Reziliere contract comercial Spete. Decizia 240/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 642/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 240

Ședința publică de la 07 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 2: Roxana Popa

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 562 din data de 16.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta prin avocat cu delegație la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare în două exemplare.

Se înmânează apelantei prin avocat, un exemplar al întâmpinării.

Apelanta prin avocat, solicită proba cu înscrisuri și depune la dosar un set de acte.

Curtea, în urma deliberării, admite proba cu acte solicitată de apelantă, ca fiind pertinentă și utilă cauzei, acte ce au fost depuse la dosar.

Apelanta prin avocat, arată că nu are alte cereri de formulat.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă apelantei cuvântul pe cererea de apel.

Apelanta prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în totalitate a sentinței pronunțată de Tribunalul București, în sensul rezilierii contractului. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză să dispună rezilierea contractului pentru prestări servicii de consultanță nr.59/01.06.2006, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.3681/2007, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 1 B s-a admis excepția de necompetență materială și în baza art.158, art.2 alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură civilă s-a dispus declinarea de competență în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială prin declinare de competență sub nr-.

Prin sentința comercială nr.562/16.01.2008 a Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială pronunțată în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta având ca obiect rezilierea contractului pentru prestări servicii de consultanță nr.59/01.06.2006.

În motivarea sentinței, instanța a reținut în esență că pentru a se putea dispune rezilierea contractului în conformitate cu art.1020-1021 cod civil trebuie să se dovedească de către partea care cere rezilierea contractului, neîndeplinirea culpabilă a obligației asumate de cealaltă parte.

Instanța a mai reținut că reclamanta a invocat neexecutarea parțială a contractului formulând susțineri generale și nu a probat în condițiile art.1169 Cod civil că pârâta nu a executat obligațiile contractuale și nici că o astfel de neexecutare este atât de importantă și gravă datorită culpei pârâtei încât să impună rezilierea contractului.

Împotriva sentinței comerciale nr.562/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială a declarat apel reclamanta, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub număr unic - din 31.03.2008.

În motivarea apelului apelanta arată că instanța în mod greșit a respins acțiunea întrucât neexecutarea parțială a contractului de către intimata-pârâtă rezultă din lipsa de performanță a acestuia și nemulțumirile produse la nivelul tuturor persoanelor și instituțiilor, fapte ce au dus la pierderea încrederii beneficiarilor față de contractul general.

Instanța nu a reținut că problemele de comunicare ale pârâtei și neexecutarea sarcinilor prevăzute în contract de către pârâtă conduc de fapt la neîndeplinirea obligațiilor asumate de reclamanta prin contractul general cofinanțat de Banca Mondială.

În mod greșit s-a reținut că pârâta nu a primit nici un fel de obiecții cu privire la îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate întrucât obiecțiuni au fost făcute direct de reprezentantul B și de reprezentanta locală prin Primăria și prefectura Județului

De-a lungul timpului au fost purtate discuții cu intimata fiind convenite o serie de sarcini cu termen dar pârâta a continuat să nu-și îndeplinească obligațiile esențiale asumate față de reclamantă.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea apelului ca nefondat, arătând că a îndeplinit obligațiile contractuale asumate iar lipsa autorizației de mediu, a extraselor de carte funciară, etc. au fost determinate de apelantă.

Intimata precizează că a adus la cunoștința apelantei că este de acord cu rezilierea contractului pe cale amiabilă dar cu condiția achitării prestațiilor efectuate.

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate în limite stabilite de art.295 Cod procedură civilă și având în vedere probele administrate în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

La data de 01.06.2006 în calitate de prestator a încheiat cu în calitate de beneficiar, contractul pentru prestări de servicii de consultanță nr.59 având ca obiect "livrarea de către prestator a unor servicii de consultanță conform solicitărilor beneficiarului cu respectarea condițiilor clientului B în cadrul proiectului Management and - package 3 - mine, and -Economic - 4759 RO.

Apelanta susține că intimata în calitate de prestator al contractului nr.59/2006 nu a îndeplinit corespunzător obligațiile stabilite la art.2 din contract, fapt dovedit cu înscrisurile de la dosar și interogatoriile părților.

În dosarul de fond a fost administrată proba cu interogatoriu dar din răspunsurile intimatei la interogatoriu nu rezultă că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, susținerile apelantei-reclamante nefiind susținute de probe.

Din actele de la dosar rezultă că părțile au avut neînțelegeri determinate de rezilierea unilaterală a contractului de consultanță și neplata în termen a contravalorii serviciilor.

Apelanta susține că activitatea intimatei în cadrul proiectului a provocat nemulțumirea reprezentanților, ai autorităților locale și ai firmelor solicitante, dar din actele de la dosar sau din interogatoriu cu rezultă acest aspect.

Rezilierea judiciară aplicată în condițiile art.1021 Cod civil reprezintă sancțiunea neexecutării culpabile a contractelor sinalagmatice nu executarea succesivă.

Pentru a fi aplicată sancțiunea solicitată trebuie să se facă dovada în condițiile art.1169 Cod civil că intimata pârâtă nu a executat obligațiile contractuale stabilite de părți în contractul de prestări servicii nr.59/2006.

Din actele de la dosar și răspunsul la interogatoriu nu rezultă că intimata nu a îndeplinit obligațiile asumate, aspect reținut corect de instanța de fond.

Susținerile apelantei în sensul că atitudinea agresivă a intimatei a contribuit la pierderea încrederii beneficiarului față de contractul general nu sunt susținute de probele administrate în cauză.

Din raportul de activitate întocmit de intimată (fila 71 dosar fond) nu rezultă că intimata nu a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, ci aduce la cunoștință starea de fapt, relaționarea, planul de lucru și concluziile din care rezultă că intimata a constatat un management defectuos al consultantului general

De asemenea, din raportul nr.13829/30.10.2006 (fila 76 dosar fond) emis de Guvernul României - Instituția Prefectului - Județul B, rezultă că principalul răspunzător pentru starea de fapt este

Având în vedere că din probele administrate în cauză nu rezultă culpa intimatei, instanța de fond în mod corect a respins cererea de reziliere judiciară a contractului de prestări servicii.

Intimata susține în întâmpinarea depusă la fila 12 dosar apel că este de acord cu rezilierea convențională pe cale amiabilă, dar rezoluțiunea convențională prevăzută prin pactul comisoriu de părți la art.7 lit.b din contract este derogatorie de la prevederile art.1021 Cod civil.

În condițiile în care părțile au prevăzut pactul comisoriu la art.7 lit.b din convenție, ele pot stabili rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu atât mai mult cu cât rezilierea face să înceteze efectele contractului numai pentru viitor, lăsând neatinse prestațiile succesive care au fost făcute anterior rezilierii.

Precizarea intimatei în sensul că este de acord cu rezilierea pe cale amiabilă a contractului nu are nici o relevanță în soluționarea cererii privind rezilierea judiciară întrucât în această procedură trebuie administrate probe din care să rezulte neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale de către o parte.

Cum în cauză nu au fost administrate probe concludente în acest sens, Curtea în temeiul art.296 Cod procedură civilă respinge apelul ca nefondat.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, apelanta va fi obligată să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei conform actelor de la dosar (filele 13-14 dosar apel).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.562 din data de 16.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în O,-,.20, județul

Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

Red.Jud. - 28.05.2008

Tehnored. - 4.06.2008

Nr.ex.: 4

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Viorica Trestianu
Judecători:Viorica Trestianu, Roxana Popa

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 240/2008. Curtea de Apel Bucuresti