, reprezentantul recurentei nu s-a prezentat, ca urmare a repetatelor comunicări mediatice cu privire la continuarea protestului, precum și datorită faptului că acesta își avea sediul în altă localitate.

Recurenta mai susține că, suspendarea judecății vine să sancționeze dezinteresul uneia sau ambelor părți din proces, ceea ce nu poate fi primit în cauză, numai pentru cheltuielile deosebite făcute de recurentă până la această dată.

În drept au fost invocate dispozițiile art.312 alin.1-3, 4 și 5 raportat la art.394 pct.5 cod procedură civilă.

Intimata deși legal citată nu și-a exprimat poziția față de prezentul recurs.

Verificând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art.304/1 cod procedură civilă Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:

La termenul de judecată fixat pentru 15 septembrie 2009, instanța de fond a amânat soluționarea cauzei de face obiectul prezentului dosar, pentru termenul din 27 octombrie 2009, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curții de APEL ORADEA, din data de 31.08.2008 și în solidaritate cu ceilalți judecători care au hotărât adoptarea unei forme de protest major, sub forma restrângerii activității și amânării tuturor cauzelor, cu excepția celor privind măsurile preventive și plasamentul minorilor.

Pentru același termen, la fila 222-fond, a fost depusă o cerere de amânare și din partea reprezentantului reclamantei, instanța fixând noul termen pentru 27 octombrie 2009, termen pentru care părțile, prin reprezentanții convenționali aveau termen în cunoștință.

În ședința publică din 27 octombrie, constatând că nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu s-a solicitat judecarea în lipsă, Tribunalul Satu Marea dispus suspendarea judecării cauzei, conform art.242 pct.2 cod procedură civilă.

Potrivit art.153 alin.1 cod procedură civilă, "Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar și a luat termenul în cunoștință, precum și partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși, sau prin mandatar, chiar neîmputernicită cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenule ulterioare".

Ori, reclamanta recurentă, avea termenul în cunoștință la data de 15 septembrie 2009, mai ales că, reprezentantul acesteia depusese pentru acel termen cerere de acordare a unui nou termen, astfel că, potrivit textului de lege mai sus citat, instanța nu avea obligația de a dispune citarea acesteia pentru noul termen acordat în cauză.

Pe de altă parte, ipotezele vizate de alinatul 2 al art.153 cod procedură civilă, nu sunt incidente speței de față, astfel că, în mod corect instanța de fond, la termenul din 27 octombrie 2009 făcut aplicarea disp.art. 242 pct.2 cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul art.312 alin.1 cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta- SRLcu sediul în S M- județul S M în contradictoriu cu intimata pârâtă - SM SRL, cu sediul în S M, str. I. - nr.68împotriva încheierii din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 25.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.dec.

În concept 09.03.2010.

.fond.

Tehnored.

4 ex. în 10.03.2010.

2 com.

Recurenta-- SRLS M-

intimata pârâtă - SM SRL, S M, str. I. - nr.68

Președinte:Tătar Ioana
Judecători:Tătar Ioana, Blaga Ovidiu, Bocșe Elena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 215/2010. Curtea de Apel Oradea